Tulburare de posesie. Tulburarea folosintei locuintei

Tulburare de posesie. Tulburarea folosintei locuintei.

Prin sentinta penala nr. 488/9.06.2008 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti s-a dispus admiterea plangerii formulate de petentul D.M.
In temeiul art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. s-a dispus desfiintrea ordonantei din data de 24.05.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si Rezolutiei din 15.04.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si trimiterea cauzei la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in vederea redeschiderii urmaririi penale fata de invinuitul D.L., pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1, 3 Cod penal, precum si in vederea inceperii urmaririi penale fata de faptuitoarea D.M., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de tulburare de posesie, prevazuta de art.26 raportat la art.220 al.1, 3 Cod penal, si a infractiunii de tulburarea folosintei locuintei, prevazuta de art.320 al.1 din Codul penal, si fata de faptuitorul D.L., pentru savarsirea infractiunii de tulburarea folosintei locuintei, prevazuta de art.320 al.1 din Codul penal.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca prin plangerea formulata la 12.05.2008 petentul D.M. a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa infirme solutia de scoatere de sub urmarire penala dispusa prin Ordonanta din data de 24.05.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si trimiterea cauzei la procuror in vederea redeschiderii urmaririi penale fata de intimatul D.L., pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1 Cod penal, in masura in care probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru retinerea cauzei spre judecare.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca, in mod nelegal le-a fost respinsa plangerea impotriva ordonantei din data de 24.05.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, de catre prim-procuror, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In urma cercetarilor efectuate in cauza, la data de 24.05.2007 prin ordonanta, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in temeiul art.249, art.11 pct.1 lit.b si art.10 lit.d C.p.p., a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de intimatul D.L., pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1 Cod penal, intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii in raport de latura obiectiva, solutie impotriva careia petentul a inteles sa formuleze plangerea ce face obiectul prezentei cauze.
Prin Rezolutia din 15.04.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a fost respinsa ca neintemeiata plangerea formulata de petentul D.M. impotriva solutiei mentionate anterior.
In temeiul art.2781 alin.7 C.p.p. instanta, procedand la judecarea plangerii formulate de petentul D.M. impotriva ordonantei din data de 24.05.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, constata ca aceasta este intemeiata.
Solutia Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, de scoatere de sub urmarire penala fata de fata de intimatul D.L., pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1 Cod penal, intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii in raport de latura obiectiva, este nelegala si netemeinica, avand la baza cercetari incomplete si fiind data cu incalcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevarului si la rolul activ al organelor de urmarire penala, prevazute la art.3 si art.4 din Codul de procedura penala.
Astfel, la data de 16.12.2005, petentul D. M. a formulat o plangere penala, pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1 Cod penal, sesizand ca, in fapt, fiul sau, D. L., a ocupat impotriva vointei sale, dar cu acceptul sotiei sale, D. M. - mama faptuitorului, o camera si holul de la intrarea in locuinta petentului, proprietate codevalmasa cu sotia sa, refuzand eliberarea acestora. A mai aratat petentul ca ocuparea acestor parti din imobil s-a facut din a treia decada a lunii martie 2000, faptuitorul parasindu-si apartamentul sau, proprietate personala, cu doua camere si dependinte, situat in cartierul F., unde isi are domiciliul stabil.
De asemenea, la data de 25.07.2000, in absenta sa, lucrurile personale ale sale au fost mutate intr-o alta camera, in camera lui mutandu-se sotia sa, din vara anului 2000 petentul nemaiavand acces in camera fiului sau si in holul ce desparte camera fiului sau de cea a mamei sale - sotia petentului.
Prin Rezolutia din data de 11.10.2006 s-a inceput urmarirea penala impotriva invinuitului D. L. pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1 Cod penal, masura confirmata de procuror la data de 16.10.2006, retinandu-se ca invinuitul refuza sa paraseasca imobilul situat in Bucuresti, str. G.M.
Fiind audiata, D. M. - mama invinuitului si sotia partii vatamate - a aratat ca ea este cea care i-a cerut fiului sau sa se mute in imobilul apartinand ei si sotului, fiind dobandit in timpul casatoriei, si nu este de acord ca acesta sa il paraseasca, in ciuda refuzului sotului de a-l tolera.

Petentul a apelat la instanta civila, printr-o actiune in evacuare, prin sentinta civila a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti dispunandu-se evacuarea intimatului din imobilul din Bucuresti, str. G. M., cu respingerea cererii de interventie in interes propriu formulata de D.M..
S-a retinut, in considerentele acestei hotarari, ca "in conditiile in care doar tatal are un drept de proprietate, alaturi de intervenienta, asupra apartamentului situat in Bucuresti, str. G. M., paratului-reclamant revenindu-i doar statutul juridic de tolerat (si statutul faptic de "intolerat"), intrucat unul dintre coproprietari nu accepta prezenta in imobil a unei persoane fara drepturi locative proprii, chiar daca este vorba despre propriul fiu, instanta apreciaza ca se impune pentru a da eficienta deplina tuturor prerogativelor dreptului de proprietate si, nu in ultimul rand, pentru a pune capat unei stari permanente de tensiune, dispunerea evacuarii. (...) Retinand ca paratul reclamant nu are un drept locativ propriu, ca intre unul dintre coproprietari si persoana tolerata (in fapt, netolerata) exista o permanenta stare de conflict care este de natura sa stanjeneasca folosinta apartamentului de catre reclamantul-parat, instanta urmeaza sa admita actiunea si sa dispuna evacuarea paratului-reclamant in temeiul art.44 din Constitutie, care ocroteste si garanteaza dreptul de proprietate. Singura modalitate prin care reclamantul parat isi poate asigura folosinta linistita a bunului proprietatea sa este indepartarea din imobil a persoanei care nu are niciun drept locativ propriu. (...) prin depunerea cererii de interventie in interes propriu, coproprietarul devalmas in persoana sotiei reclamantului si mamei paratului a demonstrat dezacordul proprietarului fata de actiunea reclamantului, ceea ce nu afecteaza temeinicia acesteia. Chiar daca ambii soti se bucura de un drept de proprietate devalmasa in privinta apartamentului, acest lucru nu inseamna ca unul dintre ei, in speta reclamantul, trebuie sa fie silit sa accepte folosirea spatiului aflat in coproprietate, de o terta persoana cu care nu a incheiat niciun contract de locatiune. Daca intervenienta doreste sa locuiasca impreuna cu paratul-reclamant are posibilitatea de a solicita instantei competente, in conditiile legii, sistarea starii de coproprietate devalmasa, urmand a permite folosirea spatiului ce-i va fi atribuit, de catre paratul reclamant. (...) Nu se poate accepta ideea grevarii dreptului de folosinta al unui coproprietar ce rezulta din dreptul de proprietate ca efect al unui consimtamant unilateral din partea altui coproprietar in privinta folosintei bunului comun."

In aceste conditii, in cauza in mod corect a fost inceputa urmarirea penala fata de invinuit, sub aspectul savarsirii infractiunii de tulburare de posesie, cu privire la existenta carora sunt date si indicii temeinice, dar cercetarile - limitate doar la incadrarea juridica si faptuitorul indicate de petent - au fost incomplete, de natura a o prejudicia pe partea vatamata.
Astfel, potrivit art.220 al.1 din Codul penal, infractiunea de tulburare de posesie consta in ocuparea, in intregime sau in parte, fara drept, a unui imobil aflat in posesia altuia, fara consimtamantul acestuia sau fara aprobare prealabila primita in conditiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat, obiectul juridic principal constand in relatiile sociale referitoare la posesia asupra bunurilor imobile.
Elementul material se poate realiza fie printr-o actiune fie printr-o inactiune. In modalitatea comisiva, fapta consta in actiunea de ocupare de luare in stapanire, a unui imobil aflat in posesia altuia. Ocuparea imobilului, totala sau partiala, trebuie sa fie efectiva, adica sa aiba o anumita durata. Ocuparea imobilului trebuie sa se realizeze fara drept, fara consimtamantul persoanei care are posesia respectivului imobil sau fara aprobarea prealabila primita in conditiile legii. Ca modalitati concrete, fapta se savarseste prin alte mijloace decat cele care determina forma agravanta din alin. (2), putand consta, de exemplu, in imprejmuirea cu gard a terenului ocupat, instalarea intr-un imobil, efectuarea lucrarilor de intretinere a terenului ocupat etc. In modalitatea omisiva, fapta consta in refuzul de a elibera imobilul ocupat in conditiile textului de incriminare. In aceasta modalitate, dupa ocuparea imobilului, faptuitorul refuza eliberarea acestuia. Este necesara o cerere de eliberare a imobilului, cerere care trebuie sa fie expresa si sa provina de la titularul dreptului incalcat. Daca cererea de eliberare a imobilului trebuie sa fie expresa, refuzul de eliberare a acestuia poate fi explicit sau implicit.
Faptul ca unul din coproprietarii imobilului isi da acordul la ocuparea acestuia nu poate duce la inlaturarea raspunderii penale a faptuitorului, cata vreme prezumtia - relativa - cu privire la acordul si al celuilalt (celorlalti) coproprietar(i) este rasturnata de refuzul manifest al acestuia(acestora) din urma de a tolera o asemenea ocupare, refuz concretizat in cauza inclusiv prin intentarea unei actiuni in evacuare de catre petent impotriva intimatului.
Solutia de netrimitere in judecata a invinuitului sub acest aspect nu poate decat sa incurajeze atitudinea acestuia, de nerespectare a legii penale si, nu in ultimul rand, de sfidare a dispozitiilor unei instante judecatoresti, atitudine care va culmina, probabil, cu opozitia la executarea hotararii judecatoresti de evacuare si, deci, comiterea si a infractiunii de nerespectare a hotararilor judecatoresti, prevazuta de art.271 din Codul penal.
De asemenea, potrivit art.320 al.1 din Codul penal, infractiunea de tulburarea folosintei locuintei consta in fapta prin care se tulbura in mod repetat folosinta locuintei locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se impiedica normala folosinta a locuintei, obiectul juridic constand in relatiile sociale referitoare la dreptul fiecarei persoane de a-si folosi locuinta in mod linistit, nestingherit.
Elementul material al laturii obiective se realizeaza prin fapte alternative, prin care: se tulbura in mod repetat folosinta locuintei locatarilor dintr-un imobil, ori se impiedica normala folosinta a locuintei. Daca aceste acte constituie prin ele insele infractiuni, se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni. Actele prin care se tulbura folosirea locuintei locatarilor dintr-un imobil trebuie sa aiba caracter repetat, in caz contrar, fapta neconstituind infractiune. Actele repetate pot prezenta forme distincte si pot aduce stanjeniri variate folosintei locuintei. Fapta poate privi un imobil cu mai multi locatari, dar si un imobil locuit de o singura persoana, iar calitatea de locatar o are numai persoana care ocupa imobilul in baza unui titlu legal. Impiedicarea normalei folosinte a locuintei presupune o activitate prin care se face imposibila folosinta normala a locuintei. Spre deosebire de fapta prin care se tulbura folosinta locuintei locatarilor dintr-un imobil, care presupune o stanjenire adusa in general folosintei locuintei locatarilor, o atingere adusa linistii si vietii lor domestice, cotidiene, fapta prin care se impiedica folosinta normala a locuintei presupune o stanjenire adusa folosintei unei anumite locuinte, punerea titularului dreptului de folosinta in situatia de a nu-si putea exercita in mod firesc dreptul sau. Aceasta fapta poate consta in impiedicarea accesului in locuinta sau intr-o anumita incapere prin punerea de obstacole, in intreruperea nejustificata a apei, gazului sau energiei electrice, in interzicerea accesului in unele dependinte etc. Fapta prin care se impiedica normala folosinta a locuintei realizeaza latura obiectiva a infractiunii chiar daca este savarsita si o singura data, deoarece cerinta savarsirii in mod repetat se refera numai la fapta prin care se tulbura folosirea locuintei locatarilor dintr-un imobil. Urmarea imediata consta intr-o incalcare a libertatii persoanei, sub aspectul normalei folosinte a locuintei.

Acestea fiind spuse, instanta apreciaza ca trebuia ca organele de urmarire penala sa faca o corecta incadrare juridica a faptelor reclamate de partea vatamata, care, pe langa faptul ca sunt de natura a intruni elementele constitutive ale infractiunii de tulburare de posesie, acordul unuia dintre coproprietari cu fapta invinuitului si chiar inlesnirea ei neputand duce la inlaturarea caracterului penal al acesteia, ci la cercetarea si a coproprietarului pentru complicitate la infractiunea de tulburare de posesie, se circumscriu si infractiunii de tulburarea folosintei locuintei, prevazuta la art.320 al.1 din Codul penal, cu care se afla in concurs.

Potrivit art.222 din Codul de procedura penala, plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau de o persoana juridica, referitoare la o vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune. (alin.1)
Plangerea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii, indicarea faptuitorului daca este cunoscut si a mijloacelor de proba. (alin.2)
De asemenea, potrivit art.283 din Codul de procedura penala, plangerea prealabila trebuie sa cuprinda descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresei partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente.
Prin urmare, nu persoana vatamata stabileste incadrarea juridica a faptelor de care intelege sa se planga, iar in masura in care o face organele judiciare nu sunt tinute de aceasta.
Or, in cauza, organele de urmarire penala nu au procedat la stabilirea incadrarii juridice corecte a faptelor descrise in plangere, dupa cum am aratat anterior, omitand ca aceasta a reclamat si ca ii este impiedicat accesul la anumite parti ale locuintei, de catre fiul si sotia sa.
Cu privire la solutia data in prezenta cauza, trebuie mentionat ca plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata, reglementata de art.2781 din Codul de procedura penala, are natura juridica a unei cai de atac. Solutionand plangerea, judecatorul se limiteaza la examinarea legalitatii si temeiniciei rezolutiei sau ordonantei atacate, pe baza lucrarilor si a materialului din dosar si a oricaror inscrisuri noi prezentate. Avand in vedere limitele controlului judiciar, instanta nu poate extinde obiectul verificarii in privinta unor fapte sau persoane necuprinse in rezolutia sau ordonanta atacata si invocate cu prilejul judecarii plangerii, in privinta altor persoane sau fapte petitionarul trebuind sa sesizeze separat organul de urmarire penala. Interpretand per a contrario practica instantei supreme in acest sens rezulta ca, solutionand plangerea, instanta poate extinde obiectul verificarii in privinta unor fapte sau persoane care, desi invocate in plangerea penala formulata initial de petent, nu au fost cuprinse in rezolutia sau ordonanta atacata ca urmare a omisiunii organelor de urmarire penala, cum este in speta cazul numitei D.M..
Or, potrivit art.131 al.4 din Codul penal, fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savarsirea ei, chiar daca plangerea prealabila s-a facut sau se mentine numai de catre una dintre ele. Partea vatamata are la dispozitie calea impacarii cu privire la faptuitoarea D.M..

Fata de cele expuse, in temeiul art. 2781 al 8 lit. b C.p.p., instanta va desfiinta Ordonanta din data de 24.05.2007 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si Rezolutia din 15.04.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si va trimite cauza la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in vederea redeschiderii urmaririi penale fata de invinuitul D.L., pentru savarsirea infractiunii de tulburare de posesie, prevazuta de art.220 al.1, 3 Cod penal, precum si in vederea inceperii urmaririi penale fata de faptuitoarea D.M., pentru savarsirea infractiunii de complicitate la infractiunea de tulburare de posesie, prevazuta de art.26 raportat la art.220 al.1, 3 Cod penal, si a infractiunii de tulburarea folosintei locuintei, prevazuta de art.320 al.1 din Codul penal, si fata de faptuitorul D. L., pentru savarsirea infractiunii de tulburarea folosintei locuintei, prevazuta de art.320 al.1 din Codul penal.

Art. 2781 al 8 lit. b C.p.p. mai prevede ca judecatorul este obligat sa arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicand totodata faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate si prin care anume mijloace de proba.
In acest text de lege, legiuitorul s-a referit la obligatia instantei de a motiva solutia pronuntata (in speta cea de trimitere a cauzei pentru completarea actelor premergatoare), motivare care trebuie sa fie cuprinsa potrivit art.356 Cod de procedura penala in expunerea hotararii judecatoresti. Astfel, art.356 al.1 lit.c din Codul de procedura penala prevede ca expunerea trebuie sa cuprinda analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea cauzei penale, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum si analiza oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data in cauza.
Dispozitivul unei hotarari penale trebuie sa cuprinda datele prevazute de art.357 Cod de procedura penala, precum datele privitoare la persoana inculpatului, solutia data de instanta, date referitoare la masuri preventive, masuri asiguratorii, cheltuieli judiciare, calea de atac, data la care hotararea a fost pronuntata.
A mentiona imprejurarile la care se refera art. 2781 al 8 lit. b teza a II-a Cod de procedura penala (faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate, mijloacele de proba prin care se va face constatarea, motivele solutiei adoptate) in dispozitivul hotararii inseamna a incalca dispozitiile art.356 si art.357 Cod de procedura penala, incluzand motivarea hotararii atat in expunere cat si in dispozitivul sentintei penale.
In consecinta, instanta apreciaza ca in cazul admiterii plangerii impotriva unei solutii de netrimitere in judecata, urmata de trimiterea cauzei la procuror, dispozitivul sentintei va cuprinde strict solutia adoptata, urmand ca in considerente sa se arate aspectele mentionate de art. 2781 al 8 lit. b teza a II-a Cod de procedura penala.
In acest sens s-a pronuntat de altfel si I.C.C.J., statuand, intr-o decizie recenta, ca sentinta pronuntata in temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. este legala, atunci cand faptele si imprejurarile ce urmeaza a fi constatate, precum si mijloacele de proba sunt indicate in considerente, chiar daca nu sunt indicate in dispozitiv. (I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 1260 din 7 martie 2007).

Cu privire la solutia de retinere a cauzei spre judecare, potrivit art. 2781 al 8 lit. c C.p.p., in conditiile in care nu s-au efectuat acte de urmarire penala cu privire la infractiunea prevazuta de art.320 al.1 din Codul penal si nici fata de faptuitoarea Dudau Maria, aceasta nu poate fi data, avand in vedere ca prin Decizia nr. XLVIII din 4 iunie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca dispozitiile art.2781 alin.8 lit.c din Codul de procedura penala se interpreteaza in sensul ca: In cazul plangerii formulate impotriva rezolutiei, ordonantei si dispozitiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale sau clasarea, instanta investita nu poate pronunta solutia prevazuta de art.2781 alin.8 lit.c din Codul de procedura penala.
In baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.