InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Pitesti

fond funciar

(Sentinta civila nr. 18 din data de 28.01.2009 pronuntata de Judecatoria Pitesti)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Pitesti | Jurisprudenta Judecatoria Pitesti

R O M A N I A
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA CIVILA
Dosar nr. 11395/280/2007
SENTINTA CIVILA Nr. 773
Sedinta publica de la 28 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PRESEDINTE Mircea Stan
Grefier Laurentia Mihailescu

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent N. E. si pe intimat C. J. F. F. A, intimat C. L. F. F. B., avand ca obiect fond funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza ca dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la termenul de judecata din data de 21.01.2009, fiind consemnate in incheierea de sedinta din aceasta data, incheiere care face parte din prezenta sentinta.

INSTANTA

In privinta cererii de reexaminare formulata de experta D. I. se constata ca este intemeiata raportat la numarul mare de cauze in care este necesara efectuarea expertizelor si numarul redus al expertilor in specialitate agricola, topografica si silvicultura; pentru aceasta din urma specialitate exista un singur expert.
Urmeaza ca instanta sa revoce sanctiunile cu amenda judiciara aplicate expertei de mai sus prin incheierile de sedinta din datele de 12.11.2008 si 17.12.2008, pronuntate in prezenta cauza, in baza dispozitiilor art. 1085 din C. proc. civ.
Asupra cauzei de fata, constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Pitesti la data de 02.11.2007, petenta N. E., domiciliata in com. Babana, sat Ciobanesti, jud. Arges, a formulat plangere impotriva Hotararii cu nr. 26/2006, emisa de catre intimata C. J.  F. F.A., intimata fiind si C.LF. F. B.
In motivarea actiunii s-a aratat ca s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in baza Lg. 247/2005 de la comisia locala, pentru suprafata mentionata in actul de vanzare din data de 14.12.1915, teren cu vegetatie forestiera care ii apartine si provine de la autorul D. B. I..
In incheiere s-a solicitat sa se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de mai sus.
In drept, au fost invocate dispozitiile Lg. 247/2005.
La actiune a fost atasat un set de inscrisuri (filele 2-5), iar la data de 12.12.2007 se depune, de catre petenta, cerere de modificare a plangerii prin care s-a aratat ca se solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care au apartinut autorului D.B. I., respectiv 2,49 ha. compusa din: 0,62 ha. pasuni, 0,25 ha. livezi, 0,5 ha. paduri, 0,1 ha. curti, 0,58 ha. arabil, 0,44 ha. neutilizabil, dupa cum rezulta din registrul agricol, conform adresei cu nr. 4143/2007 emisa de catre Primaria com. B.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 132 din C. proc. civ.
In cauza s-au administrat probele cu inscrisuri, martori si expertiza tehnica, pentru ca la termenul de judecata din data de 21.01.2009 sa se formuleze concluzii asupra fondului cauzei.
Avand in vedere probele administrate in cauza urmeaza ca instanta sa admita in parte plangerea, pentru urmatoarele considerente:
Petenta a formulat la data de 26.10.2005 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, cu nr. 203, numai pentru suprafata de teren forestier de 10 ha., situata in pct. "Marda" (fila 72); in aceasta cerere se precizeaza in mod expres ca suprafata solicitata este teren forestier, iar terenul a avut categoria de folosinta padure; aceste mentiuni din urma sunt facute olograf.
Din copia Hotararii cu nr. 26/30.05.2006 emisa de catre C. J.A. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere (filele 68, 69, 71), se retine ca cererea de reconstituire a petentei a fost respinsa cu motivarea expusa in tabelul anexa, cum ca lipsesc documente.
Aceasta din urma a reusit a face dovada calitatii sale de mostenitor a autorului D. (D.) I. prin actele de stare civila depuse in dosar la filele 21-24, respectiv:
• la data de 10.01.1954 a decedat autorul D. I., fiul lui B. si D. - certificatul de deces de la fila 21;
• la data de 27.07.1913 s-a nascut numita D. C., fiica lui D. I.si D. L.- certificatul de nastere de la fila 22;
• la data de 11.04.1937 D. C. s-a casatorit cu numitul A. M., dupa casatorie A. C. - certificatul de casatorie de la fila 23;
• la data de 24.06.1950 s-a nascut numita A. E., fiica lui A. M. si C., aceasta casatorindu-se cu numitul N. G., devenind astfel Ne. E.- certificatele de nastere si casatorie de la fila 24.
Astfel, a fost facuta dovada filiatiei fata de autor.
In ceea ce priveste dovada dreptului de proprietate se retine ca aceasta a fost facuta in modalitatea impusa de dispozitiile art. 6, alin. 12 din Lg. 1/2000 ("(1^2) Consemnarile efectuate intre anii 1945 si 1990 in registrele agricole, cererile de intrare in fostele cooperative agricole de productie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate."), respectiv prin mentiunile cuprinse in Registrul agricol, sens in care a fost depusa adeverinta cu nr. 4143/28.08.2007 emisa de catre Primaria com. Babana (fila 46).
Astfel, din acest din urma inscris privindu-l pe autorul D. B. I.se retine ca acesta a fost inregistrat in evidentele statului ca detinand in proprietate o suprafata totala de 2,49 ha. din care si 0,5 ha. padure. Conform adeverintei cu nr. 98/06.12.2007 (fila 25), emisa de catre aceeasi primarie, numitul D. I.este una si aceeasi persoana cu D. I. cum figureaza inscris in alte documente.
In ceea ce priveste dovada dreptului de proprietate a fost depusa de catre petenta si copia actului de vanzare din data de 14.12.1915 (fila 2), din continutul careia rezulta ca autorul D.B. I. a dobandit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de 1,1253 ha. loc de hrana, pruni si padure.
In privinta suprafetei pentru care s-a facut dovada dreptului de proprietate instanta se va opri asupra adeverintei analizate mai sus avand in vedere ca in actul de vanzare nu este precizat cat anume din terenul cumparat de 1,1253 ha. era ocupat de padure.
Astfel, raportat la suprafata pentru care s-a dovedit dreptul de proprietate (conform analizei de mai sus), petenta este indrituita sa i se reconstituie dreptul de proprietate numai pentru o suprafata de 0,5 ha.
Din continutul raportului de expertiza efectuat de catre Ing. D. I. (filele 101-104), asupra caruia partile nu au formulat obiectiuni, se retine ca:
• a fost identificata suprafata de teren cu vegetatie forestiera in marime de 0,5 ha., situata in com. Babana, cu vecinatatile: N - S. I si T.M, S - fir vale, E - S. . V - O. ;
• vechiul amplasament poate fi retrocedat petentei fiind la dispozitia comisiei locale;
• petenta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata de 0,5 ha., in pct. "Valea lui Paneata", de la autoarea D. I., fiind eliberat titlul de proprietate cu nr. 62628/23.01.1995, teren inregistrat la autoare in Registrul agricol al anilor 1951-1952;
• terenul solicitat de petenta in pct. "Ogoarele" nu a facut obiectul nici unei validari anterioare.
Pentru aceste considerente, observand dispozitiile art. 53, alin. 2 din Lg. 18/1991 modificata, cat si cele citate mai sus, se va admite in parte plangerea modificata si in consecinta se va anula in parte Hotararea cu nr. 26/30.05.2006 emisa de catre intimata comisie judeteana, in ceea ce o priveste pe petenta si numai in privinta suprafetei de 0,5 ha. teren forestier.
De asemenea, observand dispozitiile art. 8, 9, 13 din Lg. 18/1991 republicata, intimatele vor fi obligate sa reconstituie petentei dreptul de proprietate pentru suprafata de mai sus.
In privinta celorlalte suprafete solicitate de catre petenta, dupa cum s-a precizat anterior, aceasta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in termen legal.
Cererea depusa de catre comisia locala la fila 72 si formulata de petenta se refera in mod exclusiv la terenul forestier, ceea ce face sa fie incidente dispozitiile art. 8, alin. 3 din Lg. 18/1991 modificata si art. 11, alin. 1 din H.G. 890/2005 modificata, respectiv: "(3) Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate in limita unei suprafete minime de 0,5 ha pentru fiecare persoana indreptatita, potrivit prezentei legi, si de maximum 10 ha de familie, in echivalent arabil."; "(1) Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulata de fiecare persoana indreptatita, personal sau prin mandatar. Cand sunt mai multi mostenitori cererea se poate face si in comun, fiind semnata de fiecare dintre ei.".
Petenta nu a formulat cerere de reconstituire si in privinta celorlalte terenuri solicitate prin modificarea actiunii, ceea ce face ca instanta, in baza dispozitiilor de mai sus, sa nu admita si aceste pretentii.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite cererea de reexaminare formulata de experta D. I..
Revoca sanctiunile cu amenda judiciara aplicate expertei de mai sus prin incheierile de sedinta din datele de 12.11.2008 si 17.12.2008, pronuntate in prezenta cauza.
Admite in parte plangerea modificata formulata de catre petenta N. E., intimate fiind: C. J. .F.F. A., si C. L. . F. F. B..
Anuleaza in parte Hotararea cu nr. 26/30.05.2006 emisa de catre C. J.A. pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor agricole si celor forestiere, respectiv numai in ceea ce o priveste pe petenta si pentru suprafata de 0,5 ha. teren forestier.
Obliga intimatele sa reconstituie petentei dreptul de proprietate in natura asupra unei suprafete de 0,5 ha. teren cu vegetatie forestiera.
Respinge celelalte pretentii.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 28 Ianuarie 2009.
  
Presedinte,
Mircea Stan
Grefier,
Laurentia Mihailescu
   
M.S. 27 Februarie 2009
5 ex.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007