Sentinta civila
(Sentinta civila nr. 654 din data de 15.10.2009 pronuntata de Judecatoria Hirlau)Dosar nr. 767/239/2009
I N S T A N T A ,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. de mai sus, reclamantii *********************, au chemat in judecata pe paratul ***************************, solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 6500 lei, din care 6300 lei reprezinta cheltuieli efectuate cu inmormantarea defunctului Buzamurga Alecsandru si 200 lei reprezentand cheltuieli efectuate cu eliberarea cartii de identitate a paratului, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca sunt vecini cu paratul si ca acesta a locuit in casa tatalui sau si impreuna cu acesta pana la moartea sa. Au invederat reclamantii ca situatia materiala a defunctului tata si a paratului era foarte precara, motiv pentru care au apelat la reclamanti.
Au invederat reclamantii ca a existat o intelegere intre partile din prezenta cauza, ca reclamantii sa ingrijeasca pe defunct si sa-l inmormanteze iar paratul a promis ca in scurt timp sa intocmeasca acte de vanzare-cumparare pentru terenul gradina din vecinatatea partilor.
Au aratat reclamantii ca si-au indeplinit obligatiile asumate, suportand cheltuielile de intretinere a defunctului in ultimele sale luni de viata, cheltuielile de inmormantare si cheltuielile cu praznicele crestinesti. Au invederat ca au recuperat doar suma de 1700 lei din totalul de 8000 lei cheltuiti, reprezentand ajutorul de inmormantare, ramanand un rest de bani de 6300 lei.
Au aratat reclamantii ca, pentru a se putea perfecta actele de vanzare, au fost nevoiti sa suporte si cheltuilile pentru eliberarea unei noi carti de identitate a paratului, in cuantum total de 200 lei.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 774 C.civ.
Cererea a fost legal timbrata.
Desi legal citat, paratul nu s-a prezentat in fata instantei si nici nu a formulat intampinare.
In cursul cercetarii judecatoresti, instanta a administrat proba cu inscrisuri, depunandu-se la dosar, in copie, certificatul de deces al tatalui paratului, actul de identitate al paratului, act de vanzare-cumparare si schite ale terenului, si proba cu doi martori, declaratiile sub juramant ale acestora fiind atasate, de asemenea, la dosarul prezentei cauze. Paratul, desi a fost citat cu aceasta mentiune, nu s-a prezentat la interogatoriu.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt si in drept urmatoarele:
Reclamantii sunt vecini cu paratul, acesta locuind in casa tatalui sau si impreuna cu acesta pana la moartea defunctului.
Instanta retine situatia materiala precara atat a defunctului tata si a paratului, acest aspect constituind un motiv pentru care paratul a apelat la ajutorul financiar al reclamantilor.
Instanta, coroborand sustinerile reclamantilor cu declaratiile sub juramant ale martorilor si cu inscrisurile depuse la dosar, stabileste ca a existat o intelegere intre partile din prezenta cauza, ca reclamantii sa ingrijeasca pe defunct in ultimele luni din viata sa si sa-l inmormanteze si cinsteasca crestineste, iar paratul a promis ca in scurt timp sa intocmeasca acte de vanzare-cumparare pentru terenul gradina din vecinatatea partilor.
Analizand inscrisurile depuse si declaratiile martorilor audiati, instanta retine ca reclamantii si-au indeplinit obligatiile asumate, suportand cheltuielile de intretinere a defunctului in ultimele sale luni de viata, cheltuielile de inmormantare si cheltuielile cu praznicele crestinesti, in timp ce paratul nu a mai vrut sa intocmeasca actele de vanzare-cumparare, dupa cum promisese in intelegera cu reclamantii.
Instanta retine ca toate aceste cheltuieli s-au ridicat la suma de 8000 lei, din care, dupa cum au recunoscut si reclamantii, acestia au recuperat suma de 1700 lei, reprezentand ajutorul de inmormantare incasat. Prin urmare, instanta retine ca a ramas un rest de plata de 6300 lei.
Instanta retine ca reclamantii au suportat si cheltuilile pentru eliberarea unei noi carti de identitate a paratului, in cuantum total de 200 lei.
Raportat la dosarul de fata, instanta retine ca paratul nu a facut in niciun fel dovada efectuarii platii cheltuililor efectuate de catre reclamanti si nici dovada indeplinirii obligatiei asumate prin intelegerea dintre parti, desi aceasta proba ii incumba in faza cercetarii judecatoresti.
Astfel, avand in vedere toate consideratiile de mai sus, instanta urmeaza sa admita cererea reclamantilor si sa oblige pe parat la plata catre reclamanti a sumei de 6500 lei, din care 6300 lei reprezinta cheltuieli efectuate cu inmormantarea defunctului Buzamurga Alecsandru si 200 lei reprezentand cheltuieli efectuate cu eliberarea cartii de identitate a paratului.
In temeiul art. 274 C.proc.civ., instanta urmeaza sa oblige pe parat si la plata catre reclamanti a cheltuielilor de judecata in cuantum de 1106 lei, reprezentand taxa de timbru, onorariul de avocat si timbrul judiciar, conform chitantelor atasate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite actiunea reclamantilor ***************************, in contradictoriu cu paratul *****************************.
Obliga pe parat la plata catre reclamanti a sumei de 6500 lei, din care 6300 lei reprezinta cheltuieli efectuate cu inmorm?ntarea defunctului Buzamurga Alecsandru si 200 lei reprezentand cheltuieli efectuate cu eliberarea cartii de identitate a paratului.
Obliga pe parat sa plateasca reclamantilor suma de 1106 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.10.2009.
PRESEDINTE, GREFIER,
Pristavu Codrin Mirel Dobos Mirela Red./tehnored. P.C.M.
5 ex.
26.10.2009

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Plati
Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003� dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani�. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 � natura juridica a litigiilor � nerespectare termen de actionare in judecata � consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016