Partaj succesoral
(Sentinta civila nr. 1218 din data de 24.11.2010 pronuntata de Judecatoria Podu Turcului) Dosar nr. 756/829/2008
R O M A N I A
JUDECATORIA PODU TURCULUI
SENTINTA CIVILA NR. 1218
Sedinta publica de la 24.11.2010
Completul compus din:
PRESEDINTE - judecator PASCARU VALENTINA STEFANA
Cu participare :
GREFIER – POPA ADRIANA
Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect „partaj succesoral”, formulat de reclamanta C. C., in contradictoriu cu parata I. C..
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamanta C. C., asistata de avocat Aur Elena, lipsa fiind parata I.C..
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier care invedereaza urmatoarele :
- procedura de citare este legal indeplinita la acest termen, dupa care :
Instanta acorda cuvantul pe fondul cauzei aparatorului reclamantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul.
Aparatorul reclamantei, avocat Aur Elena, avand cuvantul, solicita admiterea actiunii, partajarea sa se faca respectandu-se cota de ? pentru fiecare mostenitoare, conform suplimentului la raportul de expertiza efectuat de dl expert Timaru Mihai, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in favoarea reclamantei constand in jumatate din contravaloarea taxei de timbru si a onorariului de expertiza.
S-au declarat dezbaterile inchise, trecandu-se la deliberare.
I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Podu Turcului sub nr.756/17.09.2008 reclamanta C..C. a solicitat instantei in contradictoriu cu I. C. iesirea din indiviziune cu privire la bunurile ramanse de pe urma tatalui lor, defunctul Chibzui Gheorghe, cuprinse in Titlul de proprietate nr___ din 8.09.1999, prin formarea de loturi si atribuirea lor avand in vedere criteriile legale.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca in anul 1977 a decedat Chibzui Gheorghe, tatal paratei si al reclamantei. In anul 1999 a fost eliberat Titlul de proprietate nr. 19744 pentru suprafata de 8 ha 9942 m.p. situata in localitatea Gaiceana, extravilan si intravilan. In calitate de titulari , ca mostenitori ai decuiusului, figureaza atat reclamanta cat si parata. Mai precizeaza reclamanta ca din aceasta suprafata o parte din terenuri au fost instrainate de catre amandoua surorile, indicand care sunt terenurile care se mai afla in indiviziune.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Actiunea a fost legal timbrata conform legii 146/1997 in vigoare cu taxa de trimbru de 19 lei si timbru judiciar de 0,30 lei.
In sustinerea cererii reclamanta a depus la dosar inscrisuri in original sesizarea pentru deschidererea succesiunii (filele 4,5,6) si in fotocopie certificat de deces Chibzui Gheorghe, certificat de mostenitor nr.397/19.05.1977 in care apar la rubrica mostenitori Chibzui Ana, sotie, Chibzui Eugenia, fiica, Chibzui Corina –fiica si Ilie cornelia, fiica., Titlul de Proprietate nr.__1999, certificat de casatorie Chibzui Gheorghe si Ana, certificat de nastere Chibzui Corina, certificat de casatorie Corozan Neculai si Chibzui Corina.
Parata nu s-a prezentat, dar la termenul din 15.04.2010 a solicitat printr-o cerere scrisa judecata in lipsa motivat de starea de sanatate precara, conform adeverintei medicale atasata.
Din dispozitia instantei au fost atasate la dosar fotocopii de pe actele de stare civila ale paratei, pentru dovedirea descendentei.
Intre termenele din 12.11.2008 si 5.05.2020 pricina a stagnat din pricina neefectuarii raportului de expertiza tehnica topo cadastrala. La termenul din 5.05.2010 a fost precizate obiectivele raportului de expertiza, solicitandu-se expertului sa procedeze la efectuarea lucrarii necesare functie de cota de ? pentru fiecare parte din dosar. Reclamanta a precizat actiunea, aratand intr-un memoriu ca ea mosteneste terenurile din titlul de proprietate indicat in cererea principala si din partea tatalui sau, defunctul Ghibzui Gheorghe , si din partea mamei, Chibzui Ana in timp ce parata il mosteneste doar pe tatal sau, Chibzui Gheorghe, solicitand instantei atribuirea intr-o cota mai mare de ?.
La termenul din 1.09.2010 a fost depus raportul de expertiza. Ulterior, acesta a fost refacut intrucat nu respectase cotele indicate de instanta de judecata.De asemenea au fost depuse de catre reclamanta copii de pe contractele de vanzare cumparare ale terenurilor instrainate din suprafata totala de 8ha 9942m.p.
Instanta nu poate retine solicitarea reclamantei de a i se atribui terenurile in proportia stabilita de primul raport de expertiza (lotul reclamantei in valoare de 9.449, 74 lei si lotul paratei de 5.182,80 lei) deoarece :obiectul actiunii de fata il constituie iesirea din indiviziune pentru o parte din terenurile individualizate in titlul de proprietate nr.19744/1999, titlul de proprietate le are titulare pe mostenitoarele lui Chibzui Gheorghe (nu si pe mostenitorii lui Chibzui Ana) , din certificatul de mostenitor rezulta ca amandoua sunt fiice ale decuiusului.
In consecinta instanta va constata ca masa de partaj se compune din: Suprafata de 7000m.p. arabil T54, P 2683/3, Suprafata de 9750 m.p.arabil, T64, P 2996/95, Suprafata de 10000 m.p. arabil, T 52, P 2604/15, Suprafata de 17000m.p.arabil, T52, P2604/39, suprafata de 5584m.p. pasune, T79/21, P69, Suprafata de 5526 m.p. atraabil, T79.25, P25, Suprafata de 3720m.p., T79/25, P36, toate terenurile regasindu-se in Titlul de proprietate nr.___/0.09.1999 emis de Primaria comunei Gaiceana pe numele reclamantei si al paratei in calitate de mostenitoare ale lui Chibzui Gheorghe.
De asemenea instanta stabileste ca reclamanta si parata au dreptul la cote egale din masa partajabila.
Fata de aceasta situatie si retinand dispozitiile art. 673 ind 6 , 673 ind 9 Cod Proc.Civ. instanta va pronunta o hotarare prin care va dispune iesirea din indiviziune a partilor asupra imobilului din terenul inscris in titlul de proprietate nr. ___/1999 situat in extravilanul si intravilanul localitatii Gaiceana, in cote indivize egale pentru reclamanta si parata, de cate ? pentru fiecare, va stabili si va atribui loturi asa cum sunt individualizate in raportul de expertiza. Pentru egalizarea acestora va stabili sulta in favoarea paratei, va admite cererea reclamantei de a obliga parata la plata a jumatate din onorariul de expert si taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUM ELE LEGII
HOTARASTE :
Admite actiunea formulata de reclamanta C. C. cu domiciliul in ___, str. Cornisa, nr 11, judetul Bacau in contradictoriu cu parata I.C. domiciliata in ___, str. C. Brancoveanu, nr.34, judet Brasov avand ca obiect iesire din indiviziune.. Constata ca masa de partaj se compune din: Suprafata de 7000m.p. arabil T54, P 2683/3, Suprafata de 9750 m.p.arabil, T64, P 2996/95, Suprafata de 10000 m.p. arabil, T 52, P 2604/15, Suprafata de 17000 m.p.arabil, T52, P2604/39, suprafata de 5584 m.p. pasune, T79/21, P69, Suprafata de 5526 m.p. arabil, T79.25, P25, Suprafata de 3720m.p., T79/25, P36, toate terenurile regasindu-se in Titlul de proprietate nr.___/0.09.1999 emis de Primaria comunei Gaiceana pe numele reclamantei si a paratei in calitate de mostenitoare ale lui Chibzui Gheorghe.
Constata ca reclamanta si parata au dreptul la cote egale din masa partajabila.
Atribuie loturi in urmatoarea componenta:
Reclamanta C. C. primeste Lotul 1 format din :
1. 5526 m.p.arabil, T79/25, P25 cu vecinii N-Drum, E- Drum satesc, S Parohia Ortodoxa Gaiceana si drum de exploatare, V-Teren fost SMA, cu valoarea de 5470,70 lei
2. 6822m.p.teren arabil, T52, P2604/39, cu vecini la N -Cenusa Elvira, la E Glod Mihai, la S -Cernat Costache, la V -Lotul 2 IIlie Cornelia, in valoare de 682,20 lei
3. 2000 m.p., T52, P 2604/15 cu vecini la N- Lot 2 Ilie Cornelia, la E Chibzui Gh, la S -Simion Neculai, la V- parau, cu valoarea de 200 lei,
4. 5584,05 m.p. pasune , T 79/21, P69, cu vecini la N -Chiriac Ion, E Primaria Gaiceana, S- Nicolau Olimpia, V- Drum comunal, in valoare de 1104 lei
5. 9750m.p. T 64, P3996/95 cu vecini N-Tabacaru Costica, E-Drum exploatare, S- Drum exploatare, V -Drum exploatare, in valoare de 975 lei.
Valoarea totala a terenurilor atribuite reclamantei este de 8431,94 lei.
Parata I.C. primeste Lotul 2 format din:
1. 3720,35m.p., T79/25, P36, cu vecinii la N -Abdula Stefanel, la E- drum satesc, la S -teren sport scoala, la V -Scanteie Catinca, in valoare de 3.682,80 lei
2. 10178m.p. , T52, P 2604/39, cu vecinii la N -Cenusa Elvira, la E Lotul1 Corozan Corina, la S -Cernat Costache, la V -Padure Ocolul Silvic Sascut , cu valoarea de 1017,80 lei
3. 8000 m.p. , T52, P2604/15, cu vecinii la N -Botezatu Gheorghe, la E Chibzui Gheorghe, la S -Lotul 1 Corozan Corina, la V -parau, cu valoarea de 800 lei
4. 7000 m.p., T 54, P 2683/3. cu vecinii la N -Codreanu Ioana, la E, Rezerva Primariei, la S -Ariton Victoria, la V -Florea Mihai, cu valoarea de 700 lei.
Valoarea totala a terenurilor atribuite paratei este de 6200,60 lei.
Pentru egalizarea loturilor stabileste sulta in cuantum de 1125 lei ce urmeaza a fi platita de reclamanta C. C. catre parata I. C..
Admite cererea reclamantei de obligare a paratei la jumatate din cheltuielile de judecata constand in contravaloare taxa de timbru si onorariu expertiza.
Obliga parata la plata sumei de 410 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 24.11.2010
PRESEDINTE, GREFIER ,
Judecator PASCARU VALENTINA STEFANA POPA ADRIANA
Red/tehnored. 4 ex.
P.V.S./P.A.
14.12.2010
Sentinta a ramas definitiva la data de 24.11.2010 si a devenit irevocabila la data de 13.01.2011.
??
??
??
??
1

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Succesiuni, mosteniri
Antecontract de vanzare cumparare. Cumparator - beneficiar decedat. Solicitarea mostenitorilor de a incheia contract in forma autentica. - Decizie nr. 222 din data de 03.04.2014Acceptarea tacita a succesiunii in cadrul termenului de optiune succesorala de 6 luni - Decizie nr. 216 din data de 01.03.2012
Actiune succesorala. Compunerea masei succesorale. - Decizie nr. 263 din data de 02.05.2011
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 179 din data de 10.05.2010
Succesiune. Jonctiunea posesiilor. - Decizie nr. 829 din data de 17.12.2009
Succesiuni, mosteniri - Decizie nr. 66 din data de 01.02.2010
Succesiune - Sentinta civila nr. 711 din data de 19.09.2012
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 681 din data de 12.09.2012
Ordin de protectie - Sentinta civila nr. 5C din data de 03.10.2012
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Servitute - Sentinta civila nr. 634 din data de 02.08.2012
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 575 din data de 20.06.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 690 din data de 13.09.2012
Partaj bunuri comune - Sentinta civila nr. 662 din data de 05.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 488 din data de 30.05.2012
Succesiune - Sentinta civila nr. 1056 din data de 23.06.2011