InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Caracal

Revendicare imobiliara. Inadmisibilitatea actiunii in revendicare imobiliara intemeiata pe dreptul comun in situatia imobilelor care au facut obiectul Legii nr.10/2001.

(Sentinta civila nr. 1011 din data de 17.03.2011 pronuntata de Judecatoria Caracal)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Judecatoria Caracal | Jurisprudenta Judecatoria Caracal

Potrivit deciziei nr.33 din 9 iunie 2008 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
Dupa data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, o actiune in revendicare  a imobilelor pe care le vizeaza acest act normativ, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, este inadmisibila, atat in situatia in care nu s-a declansat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevazuta de legea speciala, cat si in situatia in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizarii instantei.
Imobilele care se incadreaza in domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 nu mai pot fi restituite decat in conditiile prevazute de acest act normativ, fiind exclusa actiunea in revendicare de drept comun, cu exceptia actiunilor pendinte la data de 14 februarie 2001, cu privire la care noua lege a permis fie continuarea lor, fie suspendarea pana la solutionarea procedurii administrative.
De altfel, accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, in cadrul procedurii judiciare prevazute de cap.III al Legii nr.10/2001, deci in conditiile si pe caile prevazute de legea speciala.
Persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, actiuni in revendicare avand in vedere regula eleca una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO (Cauza Brumarescu contra Romaniei - 1997 s.a.).In concluzie, pentru motivele de fapt si de drept sus-mentionate, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge actiunea ca inadmisibila.

         Prin cererea inregistrata sub nr.102/207/07.01.2011 pe rolul Judecatoriei Caracal, reclamantul F.B.C. a chemat in judecata pe paratii Municipiul Caracal prin Primar,  S.C. S. S.R.L. Caracal si S.M.., solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa se dispuna obligarea paratilor Municipiul Caracal prin Primar,  S.C. S. S.R.L. Caracal, sa lase in deplina proprietate si linistita posesie atat reclamantului cat si paratei S.M., imobilul teren compus din suprafata de 796,19 m.p. situat in Caracal, jud.Olt, ce reprezinta diferenta nerestituita pe cale administrativa din suprafata totala de 1566 m.p..
In fapt, motivand cererea, arata reclamantul ca imobilul mentionat a fost proprietatea defunctului B.I., iar  dovada dreptului de proprietate intelege reclamantul sa o faca astfel: din extrasul din "Situatia imobilelor proprietatea IGO Caracal" rezulta ca autorul B.I. este proprietarul imobilului situat in Caracal, judetul Olt, si ca acest imobil a fost preluat abuziv in baza Decretului nr.92/1950.
Mai arata reclamantul ca, din Buletinul cladiri nr.3 eliberat de autoritatile locale ale orasului Caracal, rezulta ca B.I., este proprietarul unui imobil compus dintr-o cladire (casa de locuit) si anexe situate pe o suprafata totala de 1566 m.p. din care 1134 m.p. curti si 452,60 m.p. constructii cladiri.
Cu privire la calitatea de mostenitori, mentioneaza reclamantul ca, in acest exista sentinta nr.1588/27.05.2003 din dosarul nr.1621/2003 al Judecatoriei Caracal, ramasa definitiva si irevocabila prin neapelare, iar aceasta sentinta este cunoscuta si insusita de Primaria Caracal.
Se precizeaza ca, imobilul situat in Caracal, jud.Olt, este compus din suprafata totala de 1566 m.p. din care 1134 m.p. curti si 452,60 m.p. constructii (cladiri), iar in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat restituirea integrala a acestui imobil.
Arata reclamantul ca, prin dispozitia nr.276/28.10.2002 a Primariei municipiului Caracal, s-a dispus restituirea constructiei impreuna cu o suprafata de doar 929 m.p. din totalul de 1566 m.p., iar din cauza masuratorii aleatorii si empirice facute de functionarii primariei, in fapt, s-a restituit doar suprafata de 796,19 m.p., suprafata ce a rezultat ca urmare a masuratorilor exacte efectuate de specialistii topografi cu ocazia intabularii dreptului de proprietate.
Sustine reclamantul ca, prezenta actiune are ca obiect diferenta de 769,81 m.p. teren intravilan, pentru care nu s-a dispus restituirea pe cale administrativa in baza legii speciale de restituire a proprietatii, aratand reclamantul ca, pentru redobandirea acestui imobil(cladiri plus teren), a solicitat pe cale administrativa reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii 10/2001.
Mai sustine reclamantul ca, anterior emiterii dispozitiei de restituire nr.276/28.10.2002 de catre Primaria municipiului Caracal, a fost indrumat de catre reprezentantii Primariei, ca pentru diferenta de 769,81 m.p., ce  constituie obiectul prezentei actiuni, sa notifice S.C. S. S.R.L., ca fiind actualul proprietar.
Apreciaza reclamantul ca refuzul primariei de restituire a diferentei de teren s-a facut in mod nelegal si cu incalcarea legii, deoarece intregul imobil a fost preluat in mod abuziv  si stapanit de Primaria Caracal, careia ii revenea obligatia de a acorda reparatii conform legii, in natura sau echivalentul acolo unde restituirea in natura nu mai este posibila.
A mai aratat reclamantul in cererea sa, ca a notificat prin executor judecatoresc pe parata S.C. S. S.R.L., care nu a dat curs acestei notificari, neraspunzand.
Reclamantul a invocat in drept art.480 C.civil, si art.481 C.civil, solicitand si efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care sa identifice suprafata de teren revendicata.
Totodata, reclamantul isi justifica calitatea procesual activa, fiind mostenitor al autorului B.I., aspect stabilit si cu ocazia emiterii Dispozitiei nr.276/2002 de catre Primaria municipiului Caracal.
In sedinta publica din 17.02.2011, Municipiul Caracal prin reprezentantii legali, a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de catre reclamant, ca neintemeiata, din urmatoarele motive:
Pe cale de exceptie s-a invocat inadmisibilitate actiunii formulata, avand in vedere ca prin notificarile nr.270/2001 si nr. 267/2001 formulate in temeiul Legii nr.10/2001, numitii F.B.C. si S.M. au solicitat restituirea in natura a imobilului cladire si a terenului aferent situat in Caracal, jud. Olt.
S-a precizat ca, notificarile mentionate au fost solutionate in baza Legii nr.10/2001, fiind emise astfel de primarul municipiului Caracal dispozitiile nr.276/28.10.2002 si, respectiv nr.1/05.01.2004.
Se mentioneaza ca prin aceste dispozitii s-a dispus restituirea in natura reclamantului F.B.C. si paratei S.M., a imobilului cladire compus din 15 incaperi si a terenului in suprafata de 929 m.p. situat in Caracal, jud. Olt, conform procesului verbal de punere in posesie nr.11368/9.09.2004 ce a fost incheiat in prezenta titularilor dispozitiei nr.1/5.01.2004 si la care nu s-au formulat obiectiuni.
In ceea ce priveste diferenta de teren de la 929 m.p. pana la suprafata de 1566 m.p. solicitata de reclamant prin notificarile mentionate, s-a aratat ca, asa cum reiese si din cererea de chemare in judecata, aceasta suprafata de teren nu s-a aflat in proprietatea municipiului Caracal, ci a S.C. S. S.R.L., careia i-a fost adresata notificarea formulata in temeiul Legii nr.10/2001 in dosarul nr.37/2001 din data de 20.07.2001.
Se considera de catre Municipiul Caracal prin reprezentantii legali ca, terenul solicitat nu poate face obiectul unei actiuni de drept comun atata timp cat aceasta a facut obiectul Legii speciale nr.10/2001, fiind astfel emisa de Primarul municipiului Caracal, dispozitia nr.1/5.01.2004.
O a doua exceptie invocata prin intampinare este cu privire la lipsa calitatii procesuale pasive a Municipiului Caracal, motivat de faptul ca, asa cum s-a mai mentionat, diferenta de teren solicitata de reclamant nu se afla in proprietatea  Municipiului Caracal ci a S.C. S. S.R.L., persoana notificata in temeiul Legii nr.10/2001, fapt ce reiese din actele depuse la dosarul cauzei cat si recunoscut de reclamant.
In concluzie, se solicita admiterea celor doua exceptii privind inadmisibilitatea actiunii formulate si constatarea lipsei calitatii procesuale a Primariei municipiului Caracal, iar pe fond respingerea actiunii, ca neintemeiata.
Reclamantul F.B.C. a depus la dosar raspuns la intampinare formulata de parata, prin care a solicitat respingerea exceptiilor invocate de catre paratul Municipiul Caracal, prin Primar, ca neintemeiate.
A mai aratat reclamantul ca solicita a se constata ca paratul Municipiul Caracal nu a formulat aparari in ce priveste fondul cauzei, cu toate acestea a solicitat respingerea pe fond a actiunii.
Precizeaza reclamantul ca, imobilul se compune in totalitate sa din 1566 m.p. si 3 constructii.
Sustine reclamantul ca, urmarind cronologia faptelor se poate retine ca, prin procesul verbal de constatare din 16.07.2002, Comisia pentru aplicarea Legii 10/2001 a municipiului Caracal a constatat existenta unei suprafete de 929 m.p. teren si 313 m.p. suprafata construita.
Totodata, prin dispozitia nr.276/28.10.2002 emisa de Primaria municipiului Caracal a fost aprobata restituirea imobilului in natura, cu suprafata de 929 m.p. impreuna cu o parte din constructia existenta, iar prin dispozitia nr.0001/5.01.2004  emisa de Primaria municipiului Caracal s-a restituit in natura suprafata de 929  m.p. impreuna cu  constructia existenta, retinandu-se legitimarea notificarilor la revendicarea imobilului preluat abuziv de stat prin Decretul de Nationalizare nr.92/1950, prin aceeasi dispozitie incetand aplicabilitatea Dispozitia nr.276/28.10.2002.
Mentioneaza reclamantul ca, prin incheierea de carte funciara nr.837/3.09.2004 a fost intabulat dreptul de proprietate doar pentru suprafata de 796,19 m.p.teren intravilan impreuna cu constructiile existente si prin procesul verbal de punere in posesie din 8.09.2004 s-a procedat la punerea in posesie pentru suprafata de 929 m.p., astfel cum rezulta din Dispozitia de restituire in natura nr.1/5.01.2004 emisa de Primaria municipiului Caracal.
Astfel fiind, reclamantul precizeaza ca, desi dispozitia de restituire a fost emisa pentru suprafata de 929 m.p., ulterior a fost intabulat dreptul de proprietate doar pentru suprafata de 796,19 m.p..
Sustine reclamantul ca atat acestuia cat si paratei S.M. li s-a restituit efectiv proprietatea doar in limita suprafetei de 796,19 m.p. si ca actiunea vizeaza doua aspecte:
Diferenta dintre suprafata de 929 m.p. pentru care a fost emisa Dispozitia nr.0001/5.01.2004 de catre Primaria municipiului Caracal si suprafata de 796,19 m.p. pentru care s-a realizat intabularea si care este suprafata reala restituita;
Diferenta dintre suprafata totala pe care a avut-o imobilul nationalizat, ce a constituit o unitate imobiliara, 1566 m.p. si suprafata reala restituita, 796,19 m.p..
Arata reclamantul ca, parata este obligata sa restituie in fapt notificatorilor acea suprafata mentionata in dispozitia de restituire.
Sub acest aspect, reclamantul a mai precizat ca inadmisibilitatea actiunii este neintemeiata.
Cu privire la ce-l de-al doilea aspect arata reclamantul ca, imobilul reprezinta o unitate imobiliara, ce decurge, printre altele, din numarul cadastral unic, din functionalitatea sa, precum si din actul de proprietate prin care acesta a fost dobandit.
La data nationalizarii, imobilul a fost compus din suprafata totala de 1566 m.p. si constructiile edificate.
Prin urmare, reclamantul considera ca, ori de cate ori un imobil nu se mai poate restitui in integralitatea sa, pentru acea parte care nu se poate restitui in natura trebuie sa se realizeze restituirea prin echivalent.
De asemenea, reclamantul apreciaza ca, in dispozitia de restituire trebuia sa se faca, obligatoriu, o referire a motivelor pentru care se restituie numai o parte din imobilul revendicat.
Asadar, reclamantul arata ca, si sub acest aspect exceptia inadmisibilitatii invocata de parata este neintemeiata.
Referitor la admisibilitatea actiunii in revendicare arata reclamantul ca, si in conditiile unei legi speciale de reparatie, partea nu poate fi impiedicata sa-si revendice bunul, proprietatea autorilor sai, intrucat o asemenea imprejurare ar conduce la limitarea dreptului de acces la justitie si, implicit a dreptului la un proces echitabil, prevazut de dispozitiile art.6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Referitor la lipsa calitatii procesuale pasive, reclamantul arata ca sustinerea paratei, potrivit careia diferenta de teren apartine S.C. S. S.R.L., este o simpla afirmatie nedovedita, nearatand modalitatea in care S.C. S. S.R.L. detine diferenta de teren, totodata parata recunoaste ca imobilul ce a apartinut autorilor reclamantului era compus dintr-o suprafata mult mai mare si ca s-a realizat reparatia in temeiul Legii nr.10/2001 doar partial, desi acest act normativ este guvernat de principiul restituirii integrale a proprietatilor preluate abuziv de stat.
Apreciaza reclamantul ca, parata are calitate de unitate detinatoare, iar in situatia in care o parte din bunul revendicat nu se mai afla in proprietatea sa, potrivit legii are obligatia sa propuna masuri reparatorii prin echivalent. Cauza a fost amanata la  termenul de  judecata de  astazi,  pentru  cand au fost efectuate actele procedurale mentionate in practicaua prezentei hotarari, iar instanta a ramas in pronuntare cu prioritate asupra exceptiei inadmisibilitatii cererii.
Potrivit dispozitiilor art.137 alin.1 C.pr.civ., instanta trebuie sa solutioneze inainte de toate exceptiile de procedura sau de fond care fac inutila cercetarea in fond a pricinii.
Pentru determinarea ordinii in care instanta se pronunta asupra exceptiilor procesuale invocate concomitent, trebuie avut in vedere pe de o parte , criteriul impus de legiuitor in art.137 alin.1 C.pr.civ., iar pe de alta parte criteriul propus de doctrina, intrucat Codul de procedura civila nu impune o anumita ordine de invocare a exceptiilor, insa o anumita ordine se impune, determinata de ratiuni interne ale procesului civil si de finalitatea fiecarei exceptii..
Exceptia lipsei de calitate procesuala ( activa sau pasiva) si exceptia lipsei de interes sunt exceptii de fond, iar exceptia necompetentei este o exceptie de procedura.
Deliberand asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii, pentru a se determina cadrul procesual in care vor fi cercetate si celelalte exceptii invocate, instanta urmeaza sa admita exceptia inadmisibilitatii invocata de paratul Municipiul Caracal, iar drept consecinta va respinge ca inadmisibila actiunea civila formulata de reclamantul F.B.C., impotriva paratilor. 
          Instanta a retinut ca, prin notificarile nr.270/2001 si nr. 267/2001 formulate in temeiul Legii nr.10/2001, reclamantul F.B.C. si parata S.M. au solicitat restituirea in natura a imobilului cladire si a terenului aferent situat in municipiul Caracal, judetul Olt.
Aceste notificari au fost solutionate in baza Legii nr.10/2001, fiind emise astfel de primarul municipiului Caracal dispozitiile nr.276/28.10.2002 si, respectiv nr.1/05.01.2004.
Prin dispozitiile nr.276/28.10.2002 si nr.1/05.01.2004 s-a dispus restituirea in natura a imobilului cladire compus din 15 incaperi si a terenului in suprafata de 929 m.p. situat in Caracal, jud. Olt, catre reclamantul F.B.C. si parata S.M., conform procesului verbal de punere in posesie nr.11368/9.09.2004 ce a fost incheiat in prezenta titularilor dispozitiei nr.1/5.01.2004 si la care nu s-au formulat obiectiuni.
Intr-adevar, diferenta de teren de la 929 m.p. pana la suprafata de 1566 m.p. solicitata de reclamant prin notificarile mentionate, cum de altfel s-a mentionat si in cererea de chemare in judecata,  nu s-a aflat in proprietatea municipiului Caracal, ci a paratei S.C. S. S.R.L., careia i-a si fost adresata notificarea formulata in temeiul Legii nr.10/2001 in dosarul nr.37/2001 din data de 20.07.2001.
Instanta constata astfel ca terenul solicitat de catre reclamant nu poate face obiectul unei actiuni de drept comun, intrucat aceasta a facut obiectul Legii speciale nr.10/2001, fiind astfel emisa de Primarul municipiului Caracal, dispozitia nr.0001/05.01.2004.
Potrivit deciziei nr.33 din 9 iunie 2008 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
Dupa data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, o actiune in revendicare  a imobilelor pe care le vizeaza acest act normativ, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, este inadmisibila, atat in situatia in care nu s-a declansat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevazuta de legea speciala, cat si in situatia in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizarii instantei.
Imobilele care se incadreaza in domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 nu mai pot fi restituite decat in conditiile prevazute de acest act normativ, fiind exclusa actiunea in revendicare de drept comun, cu exceptia actiunilor pendinte la data de 14 februarie 2001, cu privire la care noua lege a permis fie continuarea lor, fie suspendarea pana la solutionarea procedurii administrative.
De altfel, accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, in cadrul procedurii judiciare prevazute de cap.III al Legii nr.10/2001, deci in conditiile si pe caile prevazute de legea speciala.
Persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, actiuni in revendicare avand in vedere regula eleca una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO (Cauza Brumarescu contra Romaniei - 1997 s.a.).In concluzie, pentru motivele de fapt si de drept sus-mentionate, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge actiunea ca inadmisibila.
Postat 30.04.2011
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014