InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Falticeni

Plangere contraventionala

(Sentinta civila nr. 1993 din data de 26.09.2011 pronuntata de Judecatoria Falticeni)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Falticeni | Jurisprudenta Judecatoria Falticeni



Pe rol,judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul C.V.impotriva procesului verbal de contraventie  nr. 1060283/08.03.2011 in contradictoriu cu intimata DRDP Iasi.
La apelul nominal facut in sedinta publica lipsesc partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care,
Se constata depuse la dosar prin serviciul registratura precizari formulate de petent la care au fost anexate in copie intampinarea formulata de intimata, contract de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit si citatia ce i-a fost comunicata pentru termenul de astazi.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata probatoriul epuizat, procesul in stare de judecata si retine cauza spre solutionare.
Dupa deliberare,
                                                               I N S T A N T A

Asupra cauzei de fata constata:
Prin plangerea adresata Judecatoriei F. si inregistrata la data de  12.04.2011 sub nr. 1226/227/2011, petentul C.V. a solicitat anularea  procesului verbal de contraventie  nr. 1060283/08.03.2011 emis de intimata DRDP Iasi, prin care a fost sanctionat cu amenda de 500 de lei si a contravalorii tarifului de despagubire in valoare de 117,99 in baza art. 8 alin. (3) al OG nr. 15 din 2002, pentru faptul ca autoturismul cu nr. de inmatriculare SV __ ___ a circulat fara rovinieta valabila pe traseul S. -R..
In motivare sustine  nu este vinovat de savarsirea faptei, deoarece a vandut aceasta masina in luna decembrie 2010, de aproximativ 4 luni,numitului M.C.C., din comuna S. judetul S. care dealtfel conducea autorturismul in momentul controlului.
Mentioneaza ca pe certificatul de inmatriculare al autoturismul este trecuta specificatia ca acesta este instrainat catre persoana in cauza, de catre emitentul actului de vanzare - cumparare, motiv pentru care solicita admiterea contestatiei si anularea procesului-verbal de contraventie .
In dovedirea motivelor solicita admiterea probei cu acte, anexand urmatoarele: contractul de vanzare - cumparare al autoturismului, procesul verbal de constatare a contraventie, procesul verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare nr. 1232 din 5.04.2011 (f.4-8 dosar).
Legal citata, intimata DRDP Iasi in conformitate cu prev. art. 115-118 Cod pr. civila a fomulat si depus la dosar intampinare (f.15-16 dosar) prin care solicita respingerea plangerii contraventionale, ca neintemeiata si mentinerea procesului verbal de constatare a contraventiei nr. 1060283/08.03.2011, ca fiind temeinic si legal intocmit.
In motivare a solicitat instantei verificarea  contractului de vanzare cumparare anexat la dosar, sa se constate daca acesta este finalizat si daca s-au facut demersurile necesare la politie si administratia financiara pentru scoaterea din evidente de pe numele vanzatorului si inregistrarea pe numele cumparatorului autovehiculului.
Sustine ca petentul C.V. a fost sanctionat pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din R. respectiv pentru utilizarea retelei de drumuri nationale din Romania fara a detine rovinieta valabila, care sa ateste achitarea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale pentru autovehiculul in speta, cu amenda contraventionala in cuantum legal de 500 lei, potrivit anexei nr. 2 din O.G. 15/2002 modificata de Ordonanta nr. 8 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din R.
A aratat ca  actul constatator a fost intocmit si comunicat cu respectarea tuturor dispozitiilor legale in materie contraventionala.
Precizeaza ca la controlul efectuat de catre echipa mobila de control trafic contestatorul nu a putut face dovada ca pentru autovehiculul surprins in trafic detine o rovinieta valabila, motiv pentru care procesul verbal atacat este temeinic intocmit conform art.7 alin. l din O.G. 15/2002.
Mentioneaza intimata ca  prin actul constatator se face referire la cuantumul tarifului de despagubire aplicabil in cazul lipsei rovinietei valabile, astfel solicita instantei sa aiba in vedere art. 8 alin 3 din O.G.I5/2002 modificata       si completata prin O.G.8 din 29 ianuarie 2010, care prevede obligativitatea contravenientului "de a achita, pe langa amenda contraventionala, cu tarif de despagubire, in functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila", sumele stabilite potrivit anexei nr. 4 in cuantum de 28,00 Euro.
Cu privire la lipsa calitatii de contravenient invocata de petent, mentioneaza ca era in obligatia petentei achizitionarea rovinietei pentru vehiculul in speta, afirmatie ce o sustine in baza art. 7 alin.l din O.G. 15/2002.
Mai mult decat atat, invoca disp.  art.l alin. 6 Ordinul 244/2008 -privind normele metodologice pentru aplicarea taxei de utilizare a retelei de drumuri nationale, art. 11, alin. 1 si 17 alin.(l) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice .
Sustine ca, agentul constatator a intocmit procesul verbal, in baza actelor prezentate in urma controlului, cu respectarea prevederilor legale in vigoare. trecand la rubrica contravenient din procesul verbal, numele contravenientului, respectiv C.V. asa cum este mentionat in certificatul de inmatriculare al vehiculului.
Invoca disp. art. 973 Cod civil, potrivit caruia, conventiile nu au efect decat intre partite contractante, in consecinta petentul nu se poate prevala
in situatia de fata de prevederile contractuale incheiate cu diferiti terti, respectiv de contractul de vanzare-cumparare cu numitul M.C.- C. contraventia savarsita supunandu-se doar prevederilor O.G. 15/2002 si O.G. 2/2001.
Avand in vedere cele aratate, in conditiile culpei evidente, a sustinerilor contestatorului si documentelor existente la dosarul cauzei, intimata solicita instantei respingerea plangerii contraventionale cu consecinta mentinerii procesului verbal de constatare a contraventiei nr. 1060283/08.03.2011 in toate prevederile sale.
In drept, a invocat prevederile O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier din Romania, ale O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale Codului de procedura civila.
In temeiul art. 242 Cod proc. civila, intimata a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
Analizand procesul verbal de contraventie contestat instanta constata ca acesta indeplineste toate conditiile de fond si de forma prevazute de OG 2/2001, iar incadrarea juridica a faptei si sanctiunea aplicata se incadreaza in limitele legale.
De asemenea, nu au fost invocate sau dovedite cauze de nulitate relativa sau absoluta ale actului de constatare, iar descrierea contraventiei retinute in sarcina petentului a fost realizata in mod corect de catre agentul constatator.
In ceea ce priveste situatia de fapt retinuta in cuprinsul procesului verbal, aceasta este sustinuta de precizarile formulate de catre petent prin care recunoaste ca a instrainat fara a efectua formalitatile necesare de radiere si inscriere pe numele noului proprietar autovehiculul care a fost depistat de catre organele de control fara rovinieta.
Deoarece art. 7 din OG 15/2002 instituie raspunderea contraventionala a utilizatorilor  vehiculelor controlate astfel cum sunt mentionati in cuprinsul certificatului de inmatriculare si cartii de identitate, instanta constata ca stabilirea contravenientului si aplicarea sanctiunii a fost realizata in mod corespunzator in masura in care petentul nu poate invoca propria culpa in neefectuarea formalitatilor legale ulterioare instrainarii.
Astfel, organelor de control nu le pot fi opuse eventuale conventii sub semnatura privata de vanzare a vehiculelor deoarece sunt obligate prin lege sa identifice si sa sanctioneze detinatorul sau utilizatorul legal, urmand ca persoana sanctionata sa se indrepte pentru recuperarea prejudiciului catre cumparator o data cu efectuarea inscrierii in evidentele financiare si ale SPCRPCIV.
In plus invocarea de catre petent a unor pretinse incalcari ale conditiilor de forma ale actului de constatare conform art. 199 si 105 din OUG 195/2002 nu sunt intemeiate de vreme ce competenta exclusiva de a constata si sanctiona contraventiile prevazute de OG 15/2002 revine conform art. 9 din acelasi act normativ exclusiv personalului imputernicit din cadrul CNADN din R. - S.A. sau din MTCT, in numele CNADN din R. - S.A.
In consecinta petentul nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal de contraventie prin intermediul unor mijloace legale de proba, in timp ce raportul agentului constatator coroborat cu documentatia intocmita cu ocazia constatarii au format convingerea instantei asupra valabilitatii acestuia.
 

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge ca nefondata plangerea contraventionala formulata de  petentul C.V. in contradictoriu cu intimata DRDP Iasi.
Ia act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.09.2011.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010