InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Caracal

REVENDICARE IMOBILIARA

(Sentinta civila nr. 2409 din data de 24.06.2010 pronuntata de Judecatoria Caracal)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Judecatoria Caracal | Jurisprudenta Judecatoria Caracal

Prin cererea inregistrata la nr. 2256/207/2010 pe rolul Judecatoriei Caracal, reclamantii  C. A. L.,  M. M. si T.G  au chemat in judecata civila si personal la interogatoriu pe parata S.L.,  solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratei sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie  imobilul proprietatea acestora, situat in municipiul Caracal,  Bl. 27, et.2, ap.5, judetul Olt, pe care il detin in calitate de coproprietari , cu cheltuieli  de judecata.
In fapt, motivand actiunea reclamantii au aratat ca sunt  proprietarii imobilului mentionat   conform  certificatului de mostenitor nr.32 din 19.03.2009 si a sentintei civile nr. 607 din 08.02.2010 pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul nr. 6870/207/2009.
Sustin reclamantii ca in prezent in  imobilul revendicat  locuieste parata fara nici un drept , aceasta refuzand in mod nejustificat sa-l paraseasca, motiv pentru care solicita admiterea actiunii, asa cum a fost formulata. 
In drept, reclamantii   au  invocat dispozitiile art. 480 si urmat.  C.civ..
Reclamantii, in sprijinul si dovedirea actiunii, au depus la dosar urmatoarele acte in copii: procesul-verbal de predare-primire-receptie nr. 90 din 6.01.1984; actul aditional nr.1 la contractul de constituire nr. 90 din 15.12.1983; certificatul de mostenitor nr. 32 din 19.03.2009; sentinta civila nr. 607 din 08.02.2010; somatia nr.9 din 9.02.2010; chitanta reprezentand dovada achitarii taxei judiciare de timbru; contractul de imprumut nr.1008; contractul de constituire nr. 90 din 15 decembrie 1983; procesul - verbal de interventie nr.3/36 din 03.05.2009;  raportul de interventie pentru situatii de urgenta;  adeverinta nr. 34/2010 a  Asociatiei de Proprietari " Doi Stejari"  Caracal; interogatoriu incuvintat reclamantilor pentru a fi luat paratei. 
Legal citata la mai multe termene de judecata cu mentiunea prezentarii la interogatoriu, parata nu numai ca nu s-a prezentat in instanta, dar nici nu a depus la dosar intampinare si nu a solcitat administrarea de probe in aparare.
In cauza a fost audiata martora R. O.,  administrator la  Asociatia de Proprietari Doi Stejari, din care face parte si blocul 27 in care se afla apartamentul 5 ce l-a avut ca proprietar pe M. M. pana la decesul acestuia in luna martie 2009.
A declarat martora ca parata S. L. de aproximativ 5 ani s-a aflat in relatii  de concubinaj cu  proprietarul apartamentului M. M., iar de la decesul acestui proprietar este trecuta la intretinere o singura persoana, fapt ce dovedeste ca parata in continuare locuieste in acest apartament, astfel in fiecare luna S. L. achita cheltuielile de intretinere .
Mentioneaza martora ca in urma cu aproximativ 2 luni  la Asociatia de  Proprietari s-a prezentat  C. A.. L. care a solicitat eliberarea unei adeverinte in care sa se mentioneze cine locuieste efectiv in acest apartament .
A mai relatat martora ca parata S. L. nu este de acord sa paraseasca  apartamentul, desi nu este proprietara acestui imobil. 
Actiunea in revendicare este o actiune intemeiata, direct si nemijlocit pe existenta dreptului de proprietate, obligand reclamantul sa faca dovada, conform art. 1169 C.civ., ca este proprietarul bunului revendicat.
Urmeaza ca  instanta sa constate analizand sustinerile partilor si probele administrate in cauza, ca actiunea este intemeiata,  pentru motivele  mai jos expuse.
Actiunea in revendicare este acea actiune reala , prin care proprietarul care a  pierdut posesia bunului sau cere restituirea de la posesorul  neproprietar.
In speta numai reclamantii au invocat titluri valabile, cu privire la  bunul  imobil.
Astfel, reclamantii nu sunt in posesia apartamentului, dar sunt in posesia unui titlu valabil - sentinta civila nr. 607 din 08.02.2010, pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul nr.6870/207/2009 si certificatul de mostenitor nr.32 din 19.03.2000, care au la baza contractul de construire nr.90 din 15.12.1983, actul aditional nr.1 la contractul de construire nr.90 din 15.12.1983 si procesul verbal de predare-primire-receptie nr.90 din 06.01.1984.
Reclamantii sunt deci titularii unui drept de proprietate legal dobandit asupra imobilului revendicat, nu au calitate de posesori neproprietari ci de posesori proprietari, astfel actiunea in revendicare  avand ca temei  dispozitiile art. 480 C.civ. este intemeiata.
Astfel, prin contractul de construire nr.90 din 15 decembrie 1983, unitatea pentru contractarea construirii locuintelor proprietate personala Caracal s-a obligat sa asigure beneficiarilor M.C. si M. M., construirea unei locuinte proprietate personala in Caracal, zona Centru, blocul 27, et.2, sc.A,ap.5, orientat catre Vest, cu o suprafata utila de 25,70 m.p..
La contractul nr.50 din 15.12.1983 s-a incheiat la data de 24. 04.1984 si un act aditional nr.1, iar in data de 6 ianuarie 1984 s-a incheiat procesul verbal de predare-primire-receptie, avand nr.90.
Prin certificatul de mostenitor nr.32 din 19.03.2009, notarul public, in baza art.76 si art.83 din Legea nr.36/1995, a certificat ca de pe urma defunctului M. M., decedat la data de 25.01.2009, a ramas la masa succesorala dreptul de proprietate pentru cota de( ½ din ½) ¼ din imobilul( apartament) situat in str.Antonius Caracalla, bl.27, sc.1, et.2, ap.5, judetul Olt, mentionandu-se ca restul de ½ cota apartine tatalui defunctului M. C., iar restul de ¼ apartine fostei sotii a defunctului T. G.
S-a certificat prin acelasi certificat de mosenitori ca de pe urma defunctului M. M. au ramas ca mostenitori M. M. si C. A.L., in calitate de descendenti gr.I..
Totodata, prin sentinta civila nr.607 din 8.02.2010,  pronuntata de Judecatoria Caracal in dosarul nr.6870/207/2009, ramasa definitiva prin nerecurare, s-a admis actiunea formulata de reclamanta C. A., impotriva paratilor M. M., Z. R., C. M., S. V., S. M., F. S. si M. M., luandu-se act ca paratii S. M., Z. R. si S. V. sunt straini de succesiunea defunctului M. C.
Prin aceeasi sentinta s-a consfintit invoiala intervenita intre parti, potrivit careia reclamanta C. A. L. si paratul M. M. au inteles sa primeasca intreaga avere succesorala ramasa de pe urma autorului comun M. C., constand in cota de ½ din imobilul garsoniera situat in municipiul Caracal, str. Antonius Caracalla, bl.37, ap.7, judetul Olt, ceilalti parati nemaiavand nici o pretentie, fiind despagubiti 
Pentru toate aceste considerente, va fi admisa actiunea ca intemeiata si obligata parata sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.5, situat in blocul 27, etajul 2 din municipiul Caracal, str.Antonius Caracalla, judetul Olt.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. si, constatandu-se culpa procesuala a paratei, instanta urmeaza a o obliga la cheltuieli de  judecata catre reclamanti.
Postat 31.08.2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014