Angajati in administratia publica locala. Cerere pentru obligarea angajatorului la plata unor sume reprezentand "cheltuieli cu tinuta decenta". Acord/contract colectiv de munca. Respingere

Curtea de Apel Cluj, Sectia comerciala si de contencios administrativ, decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2010 Prin sentinta civila nr.1358 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Salaj, s-a respins ca nefondata actiunea reclamantilor (angajati in cadrul aparatului administrativ al consiliului local si primariei) impotriva paratilor PRIMARUL MUNICIPIULUI ZALAU, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ZALAU, SERVICIUL PUBLIC - POLITIA COMUNITARA ZALAU si DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA COMUNITARA ZALAU, pentru obligarea la plata sumelor de 180 lei lunar, reprezentand cheltuieli cu tinuta decenta, pe perioada 01.09.2006 - 30.08.2007.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, prin cererea lor, reclamantii au chemat in judecata Primarul municipiului Zalau, Consiliul local al municipiului Zalau, Serviciul Public Politia Comunitara Zalau solicitand obligarea paratilor la plata sumelor reprezentand cheltuieli cu tinuta decenta in cuantum de 180 lei lunar pentru perioada 01.09.2006 - 30.08.2007 indexate si actualizate in functie de rata inflatiei, plata catre fiecare reclamant a sumelor reprezentand drepturi pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, in cuantum de 650 lei lunar pentru perioada 01.09.2007 - 31.12.2007 indexate si actualizate in functie de rata inflatiei.
In motivarea actiunii lor reclamantii au aratat ca drepturile solicitate prin actiune sunt prevazute in acordul/contract colectiv de munca, inregistrat la Directia pentru Dialog, Familie si Solidaritate sub nr. 10 din 10.01.2006, dar in perioada 01.09.2006 - 30.08.2007, dreptul privind plata sumei de 180 lei lunar, nu s-a acordat, iar din data de 1.09.2007 nu a mai fost acordat nici un drept special prevazut de A.C.M.
Prin sentinta civila nr. 2843/2008, Tribunalul Salaj a admis actiunea reclamantilor asa cum a fost formulata, insa prin Decizia civila nr. 1288/2009, Curtea de Apel Cluj a casat aceasta hotarare si a dispus trimiterea cauzei spre solutionare aceleiasi instante.
In considerentele deciziei de casare instanta de control judiciar a retinut ca paratii au formulat mai multe aparari, care nu au fost analizate in totalitate.
In rejudecare, tribunalul, conformandu-se acestei cerinte, in virtutea art. 315 Cod proc.civ., a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 948 Cod civil, conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt capacitatea de a contracta, consimtamantul valabil al partii ce se obliga, un obiect determinat si o cauza licita, iar art. 966 din acelasi cod, prevede ca "obligatia fara cauza sau fondate pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect".
In sfarsit, art. 5 Cod civil prevede - ca o norma generala - ca "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare, de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".
In speta, prevederile legale mai sus enuntate au incidenta prin aceea ca, pe de o parte, drepturile subiective invocate de reclamanti au o baza contractuala si anume art. 24 din Acordul colectiv de munca incheiat in anul 2006, care, la randul sau, are o baza legala si anume art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.
Prin urmare, clauzele contractuale cuprinse in art. 24 trebuie sa fie in deplina concordanta cu continutul si finalitatea urmarita de legiuitor prin dispozitiile art. 72 din Legea nr. 188/1999 si, totodata, ele nu trebuie sa contravina dispozitiilor de ordin general, prevazute de art. 5 si art. 948 Cod civil, privind incheierea valabila a conventiilor.
Verificand aceste aspecte, este de retinut, in continuare, ca acordurile colective de munca incheiate intre functionari si institutiile la care lucreaza pot sa cuprinda numai "masurile" prevazute de art. 72 din Legea nr. 188/1999, cum ar fi cele privind imbunatatirea conditiilor la locul de munca si mentinerea sanatatii si securitatii muncii, insa, prin art. 24 din A.C.M. s-au prevazut "drepturi speciale" ce se acorda lunar acestora, in cuantum total de 650 lei, pentru "acoperirea unei parti" din cheltuielile cu tratamente medicale, hrana, medicamente, tinuta decenta, munca in conditii de stres, la care se adauga un "spor de fidelitate si L.itate", in scopul mentinerii stabilitatii in institutie a angajatilor.
Rezulta asadar, cu puterea evidentei ca "drepturile speciale" stabilite prin acordul colectiv de munca reprezinta in realitate veritabile "drepturi sau sporuri salariale" acordate angajatilor, pe calea ocolita a masurilor privind mentinerea sanatatii si securitatii muncii.
Asa fiind, tribunalul a constatat, pe calea incidentala a exceptiei de nulitate, invocata de parat in aparare, ca prevederile art. 24 alin. (1) si (2) lit. a) si b) din A.C.M. sunt nelicite si bazate pe o cauza falsa, asa incat acestea nu isi pot produce efectele.
Consecinta directa si imediata a constatarii nulitatii absolute - pe cale incidentala - a clauzelor contractuale supuse examinarii instantei este aceea ca "drepturile speciale" pretinse de reclamanti nici nu exista, asa incat, tribunalul a respins actiunea in pretentii (drepturi banesti contractuale) indreptata impotriva paratilor, ca nefondata.
Impotriva hotararii au declarat recurs reclamantii solicitand admiterea acestuia, casarea hotararii si rejudecand cauza in fond, admiterea actiunii.
In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, ca instanta de fond a retinut in mod gresit ca la incheierea A.C.M au fost incalcate dispozitiile prevazute de art. 948 Cod civil si art. 966 Cod civil coroborate cu art. 5 Cod civil, mai mult aceasta nu a motivat in concret de ce dispozitiile art. 24 din mentionatul A.C.M si art. 72 din Legea nr. 188/1999 contravin dispozitiilor art.5, 948 si art. 966 din Codul civil, incalcand dispozitiile prevazute de art. 4 Cod civil potrivit caruia este oprit judecatorul de a se pronunta, in hotarari le ce da, prin cale de dispozitii generale si reglementare, asupra cauzelor ce-i sunt supuse.
Instanta a mai retinut, in mod gresit, ca nu exista concordanta intre continutul A.C.M. si finalitatea stabilita de legiuitor prin dispozitiile art. 72 din Legea 188/1999 privind statutul functionarilor publici si ca prevederile art. 24 alin. (1) si (2) lit. a) si b) din A.C.M. sunt nelicite si bazate pe o cauza falsa. Or, potrivit art. 968 Cod civil cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice, ceea ce nu s-a dovedit in prezenta cauza. S-a considerat ca instanta a interpretat gresit dispozitiile art. 24 din A.C.M. cu privire la acoperirea unei parti din cheltuielile cu tinuta decenta, intrucat executarea acestuia este obligatorie pentru parti si constituie legea lor, fiind incalcate astfel dispozitiile prevazute de art. 969 Cod civil.
Concluzionand, recurentii au aratat ca instanta nu este in drept sa intervina, chiar la cererea uneia din parti, pentru a revoca sau modifica contractul, in afara de cauze determinate de lege. Astfel instanta trebuie sa procedeze la punerea in executare a contractului, asa cum l-a determinat vointa comuna a partilor.
Analizand recursul declarat de catre reclamanti, prin prisma dispozitiilor legale incidente spetei, Curtea retine ca el este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea solutionata de catre prima instanta, reclamantii, functionari publici in cadrul Serviciului Public al Politiei Comunitare Zalau, au solicitat obligarea paratilor Primarul mun.Zalau, Consiliul Local al mun.Zalau si Serviciul Public Politia Comunitara Zalau, la plata sumei de cate 180 lei lunar pentru perioada 1.09.2006 - 30.08.2007, indexata si actualizata in functie de rata inflatiei, reprezentand cheltuieli cu tinuta decenta, in temeiul acordului colectiv de munca inregistrat la Directia pentru Dialog, Familie si Solidaritate sub nr.10 din 10.01.2006.
Intr-un prim ciclu procesual, cererea a fost admisa, luandu-se act de faptul ca sunt incidente prevederile art.24 alin.1 din acordul colectiv de munca, reclamantii fiind indreptatiti la acordarea acestei sume.
Recursul declarat de catre parati impotriva sentintei a fost admis de catre Curtea de Apel Cluj, prin decizia civila nr.1288/2009, cauza fiind trimisa spre rejudecare, cu indrumarea de a fi analizate punctual apararile formulate de catre parati, conform carora clauza din acord referitoare la acoperirea cheltuielilor cu tinuta decenta, este lovita de nulitate absoluta, in baza prev.art.966 C.civ. si art.72 din Legea nr.188/1999.
In rejudecare, prin sentinta ce face obiectul prezentului recurs, cererea a fost respinsa, judecatorul fondului apreciind ca prevederile cuprinse in art.24 din acord contravin celor ale art.72 din Legea nr.188/1999, prin raportare la cele ale art.5 si 948 C.civ.
Prin recursul declarat in cauza de catre reclamanti, este criticata aceasta abordare, relevandu-se ca nu s-au dezvoltat motivele pentru care prevederile art.24 alin.1 si 2 lit.a si b din acordul colectiv de munca, ar fi ilicite si bazate pe o cauza falsa.
De asemenea, s-a aratat ca acordul incheiat intre angajati si angajator, are, intre parti, putere de lege, fara ca instanta sa poata interveni pentru a-l revoca sau modifica.
Din continutul cererii de chemare in judecata rezulta ca reclamantii si-au intemeiat pretentiile pe prevederile art.24 din acordul colectiv de munca inregistrat sub nr.11 din 10.01.2006, incheiat pe o durata de 1 an, conform carora, in baza prev.art.61 din Legea nr.188/1999 si ale titlului VIII din Legea nr.53/2003, functionarilor publici li se acorda lunar drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, in cuantum de 650 lei.
Aceste drepturi se impart in doua categorii, iar din cea aferenta securitatii muncii face parte si acoperirea unei parti din cheltuielile cu tinute decenta, in cuantum de 180 lei.
Conform art.61 alin.1 din Legea nr.188/1999, in forma in vigoare la momentul semnarii acestui acord, "autoritatile si institutiile publice pot incheia anual, in conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici, care sa cuprinda numai masuri referitoare la:
 a) constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca;
 b) sanatatea si securitatea in munca;
 c) programul zilnic de lucru;
 d) perfectionarea profesionala;
 e) alte masuri decat cele prevazute de lege, referitoare la protectia celor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale".
Prima instanta a respins cererea, pe considerentul ca stipulatia referitoare la acordarea unor sume pentru acoperirea cheltuielilor cu tinuta decenta nu se justifica, raportat si la situatia speciala in care se gasesc reclamantii, in privinta acestora clauza din acord fiind lovita de nulitate absoluta.
Curtea achieseaza la aceste statuari, verificarile efectuate de catre tribunal putand fi facute chiar in absenta unei cereri reconventionale, cu luarea in considerare a prevederilor art.5, 948 si 966 C.civ., apreciind ca aceasta clauza este prohibita de legi.
Astfel, din analiza prevederilor legale mai sus citate, respectiv cele ale art.61 alin.1 din Legea nr.188/1999, devenit art.72 alin.1 in urma republicarii, rezulta ca acordarea sumelor pentru acoperirea cheltuielilor cu tinuta decenta, nu poate fi incadrata in premisele acestei reglementari.
Aceasta intrucat, asa cum a retinut si tribunalul, legiuitorul a permis acordarea unor "drepturi speciale" doar in situatia in care acestea sunt menite a duce la imbunatatirea conditiilor de munca si la mentinerea sanatatii si securitatii muncii personalului angajat, respectiv care presupun avansarea unor cheltuieli de investitii si/sau servicii, insa numai la nivel de institutie. In esenta, aceasta reglementare legislativa nu permite acordarea, pe calea ocolita a masurilor privind mentinerea sanatatii si securitatii muncii, a unor drepturi sau sporuri salariale, or, raportat la starea de fapt dedusa judecatii, tocmai acest lucru este urmarit de catre reclamanti.
Asadar, pretentiile reclamantilor contravin si prev. art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Mai mult, in ceea ce priveste disp. art.24 alin.2 lit.a din acordul colectiv de munca, Curtea constata ca, in situatia speciala a reclamantilor, acestea incalca si prevederile art.14 lit.g din Legea nr.371/2004 si pe cele ale art. 32 din Legea nr.188/1999.
Conform acestor reglementari legale, functionarii din cadrul politiei comunitare au obligatia de a purta uniforma, care se asigura de catre angajator, in mod gratuit, la dosarul de fond fiind depusa dovada indepliniri acestor obligatii din partea paratilor.
Asa fiind, nu se poate justifica ratiunea reglementarii referitoare la acordarea cheltuielilor cu tinuta decenta, aspecte subliniate de catre instanta de fond, contrar sustinerilor din recurs, si aceasta indiferent daca aceste cheltuieli sunt solicitate pentru procurarea sau intretinerea tinutei.
Totodata, Curtea constata ca nu pot fi retinute nici prevederile art.969 C.civ., invocate in sustinerea recursului, intrucat acestea sunt aplicabile doar in situatia conventiilor legal incheiate, ceea ce nu este cazul in speta.
Pentru toate aceste considerente, in baza art.20 din Legea nr.554/2004 si art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul declarat urmeaza a fi respins, cu consecinta mentinerii sentintei atacate.