Cererea in revendicare promovata de fostii proprietari, deposedati in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, in lumina interpretarii data de I.C.C.J. prin solutia pronuntata in recurs in interesul legii la data de 09.06.2008.

     
      Cererea in revendicare promovata de fostii proprietari, deposedati in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, in lumina interpretarii data de I.C.C.J. prin solutia pronuntata in recurs in interesul legii la data de 09.06.2008.
     
     
     
     
     
     
     
     
     Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sinaia sub nr. 498/310/2008 reclamanta LPJ a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu paratul PI sa fie obligat acesta sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul situat in or. Sinaia prin compararea titlurilor.
     In motivarea cererii reclamanta a aratat ca imobilul in litigiu a fost dobandit de autoarea sa ESP a fost preluat de stat in baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950 care nu reprezinta titlu valabil in folosul statului. S-a mai aratat ca in urma compararii de titluri se impune sa se acorde prioritate titlului reclamantei care este mai bine caracterizat provenind de la adevaratul proprietar si nu titlului paratului care a dobandit prin cumparare de la stat care nu detinea un titlu valabil asupra bunului instrainat.
     In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 480, 483 si urmatoarele Cod civil, art. 1 din Protocolul I al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
     Paratul  a solicitat prin intampinare respingerea cererii ca inadmisibila, in subsidiar ca neintemeia. In motivarea exceptiei de inadmisibilitate paratul a aratat ca o actiune in revendicare formulata dupa aparitia Legii nr. 10/2001 este inadmisibila intrucat aceasta este o lege speciala ale carei dispozitii derogatorii de la dreptul comun se aplica cu prioritate. In ce priveste fondul cauzei s-a aratat ca titlul paratului este mai bine caracterizat deoarece reclamanta a beneficiat de despagubiri banesti in baza legilor speciale, Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001.
     Exceptia inadmisibilitatii cererii in revendicare invocata in cauza a fost respinsa ca neintemeiata retinandu-se ca, de plano, existenta Legii nr. 10/2001 ca lege speciala de reparatie nu face inadmisibil la instante accesul partii care se socoteste indreptatita sa obtina restituirea in natura a imobilelor preluate de stat in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989. Concluzia inadmisibilitatii trasa in practica instantelor ca urmare a aplicarii principiului potrivit caruia specialul deroga de la general si se aplica cu prioritate vine in conflict cu art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omunlui si pe cale de consecinta nu poate fi primita.
     Asupra fondului cererii instanta a retinut ca autoarea reclamantei a dobandit prin act de adjudecare dreptul de proprietate asupra imobilului situat in orasul Sinaia compus din teren si  constructie situata pe acest teren. Imobilul astfel dobandit a fost preluat de stat in baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950.
     Prin Hotarare a Comisiei Judetene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 Prahova reclamanta a primit despagubiri pentru imobilul preluat de stat in conditiile aratate. Ulterior, dupa aparitia Legii nr. 10/2001 reclamanta a solicitat, pe cale de notificare, actualizarea despagubirilor incasate; aceasta notificare a fost solutionata in sensul achitarii catre reclamanta a sumei de 87.832,47 lei. Astfel fiind, in baza cererii reclamantei s-a dat eficienta dispozitiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 si s-a acordat reclamantei suma rezultata din scaderea din suma reprezentand valoarea de piata a imobilului , teren si constructie, stabilita potrivit standarelor internationale de evaluare, a sumei incasata in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995 actualizata cu indicele de infaltie; in aceasta modalitate s-a realizat repararea integrala, prin echivalent, a prejudiciului creat reclamantei prin faptul preluarii.
     Unul din apartamentele din imobilul aratat anterior a fost vandut de unitatea detinatoare catre chiriasul ocupant al unitatii locative revendicate, iar cumpararea s-a definitivat dupa epuizarea procedurilor initiate de reclamanta in baza Legii nr. 112/1995 si a dreptului comun.
     Fata de starea de fapt incidenta instanta a retinut ca profilul cererilor in revendicare formulate de catre persoane deposedate in perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 este diferit de profilul unei cereri in revendicare ordinare; aceasta concluzie se deduce din imprejurarea ca in perioada democratica Statul Roman a adoptat legi speciale reparatorii - Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001. Aceste legi au stat la baza restituirii in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate dupa cum au stat si la baza vanzarii catre detinatorii chiriasi a unitatilor locative ocupate de acestia.
     S-a retinut ca nu poate fi ignorata existenta acestor legi, considerent pentru care algoritmul concret al cererilor in revendicare de acest tip trebuie stabilit si in functie de efectele pe care legile speciale le-au creat. Daca s-ar admite un al rationament s-ar ajunge la concluzia ca oricand, orice fost proprietar, independent daca a apelat si s-a bucurat de protectia legilor speciale sau nu, va triumfa in revendicarea ordinara pentru ca firesc, cel putin pentru anterioritate, titlul sau este preferabil. Legile speciale au fost si sunt realitati producatoare de efecte juridice iar a le nega inseamna a supune anarhiei circuitul juridic civil al acestor proprietati.
     Toate aceste considerente conduc la concluzia ca, in demersul revendicarii prezente, instanta trebuie sa se raporteze la titlul pe care acum il poate afirma reclamanta, in lumina si a efectelor legilor speciale, si sa il compare cu titlul pe care in prezent il poate afirma paratul, conform si cu dispozitiile art. 480 Cod civil.
     S-a mai retinut ca reclamanta ca succesoare in drepturi a adevaratului proprietar s-a bucurat de "emolumentul" dreptului sau, al titlului sau, atunci cand a obtinut in baza lui si in puterea legilor speciale contravaloarea bunului preluat de stat; aceasta reparatie s-a facut la valoarea de piata corespunzatoare astfel cum este stabilit prin art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001. Ca si comparatie reclamanta se afla in situatia vanzatorului care afirmand titlul sau in actul juridic al vanzarii - cumpararii a obtinut "pretul" bunului si, pe cale de consecinta, nu se mai poate prevala de acest titlu in viitor. Si reclamanta a obtinut satisfactie, i-a fost recunoscut titlul si valabilitatea lui si pentru bunul dobandit cu acest titlu a obtinut "pretul" - despagubiri la valoarea de piata. In acest fel s-a consolidat dreptul statului asupra bunului, detin erea bunului a devenit legitima si vanzarea consimtita ulterior s-a facut in mod valabil.
     Asa fiind reclamanta nu mai poate afirma in prezent acest titlu; autorul reclamantei a avut un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. I la Conventia Europena a Drepturilor Omului, a fost deposedat abuziv de acest bun dar succesorul sau a obtinut reparatia, satisfactia necesara fiind, in cererea proprie despagubit pentru bunul de care nu s-a mai putut bucura.
     Inechitatea creata de statul comunist si pe care statul democratic ce si-a pus bazele dupa 1989 a incercat si a reusit s-o repare in forma acordarii de despagubiri, nu poate fi urmata de o alta inechitate dictata de dorinta reclamantei de a obtine reparatia prin restituirea in natura a bunului. La momentul prezent paratul are un bun si trebuie sa se bucure de acceasi protectie a bunului sau cum si reclamanta s-a bucurat.
     Art. 1 din Protocolul I invocat de reclamantanu garanteaza dreptul la restituirea bunurilor trecute in proprietatea statului in perioada totalitara iar pentru protectia dreptului la respectarea bunurilor trebuie indeplinite anumite conditii si anume: bunurile sa fie actuale, reclamanta sa fie titular al bunului actual, calitate care sa-i fie recunoscuta printr-o hotarare judecatoreasca sau sa fie determinata de o masura legislativa care sa-i confere cel putin o speranta legitima de redobandire; ori reclamanta nu se mai regaseste in situatia de a afirma ca are un bun, nefiind intrunite in persoana sa conditiile anterior expuse iar admiterea actiunii in revendicare ar constitui o ingerinta in dreptul de proprietate al paratului. A considera ca, indiferent de circumstante, dobanditorul imobilului trebuie deposedat de bun pentru ca acesta sa poata fi restituit in natura fostului proprietar, ar insemna sa se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietatii sa creeze noi prejudicii, disproportionate, in sarcina dobanditorului. In acelasi sens s-a pronuntat si C.E.D.O. in cauza Raicu impotriva Romaniei retinandu-se ca persoanele care si-au dobandit bunurile cu buna credinta nu trebuie sa fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri.