Somatie de plata - admitere in parte a cererii

Prin cererea cu caracter de somatie de plata, creditoarea C.N.A.D.R. in contradictoriu cu debitorul P.C., a solicitat instantei pronuntarea unei hotarari prin care debitoarea sa fie somata sa-i achite suma totala de 56,42 EURO, din care suma de 22,5 EURO reprezentand contravaloare rate TURND/rovinieta, scadente si neachitate, iar suma de 33,92 EURO reprezentand penalitati de intarziere ,care potrivit clauzelor contractuale,erau de 0,15% pe zi de intarziere.Cu privire la suma de 22,5 Euro reprezentand contravaloarea ultimei rate, pret al serviciilor de utilizare,instanta a constatat ca aceasta reprezinta o creanta certa,lichida si exigibila in sensul art.1 din O.G.nr.5/2001.Insa, cu privire la penalitatile contractuale calculate intr-un procent de 0,15% pe zi de intarziere,in suma de 33,92 EURO instanta a dispus plata acestora in limita sumei datorate pentru urmatoarele considerente:
        Este adevarat ca prin Legea nr.246/2009,  a fost abrogata Legea nr.469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale prin care se limita penalitatile de intarziere la valoarea debitului initial,insa,clauza privind plata penalitatilor de intarziere trebuie analizata prin prisma art.1 alin 3 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive.Astfel, potrivit art.4 din lege, orice prevedere contractuala care nu a fost negociata direct,in sensul acordarii posibilitatii de a negocia,de pe pozitii de egalitate clauzele contractuale este considerata abuziva.Astfel, instanta a considerat clauza inserata de catre creditoare prin care  era stabilita rata dobanzii intr-un procent de 0,15% pe zi de intarziere, nelimitand in timp sau cuantum valoarea penalitatilor aferente debitului principal calculate de la data de 30.10.2006, pana la data de 31.07.2009,  ca reprezinta o clauza abuziva, deoarece, pe de o parte, ca aceasta  nu a fost expresia manifestarii reale efective a libertatii de vointa, in ceea ce il priveste pe debitor, fiind asimilat notiunii de ,,consumator" in acceptiunea art.2 alin.1 din Legea 193/2000, care nu s-a aflat pe pozitie de egalitate, fiind in ipoteza unui contract tip si, pe de alta parte, a permis creditorului sa ramana in pasivitate pana la implinirea termenului de prescriptie, incalcandu-se in acest fel principiul bunei credinte.