Abuz de incredere
(Sentinta penala nr. 11 din data de 09.01.2012 pronuntata de Judecatoria Caransebes)Prin sentinta penala nr. 11/2012 pronuntata in dosar nr. 3318/208/2011, instanta a dispus in baza art. 213 alin.1 C.p. condamnarea inculpatului C.C.F., pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere la pedeapsa de :
- 2( doi) ani inchisoare in regim de detentie.
In baza art. 71 Cod penal, pe perioada executarii pedepsei interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, mai putin dreptul de a alege.
Obliga inculpatul la plata sumei de 29.820 euro despagubiri civile fata de partea civila SC AUTORENT COSMOS SRL Caransebes.
In baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Caransebes din data de 19 august 2011, inregistrat la aceasta instanta sub nr. 3318/208 din data de 29 august 2011, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului C.C.F., pentru sav.infr. prev.de art.213 al.1 Cod penal.
In actul de sesizare a instantei, s-a retinut urmatoarea stare de fapt:
La data de 01.01.2010, S.C. Autorent Cosmos S.R.L. din Caransebes reprezentata de partea vatamata administrator P.C., a subinchiriat de la S.C. Michelini Prest S.R.L. din Caransebes reprezentata de administrator P.M., mai multe autoturisme printre care si autoutilitara marca Fiat Ducato de culoare alba, cu numarul de inmatriculare _______, serie sasiu __., fiind intocmit Contractul de subinchiriere _.Ulterior, S.C. Autorent Cosmos S.R.L. reprezentata de P.C. a expus autoutilitara mai sus-mentionata in vederea inchirierii.
Astfel, la data de 15.03.2010 invinuitul C.C.F. s-a prezentat la sediul S.C. Autorent Cosmos S.R.L. unde a luat legatura cu partea vatamata P.C., a prezentat cartea de identitate si permisul de conducere in original, si a solicitat inchirierea unei autoutilitare marca Fiat Ducato. Dupa ce partea vatamata a constatat ca invinuitul indeplineste conditiile in vederea inchirierii autovehiculului solicitat, a incheiat cu acesta contractul de inchiriere in sistem “rent a car" nr. __, a autoturismului marca Fiat Ducato, cu numarul de inmatriculare _., serie sasiu _., pentru o perioada de 7 zile. Partea vatamata a predat invinuitului autoutilitara mentionata in stare de functionare, pe baza de proces-verbal, precum si urmatoarele documente: cartea de identitate a vehiculului in original, certificatul de inmatriculare in original, asigurarea autoutilitarei si contractul de inchiriere nr. _. in original.
Dupa ce invinuitul C.C.F. a intrat in posesia autoutilitarei, in data de 16.03.2010 a contactat telefonic pe partea vatamata P.C. si i-a solicitat o imputernicire in vederea deplasarii cu autoutilitara in afara granitelor tarii, motivand ca in perioada in care a inchiriat autoutilitara, urmeaza sa se deplaseze in Germania, respectiv Italia. Intrucat partea vatamata a fost de acord cu aceasta solicitare, a fost intocmita Imputernicirea nr_.., prin care societatea de la care a fost achizitionata autoutilitara in sistem leasing respectiv S.C. Romstal Leasing IFN S.A. l-a imputernicit pe invinuitul C.C.F. sa se deplaseze cu autoutilitara in afara granitelor Romaniei, in Europa. Din declaratia partii vatamate rezulta faptul ca aceasta imputernicire a fost inaintata invinuitului printr-un fax (al carui numar partea vatamata mentioneaza ca nu l-a retinut) in mun. Timisoara la solicitarea acestuia din urma, motivand ca nu are timp si nu se poate deplasa personal pentru a intra in posesia acestei imputerniciri.
In momentul in care au expirat cele 7 zile ale contractului, respectiv in data de 22.03.2010, invinuitul C.C.F. nu s-a prezentat la sediul S.C. Autorent Cosmos S.R.L. in vederea restituirii autoutilitarei, insa a contactat-o din nou telefonic pe partea vatamata P.C. , ocazie cu care i-a solicitat sa ii mai prelungeasca perioada de inchiriere a autoutilitarei pana in data de 01.04.2010, motivand ca se afla in Germania. Partea vatamata a fost de acord cu prelungirea contractului pana in data de 01.04.2010, precizand ca invinuitul i-a trimis suma de 300 de euro pentru perioada de prelungire a contractului.
Intrucat dupa data de 01.04.2010 invinuitul nu s-a prezentat la sediul S.C. Autorent Cosmos S.R.L. in vederea restituirii autoutilitarei si nici nu l-a mai contactat in vreun fel pe P.C. , acesta din urma a depus plangere la Politia municipiului Caransebes prin care a solicitat efectuarea de cercetari fata de invinuitul C.C.F. sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz de incredere.
In urma verificarilor efectuate, s-a constatat ca invinuitul nu a mai fost vazut la domiciliu sau pe raza localitatii Bocsa de la inceputul lunii aprilie 2010, fiind plecat din tara, posibil in Germania. In aceste conditii s-a procedat la punerea in urmarire a autoutilitarei marca Fiat Ducato de culoare alba, cu numarul de inmatriculare _ serie sasiu _.
In continuare s-a procedat la efectuarea unei recunoasteri dupa fotografie ocazie cu care, dintr-un numar de 4 fotografii expuse, printre care si fotografia invinuitului C.C.F., partea vatamata P.C. a recunoscut si indicat fara nici un fel de ezitari fotografia invinuitului, precizand ca aceasta este persoana cu care a incheiat contractul de inchiriere.
De asemenea, pentru stabilirea autenticitatii semnaturii din Contractul de inchiriere nr. _ si din Procesul-verbal de predare-primire al autoutilitarei, rubrica locatar (client) intocmite intre S.C. Autorent Cosmos S.R.L. prin administrator P.C. si invinuitul C.C.F., s-a procedat la efectuarea unei Constatari tehnico-stiintifice, din Raportul de Constatare tehnico-stiintifica nr. _ al I.P.J. Caras-Severin Serviciul Criminalistic, s-a stabilit faptul ca semnaturile depuse la rubrica “locatar (client)" pe Contractul de inchiriere nr. 65/15.03.2010, respectiv la rubrica “locatar (client)" pe Procesul-Verbal de predare-primire al autoutilitarei au fost executate de catre invinuitul C.C.F.
Prin rezolutia din data de 23.09.2010 s-a inceput urmarirea penala fata de numitul C.C.F. pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere prev. de art. 213 alin. (1) C. pen.
Prezentarea materialului de urmarire penala nu a fost posibila din cauza ca invinuitul nu s-a prezentat la chemarea organului de urmarire penala fiind disparut, in urma verificarilor efectuate la institutiile abilitate din tara stabilindu-se ca invinuitul nu este arestat, nu figureaza retinut in vederea cercetarilor, nu este internat intr-o unitate spitaliceasca, nu este incorporat sau mobilizat, nu si-a schimbat domiciliul si nu figureaza ca fiind decedat.
Pe parcursul efectuarii cercetarilor, in repetate randuri au fost efectuate mai multe investigatii, verificari, proceduri de citare la locul de domiciliu, localitatea in care a fost savarsita fapta, respectiv Caransebes, prin afisarea citatiei la Primarie, cat si la Primaria pe a carei raza isi are domiciliul invinuitul, rezultatul fiind negativ.
De asemenea, s-a procedat si la trimiterea unei solicitari catre Biroul National Interpol pentru a se comunica daca invinUITUL C.C.F. este arestat sau in executarea vreunei pedepse in Germania si daca i se cunoaste vreo adresa de domiciliu sau resedinta in aceasta tara. Prin adresa nr. _ s-a precizat ca invinuitul nu figureaza arestat sau cu domiciliul ori resedinta pe teritoriul Germaniei.
Referitor la persoana invinuitului, din fisa de cazier judiciar rezulta ca acesta a fost scos de sub urmarire penala prin ordonanta 986/P/02.06.2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria Resita si i-a fost aplicata o sanctiune administrativa de 500 lei pentru art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.
Starea de fapt descrisa a fost retinuta pe baza urmatoarelor mijloace de proba: plangere penala (fila 6 dosar urmarire penala); declaratiile partii civile (filele 8-12 dosar urmarire penala); declaratiile martorilor (filele 51-52 dosar urmarire penala); raport de constatare tehnico-stiintifica nr. 178053 din 18.05.2011 (filele 40-44 dosar urmarire penala); proces-verbal de recunoastere dupa fotografie (filele 45-46 dosar urmarire penala); plansa foto privind aspectele fixate la data de 24.08.2010 cu ocazia recunoasterii dupa fotografie (filele 48-50 dosar urmarire penala).
Pe parcursul cercetarii judecatoresti au fost administrate urmatoarele mijloace de proba:
Desi legal citat inculpatul nu s-a prezentat in fata instantei.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarea stare de fapt:
La data de 15.03.2010 inculpatul C.C.F. s-a prezentat la sediul S.C. Autorent Cosmos S.R.L. unde a luat legatura cu reprezentantul societatii, numitul P.C., caruia i-a prezentat cartea de identitate si permisul de conducere in original, si a solicitat inchirierea unei autoutilitare marca Fiat Ducato. Dupa ce reprezentantul partii vatamate a constatat ca i inculpatul indeplineste conditiile in vederea inchirierii autovehiculului solicitat, a incheiat cu acesta contractul de inchiriere in sistem “rent a car" nr. _, a autoturismului marca Fiat Ducato, cu numarul de inmatriculare _ serie sasiu _, pentru o perioada de 7 zile. Acesta a predat inculpatului autoutilitara mentionata in stare de functionare, pe baza de proces-verbal, precum si urmatoarele documente: cartea de identitate a vehiculului in original, certificatul de inmatriculare in original, asigurarea autoutilitarei si contractul de inchiriere nr_. in original.
Ulterior dupa ce inculpatul C.C.F. a intrat in posesia autoutilitarei, in data de 16.03.2010 a contactat telefonic pe reprezentantul partii vatamate P.C. caruia i-a solicitat o imputernicire in vederea deplasarii cu autoutilitara in afara granitelor tarii, motivand ca in perioada in care a inchiriat autoutilitara, urmeaza sa se deplaseze in Germania, respectiv Italia. Intrucat acesta a fost de acord cu aceasta solicitare, a fost intocmita Imputernicirea nr. _, prin care societatea de la care a fost achizitionata autoutilitara in sistem leasing respectiv S.C. Romstal Leasing IFN S.A. l-a imputernicit pe invinuitul C.C.F. sa se deplaseze cu autoutilitara in afara granitelor Romaniei, in Europa.
Aceasta imputernicire a fost inaintata inculpatului printr-un fax, iar in momentul in care au expirat cele 7 zile ale contractului, respectiv in data de 22.03.2010, inculpatul C.C.F. nu s-a prezentat la sediul S.C. Autorent Cosmos S.R.L. in vederea restituirii autoutilitarei, insa a contactat din nou telefonic pe reprezentantul partea vatamate P.C. solicitadu-i sa ii mai prelungeasca perioada de inchiriere a autoutilitarei pana in data de 01.04.2010, motivand ca se afla in Germania. Acesta a fost de acord cu prelungirea contractului pana in data de 01.04.2010 .
In drept fapta inculpatului C.C.F. indeplineste elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere alin.1 fapta prev. si ped. de art.213 C.p.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infractiunii consta in refuzul de restituire a autoturismului marca Fiat Ducato, cu numarul de inmatriculare _, serie sasiu _ ca urmare a expirarii perioadei de inchiriere, urmarea imediata a faptei constand in pugaba produsa partii vatamate-parte civila , iar legatura de cauzalitate dintre fapta si urmare este dovedita prin probatoriul administrat in cauza.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a actionat cu forma de vinovatie prevazuta de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen. - intentie directa, acesta avand reprezentarea faptei sale si a consecintelor acesteia, prevazand rezultatul socialmente periculos, si a urmarit producerea lui.
Vinovatia inculpatului rezulta din probatoriul administrat in cauza.
Constatand ca infractiunea de abuz de incredere fapta prev. si ped. de art.213 alin.1 C.p. exista, ca a fost savarsita de inculpat cu vinovatia specifica, in baza art. 345 alin. 1 si 2 Cod proc. pen., instanta va dispune condamnarea acestuia pentru savarsirea infractiunii care face obiectul judecatii.
La aplicarea pedepsei instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevazute de art. 72 Cod penal respectiv: dispozitiile partii generale a Codului penal (conditiile raspunderii penale), limitele de pedeapsa fixate , gradul de pericol social al faptei savarsite, modul de savarsire, circumstantele personale ale inculpatului.
Astfel, instanta retine ca inculpatul a savarsit o fapta cu un grad de pericol social concret ridicat relevat de faptul ca prejudiciul cauzat partii vatamate - parte civila este in cuantum mare, iar modalitatea de savarsire a faptei indica de folosirea repetata de mijloace frauduloase si profitand de increderea pe care a acordat-o reprezentantul partii civile.
Fata de aceste considerente, , instanta va aplica inculpatului o pedeapsa de 2 (doi) ani cu inchisoare in regim de detentie apreciind ca astfel pot fi indeplinite scopul represiv, dar si cel de preventie speciala, prevazut de art. 52 Cod penal.
In baza art. 71 Cod penal, pe perioada executarii pedepsei va interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b Cod penal, mai putin dreptul de a alege.
Cu privire la latura civila, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 998, 999 C.Civ.: fapta ilicita- infractiunea de abuz de incredere , prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea civila ca urmare a incalcarii drepturilor patrimoniale ocrotite prin legea penala, cert (cuantumul a fost stabilit in functie de valoarea ce rezulta inscrisurile depuse , cu respectarea principiului disponibilitatii ce caracterizeaza actiunea civila- partea civila a solicitat acoperirea unui prejudiciu mai mare si nereparat inca, legatura de cauzalitate directa dintre fapta ilicita si prejudiciul produs, vinovatia sub forma intentiei indirecte.
In consecinta instanta instanta in baza art.346 C.pr.pen.va obliga inculpatul la plata sumei de 29.820 euro despagubiri civile fata de partea civila SC AUTORENT COSMOS SRL Caransebes.
Pentru culpa infractionala si implicit culpa procesuala in baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., va obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat.
.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Abuzuri; Infractiuni
Plangere impotriva solutiei procurorului - Sentinta penala nr. 46 din data de 19.04.2012Carte funciara - Sentinta civila nr. 2213 din data de 17.10.2011
Infractiunea de furt in forma continuata - Sentinta penala nr. 470 din data de 06.12.2011
Abuz de incredere - Sentinta penala nr. 11 din data de 09.01.2012
Conducere sub influenta bauturilor alcoolice - Sentinta penala nr. 437 din data de 21.11.2011
Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale - Sentinta penala nr. 399 din data de 04.11.2011
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 2880 din data de 16.12.2011
Inadmisibilitatea dobandirii unui drept de proprietate pe calea actiunii in rectificare CF - Sentinta civila nr. 542 din data de 04.03.2011
Uzucapiunea - mod de dobandire a dreptului de proprietate - Sentinta civila nr. 1595 din data de 28.06.2011
Caracterul abuziv al comisionului de risc - Sentinta civila nr. 2703 din data de 09.12.2011
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 1589 din data de 23.06.2011
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 1447 din data de 15.06.2011
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 302 din data de 07.02.2011
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 839 din data de 11.04.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 2521 din data de 21.11.2011
Contraventii - Sentinta civila nr. 2472 din data de 14.11.2011
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 1435 din data de 14.06.2011
popriri - Sentinta civila nr. 2470 din data de 14.11.2011
Contraventii - Sentinta civila nr. 2476 din data de 14.11.2011
Partaj bunuri comune, contributia exclusiva a uneia dintre parti - Sentinta civila nr. 592 din data de 17.06.2010