InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Fagaras

Civil - plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 855/2009 din data de 13.05.2009 pronuntata de Judecatoria Fagaras)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Fagaras | Jurisprudenta Judecatoria Fagaras

ROMANIA
JUDECATORIA F
JUDETUL BRASOV

  Sedinta publica din 13 mai 2009
  

Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile formulata de petentul P G C, domiciliat in mun. B, str.B, bl., sc., jud.B in contradictoriu cu intimata Politia mun.F, avand ca obiect plangere contraventionala.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura de citare legal indeplinita.
Cauza a fost retinuta spre solutionare pe baza actelor de la dosar la termenul din 6 mai 2009, iar incheierea de amanare a pronuntarii de la acea data face parte integranta din prezenta sentinta.

I N S T A N T A

Constata ca prin plangerea contraventionala inregistrata la aceasta instanta sub nr. de mai sus, petentul P G C a contestat procesul-verbal seria CC nr.2823829 intocmit la data de 19.03.2009 de intimata Politia mun. F prin care a fost sanctionat cu 540 lei - 9 puncte amenda si 6 puncte penalizare pentru savarsirea contraventiei prevazute de art.121 al.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, solicitand anularea acestuia.
In motivarea plangerii contraventionale petentul a aratat ca in localitatea M a fost oprit de un agent de politie care i-a solicitat actele la control. A fost acuzat ca a circulat cu viteza de 95 km/h in localitate, acest lucru fiind surprins de un aparat radar montat pe o masina a politiei. In momentul in care a fost oprit, agentul de politie nu s-a prezentat decat verbal, neprezentand legitimatia de serviciu, iar dupa completarea procesului-verbal a refuzat sa prezinte certificatul metrologic pentru aparatul radar constatator al vitezei si ordinul de serviciu in baza caruia trebuia sa-si desfasoare activitatea.
Instanta, examinand actele si lucrarile dosarului, retine in fapt urmatoarele:
      Prin procesul-verbal seria CC nr.2823829 intocmit de B.P.R.-D.E.N. F la data de 19.03.2009, contravenientului P G C i s-a aplicat o amenda in cuantum de 540 lei - 9 puncte amenda si 6 puncte de penalizare, pentru savarsirea contraventiei prev. de art.121 al.1 din Reg. de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 rep. privind circulatia pe drumurile publice, retinandu-se ca in data de 19 martie 2009, in jurul orelor 9,35 a condus autoturismul marca Skoda cu nr. de inmatriculare B-73-TKM pe DN1, in loc. M fiind depistat ca circula cu viteza de 95 km/h, viteza inregistrata de aparatul video radar montat pe autoturismul cu nr. de inmatriculare BV-04-GAA, depasind astfel viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv.
      Instanta constata ca, in probatiune, la dosar au fost depuse de catre intimata Politia mun. F inscrisuri, respectiv buletin de verificare metrologica nr.0162669 din data de 19.08.2008 emis de Biroul de Metrologie Legala din cadrul Institutului National de Metrologie, din care rezulta ca cinemometru de control rutier tip PHYTON II, montat pe autoturismul Volkswagen Vento  cu nr. de inmatriculare BV-04-GAA  a fost verificat metrologic, fiind admis, valabilitatea acestei verificarii fiind de un an, iar fapta contraventionala a fost comisa la data de 19.03.2009, deci in perioada valabilitatii verificarii efectuate aparatului respectiv, precum si certificat de aprobare model nr.185/27.07.2001 eliberat de Biroul de Metrologie Legala (fil.11).
      De asemenea, s-a mai depus si atestat operator radar (fil.12) emis de I.P.J. Brasov - Serviciul Politie Rutiera, prin care se atesta faptul ca agentul de politie R A a fost instruit conform reglementarilor specifice in vigoare, fiind calificat sa utilizeze aparate de masurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate in dotarea I.P.J. Brasov.
      Din plansa video-radar aflata la dosarul cauzei, la fila 8 nu rezulta cu certitudine ca autoturismul cu numar de inmatriculare B-73-TKM a rulat cu o viteza de 95 km/h in localitatea M, jud. Brasov in data de 19.03.2009, dat fiind faptul ca in aceasta plansa video-radar se observa doar fata autoturismului astfel ca se creeaza un dubiu in ceea ce priveste faptul daca autoturismul respectiv a circulat sau nu in localitate, putand circula cu aceasta viteza in afara localitatii.
      In ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal de contraventie, instanta retine ca din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului in raport de disp.art.6 CEDO, desi necalificata in dreptul intern ca fiind de natura penala, contraventia este subsumata notiunii de "acuzatie in materie penala" avand in vedere campul de aplicare general al normei cat si preeminenta caracterului represiv al sanctiunii contraventionale.
      Din acest punct de vedere se impune in mod necesar respectarea garantiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, intre care si prezumtiei de nevinovatie a petentului ce priveste si aspectul sarcinii probatiunii in cadrul solutionarii unei plangeri contraventionale care fara indoiala profita persoanei acuzate si incumba intimatei.
      Astfel, procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei trebuie sa aiba la baza intocmirii  sale mijloace de proba temeinice in ceea ce priveste vinovatia petentului in savarsirea faptei, mentiunile agentului constatator inserate in actul sanctionator, neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale in absenta altor mijloace de proba (planse video radar din care sa rezulte ca a circulat cu viteza respectiva in localitate)
      Dat fiind faptul ca dubiul profita contravenientului si ca nu s-a dovedit prin probe contraventia retinuta in sarcina contravenientului, instanta urmeaza a admite plangerea contravenientului P G C impotriva procesului-verbal seria CC nr.2823829 intocmit de B.P.R.-D.E.N. F la data de 19.03.2009, prin care a fost sanctionat cu 540 lei - 9  puncte amenda si 6 puncte de penalizare, prev. de art.102 alin.2 si art.108 alin.1 lit.d, pct.3 din Reg. de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 rep. privind circulatia pe drumurile publice si a anula procesul-verbal de contraventie absolvind pe contravenient de plata amenzii.

Pentru aceste motive
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

      Admite plangerea contravenientului P G C, domiciliat in mun. B, str., bl., sc., jud.B, impotriva procesului-verbal seria CC  nr.2823829 din 19.03.2009 intocmit de Politia mun.F B.P.R.-DEN , prin care a fost sanctionat conform art.102 alin.2, respectiv art.108 alin.1 lit.d, pct.3 din OUG nr.195/2002, cu 540 lei amenda si aplicarea unui numar de 6 puncte de penalizare, si in consecinta:
Anuleaza procesul - verbal de contraventie si absolva pe contravenient de plata amenzii.
2
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010