Actiune in revendicare.Compararea titlurilor.Aplicarea principiului proportionalitatii. Cauza Raicu impotriva Romaniei

                                                            In cauza dedusa judecatii  intemeiata pe dispozitiile  art. 480 C.civil ambele parti - respectiv atat reclamantii cit si paratii au titluri scrise, privind dreptul de proprietate  asupra bunului revendicat. Astfel titlul reclamantei este reprezentat de sentinta civila nr. 764/17.11/2000, prin care s-a constatat  nevalabilitatea  trecerii in proprietatea statului a imobilului ce a apartinut  predecesoarei  sale. Pe de alta parte titlul paratilor a fost validat prin aceeasi sentinta si este reprezentat de contractul de vanzare-cumparare nr. 72/1973.Rezulta asadar ca titlului scris al reclamantilor, i se opune de catre  parati - care detin posesiunea  locuintei titlul lor scris, iscandu-se un conflict  intre cele doua  titluri scrise. In atare situatie, instanta constatand  ca titlurile emana de la autori  diferiti trebuie sa compara intre ele  drepturile autorilor partilor. Comparand intre ele  titlurile  instanta constata ca titlul reclamantei dateaza din anul 1925, iar titlul paratilor dateaza din anul 1973, data de la care paratii  au intrat in posesia imobilului, pe care a exercitat-o netulburat  pana in anul 2000 si care  a fost continuata  pana in prezent. Totodata instanta mai retine  ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare  nr. 72/1973 paratii nici cu diligente minime  nu aveau cum sa cunoasca  modul in care imobilul  a fost preluat  de stat  si situatia lui juridica, aspect statuat  cu putere de lucru  judecat, prin sentinta civila mai sus mentionata .Intr-o atare situatie prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevaratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta in timp si cel provenit de la statul neproprietar, este preferabil titlul constituit de stat, in temeiul legii 4/1973, ca o garantie a sigurantei circuitului civil si totodata un mod de a proteja interesele chiriasilor cumparatori, ai unor astfel de locuinte. Nici in acceptiunea  CEDO, reclamanta  nu poate  sa invoce o incalcare a dreptului sau de proprietate.

###      Prin cererea din 2006 reclamanta Boruzescu Mirella Adriana a chemat in judecata  pe paratii V. D. si V. T.,  pentru ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna  obligarea acestora  sa-i lase  in deplina proprietate si linistita posesie,  imobilul  situat in Craiova, compus din teren  in suprafata de 79 m.p. si apartament  cu doua camere, bucatarie, baie, camara, hol.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 764/2000 a Tribunalului  Dolj  definitiva si irevocabila,  prin decizia civila  nr. 5389/2003 i-a fost restituit imobilul situat in Craiova, str. Gheorghe Baritiu  alcatuit  din teren in suprafata  de 1190 m.p.  si cladirea formata  din subsol  parter si etaj. Prin aceeasi sentinta i-a fost restituit apartamentul situat in cea de-a doua cladire.
S-a mai aratat ca s-a respins cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 72/1973 si a titlului de proprietate nr. 146/04.04.1975.
S-a mai invederat ca in a doua constructie  mai exista  insa un apartament  in suprafata de 54 m.p., care in prezent  este ocupat  de parati care au dobandit  dreptul de proprietate prin contractul de vanzare-cumparare  nr. 72/1973.
S-a mai precizat  ca acest imobil  a apartinut bunicului ei inca din 1925, insa  ulterior mostenitoarea acestuia a fost deposedata abuziv prin Decretul 92/1950, imobilul fiind instrainat  catre parati in anul 1973.
In drept si-a intemeiat actiunea  in baza art. 480 C.civil.
La data de 15.12.2006  paratii au solicitat  respingerea actiunii, invocand  pe de o parte autoritatea de lucru judecat, iar pe de alta parte a solicitat  respingerea pe fond  ca neintemeiata.
In motivarea cererii au aratat ca s-a mai judecat intr-o actiune in revendicare pronuntandu-se in speta sentinta nr. 764/17.11.2000, ramasa definitiva  prin decizia 5389/2003 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie.
Pe fond a invederat ca sunt cumparatori de buna credinta, titlul lor fiind mai bine conturat. S-a mai aratat ca actele juridice care dovedesc proprietatea  lor au fost incheiate, sub imperiul unor acte normative ce au la baza normele juridice  specifice,  prevazute de Legea nr. 4/1973 si H.C.M. nr. 8801/1973.
Prin incheierea din data de 02.02.2007, instanta a respins exceptia  autoritatii  de lucru  judecat, nefiind  intrunita  tripla identitate  de elemente.
La dosarul cauzei au fost depuse urmatoarele inscrisuri: copie de pe sentinta civila nr.764/17.11.2000, pronuntata de Tribunalul Dolj, copie de pe actul dotal din data de 27.06.1909, copie de pe actul dotal nr.1221/1909, copie de pe decizia nr.7 din data de 08.02.2002, pronuntata de Judecatoria Craiova, in dosar nr.3444/civ/2001 si copie de pe decizia nr.5389/15.12.2003, copie de pe incheierea de carte funciara nr.52320/12.12.2006 si adresa nr.661/1996, emisa de Primaria Municipiului Craiova.
Analizand actele si lucrarile dosarului  instanta a  retinut ca reclamantii au introdus o actiune  in revendicare si anulare contract  de vanzare-cumparare  impotriva  Statului - Ministerul  Finantelor, Consiliul Local al Municipiului Craiova, RAADPFL Craiova, DGFPC Dolj, V. D. si V. T.
Prin sentinta civila nr. 764/17.11.2000 pronuntata de Tribunalul Dol a fost admisa in parte actiunea in revendicare precizata formulata de reclamanta B. M. si au fost obligati paratii Consiliul Local Craiova, DGFPS Dolj, Statul Roman prin Ministerul Finantelor  si RAADPFL Craiova, sa lase in deplina proprietate  si linistita posesie, imobilul situat  in Craiova, str. Gheorghe Baritiu , nr. 5  alcatuit din teren in suprafata de 1190 m.p., constructie  compusa din subsol, parter si etaj, cu suprafata utila de 636,55 m.p. si un apartament  in suprafata de 53,23 m.p. situat in cea de-a doua  constructie aflata pe teren.
Prin aceasta  hotarare  s-a respins capatul de cerere  privind constatarea  nulitatii  absolute a contractului de vanzare-cumparare nr. 72/1973 si a titlului de proprietate nr. 146/04.04.1973.
Din considerentele  expuse  in cuprinsul  hotararii  se constata ca instanta  a retinut  ca imobilul care a apartinut  autorilor reclamantei a fost  nationalizat  in baza  decretului nr. 92/1950, constatandu-se  ca acest decret nu a fost corect aplicat in privinta autoarei P. M., in sensul ca acesta se incadra in categoria  persoanelor  excluse  in mod  expres  de la aplicarea acestuia, aceasta fiind casnica la data aplicarii decretului.
S-a retinut  ca in cauza Statul Roman prin organele  sale reprezentative, a detinut  in mod abuziv  imobilul revendicat de reclamanta.
     Prin aceeasi sentinta s-a retinut ca  actul de vanzare-cumparare nr. 72/1973 incheiat  intre OCLPP si paratii  Vladuti  a fost incheiate  sub imperiul Legii 4/1973 si HCM 880/1973,  data in aplicarea legii.
Prin intermediul  acestor acte  normative  au putut fi instrainate catre persoane  fizice  locuinte situate in cladiri, case precum si blocuri exceptand locuintele  aflate  in administrarea  directa a intreprinderilor de stat si organizatiilor  economice de stat si destinate  inchirierii   catre salariatii acestora.
     Astfel  interpretand per a contrario  aceaste dispozitii legale,  se constata ca  toate celelalte locuinte,  puteau fi instrainate  de catre OCLPP, situatie in care  se incadreaza si locuinta cumparata de parati.
S-a mai statuat ca in situatia din speta, paratii  nici chiar cu diligente minime nu ar fi putut cunoaste modul in care imobilul a fost preluat de catre stat  si situatia lui juridica.
In cauza dedusa judecatii  intemeiata pe dispozitiile  art. 480 C.civil ambele parti - respectiv atat reclamantii cit si paratii au titluri scrise, privind dreptul de proprietate  asupra bunului revendicat.
Astfel titlul reclamantei este reprezentat de sentinta civila nr. 764/17.11/2000, prin care s-a constatat  nevalabilitatea  trecerii in proprietatea statului a imobilului ce a apartinut  predecesoarei  sale.
Pe de alta parte titlul paratilor a fost validat prin aceeasi sentinta si este reprezentat de contractul de vanzare-cumparare nr. 72/1973.
Rezulta asadar ca titlului scris al reclamantilor, i se opune de catre  parati - care detin posesiunea  locuintei titlul lor scris, iscandu-se un conflict  intre cele doua  titluri scrise.
In atare situatie, instanta constatand  ca titlurile emana de la autori  diferiti trebuie sa compara intre ele  drepturile autorilor partilor.
Comparand intre ele  titlurile  instanta constata ca titlul reclamantei dateaza din anul 1925, iar titlul paratilor dateaza din anul 1973, data de la care paratii  au intrat in posesia imobilului, pe care a exercitat-o netulburat  pana in anul 2000 si care  a fost continuata  pana in prezent.
Totodata instanta mai retine  ca la data incheierii contractului de vanzare-cumparare  nr. 72/1973 paratii nici cu diligente minime  nu aveau cum sa cunoasca  modul in care imobilul  a fost preluat  de stat  si situatia lui juridica, aspect statuat  cu putere de lucru  judecat, prin sentinta civila mai sus mentionata.
Intr-o atare situatie prin compararea celor doua titluri de proprietate, cel provenit de la adevaratul proprietar, dar care si-a pierdut eficienta in timp si cel provenit de la statul neproprietar, este preferabil titlul constituit de stat, in temeiul legii 4/1973, ca o garantie a sigurantei circuitului civil si totodata un mod de a proteja interesele chiriasilor cumparatori, ai unor astfel de locuinte.  
Nici in acceptiunea  CEDO, reclamanta  nu poate  sa invoce o incalcare a dreptului sau de proprietate.
Astfel potrivit art. 1 din "Protocolul 1 din Conventie orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Prin sentinta civila nr. 764/17.11/2000 s-a constatat ca nationalizarea  imobilului  din care face parte  locuinta in litigiu a fost nelegala.
Ori asa cum se poate constata problema legalitatii nationalizarii  a fost transata definitiv la o perioada mare de timp de la incheierea contractului de vanzare-cumparare, iar imposibilitatea reclamantei de a reintra in posesia apartamentului in litigiu  nu reprezinta o ingerinta, in dreptul acesteia de proprietate.
Din art. 1 din Protocol  se mai deduce ca incalcarea dreptului de proprietate  nu poate fi justificata,  decat  daca se  demonstreaza in special  ca a intervenit  o cauza de utilitate  publica, in plus ingerinta in folosirea  proprietatilor,  trebuie sa corespunda  principiului  proportionalitatii.
Curtea  Europeana statueaza ca un echilibru just trebuie  mentinut  intre exigentele  interesului  general al comunitatii  si imperativele  de aparare ale  drepturilor  fundamentale  ale individului. Echilibru  care  trebuie pastrat  va fi distrus daca individul in discutie suporta o incarcatura speciala  si exorbitanta.
In principiu  trebuie sa existe un raport  rezonabil de proportionalitate intre  mijloacele  folosite  si scopul vizat  de orice masura, care  priveaza o persoana de dreptul sau de proprietate.
Astfel atenuarea vechilor  atingeri  ale dreptului de proprietate, nu poate crea noi greutati  distorsionate persoanelor, care au dobandit aceste bunuri cu buna credinta.
In speta pentru toate aceste considerente  expuse si avand  in vedere circumstantele in care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare  nr. 72/1973, paratii dobanditori de buna credinta,  nu pot fi obligati  sa suporte greutatea responsabilitatii statului, care a confiscat  acest bun  prin obligarea la restituirea acestuia  ( a se vedea in acest sens cauza Raicu contra Romaniei).
In consecinta instanta urmeaza  sa respinga actiunea.