InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Slatina

Minori

(Sentinta civila nr. 867 din data de 18.03.2010 pronuntata de Judecatoria Slatina)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Slatina | Jurisprudenta Judecatoria Slatina

MINORI Data publicare portal: 08.07.2011 Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele :
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina la data de 07.11.2009 sub nr. 10226/311/2009 reclamanta MSC a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta, in contradictoriu cu paratul MC, sa dispuna desfacerea casatoriei incheiata la data de 02.09.2006 din vina exclusiva a acestuia, revenirea la numele avut anterior casatoriei, sa-i fie incredintata spre crestere si educare minora MJI, obligarea paratului la plata in favoarea minorei a unei pensii de intretinere, cu cheltuieli de judecata.
In fapt a aratat, in esenta ca s-a casatorit cu paratul  in anul 2006, din relatie de casatorie rezultand minora MJI. A mai aratat ca, din perioada in care a ramas insarcinata relatia dintre parti s-a racit motivat de faptul ca paratul isi petrecea cea mai mare parte din timp departe de familie, culminand cu o acuta lipsa de comunicare si cu un total dezinteres din partea acestuia fata de viata in comun. De asemenea ca nu mai exista afectiune intre parti din cauza comportamentului paratului. A concluzionat reclamanta ca relatia de casatorie este grav si iremediabil vatamata.
In drept au fost invocate disp. art. 2, 37 , 38 si 40 C.fam.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
In dovedirea cererii reclamanta a solicitat iar instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, si proba testimoniala cu martora MD, declaratia acesteia fiind consemnata in scris si atasate la dosarul cauzei ( f. 32). In cadrul probei cu inscrisuri reclamanta a depus la dosarul cauzei, in fotocopie, urmatoarele acte: certificatul de casatorie( f.7) certificatul de nastere al minorei( f. 8) iar in original adeverinta( f.29) si diagnostic medic ( f.30).
 Legal citat paratul a formulat intampinare, solicitand, in principal, respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata.
Paratul - reclamant a formulat, in subsidiar, cerere reconventionala prin care a solicitat desfacerea casatoriei din vina exclusiva a reclamantei-parate, incredintarea spre crestere si educare a minorei MJI.
In fapt a aratat, in esenta ca s-a casatorit cu reclamanta parata  la data de 02.09.2006 iar din relatia de casatorie a rezultat minora MJI. A mai aratat ca relatia dintre parti este una armonioasa, nefiind adevarat ca a neglijat-o pe reclamanta parata. De asemenea ca, intarzierea acasa s-a datorat exclusiv serviciului, insa, niciodata, nu a manifestat dezinteres fata de familie. Totodata ca relatia de casatorie nu este grav si iremediabil vatamata. A mai aratat ca nu au existat certuri in familie, iar la un moment dat, fara motiv, reclamanta parata a parasit domiciliul, plecand la mama sa. De asemenea ca minora a ramas in ingrijirea sa si a parintilor sai.
In drept cererea a fost motivata pe disp. art. 115-120 C.p.c..
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
In contraproba paratul - reclamant a solicitat iar instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei parate( f.28) si proba testimoniala cu martorii MC si SE, declaratiile acestora fiind consemnate in scris si atasate la dosarul cauzei ( f. 33-34). In cadrul probei cu inscrisuri a depus, in original, adeverinta( f.31).
 Din oficiu instanta, in temeiul rolului activ, a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile celor doua parti.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele :
Partile s-au casatorit la data de 02.09.2006, fiind inregistrata casatoria acestora  la nr.  .n Registrul Starii Civile al Primariei ., judetul Olt. Astfel cum rezulta din certificatul depus la dosar (f.8), din casatorie a  rezultat la data de 02.06.2008 minora  MJI.
Relatiile personale dintre soti cuprind un domeniu foarte vast, normele dreptului familiei  reglementand numai o parte din aceste relatii, care dobandesc, astfel, un caracter juridic,  restul relatiilor personale ce nu sunt reglementate de dispozitiile codului familiei avand un caracter moral.
Potrivit disp. art. 1 alin.3 din C Fam " familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti", relatiile de familie bazandu-se potrivit disp. art. 2 din acelasi act normativ " pe prietenie si afectiune reciproca intre membrii ei".
Chiar daca dispozitiile codului familiei nu reglementeaza, in mod expres, indatoririle intime dintre soti, ele exista fara putinta de tagada, putand spune ca sunt de finalitatea relatiei dintre soti. Mai mult decat atat existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic este de natura a afecta, iremediabil, raporturile conjugale
Desi, codul familiei nu reglementeaza expres obligatia sotilor de a locui impreuna,  aceasta exista, fiind impusa chiar de finalitatea relatiilor dintre soti.
Din depozitia martorei MD( f.32) instanta constata ca viata intima a partilor a  inceput sa fie afectata dupa momentul ramanerii insarcinate a reclamantei parate,  intre parti existand raporturi intime din ce in ce mai rar, paratul reclamanta nemaisimsind aceeasi atractie fata de reclamanta parata. Dupa cum rezulta din depozitia aceleiasi martore viata de cuplu a partilor a avut de suferit de cand paratul reclamant si-a infiintat o firma, in urma cu aproximativ un an si jumatate, dedicandu-si mai tot timpul afacerilor.
Astfel cum rezulta din declaratia martorei MC( f.33) din luna noiembrie 2009 partile sunt despartite in fapt, reclamanta parata, dupa externarea din spital refuzand sa mai locuiasca cu paratul reclamant, incalcandu-si astfel obligatia sotilor de a locui impreuna.
Fata de cele expuse instanta constata ca relatia de casatorie este grav si iremediabil vatamata, continuarea casatoriei fiind imposibila din culpa  ambilor soti.
Sustinerea paratului reclamant ca reclamanta parata se afla intr-un moment de ratacire datorita afectiunii de care sufera nu poate fi retinuta de instanta intrucat nu a facut nicio dovada in acest sen, desi avea  aceasta obligatie in conditiile art. 1169 C.civ. si art. 129 alin.1 teza finala C.p.c.
Referitor la capatul de cerere privind revenirea reclamantei-parate la numele avut anterior casatoriei in baza art.40 al. 3 C.fam. aceasta va reveni la numele purtat anterior casatoriei acela de " M".
Referitor  la incredintarea minorei MJI nascuta la data de 02.06.2008, instanta din cuprinsul disp. art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului retine ca " principiul interesului superior al copilului va prevala in toate (_) cauzele solutionate de catre instantele de judecata" privind printre altele, conform disp. alin.1" (_) drepturile si obligatiile ce le revin parintilor copiilor".
Potrivit legii, copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai, ambii parinti  fiind responsabili pentru cresterea si educarea copiilor lor. In masura in care insa exista neintelegeri intre parinti, care afecteaza in mod  direct  si pe copil,  iar instanta judecatoreasca este chemata sa se pronunte cu privire la exercitarea drepturilor si  indeplinirea obligatiilor parintesti, este necesar sa fie  considerat in primul rand  interesul superior la copilului, astfel incat masura dispusa sa asigure bunastarea materiala si  spirituala a copilului, in special prin ingrijirea acestora, prin asigurarea cresterii, educarii si intretinerii sale.
Interesul superior al copilului urmeaza a fi stabilit prin  examinarea tuturor criteriilor  consacrate in acest  scop de doctrina  si jurisprudenta, respectiv: varsta copilului, posibilitatile parintelui de a-i  asigura o buna dezvoltare fizica, intelectuala si morala, atasamentul fata de minor, precum si al minorului fata de parinte, grija manifestata de parinti in timpul convietuirii si dupa despartirea lor si altele asemenea.
Criteriile de apreciere a interesului superior  al minorului  formeaza un  ansamblu guvernat de principiul egalitatii, ceea ce inseamna ca nu se poate retine  caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre  criteriile respective. Altfel spus, in aprecierea interesului superior al minorului, nu se poate  absolutiza vreunul dintre criteriile enuntate, instanta urmand a le evalua in ansamblul lor,  prin analizarea fiecarui criteriu in  contextul celorlalte.
 Din analiza coroborata a declaratiilor martorilor  MD( f.32) si  MC( f. 33) instanta constata ca ambii soti s-au ocupat de cresterea minorei ajutati fiind si de bunici, fiind deopotriva  atasati fata de aceasta. Astfel cum rezulta din depozitia celei dintai martore, de la jumatate lunii martie 2010( martora declarand la data de 18.03.2010- f. 32- ca " de aproximativ o saptamana minora se afla in domiciliul meu unde de altfel locuieste si reclamanta") minora  locuieste cu reclamanta parata, pana atunci locuind cu tatal ori la bunicii paterni.
Dupa cum rezulta din analiza coroborata a declaratiile acelorasi martori cu referatul de ancheta sociala efectuat in domiciliile partilor( f.19) dar si cu adeverintele de salariat( f. 29, 31) ambii soti dispun de conditii materiale si locative bune, fiecare fiind incadrat in munca si locuind in imobile dotate si utilate corespunzator.
Instanta  constata ca  minora, fiind la o varsta frageda, un an si 9 luni, este in interesul superior al acesteia sa-i fie incredintata mamei,  a carei prezenta  permanenta ii este indispensabila,  acesta ocupandu-se indeaproape de cresterea si educarea minorei.
Desi paratul reclamant  dispune de conditii materiale dar si locative, desi constituie un criteriu ce se impune a fi analizat in incredintarea unui minor, nu este suficient pentru ca minora sa-i fie incredintata.
Avand in vedere cele expuse precum si dispozitiile alineatului 42 alin.1 C.fam., va incredintat minora MJI nascuta la data de 02.06.2008 spre crestere si educare reclamantei - parate.
Referitor la capatul de cerere privind contributia parintilor la cresterea si educarea minorei instanta avand in vedere faptul ca minora a fost incredintat spre crestere si educare reclamantei- parate in temeiul art.42 al.3 raportat la art.86 al.1 si 3 si art.94 al.1 C.fam., va dispune obligarea paratului reclamant la plata unei pensii de intretinere in favoarea acestuia. Veniturile in functie de care se va stabili pensia de intretinere sunt cele realizate de paratul reclamant  in  cadrul RAR, astfel cum rezulta din adeverinta  de la fila 31. Pe cale de consecinta instanta va dispune obligarea  paratului-reclamant la plata in favoarea minorei a unei pensii de intretinere in cuantum de 516 lei lunar incepand cu data introducerii cererii, 07.11.2009 si pana la majoratul copilului( 2067 lei lunar pe ultimele 6 luni impartit la 4, intretinerea stabilindu-se pana la 1 pentru un copil, conform art. 94 C. fam.)
Se va lua  act ca partile nu solicita cheltuieli de judecata. SENTINTA A RAMAS IREVOCABILA
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010