Ghidul Salariatului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 2

succesiune. competenta solutionare petitie de ereditate

(Sentinta civila nr. 6660 din data de 06.11.2003 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2)

Domeniu Succesiuni, mosteniri | Dosare Judecatoria Sectorului 2 | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 2



Petitia de ereditate este actiunea prin care un succesibil cere sa i se recunoasca in justitie titlul sau de mostenitor, de succesor neregulat sau de legatar universal, sau cu titlu universal, cu scopul de a dobandi, in tot sau in parte, bunurile mostenirii pe care paratul le detine in temeiul unei pretinse calitati de succesor universal.
Cum "petitia de ereditate presupune intotdeauna ca fiecare dintre parti pretinde ca are drept la bunurile litigioase, in temeiul unei declaratii succesorale care s-a savarsit in folosul sau", competenta sa solutioneze actiunea este, potrivit dispozitiilor art.14 alin.3 C.proc.civ.,  instanta de la ultimul domiciliu al defunctului, competenta solutionarii prezentei cauze revenind Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti. (sentinta civila nr.6660/06.11.2003) Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti in data de 05.06.2003, reclamantul  M.A.Y. a chemat in judecata pe parata L.M. ,  solicitand instantei ca prin hotararea ce  va pronunta sa constate ca de pe urma defunctului M.N. au ramas doi mostenitori, in cote egale, respectiv reclamantul si parata, si dreptul sau de proprietate asupra cotei indivize de 1 din imobilul situat in Bucuresti, B-dul.D.nr.97, sector 2, compus din constructie formata din parter si etaj, cate trei odai si dependinte, iar la mansarda o singura odaie, si garaj aflat intr-o parte a corpului casei si terenul aferent de 895 m.p.
In motivarea cererii, intemeiata pe dispozitiile art.650 C.civ.,  reclamantul arata ca in anul 1997 parata s-a adresat instantei de judecata cu o actiune in revendicare, solicitand obligarea Primariei Municipiului Bucuresti sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Bucuresti, B-dul.D.  nr.97, sector 2, compus din constructie si terenul aferent de 895 m.p.
In justificarea calitatii procesual active in acea cauza, L.M. a aratat ca imobilul a apartinut lui M.N., unic mostenitor al acestuia fiind autoarea paratei, la dosar fiind depus certificatul de mostenitor nr.145/07.05.1971 emis de Notariatul de Stat al sectorului 4 Bucuresti.
Sustine reclamantul ca parata din prezenta cauza a falsificat certificatul de mostenitor de care s-a folosit in actiunea in reveendicare, in adevaratul certificat eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 4 Bucuresti fiind mentionati ca mostenitori ai defunctului M.N. atat autoarea paratei -C.S.-  cat si autorul reclamantului -N.Ghe. - , astfel ca parata a devenit proprietara imobilului din B-dul D. nr.97 in baza unui titlu uzurpat, fiind posesoare de rea-credinta.
S-au depus la dosar, in copie certificata, sentinta civila nr.15.050/05.12.1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, certificat de mostenitor /07.05.1971, certificat de calitate de mostenitor nr.213/2003, certificat de mostenitor nr.125/20 iunie 1961, certificat de deces privind pe M.I.
Prin intampinarea depusa la dosar in data de 29.09.2003, parata a invocat exceptiile de necompetenta teritoriala a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, ultimul domiciliu al defunctului fiind in sectorul 3, a lipsei calitatii procesual active, sustinand ca din inscrisurile depuse la dosar nu rezulta legatura de rudenie dintre M.Ghe. si reclamant, a prescriptiei dreptului material la actiune aratand ca, in ipoteza in care ar face dovada calitatii sale de mostenitor al defunctului, avand in vedere caracterul personal al actiunii, sunt incidente dispozitiile art.3 din Decretul 167/1958 astfel ca, fata de  momentul la care s-a nascut dreptul, actiunea este prescrisa.
S-a invocat si exceptia inadmisibilitatii actiunii intrucat petitia in ereditate este o actiune pusa de legiuitor la indemana legatarului universal sau cu titlu universal, calitate pe care M.Ghe., autorul reclamantului, nu a avut-o deoarece M.N.  a   instituit-o legatar universal pe C.S.
In data de 09.10.2003, s-a depus la dosar o cerere de interventie in interes propriu de catre F.I.D., acesta invederand instantei ca este proprietarul apartamentului nr.1 situat la etajul 2 al imobilului in litigiu, cerere care nu a fost pusa in discutia partilor deoarece, fata de dispozitiile art.137 C.proc.civ., la termenul din 9.11.2003, instanta a ramas in pronuntare pe exceptia lipsei calitatii procesual active iar apoi a prorogat solutionarea acesteia dupa stabilirea instantei competente teritorial sa solutioneze pricina.
Instanta urmeaza sa admita exceptia invocata de parata si, pe cale de consecinta, in conformitate cu dispozitiile art.158 alin.3 C.proc.civ. va declina competenta in favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti, pentru urmatoarele considerente:
Petitia de ereditate este actiunea prin care un succesibil cere sa i se recunoasca in justitie titlul sau de mostenitor, de succesor neregulat sau de legatar universal, sau cu titlu universal, cu scopul de a dobandi, in tot sau in parte, bunurile mostenirii pe care paratul le detine in temeiul unei pretinse calitati de succesor universal.
Cum "petitia de ereditate presupune intotdeauna ca fiecare dintre parti pretinde ca are drept la bunurile litigioase, in temeiul unei declaratii succesorale care s-a savarsit in folosul sau", competenta sa solutioneze actiunea este, potrivit dispozitiilor art.14 alin.3 C.proc.civ.,  instanta de la ultimul domiciliu al defunctului, competenta solutionarii prezentei cauze revenind Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Succesiuni, mosteniri

Antecontract de vanzare cumparare. Cumparator - beneficiar decedat. Solicitarea mostenitorilor de a incheia contract in forma autentica. - Decizie nr. 222 din data de 03.04.2014
Acceptarea tacita a succesiunii in cadrul termenului de optiune succesorala de 6 luni - Decizie nr. 216 din data de 01.03.2012
Actiune succesorala. Compunerea masei succesorale. - Decizie nr. 263 din data de 02.05.2011
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 179 din data de 10.05.2010
Succesiune. Jonctiunea posesiilor. - Decizie nr. 829 din data de 17.12.2009
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 66 din data de 01.02.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 711 din data de 19.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 690 din data de 13.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 30.05.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 1056 din data de 23.06.2011
Succesiune - Sentinta civila nr. 1563 din data de 15.12.2011
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1515 din data de 07.12.2011
Succesiune - Sentinta civila nr. 1323 din data de 20.10.2011
Anulare act - Sentinta civila nr. 384 din data de 27.01.2011
Partaj succesoral - Sentinta civila nr. 1218 din data de 24.11.2010
Succesiune - iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1296 din data de 09.12.2010
Uzucapiune - Sentinta civila nr. 1223 din data de 24.11.2010
Iesire din indiviziune - Sentinta civila nr. 1239 din data de 02.12.2010
Revocare donatie - Sentinta civila nr. 822 din data de 06.10.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 551 din data de 03.06.2010