InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Calafat

Sentinta civila Nr. 1104

(Sentinta civila nr. 1104 din data de 04.07.2011 pronuntata de Judecatoria Calafat)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Calafat | Jurisprudenta Judecatoria Calafat

Dosar nr. 1858/201/2011 stabilire partenitate
R O M A N I A

JUDECATORIA CALAFAT-JUDETUL DOLJ

Sentinta civila Nr. 1104/2011
Sedinta publica de la 04 Iulie 2011
PRESEDINTE Mioara Popescu- Judecator
Grefier Mihai Adrian Popa

Ministerul Public fiind reprezentat de prim procuror Vasilica Chilom de la Parchetul de pe langa Judecatoria Calafat

      Pe rol judecarea cauzei Minori si familie privind pe reclamanta SV si pe paratul SF, autoritatea tutelara PRIMARIA SDC, avand ca obiect stabilire paternitate.
      La apelul nominal facut in sedinta publica partile nu au raspuns, reclamanta fiind reprezentata de av C G.
      Procedura legal indeplinita.
      S-a facut referatul oral al  cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanta apreciind cauza in stare de judecata a acordat cuvantul in fond.
      Av C G pentru reclamanta a solicitat admiterea actiunii, sa se constate ca paratul este tatal minorei si sa se incuviinteze ca aceasta sa poarte numele tatalui.
      Reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea actiunii.
?
JUDECATA

Prin actiunea inregistrata la data de 08.06.2011, reclamanta SV a chemat in judecata pe paratul SF pentru stabilirea paternitatii minorei TBS solicitand ca prin hotarea ce se va pronunta sa se stabileasca paternitatea minorei in sensul ca paratul este tatal acesteia si sa se incuviinteze ca minora sa poarte numele paratului S.
In motivarea in fapt a actiunii a aratat ca in anul 1999 a stabilit relatii de concubinaj cu paratul si din aceste relatii s-a nascut minora TBS la data de 06.04.2000.
La data nasterii paratul nu a recunoscut-o pe minora, dar a acceptat nasterea, avand o relatie fireasca si acordand pensie de intretinere.
In drept a invocat prev art 56, 59, 60 si 64 alin 2 Cfam.
Anexat a depus la dosar certificat de nastere al minorei, carte de identitate pentru parat, sentinta civila nr 646/19.04.2011 a Judecatoriei Calafat, taxa de timbru.
La primul termen de judecata reclamanta a precizat actiunea aratand ca numele sau actual este SV, luat prin casatoria cu paratul SF.
A depus anexat certificat de casatorie in copie.
In cauza s-a luat interogatoriul paratului care a recunoscut ca minora este fiica sa, nascuta din relatiile de concubinaj cu reclamantul.
Din probele dosarului instanta a retinut ca reclamanta si paratul au intretinut relatii de concubinaj incepand cu anul 1999 iar din aceste relatii s-a nascut minora TBS la data de 06.04.2000.
La nastere minora a fost inregistrata cu numele T, aplicandu-se prezumtia legala de paternitate prev in art 53 C.fam potrivit careia  "copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei". Atunci reclamanta era casatorita cu TM, iar prin sentinta civila nr 646 /19.04.2011 pronuntata de Judecatoria Calafat in dosarul nr 982/201/2011 s-a admis actiunea civila pentru tagada paternitatii formulata de TM impotriva paratei SV si s-a constatat ca TM nu este tatal minorei TBS nascuta la data de 06.04.2000.
S-a dispus radierea numelui si prenumelui reclamantului din actul de nastere al minorei de la rubrica numele si prenumele tatalui, urmand ca minora sa poarte numele mamei dinainte de casatorie.
Dupa nasterea minorei, reclamanta si paratul au continuat convientuirea, iar la data de 21.04.2011 s-au casatorit, luand numele de familie, S.
Paratul a recunoscut paternitatea minorei si actiunea este formulata in termenul de un an prev de art 60 lit a C.fam., astfel incat instanta apreciaza ca este intemeiata si in raport de disp. art 56 Cfam., o va admite, urmand sa se constate ca paratul SF este tatal minorei TBS.
      In temeiul art 62 alin 2 C.fam se va incuviinta minorei sa poarte numele tatalui parat, S, urmand ca starea civila a Primariei Bailesti sa faca cuvenitele mentiuni in actul de nastere al minorei la rubrica ,,numele de familie,, si la rubrica ,,tatal,, si in registrul de stare civila.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

      Admite actiunea civila precizata de reclamanta SV impotriva paratului SF cu acelasi domiciliu.
      Constata ca paratul SF este tatal minorei TBS, nascuta la 06.04. 2000.
      Incuviinteaza ca minora sa poarte numele tatalui S
      Starea civila a Primariei Bailesti judetul Dolj va face cuvenitele mentiuni in actul de nastere al minorei la rubrica ,,numele de familie,, si la rubrica ,,tatal,, si in registrul de stare civila
      Sentinta cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica de la 04.07.2011.
      
      Presedinte, Grefier,
      
      Mioara Popescu Mihai Adrian Popa
      
      
      
      Red 5ex/05.07.2011
      MP/CVV
      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010