Divort. Invocarea de catre reclamant a propriei culpe.

Prin actiunea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.845/312/2008 din data de 01.02.2008, reclamantul R.A. a chemat in judecata pe parata R.E.M. solicitand in contradictoriu cu aceasta desfacerea casatoriei din culpa comuna si revenirea paratei la numele avut anterior.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca s-a casatorit cu parata la data de 15.01.1983 si timp de zece ani s-au inteles bine dupa care, incepand cu anul 1993 intre ei au aparut neintelegeri, fiecare avand o viata separata, fiind despartiti in fapt din octombrie 2006. Din casatoria partilor nu au rezultat copii.
Apreciind ca relatiile sunt grav vatamate iar continuarea casatoriei imposibila pentru el, reclamantul a formulat prezenta actiune.
Parata nu a formulat intampinare insa prezenta in instanta a aratat ca se opune actiunii reclamantului si nu este de acord cu desfacerea casatoriei.
In cauza instanta a administrat proba cu inscrisuri si proba testimoniala si din analiza probelor s-a retinut ca partile s-au inteles bine la inceput insa relatiile au inceput sa se deterioreze in timp, pastrand aparentele unei casatorii normale care in realitate era de convenienta, neintelegerile aparute intre ei ducand in final la despartirea lor in fapt. Acest lucru s-a intamplat din cauza reclamantului care a inceput o relatie extraconjugala pe care o intretine si in prezent si pentru care a parasit domiciliul conjugal.
Niciunul dintre martori nu putut arata un motiv al neintelegerilor dintre soti care sa fie imputabil sotiei parate, aceasta indeplinindu-si atributiile care ii revin in cadrul familiei si neputandu-i-se reprosa nimic in destramarea relatiilor de familie.
Conform art.37 alin.2 C. fam., casatoria se poate desface prin divort iar art.38 alin.1 C. fam. prevede ca instanta poate dispune desfacerea casatoriei prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt atat de grav vatamate incat continuarea casatoriei este imposibila pentru sotul care solicita desfacerea ei.
Examinand in acest context cererea de divort dedusa judecatii, instanta considera ca singurul vinovat de vatamarea raporturilor dintre soti este chiar reclamantul.
Or, in conditiile in care parata nu numai ca nu a formulat o cerere reconventionala prin care sa solicite desfacerea casatoriei din vina exclusiva a sotului sau, ci dimpotriva, a solicitat respingerea cererii de divort, in speta se impune respingerea ca vadit nefondata a cererii analizate.
Opinia instantei a avut in vedere imprejurarea ca in reglementarea actuala, ca regula, pentru a se putea dispune desfacerea casatoriei atunci cand nu exista acordul sotilor,  trebuie sa existe fie vina exclusiva a sotului parat, fie vina ambelor parti, neputandu-se dispune desfacerea casatoriei atunci cand cauza vatamarii raporturilor conjugale este imputabila exclusiv sotului reclamant, caci faptele nelegale sau contrare regulilor moralei nu pot constitui "motive temeinice" pentru cel care le savarseste - altfel s-ar incalca principiul de drept unanim recunoscut conform caruia nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu isi poate invoca propria culpa).
Pentru considerentele retinute instanta a apreciat actiunea reclamantului ca fiind neintemeiata si a respins-o. 
Hotararea a ramas definitiva prin decizia din data de 03.02.2009 a Tribunalului Ialomita.