InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Campulung

plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.).

(Sentinta penala nr. 299 din data de 06.12.2011 pronuntata de Judecatoria Campulung)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Campulung | Jurisprudenta Judecatoria Campulung

R O M A N I A
JUDECATORIA CAMPULUNG
Dosar nr. 4619/205/2011
SENTINTA PENALA Nr. 299
Sedinta publica de la 06 Decembrie 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE _..
Grefier __.. Ministerul Public, Parchetul de pe langa Judecatoria Campulung, reprezentat prin procuror ___ Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B.M.si pe intimata C.I.A., avand ca obiect plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 C.p.p.).
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura legal indeplinita-fara citare.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei ca petentul a depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterile si sustinerile partilor au avut loc in sedinta publica din data de 29.11.2011 si  au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea.

INSTANTA

Prin plangerea inregistrata pe rolul acestei instantei, la data de 12.10.2011, sub nr. 4619/205/2011, petentul B.M., in contradictoriu cu intimata C.I.A., a solicitat instantei desfiintarea rezolutiei din 15.09.2011, data de Primul Procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung, in dosarul nr. 443/II/2/2011, prin care a fost mentinuta masura dispusa de procurorul de caz in dosarul nr. 523/P/2010 cu privire la infrac. prev. si ped. de art. 307 C.p.
In considerente, se arata ca petentul a fost cercetat pentru ca nu s-ar fi conformat dispozitiilor sentintei de divort, prin care minorul B T-N, rezultat din casatoria acestuia cu intimata, i-a fost incredintat sotiei sale C.I.A., si ca ar fi refuzat in fata executorului judecatoresc sa-l predea pe minor - acesteia.
Tot petentul, afirma ca acest lucru nu este real, dat fiind faptul ca la data cand intimata a pus in executare hotararea de divort, aceasta nu era ramasa definitiva si irevocabila,  si ca minorul a refuzat sa plece de la acesta, existand un profund atasament intre cei doi, aspect consemnat de altfel si de catre executorul judecatoresc.
A mai precizat petentul ca, ulterior ramanerii definitive si irevocabile a sentintei de divort, dar in cursul urmaririi sale penale, Judecatoria Campulung a admis actiunea acestuia de reincredintare minor, astfel ca masura de a-i fi aplicata o amenda administrativa - nu se mai justifica.
Faptei care i se pune in sarcina, respectiv comiterea infractiunii prev. si ped. de art. 307 C.p., ii lipseste un element esential din punct de vedere al laturii subiective, si anume intentia.
Mai sustine petentul ca, solutia pe care o ataca prin prezenta plangere, in esenta, este gresita, intrucat nu lipsa de pericol social a faptei ar fi trebuit sa fie temeiul de drept al ordonantei, ci lipsa unui element structural, constitutiv al infractiunii prev.  de art. 307 C.p., respectiv intentia.
In ceea ce priveste desfasurarea cercetarii penale, apreciaza petentul ca, procurorul de caz care a instrumentat cauza, in mod gresit a facut aplicabilitatea disp. art. 10 al. 1 lit. b C.p.pen., in loc de disp. art. 10 al. 1 lit. d C.p.pen., situatie pe care acesta o apreciaza, ca si solutia adoptata de Primul Procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung in dosarul nr. 443/II/2/2011, ca fiind eronata, sens in care solicita infirmarea partiala a masurilor dispuse, respectiv mentinerea masurii scoaterii sale de sub urmarire penala, dar si anularea aplicarii masurii cu caracter administrativ, si anume - amenda in suma de 1.000 lei, retinand ca faptei pentru care a fost cercetat, ii lipseste un element esential, si anume vinovatia.
In cauza, a fost legal citata intimata si atasate dosarele penale nr. 523/P/2010 si nr. 443/II/2/2011 ale Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung.
De asemenea, la dosar au fost depuse acte si inscrisuri de catre petent si intimata.
Examinand actele dosarului, instanta constata urmatoarele:
La data de 08.03.2010, intimata C.I.A. a depus plangere la P C, reclamand faptul ca sotul ei, B.M. - cu care se afla in divort, l-a luat pe fiul lor B T, in varsta de 10 ani, care-i fusese incredintat provizoriu pana la solutionarea divortului - cu acordul sau si a refuzat sa i-l inapoieze.
Prin rezolutia din 12.04.2010 s-a inceput urmarirea penala impotriva petentului pentru nerespectarea sentintei judecatoresti de incredintare a minorului B T-N, intimatei, fapta prev. si ped. de art. 307 C.p.
Prin ordonanta nr. 532/P/2010 din 13.07.2011, s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala si aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ, si anume amenda in suma de 1.000 lei, in baza art. 11 pct. 1 lit. b si art. 10 lit. b ind. 1 C.p.pen. si art. 91 C.p.
In motivarea ordonantei s-a retinut ca fapta exista, dar a fost justificata prin argumente de ordin sentimental, iar pericolul social este scazut, astfel ca sunt incidente prevederile de mai sus.
Impotriva acestei ordonante, petentul B.M. a formulat plangere, aratand ca nu se face vinovat de savarsirea infractiunii de nerespectare a hotararii judecatoresti, solicitand schimbarea temeiului ordonantei de scoatere de sub urmarire penala - din art. 10 al. 1 lit. b ind. 1 C.p.pen., in art. 10 al. 1 lit. d C.p.pen.
Prin rezolutia nr. 443/II/2/2011 din 15.09.2011 data de Primul Procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung - a fost respinsa plangerea, si mentinuta prima rezolutie.
Analizand inscrisurile aflate la dosar, instanta retine urmatoarele:
Partile au fost casatorite, iar din casatorie a rezultat minorul B T-N, diagnosticat cu ADHD si o afectiune grava a colonului - megadolicocolon.
In anul 2009, intimata a introdus cerere de divort, iar partile au solicitat fiecare incredintarea provizorie a minorului pana la pronuntarea definitiva a divortului. Desi, initial minorul a fost incredintat provizoriu tatalui, ulterior, prin decizia 29/15.02.2010 a Tribunalului Arges - a fost incredintat intimatei - pana la solutionarea divortului.
Din momentul despartirii in fapt a partilor, nov. 2009, minorul a stat la mama sa pana la data de 08.03.2010 - cand s-au intalnit la Judecatoria Campulung, iar minorul si-a exprimat dorinta de a merge cu petentul la domiciliul din _, str. ... nr. _, judetul _ - unde a locuit permanent pana in nov. 2009 - intimata, fiind de acord.
Este adevarat ca, desi petentul a stabilit cu intimata ca dupa o ora il va aduce pe minor, acest lucru nu s-a intamplat, deoarece, asa cum rezulta din intreg materialul probatoriu, minorul a refuzat sa mai plece din domiciliul unde a crescut - si sa o insoteasca pe mama sa.
Deoarece intre minor si petent exista o puternica legatura de afectiune, iar petentul a observat din comportamentul minorului ca in timpul celor 5 luni cat s-a aflat la intimata, nu a beneficiat de tratament medical si de ingrijire adecvata afectiunii de care sufera, a considerat ca se impune sa beneficieze cat mai urgent de tratament si ingrijire medicala, astfel ca a mers cu minorul la Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii C N,  C P P pentru evaluare,  control medical si tratament (f:83 dosar u.p.).
Din declaratiile intimatei C.I.A. (B - la acea data), aflata la fila 5 dosar u.p., rezulta ca imediat dupa ce petentul a plecat la domiciliul din C_, cu minorul, avocatul sau "a luat legatura telefonic cu B.M., cu care a avut o convorbire indirecta - prin intermediul fiului meu. Desi am insistat sa ne spuna locul unde se afla, a refuzat categoric", iar in declaratia aflata la fila 8 dosar u.p., intimata declara ca la data de 24.11.2006 s-a intalnit la sediul P C cu petentul si fiul lor, B T-N, iar cand i-a spus minorului ca trebuie sa mearga cu aceasta, a refuzat, plangea, spunand ca nu doreste sa mearga cu mama lui, a refuzat sa-i spuna la ce scoala este mutat, mentionand ca fostul sot, B.M., nu a impiedicat-o sa-si ia copilul.
Din inscrisurile aflate la filele 33 - 89 dosar u.p., rezulta ca din 10.03.2010 si pana in prezent, petentul s-a ocupat permanent de minor, fiind ingrijit si tratat la cele mai bune centre de specialitate, inregistrand progrese de care, chiar intimata a fost surprinsa in momentul in care s-a intalnit cu minorul.
Urmare acestei situatii, prin sentinta civila nr. 785/05.05.2011, definitiva si irevocabila, minorul a fost incredintat spre crestere si educare, petentului.
In raport de situatia mai sus expusa, instanta constata ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii prev. si ped. de art. 307 C.p., atat sub aspectul laturii obiective - elementul material, constand in actiunea de a retine, cat si sub aspectul laturii subiective - intentia, elemente care lipsesc.
Pentru aceste considerente, avand in vedere decizia nr. 44/13.10.2008 a I.CC.J, va admite plangerea si va dispune desfiintarea in parte a ordonantei nr. 523/P/2010 din 13.07.2011 a Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung, mentinuta prin rezolutia nr. 443/II/2/2011 din 15.09.2011, data de Primul Procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung, in sensul schimbarii temeiului de drept retinut in ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, din art. 11 pct.1 lit. b si art. 10 lit. b indice 1 C.p.pen. si art. 91 C.p., in art. 11 pct.1 lit. b si art. 10 lit. d C.p.pen..
In temeiul art. 192 al. 3 C.p.pen., urmeaza sa mentina cheltuielile judiciare in sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

In baza art. 278 ind.1 alin.8 lit. b C.pr.pen. admite plangerea formulata de petentul B.M., CNP _, fiul lui  si , domiciliat in _, cu resedinta in _, str. _., nr. _, judetul _, _., in contradictoriu cu intimata C.I.A., CNP _., fiica lui _. si _, domiciliata in _, str. _, nr. _, judetul _. si cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului - Avocat "P I-M", _, Bd. _, nr. _, bl. .., sc. _, et. .., ap. _7, sector _..
Dispune desfiintarea in parte ordonantei nr.523/P/2010 din 13.07.2011 a Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung, mentinuta prin rezolutia nr. 443/II/2/2011 din 15.09.2011, data de Primul Procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Campulung, in sensul schimbarii temeiului de drept retinut in ordonanta se scoatere de sub urmarire penala, din art. 11 pct.1 lit. b si art. 10 lit. b indice 1 Cod proc. penala si art. 91 Cod penal, in art. 11 pct.1 lit. b si art. 10 lit. d Cod proc. penala.
Mentine cheltuielile  judiciare in sarcina statului.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06 decembrie 2011.

         Judecator,                                                                Grefier, /
I.P./G.L.P.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010