InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Ramnicu Valcea

Interzicerea justitiei private

(Sentinta penala nr. din data de 26.10.2009 pronuntata de Judecatoria Ramnicu Valcea)

Domeniu Cereri | Dosare Judecatoria Ramnicu Valcea | Jurisprudenta Judecatoria Ramnicu Valcea


JUDECATORIA RAMNICU VALCEA
Sentinta penala nr. 231 din 22 aprilie  2009

Principiul constitutional potrivit caruia  nimanui nu ii este permis sa isi faca singur dreptate;  Infractiunea de distrugere

     S-a inregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 2850/288/2009 din 31.03.2009 plangerea formulata petenta SC A. SRL, in temeiul disp. art. 2781 C.p.p, impotriva solutiei procurorului dispusa in dosarul  Parchetului de pe langa Judecatoria Rm. Valcea nr. 4577/P/2008 din 28.01.2009 prin care, in temeiul disp. art.  228 alin. 6  C.p.p. rap.  la art. 10  lit. d  C.p.p. ,a fost confirmata propunerea de neincepere a urmaririi penale in cauza privind pe A. I. , sub aspectul infr. prev. de art.217 C.p.
Prin  plangere petenta  solicita admiterea plangerii, desfiintarea solutiei si trimiterea  cauzei la procuror in vederea inceperii urmaririi penale in vederea inceperii urmaririi penale.
Se mai arata ca  din procesul verbal incheiat de ag. sef. P. V. si ag. V. A., ambii din cadrul Postului de Politie F., reiese foarte clar ca A. I. a astupat  caminul de vizitare, l-a betonat (fiind vazut chiar de organele de politie) iar ulterior a impiedicat angajatii societatii sa repuna conducta in functiune, savarsind  infractiunea  prev. de art. 217 C.p. Mai precizeaza ca intimatul a avut reprezentarea faptelor si consecintelor, stiind ca astuparea caminului de vizitare si betonare, are ca efect impiedicarea, oprirea activitatii  si distrugerea pompelor si, totusi, a actionat cu buna stiinta, drept dovada si faptul ca atunci cand reprezentantii societatii au intervenit pentru restabilirea situatiei , acesta i-a impiedicat sa faca acest lucru.
In cauza a fost atasat dosarul Parchetului de pe langa Judecatoria Rm. Valcea nr. 4577/P/2008.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului de urmarire penala si a inscrisurilor atasate ( hotarari judecatoresti, copii de pe  o factura fiscala, de pe  rapoartele de productie din luna iulie 2008, intocmita de SC A. SRL), instanta constata urmatoarele;
      Prin rezolutia din 28.01.2009 adoptata in dosarul nr. 4577/P/2008 al Parchetului de pe langa Judecatoria Rm. Valcea, a fost confirmata propunerea de neincepere a urmaririi penale  in cauza privind pe  A. I., sub aspectul infr. prev. de art.217 C.p.
     S-a retinut de catre procuror ca  la data de 16.07.2008, faptuitorul A. I.  a inchis un robinet de la o vana ce se afla pe terenul sau , dupa care a astupat caminul cu nisip si l-a betonat  si , datorita acestui fapt, s-au ars doua pompe de apa reziduala de la fermele de pui si abatorul de pasari.
     S-a apreciat ca nu se poate retine in sarcina faptuitorului savarsirea inf. prev. de art. 217 C.p., deoarece din actele premergatoare efectuate in cauza nu a rezultat ca acesta a avut intentia  sa distruga  cele doua pompe.
Prin rezolutia prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe langa Judecatoria Rm. Valcea nr. 197/II/2/2008 din 09.03.2009, a fost respinsa plangerea petentei formulata impotriva acestei solutii.
In cuprinsul rezolutiei se mai arata ca, din reexaminarea actelor premergatoare inceperii urmariri rezulta faptul ca, dupa ce la datele de 09.06.2008 si 15.07.2008 a notificat societatea persoana vatamata pentru a proceda la dezafectarea conductei care trece pe terenul sau, in data de 16.07.2008, numitul A. I.  a inchis vana conductei din camin, umplandu-l cu nisip.
In data de 16.07.2008, organele de politie  s-au deplasat la fata locului  si din procesul -verbal de la fila 8 dosar rezulta faptul ca  faptuitorului i s-a a dus  la cunostinta imprejurarea ca, daca mentine  conducta inchisa, procesul de productie  din cadrul fermelor de pui, abator si celelalte sectoare de activitate, nu se poate desfasura. 
     In raport de cele mentionate, s-a retinut ca in  sarcina numitului A. I. nu se poate  retine comiterea  infractiunii de distrugere, rezolvarea litigiului  putand fi realizata pe cale civila, din dosar rezultand ca partea vatamata a procedat la promovarea unei actiuni civile  privind angajarea raspunderii  civile delictuale.
Impotriva solutiei procurorului petenta s-a adresat instantei la data de  31.03.2009, in termen legal,  cu plangere intemeiata  pe disp. art. 278 1  C.p.p.
Instanta constata ca plangerea petentei este fondata.
Astfel, in primul rand procurorul a analizat elementele constitutive ale infractiuni de distrugere doar cu privire la unele din modalitatile de savarsire ale elementului material si implicit asupra unui anumit gen de urmari, respectiv distrugerea (prin ardere) a doua puncte de apa  reziduala, ignorand ca  infractiunea de distrugere  prev. de art. 217 C.p. poate avea ca urmare  nu doar distrugerea sau degradarea unor bunuri (pompele de apa) ci si aducerea in stare de neintrebuintare a unor bunuri( in speta a conductei de apa reziduala si a caminului de vizitare ), constand in pierderea temporara sau permanenta a posibilitatii de folosire in conformitate cu destinatia specifica a acestora, prin actiunea faptuitorului de inchidere a robinetului conductei si  astuparea cu nisip si betonarea caminului de vizitare, bunurile mentionate fiind facute  inutilizabile, cel putin temporar.
Importanta este insa, in speta, analizarea elementului subiectiv al infractiunii de distrugere,  pentru a observa daca  intimatul a actionat cu  intentie (directa sau indirecta), savarsind cu vinovatie o fapta prevazuta de legea penala  cauzatoare de prejudicii, indreptata impotriva patrimoniului  petentei.
Intimatul a sustinut ca a actionat de o astfel de maniera in vederea  asigurarii realizarii si respectarii  unui atribut al dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv dreptul de folosinta conform cu destinatia acestuia, si totodata, in scopul impiedicarii continuarii unor  fapte prejudiciabile, constand in scurgeri de dejectii pe teren si a emanarii de mirosuri pestilentiale care impiedicau  folosinta normala  a bunului.
In acest sens, intimatul a facut si unele demersuri catre petenta pe care a avertizat-o ca se impune  sa efectueze imediat activitatile necesare, pentru  inlaturarea unor astfel de urmari, aducand-i la cunostinta ca in caz de neconformare intentioneaza sa intrerupa conducta ce face legatura intre Statia de Epurare si Abatorul F. .
Ca raspuns, petenta i-a comunicat intimatului o notificare la data de 12.06.2008, in care  ii aduce la cunostinta situatia juridica a terenului, apreciata de aceasta si din  prisma dreptului de superficie pe care petenta a sustinut ca il are  asupra terenului (determinat de dreptul sau de proprietate asupra conductei si caminelor de vizitare amplasate pe terenul intimatului), consolidat prin  prescriptia achizitiva de 30 ani, precum si unele consideratii cu privire la prescriptia extinctiva a dreptului la actiunea personala ( obligatie de a face) pe care acesta   ar putea-o promova impotriva SC A. SRL.
In cuprinsul adresei, petenta a dat asigurarea ca va analiza si posibilitatea mutarii traseului conductei, insa  acest lucru este imposibil de realizat in intervalul de numai cateva zile propus de intimat, lucrarea presupunand obtinerea unor autorizatii de constructii, avize, aprobari, investitii, ce necesita timp.  
La finalul notificarii se atrage in mod ferm atentia  ca orice actiune  ar fi intreprinsa de intimat pe cont propriu si fara autorizarea vreunei instante de judecata, pentru obturarea canalului sau a caminelor de vizitare, distrugerea acestora ori alte care sa  perturbe activitatea SC A. SRL, nu numai ca vor indreptati petenta sa pretinda daune pentru pagubele materiale pe care i le-ar produce in mod cert dar vor justifica si promovarea plangerii penale pentru faptele penale sub incidenta carora cad actele  intimatului.
A. I.  a ignorat continutul notificarii si avertizarile petentei iar la data de 15.07.2008 a  amenintat din nou SC A. SRL cu dezafectarea conductei, fapt ce a determinat-o pe petenta sa ceara sprijinul organelor locale de politie, carora le-a solicitat o interventie in vederea explicarii situatiei si a impiedicarii unor actiuni ilicite din partea intimatului care ar avea drept consecinta intreruperea totala a activitatii societatii.
In ziua urmatoare, A. I. a actionat  pe cont propriu si a transpus in practica avertizarile si amenintarile anterioare, inchizand robinetul conductei si astupand cu nisip caminul de vizitare, pe care l-a betonat.
Totodata, a refuzat orice discutie si intelegere cu reprezentantii SC A. SRL, care insotiti de organele de politie s-au prezentat la fata locului pentru a impiedica actiunile implicite ale faptuitorului,  ignorand posibilitatea reala a producerii unor consecinte pagubitoare importante pentru societatea SC A. SRL ( practic, paralizarea activitatii acesteia ), pe care administratorii petentei si organele de politie au incercat sa i le explice.
Imediat, consecintele nefaste ale actiunilor intimatului s-au facut simtite, procesul de productie din cadrul fermelor de pui si abatorului, precum si a celorlalte sectoare de activitate fiind serios afectat (astfel cum rezulta si din rapoartele de productie depuse la dosar, cu referire la momentele imediat ulterioare comiterii faptei), ca urmare a imposibilitatii evacuarii apelor reziduale rezultate.
     Cu aceasta ocazie, petenta a sustinut ca doua motoare ale unor pompe de evacuare a apelor reziduale s-au ars, prin suprasolicitare. Acest aspect urmeaza a fi  verificat si analizat, avand in vedere ca, cel putin aparent, exista unele diferente intre caracteristicile - de putere - numar de kw - , intre cele doua pompe mentionate la adresa de la fila 12 dosar urmarire penala  si cele mentionate in facturile de la filele 32,33 dosar instanta - care , de altfel, sunt si intr-un numar mai mare decat cel reclamat - ceea ce ar putea insemna ca nu este exclusa si o alta cauza de ardere  a respectivelor motoare.
     Pentru inlaturarea urmarilor  faptei intimatului, petenta a fost nevoita sa se adreseze de urgenta Judecatoriei Rm.Valcea, pe calea unei ordonante presedintiale, pentru ca instanta sa il oblige pe A. I. sa ii permita accesul  la conducta si  de a nu face lucrari cu privire la aceasta. Actiunea a fost admisa prin sent. civ. nr. 4207/17.07.2008 (dosar 5429/288/2008) iar hotararea a fost executata de indata, limitandu-se, astfel, consecintele pagubitoare ale infractiunii.
Sustinerile intimatului, in sensul ca a procedat la obturarea conductei si caminului in vederea protejarii si realizarii dreptului sau de proprietate asupra terenului, afectat de scurgerile de dejectii si de mirosurile  fetide emanate, nu pot fi primite in nicio imprejurare, pentru simplul motiv ca acesta nu a uzat de caile legale pentru valorificarea dreptului sau, tulburand astfel pasnica si legitima folosire  a  conductei  si caminului de vizitare de catre petenta, facandu-si singur dreptate, pe cai nepermise de lege, prin savarsirea  unei fapte prevazute de legea penala.
Principiul constitutional potrivit caruia  nimanui nu ii este permis sa isi faca singur dreptate, degajat din interpretarea  coroborata a dispozitiilor art. 1 alin. 5, 16 alin. 2, 21 alin. 1 si 26 alin. 1 din Constitutie impune ca in situatia in care o persoana fizica sau juridica are un diferend sau litigiu de orice natura (civila, penala)  cu o alta persoana sa recurga in caz de neintelegere  la justitie ca serviciu public specializat al statului, intr-un stat de drept fiind interzise, fara nici o deosebire, actiunile de justitie privata, pe cont propriu.
La data de 16.07.2008, desi avea, neindoielnic, posibilitatea  reala (chiar de mai multa vreme, avand in vedere ca intimatul era proprietar asupra terenului de cca. 4 ani ) de a se adresa instantei de judecata competente, cu o  actiune civila (inclusiv cu o actiune cu caracter urgent, cum este cazul ordonantei presedintiale), pentru inlaturarea urmarilor negative sau prejudiciabile pe care le producea traversarea terenului de catre conducta de apa reziduala, intimatul( care nu avut, de altfel, nici un moment  intentia sa  recurga la justitia statala), nesocotind atat ordinea de drept ocrotita de legea penala cat si drepturile si interesele concurente ale petentei, a transat  cu de la sine putere litigiul dintre el si acesta, inchizand conducta si, foarte semnificativ in acest sens, betonand caminul de vizitare.
Procedand astfel, a infrant vointa legiuitorului si  a savarsit cu vinovatie (intentie indirecta) o fapta prevazuta de legea penala, respectiv infractiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p.
      Fata de aceste considerente, instanta constata ca solutia procurorului este netemeinica si nelegala, astfel ca va dispune desfiintarea rezolutiei si va trimite dosarul procurorului, in vederea inceperii urmaririi penale.
     Cu ocazia continuarii cercetarilor vor fi reaudiate partile precum si orice persoana care are cunostinta despre imprejurari relevante cu privire la fapta intimatului si urmarile acesteia, va fi stabilit pe baza de dovezi certe prejudiciul cauzat petentei si vor fi efectuate orice alte activitati necesare justei solutionari a cauzei sub toate aspectele.
      In conformitate cu disp. art. 192 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciar vor ramane in sarcina statului

   Judecator Valentin Vlad
     
~  1  ~
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007