Contestatie la executare
(Sentinta civila nr. 309 din data de 02.05.2012 pronuntata de Judecatoria Macin)Tip speta -Sentinta Civila NR. 309/02.05.2012
Domeniu-Contestatie la executare
Asupra procesului civil de fata,
Prin contestatia formulata si inregistrata la aceasta instanta sub nr.725/253/17.06.2011, contestatorul M. C a solicitat anularea formelor de executare constand in somatia nr.364030020077522 din 26 mai 2011 si titlul executoriu nr.364030011728161 din 26 mai 2011, emise de D.G.F.P. Tulcea - A.F.P. Macin.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine in fapt urmatoarele:
In plangerea sa contestatorul arata ca in anul 2002 a infiintat Asociatia Familiala M.C pe care a radiat-o in anul 2004.
In anul 2008 s-a efectuat un control fiscal la aceasta asociatie si s-au constatat creante catre bugetul de stat.
Rezultatul acestui control fiscal nu i-a fost comunicat timp de 2 ani si jumatate, nefiind anuntat nici de datoriile pe care le-ar avea fata de bugetul de stat si ca abia in iunie 2011 i s-au emis formele de executare pentru suma de 9.802 lei.
Considera contestatorul ca s-au incalcat prevederile art.176 alin.6 din OG nr.92/2003 republicata, intrucat la data radierii nu avea creante catre bugetul de stat iar controlul s-a efectuat la o asociatie familiala radiata.
Prin intampinarea depusa, D.G.F.P. Tulcea a solicitat respingerea actiunii avand ca obiect contestatie la executare invocand:
Respingerea cererii ca nefiind motivata in fapt si in drept.
Se arata ca asa cum a fost motivata contestatia, se intelege ca reclamantul se indreapta impotriva obligatilor fiscale ce au stat la baza emiterii actelor de executare silita, respectiv somatia si titlul executoriu, acte de executare ce au la baza decizia de impunere nr.31916 din 30 iunie 2008 ca si titlu de creanta, decizie necontestata, nefiind achitate de catre contestator la termenul legal.
Se mai invoca faptul ca in motivarea cererii contestatorul nu face vorbire de nelegalitatea titlului si somatiei mentionate.
Contestatorul isi intemeiaza actiunea in drept in mod gresit in baza art.176 alin.6 din OG nr.192/2002.
Pe fondul cauzei, se solicita respingerea contestatiei la executare intrucat ca urmare a inspectiei fiscale si a intocmirii raportului de inspectie fiscala nr.31915 din 30 iunie 2008, organul fiscal a emis decizia de impunere nr.31916 din 30 iunie 2008, prin care s-a stabilit in sarcina Asociatiei Familiala M. C. obligatii de plata in cuantum de 9.802 lei.
Intrucat decizia de impunere nr.31916 din 30.06.2008 a stabilit obligatie de plata pentru suma de 9.802 lei in sarcina A.F. M. C., decizie ce nu a fost contestata si nici achitata suma de catre contestator, s-au emis formele de executare.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar copie de pe titlul executoriu si somatia de plata, copie de pe dispozitia nr.240 a Primariei com.Cerna, jud.Tulcea din 20 mai 2005 de anulare a autorizatiei de functionare a A.F. M. C., certificatul de atestare fiscala emis de D.G.F.P. Tulcea - A.F.P. Macin din care rezulta la 16 mai 2006 nu figura cu obligatii fiscale, certificatul de atestare fiscala din 18 iulie 2008 din care de asemenea rezulta ca nu figura cu obligatii de plata catre bugetul de stat.
Parata a depus la dosar deciziile de impunere, raportul de inspectie fiscala si punctul de vedere al contribuabilului cu privire la raportul de inspectie fiscala.
La solicitarea reclamantului, s-a intocmit si un raport de expertiza contabila cu urmatoarele obiective:
- ce reprezinta suma de 7627 lei mentionata in titlul executoriu;
- care este scadenta acestei sume avand in vedere ca in titlul executoriu este precizata data de 29.06.2005;
- ce reprezinta suma de 1686 lei mentionata in titlul executoriu
- care este scadenta acestei sume avand in vedere faptul ca in titlul executoriu este precizata data de 29.06.2005;
- ce reprezinta suma de 489 lei si care este data scadentei acesteia;
- daca vreuna din sumele de mai sus precizate in titlul executoriu reprezinta dobanzi, majorari sau penalitati, sa se precizeze carui debit ii sunt aferente, pentru ce perioada au fost calculate si care este modalitatea de calcul.
La obiectivul nr.1, expertul precizeaza ca suma de 7.627 lei este constituita din: 3.448 lei reprezentand TVA si 4.179 lei reprezentand accesorii TVA, ambele avand termen scadent la 20 iulie 2008.
In ceea ce priveste termenul scadent, expertul mai precizeaza ca nu a identificat in dosarul contribuabilului dovada comunicarii raportului de inspectie fiscala nr.31915.
La obiectivul nr.3, se precizeaza ca suma de 1.686 lei are in componenta suma de 1.419 lei reprezentand majorari de intarziere TVA si 267 lei reprezentand majorari de intarziere impozit pe venit, fara a putea insa determina pentru aceste sume scadenta in totalitatea ei.
In ceea ce priveste suma de 489 lei se precizeaza ca aceasta reprezinta impozit pe venit stabilit suplimentar de plata de inspectia fiscala, scadenta fiind 31 decembrie 2006.
La obiectivul nr.6 se precizeaza ca in titlul executoriu dobanzile, majorarile sau penalitatile sunt in cuantum de 5.865 lei, avand in componenta: 90 lei provenita dintr-o creanta de TVA de 77 lei, suma de 4.089 lei provenind dintr-o creanta constand in TVA in suma de 3.809 lei, 15 lei a carei creanta nu a fost identificata, 1.404 lei provenind dintr-o creanta constand in TVA de 7.617 lei si 267 lei provenind dintr-un impozit pe venit pentru suma de 489 lei.
Plecand de la precizarea expertului ca la dosarul contribuabilului nu s-a gasit dovada comunicarii raportului de inspectie fiscala, s-a solicitat D.G.F.P. sa faca dovada comunicarii raportului de inspectie fiscala nr.31915 din 30 iunie 2008 si a deciziilor de impunere nr.31916 si respectiv nr.31917 din 30 iunie 2008.
Din copia confirmarii de primire rezulta ca aceste documente nu au fost predate destinatarului intrucat era plecat in strainatate.
Intrucat pe copia confirmarii de primire nu se observa stampila postei, s-a solicitat D.G.F.P. sa prezinte in original acest document, iar prin adresa nr.10.467 din 18.04.2012 D.G.F.P. Tulcea a comunicat ca deciziile de impunere si raportul de inspectie fiscala au fost comunicate reclamantului, iar confirmarea de primire a acestora nu se afla la dosarul de executare.
La solutionarea cauzei instanta va avea in vedere urmatoarele:
Legat de exceptia ridicata de D.G.F.P. Tulcea, potrivit careia cererea trebuie respinsa intrucat nu este motivata in fapt si in drept, instanta apreciaza ca aceasta exceptie este netemeinica intrucat respecta prevederile art.112 cod pr.civila si nu rezulta ca acesta s-ar indrepta impotriva obligatiei fiscale ce au stat la baza emiterii actelor de executare silita.
Plecand insa de la precizarea facuta de expert, trebuie retinut ca art.44 din OG nr.92/2003 impune ca actul administrativ fiscal sa fie comunicat contribuabilului caruia ii este destinat.
Acelasi articol reglementeaza si modul in care trebuie sa se faca comunicarea actului administrativ fiscal.
Art.109 din acelasi act normativ precizeaza ca deciziile emise in baza raportului fiscal se comunica in termen de 7 zile de la data finalizarii raportului de inspectie fiscala.
Pe de alta parte, art.44 alin.4 din OG nr.92/2003 prevede ca dispozitiile codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator.
Plecand de la cele de mai sus, instanta retine ca actul administrativ fiscal se comunica prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
In cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila prin modalitatea prevazuta mai sus, actul administrativ fiscal se comunica utilizand cel putin una din urmatoarele mijloace:
- prin remiterea acestuia de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal daca se asigura primirea prin semnatura actului;
- prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanta daca se asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia.
Numai in cazul in care comunicarea nu s-a putut face prin metodele mai sus enumerate, aceasta se realizeaza prin publicitate.
In cauza, este evident ca actul administrativ fiscal, constand in raportul de inspectie fiscala si deciziile de impunere nu au fost comunicate contribuabilului intrucat in confirmarea de primire se precizeaza expres ca nu s-au predat destinatarului intrucat acesta era plecat din localitate si nu s-a apelat la vreuna din celelalte forme.
Pe de alta parte, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului.
Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat nu este opozabil contribuabilului si nu produce nici un efect juridic.
In speta, nefacandu-se dovada comunicarii actului administrativ fiscal, respectiv a raportului de inspectie fiscala si a deciziilor de impunere, nu se puteau emite formele de executare constand in somatie de plata si titlu executoriu.
Pentru considerentele aratate mai sus, instanta va admite contestatia si va dispune anularea formelor de executare constand in somatia nr.364030020077522 din 26 mai 2011 si titlul executoriu nr.364030011728161 din 26 mai 2011, emise de D.G.F.P. Tulcea - A.F.P. Macin in sarcina reclamantului-debitor M. C.
In baza art.274 cod pr.civila, parata D.G.F.P. Tulcea va fi obligata sa plateasca reclamantului M. C.suma de 694 lei reprezentand taxa timbru si onorariu expertiza.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Cereri
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007