InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Intorsura-Buzaului

Ordonanta presedintiala

(Sentinta civila nr. 380 din data de 16.06.2011 pronuntata de Judecatoria Intorsura-Buzaului)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Intorsura-Buzaului | Jurisprudenta Judecatoria Intorsura-Buzaului

Dosar nr. (_)                                                                   ordonanta presedintiala
                                                           
R O M A N I A
JUDECATORIA INTORSURA BUZAULUI
JUDETUL COVASNA
SENTINTA CIVILA NR. 380
Sedinta publica din 15 iunie 2011
Instanta compusa din :
PRESEDINTE : (_)
GREFIER : (_)

 Pe rol fiind judecata cererii avand ca obiect ordonanta presedintiala   formulata de reclamantul (_) in contradictoriu cu parata (_).
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reprezentata reclamantului, avocat (_) si reprezentantul  paratei, avocat (_), lipsa fiind partile.
Procedura legal indeplinita.
S-au citit actele si lucrarile dosarului, dupa care :
Se constata depusa la dosar, prin Serviciul registratura al instantei, ancheta sociala efectuata de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Intorsura Buzaului.
Reprezentanta reclamantului arata ca a depus la dosar, interogatoriul ce a fost luat reclamantului, potrivit dispozitiilor art. 223 Cod procedura civila.
Reprezentantul paratei, referitor la interogatoriul ce a fost luat reclamantului, invedereaza instantei faptul ca alineatul 2 al art. 223 Cod procedura civila prevede ca : interogatoriul va fi comunicat in scris mandatarului, care va depune raspunsul partii dat in cuprinsul unei procuri speciale si autentice iar daca mandatarul este avocat, procura speciala certificata de acesta este indestulatoare, ori in speta de fata, raspunsul la interogatoriu, nu a fost dat personal de reclamant, respectiv nu a fost completat si semnat personal, ci prin avocat.
Reprezentanta reclamantului arata ca a comunicat prin email acest interogatoriu reclamantului, acesta fiind luat cu respectarea dispozitiilor art. 223 Cod procedura civila.
Instanta, avand in vedere inscrisul depus la dosar, retine faptul ca procedura prevazuta de art. 223 Cod procedura civila este indeplinita, astfel ca proba in cauza este legal administrata.
In continuare, reprezentantul paratei depuse la dosar inscrisuri din care rezulta faptul ca parata este angajata in Italia cu contract de munca si ca minora este inscrisa la gradinita.
Un exemplar de pe aceste inscrisuri, se comunica reprezentantei reclamantului, care precizeaza ca nu doreste termen pentru studierea lor.
Nemaifiind alte probe de solicitat, nici din oficiu de administrat, instanta in baza art. 150 Cod procedura civila declara dezbaterile inchise si acorda cuvantul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicita instantei admiterea actiunii astfel cum a fost precizata ulterior, respectiv preluarea de catre reclamant a minorei, in perioada de 1 iulie - 31 iulie 2011, de catre reclamant si aducerea ei in Romania. Potrivit precizarii ulterioare, s-a solicitat ca reclamantului sa-i fie permis a lua fetita si s-o aduca in Italia, dupa incheierea perioadei. La acest moment, se arata ca intre parti nu a intervenit desfacerea casatoriei iar paratul nu si-a vazut fiica de 1,5 - 2 ani, orice solicitare a reclamantului, adresata paratei telefonic in acest sens, nu i s-a dat curs.
De asemenea, se arata ca nu s-a dovedit reaua-intentie a reclamantului, nu s-au justificat afirmatiile paratei formulate in acest proces, pe rolul instantei a fost inregistrat dosarul de divort, care nu s-a finalizat, in care s-a solicitat ca petit accesoriu si incredintarea minorei iar termen de judecata s-a acordat la finele lunii septembrie 2011.
Totodata, reprezentanta reclamantului arata ca se justifica urgenta ca si conditie esentiala a admiterii ordonantei presedintiale, avand in vedere ca singura perioada din an in care reclamantul are posibilitatea sa-si ia concediu este luna iulie, in rest lucrand, asa cum de altfel a muncit continuu si in luna iunie a acestui an. Se mai arata ca ancheta sociala efectuata de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei Intorsura Buzaului, este in favoarea reclamantului si vazand si dispozitiile art. 5 din Conventia de la Haga, solicita ca aceasta actiune sa fie admisa, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata. Dovada cheltuielilor de judecata, se obliga sa le depuna prin fax, in cursul acestei zile inainte de pronuntare.
Reprezentantul paratei solicita instantei respingerea cererii de ordonanta presedintiala, avand in vedere ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 581 Cod procedura civila, in speta fiind vorba de o obligatie de a face.
De asemenea, reprezentantul paratei arata ca s-a solicitat aducerea minorei la domiciliul mamei din Romania, nu in Spania, reclamantul nu a facut dovada faptului ca beneficiaza de concediu legal sau ca acesta lucreaza undeva, ca realizeaza venituri.  In interogatoriu, reclamantul a fost intrebat daca este de acord sa vina in Italia avand in vedere ca minora urmeaza cursurile unei gradinite de acolo iar reclamantul nu a fost de acord. In finalul anchetei sociale s-a mentionat ca imobilul unde urmeaza sa fie adusa minora este compus din 4 camere din care doua sunt amenajate iar in acestea locuiesc mama, concubinul si inca un copil cu handicap, intretinandu-se din pensia de boala a copilului. Astfel, se demonstreaza ca nu sunt conditii de intretinere si a minorei iar dorinta mamei reclamantului nu se poate impune asupra dorintei mamei copilului. Mai mult, reprezentantul paratei arata ca minora scoasa din mediul in care s-a obisnuit si crescut poate avea un impact negativ asupra starii ei, aceasta la varsta de 5 ani neputand fi lasata singura, mai mult trebuie avut in vedere si faptul ca sotii s-au despartit definitiv, ruptura producandu-se in mod violent.
Sub aspectul celor aratate mai sus, reprezentantul paratei solicita sa se analizeze daca intr-adevar exista urgenta, daca este vorba de o masura vremelnica si totodata solicita ca instanta sa aiba in vedere faptul ca timp de doi ani de zile paratul nu si-s vazut fetita nefiind interesat sa o viziteze.
In opinia sa, reprezentantul paratei arata ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de art. 581 Cod procedura civila, motiv pentru care solicita instantei respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata si depune la dosar dovada onorariului de avocat respectiv chitanta seria C  nr. 15 din 15 iunie 2011.
Reprezentanta reclamantului, in replica arata ca domiciliul comun al partilor a fost la casa la care reclamantul intentioneaza sa aduca minora, pana la data despartirii in fapt s-a putut locui in aceasta iar persoana cu handicap de grad II este mama reclamantului si nu alt copil. Mai mult, fetita s-a nascut  si a locuit timp de 2 ani si 4 luni in acel imobil si totodata solicita instantei sa aiba in vedere ca reclamantul are dreptul de a-si vedea copilul.

INSTANTA,

Asupra actiunii civile de fata constata :
Sub nr. (_) s-a inregistrat ordonanta presedintiala formulata de reclamantul (_) impotriva paratei (_), prin care, asa cum a fost precizata, s-a solicitat, in principal, preluarea de catre reclamant a minorei (_) in perioada 01-31 iulie 2011 de la resedinta paratei din Italia in Romania, iar in caz contrar hotararea ce se va pronunta sa tina loc de act de preluare, in subsidiar, s-a solicitat obligarea paratei sa o aduca pe minora in Romania, in perioada 01-31 iulie 2011, pentru ca reclamantul sa aiba posibilitatea preluarii acesteia, la domiciliul din tara, totodata s-a solicitat sa se ia act de obligatia reclamantului de predare a minorei catre parata, la resedinta acesteia din Italia, pana in 31.07.2011, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, in esenta, s-a aratat ca partile sunt despartite in fapt din luna iulie 2009, moment din care parata s-a mutat cu minora in Italia, reclamantul nemaiavand posibilitatea de a tine legatura cu aceasta mai ales ca si-a schimbat si adresa.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 43 alin. 3, 97 alin. 1 si 98 alin. 1 C.fam. si art. 14 din Legea nr. 272/2004.
Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in suma de 39 lei (f. 6) si timbru judiciar in suma de 0,3 lei (f. 5).
In dovedirea actiunii, reclamantul a solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.
Astfel la dosar au fost depuse, in copie : certificatul de casatorie (f. 6), extras din registrul de nastere (f. 7), carte de identitate (f. 8) si certificat de cetatean al UE (f. 58-59).
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand ca pe calea ordonantei presedintiale nu se poate solicita si obtine indeplinirea unei obligatii de a face, ca s-a solicitat de fapt luarea unei masuri definitive iar nu vremelnice si ca nu exista urgenta luarii acestei masuri.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 581 C.pr.civ.
In dovedirea actiunii, parata a solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri si interogatoriul reclamantului (f. 51-53).
Astfel la dosar au fost depuse, in copie : carte de identitate (f. 25-27), certificat de cetatean al UE (f. 34), acte privind locul de munca al paratei (f. 43-48) si adeverinta privind inscrierea minorei (_)la gradinita (f. 49-50).
De asemenea, la dosar a fost depusa si ancheta sociala efectuata de Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei orasului Intorsura Buzaului (f. 41).
Examinand actele dosarului instanta retine urmatoarele :
Partile litigante au pe rolul Judecatoriei Intorsura Buzaului proces de divort, inregistrat sub nr. (_), iar din luna iulie 2009 acestea s-au despartit in fapt, parata mutandu-se impreuna cu minora (_), nascuta in data de (_) (f. 7) de la resedinta comuna a partilor din Spania, in Italia.
Potrivit art. 581 C.pr.civ., instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Actiunea formulata in procedura speciala a ordonantei presedintiale, trebuie sa intruneasca cele trei conditii de admisibilitate, respectiv : urgenta, neprejudecarea fondului pricinii si vremelnicia masurii solicitate.
Indeplinirea numai a uneia sau a unora dintre conditiile impuse de lege, nu este suficienta pentru a deduce existenta ori pentru a complini absenta celeilalte sau a celorlalte conditii, fiind necesara intrunirea lor cumulativa.
Particularitatea spetei este data nu numai de intrunirea cumulativa a cerintelor impuse de art. 581 Cod procedura civila, cat si de dispozitiile legale referitoare la interesul superior al copilului, reglementate atat de Codul familiei, cat si de Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.
Astfel, analizand temeinicia pretentiilor reclamantului, instanta trebuie sa faca o comparatie intre prejudiciul cauzat parintelui reclamant din punct de vedere afectiv si al dreptului de a veghea la cresterea si educarea minorilor, concretizat in imposibilitatea de a pastra legaturi personale cu acestia si interesul superior al copiilor.
Pe de alta parte, instanta trebuie sa analizeze daca acest prejudiciu cauzat parintelui reclamant echivaleaza cu indeplinirea conditiei urgentei prevazute de art. 581 Cod procedura civila.
In speta, instanta retine ca dupa despartirea in fapt a partilor in luna iulie 2009, minora (_) a fost ramas in grija mamei in Italia, moment din care aceasta nu a mai tinut legatura cu reclamantul.
Asupra urgentei masurilor cerute de reclamant, instanta retine ca din luna iulie 2009 cand a avut loc despartirea in fapt a partilor, implicit si ruperea legaturilor dintre reclamant si minora (_), acesta nu a intreprins niciun demers legal apt de a restabili legatura dintre cei doi, ramanand in pasivitate. Ulterior in cursul anului 2010, reclamantul a introdus actiune de divort inregistrata in prezent pe rolul Judecatoriei Intorsura Buzaului sub nr. (_).
Simplul fapt nedovedit al declararii de catre reclamant ca a incercat in nenumarate randuri sa ia legatura cu minora, insa a nu a putut datorita opozitiei paratei nu poate duce la concluzia ca acesta a efectuat un demers efectiv si suficient pentru a restabili legaturile personale cu minora (_).
Din perspectiva interesului superior al minorei (_), instanta retine ca din luna iulie 2009, aceasta nu a mai pastrat legatura cu tatal sau, iar preluarea acesteia de catre reclamant dupa un interval de 2 ani ar fi de natura sa afecteze, chiar daca masura ceruta este temporara, dezvoltarea psihica a acesteia -  avandu-se aici in vedere si faptul ca minora are doar 5 ani.
Asadar comparand prejudiciul cauzat reclamantului din punct de vedere afectiv, concretizat in imposibilitatea de a pastra legaturi personale cu minora (_)  si interesul superior al acesteia, instanta constata ca interesul acesteia primeaza, dat fiind faptul ca ruperea chiar si temporara a acesteia de mediu in care traieste in prezent ar fi de natura sa o afecteze din punct de vedere emotional, afectiv, psihic.
             In aceste conditii, instanta apreciaza ca nu este intrunita conditia privind urgenta masurilor cerute, iar interesul superior al minorei impune ca, cel putin temporar, aceasta sa ramana alaturi de mama sa, motiv pentru care instanta va  respinge cererea astfel cum a fost formulata si precizata pe calea ordonantei presedintiale, ca neintemeiata.
In baza art. 274 Cod procedura civila, reclamantul, fiind in culpa procesuala, va fi obligat la cheltuieli de judecata catre parata, reprezentand onorariu de avocat in cuantum de 1.000 lei conform chitantei seria C nr. 15/15.05.2011 (f. 42).

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :

            Respinge cererea astfel cum a fost formulata si precizata pe calea ordonantei presedintiale de reclamantul (_), domiciliat in (_), cu domiciliul ales in (_), la Cabinet avocat "(_)" in contradictoriu cu parata (_), cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la (_), in (_), ca neintemeiata.
Obliga reclamantul sa plateasca paratei suma de 1.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 15.06.2011.

          Presedinte,                                                                           Grefier,
                          (_)                                                                                        (_)
Red. G.S./N.C.M.
2  ex./16.06.2011
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010