InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti

Resedinta obisnuita in sensul art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003; locuinta fictiva.

(Sentinta civila nr. 15100 din data de 03.10.2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti

Resedinta obisnuita in sensul art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003; locuinta fictiva
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 11.04.2012, reclamantul PF a chemat in judecata pe parata RV, solicitand desfacerea casatoriei incheiate intre parti prin acordul sotilor, exercitarea autoritatii parintesti in comun cu privire la minorii rezultati din casatorie, stabilirea locuintei minorilor la parata, stabilirea pensiei de intretinere in favoarea minorilor in cuantum de 650 euro lunar.
In motivare, reclamantul a aratat ca partile s-au casatorit in Italia, din relatia de casatorie rezultand minorii PE, PL. Domiciliul comun al sotilor a fost in Italia, unde in prezent nu mai locuieste niciunul dintre ei. Pe parcurs au inceput sa apara neintelegeri intre parti, iar parata s-a mutat in Romania din anul 2011. Reclamantul a  mai aratat ca din septembrie 2011 partile sunt despartite in fapt, totodata, ca Judecatoria Sectorului 3 este competanta sa solutioneze cererea de divort ca instanta de la resedinta obisnuita a paratului si ca prin conventia incheiata la data de 18.02.2012 partile au hotarat ca legea aplicabila divortului sa fie legea romana. 
Cererea a fost motivata in drept pe prevederile art. 373 lit a, 396 si urm. 2597 si urm Cod civil, art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei procura, certificat de inregistrare, conventie,  certificat in extras din actul de casatorie.
Parata, legal citata, nu a depus intampinare la dosar.
Preparator, in cauza s-a dispus efectuarea anchetei psihosociale la locuinta paratei.
Judecatoria Sectorului 3 a invocat exceptia necompetentei de atributiune internationala.
Fata de exceptia invocata, instanta a retinut urmatoarele:
Partile sunt cetateni italieni, s-au casatorit in Italia si au locuit in Italia, reclamantul nu doar pana la momentul separarii, ci si ulterior, astfel cum rezulta din descrierea situatiei de fapt din actiune. In privinta paratei, reclamantul a aratat ca din anul 2011 aceasta s-a stabilit in Romania. Cu toate acestea, astfel cum reiese din certificatul de inregistrare ORI Bucuresti atasat la dosar, parata a obtinut drept de rezidenta in Romania abia la data de 16.01.2012 la o adresa din sectorul 3, care este adresa de domiciliu a mandatarului avocat desemnat de catre reclamant. 
Prin adresa nr. 945/20.06.2012 Serviciul Autoritate Tutelara din cadrul Primariei Sectorului 3 a comunicat instantei faptul ca parata nu a fost gasita la adresa din Bucuresti, sectorul 3.
La data de 20.01.2012, parata si-a desemnat procurator in cauza intocmind o procura speciala la Ambasada Romaniei in Italia.
In raport de situatia de fapt expusa, instanta a constatat ca demersurile intreprinse de parata in vederea obtinerii dreptului de rezidenta in Romania sunt pur formale, documentul fiind obtinut pro causa, deoarece parata nu a intentionat sa isi stabileasca resedinta in Romania, din moment ce nu locuieste si nu presteaza nicio activitate in Romania, adresa mentionata in certificatul de inregistrare ORI Bucuresti fiind adresa de domiciliu a mandatarului avocat al partii adverse.
Pentru atragerea competentei instantei romane, ca instanta de la resedinta obisnuita a paratei, in sensul art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 invocat de catre reclamant, trebuia ca parata sa fi locuit si trait efectiv in Romania o perioada suficienta de timp, pentru a se putea invoca dobandirea resedintei obisnuite in Romania.
In consecinta, a admis exceptia necompetentei de atributiune internationala si a respins actiunea ca nefiind de competenta instantelor romane.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010