Reducere pensie de intretinere
(Sentinta civila nr. 15650 din data de 10.12.2012 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)Dosar nr. Cod operator 2445
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 15650
Sedinta publica de la 10 Decembrie 2012
Instanta constituita din:
PRESEDINTE
Grefier
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile privind pe reclamantul A I si pe parata MT (in calitate de ocrotitor legal al minorului A C C), in contradictoriu cu autoritatea tutelara Consiliul Local Pi, avand ca obiect reducere pensie de intretinere.
La apelul nominal, facut in sedinta publica a raspuns reclamantul si parata, lipsa fiind reprezentantul autoritatii tutelare.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca la data de 04.12.2012, prin Serviciul Registratura, parata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului, obligarea reclamantului la plata pensiei restante aferente lunilor septembrie, octombrie si noiembrie si sa stabileasca noul cuantum al pensiei, avand in vedere nevoile reale si actuale ale minorului, anexand cupoane mandat postal, adeverinta nr. 33711/03.12.2012, iar la data de 07.12.2012 a fost depusa adeverinta nr. 341/04.12.2012 emisa de Episcopia Severinului si Strehaiei, iar la data de 06.12.2012, prin fax, a fost inaintata adeverinta nr. 2627/06.12.2012 emisa de Grupul Scolar B.
Se inmaneaza un exemplar al intampinarii reclamantului care nu solicita un termen in vederea observarii.
Instanta califica solicitarea paratei privind obligarea reclamantului la plata pensiei restante aferente lunilor septembrie, octombrie si majorarea pensiei de intretinere ca cerere reconventionala.
Se ia o declaratie reclamantului care arata ca nu este de acord cu majorarea pensiei de intretinere intrucat veniturile sale nu s-au majorat, in plus mai are in intretinere o fiica minora nascuta in anul 2012, in prezent lucreaza cu jumatate de norma in cadrul Protoieriei B de A atunci cand sunt probleme in cadrul protoieriei, slujbe religioase si inmormantari, iar restul timpului desfasoara activitati individuale in gospodaria proprie, cele mentionate fiind consemnate in scris si atasate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata si a acordat cuvantul cu privire la exceptia lipsei de interes a capatului de cerere reconventional avand ca obiect plata pensiei restante, invocata din oficiu, dar si pe fondul cauzei.
Reclamantul a solicitat reducerea pensiei de intretinere in functie de veniturile realizate, in privinta exceptiei invederand ca-si va achita si restantele acumulate.
Parata a solicitat ca reclamantul sa plateasca pensia restanta, iar cu privire la cererea reclamantului cu privire la reducerea pensiei de intretinere a lasat solutia la aprecierea instantei.
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.-Jiu sub nr., reclamantul A I a chemat in judecata pe parata M T (in calitate de ocrotitor legal al minorului A C C), solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna reducerea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. 5159/08.07.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu in sarcina reclamantului si in favoarea minorului A C C.
In motivare, reclamantul a aratat ca prin sentinta mai sus mentionata a fost obligat la plata unei pensii de intretinere lunare in suma de 160 lei, in favoarea minorului ACC
A mai aratat reclamantul ca in prezent mai are doi minori in intretinere, respectiv pe A F D, nascut la data de si pe minora A M E, nascuta la. A mai mentionat reclamantul ca in prezent veniturile sale s-au diminuat deoarece nu mai lucreaza ca profesor de la data de 01.09.2011, iar la Parohia B functioneaza doar cu jumatate de norma din anul 2009, motiv pentru care se impune reducerea pensiei de intretinere.
Cererea nu a fost intemeiata in drept.
Cererea este scutita de plata taxelor judiciare de timbru si timbru judiciar potrivit art. 15 lit. c din Legea nr. 146/1997 si art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
In cauza, instanta a administrat proba cu inscrisuri in cadrul careia au fost depuse, in copie, cartea de identitate a reclamantului, sentinta civila nr. 5159/08.07.2009 a Judecatoriei Tg.-Jiu, certificatul de nastere al minorei A M E, certificatul de nastere la minorului A F D.
Parata a formulat intampinare-cerere reconventionala, prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamant privind reducerea pensiei de intretinere si obligarea reclamantului la plata pensiei restante aferente lunilor septembrie, octombrie si noiembrie si sa se stabileasca un nou cuantum al pensiei, avand in vedere nevoile reale si actuale ale minorului.
In motivare parata a aratat, in esenta, ca in baza sentintei civile nr. 5159//08.07.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu, reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 160 lei lunar pentru minorul A C C, nascut la data de, rezultat in urma casatoriei partilor, insa reclamantul a manifestat dezinteres fata de soarta copilului, neachitand pensia de intretinere aferenta fiecarei luni calendaristice.
A mentionat parata ca minorul este C C este elev in clasa a IX-a la Liceul Teologic ,, , este cazat la internetul scolii, serveste masa la o cantina in oras, nevoile acestuia fiind mult mai mari fata de momentul stabilirii pensiei anterioare de intretinere.
A mai precizat parata ca, intr-adevar, reclamantului i s-a mai nascut si cel de-al treilea copil, insa nevoile minorului C C sunt mult mai mari intrucat este elev.
In dovedire, a atasat cupoane mandat postal si adeverinta nr. 33711/03.12.2012.
Instanta a calificat solicitarea paratei privind obligarea reclamantului la plata pensiei restante aferente lunilor septembrie, octombrie si majorarea pensie de intretinere ca cerere reconventionala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 5159/08.07.2009 pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu in dosarul nr. al Judecatoriei Tg.- Jiu, reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 160 lei lunar, in favoarea minorului A C C, incepand cu data de si pana la majoratul minorului.
Intretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui care urmeaza a o plati, astfel cum statueaza dispozitiile art. 513 si urmatoarele C. civ. In acest sens, instanta este abilitata sa reduca sau sa majoreze cuantumul obligatiei de intretinere dupa cum variaza cele doua aspecte avute in vedere mai sus.
In cauza de fata, instanta retine ca situatia de fapt avuta in vedere la momentul pronuntarii hotararii judecatoresti de stabilire a pensiei de intretinere s-a modificat, in sensul ca reclamantul mai are in intretinere pe minora A M E, nascuta la si de asemenea a intrerupt activitatea la Grupul Scolar Industrial in data de 31.08.2011, asa cum rezulta din adeverinta nr. 2627/06.12.2012 aflata la fila 19 din dosar, iar singurele venituri pe care le realizeaza sunt cele obtinute de la Protoieria
Asadar, reclamantul are un singur loc de munca cu contract de munca, fiind angajat cu jumatate de norma la Protoieria, realizand un venit mediu net lunar in cuantum de 394 lei la acest loc de munca (fila 17). La interpelarea instantei, la acest termen de judecata, reclamantul a invederat instantei ca activitatea desfasurata in cadrul Protoieriei implica participarea sa, atunci cand sunt probleme in cadrul protoieriei, la oficierea de slujbe religioase si inmormantari, iar in restul timpului desfasoara activitati individuale in gospodaria proprie, cele mentionate fiind consemnate in scris si atasate la dosarul cauzei.
La stabilirea noului cuantum al pensiei de intretinere, instanta va avea in vedere ca reclamantul mai are 2 copii minori in intretinere, astfel incat cota ce se cuvine minorului AC C poate fi stabilita pana la 1/6 din veniturile realizate, conform art. 529 alin. 2 Cod civil. De asemenea se va avea in vedere ca reclamantul desfasoara suplimentar activitati in gospodaria proprie si este apt de munca. In consecinta, venitul baza de calcul la care instanta urmeaza sa se raporteze pentru stabilirea noului cuantum al pensiei de intretinere va fi venitul minim pe economie, in prezent in cuantum de 700 lei, prezumandu-se ca fiind apt de munca, reclamantul poate si este obligat sa desfasoare si alte activitati pentru a contribui in mod corespunzator la intretinerea fiului sau, acesta nefiind obligat sa suporte consecintele pasivitatii tatalui sau in a desfasura si alte activitati suplimentare in timpul liber ramas.
Fata de considerentele expuse, instanta va admite cererea reclamantului si va reduce pensia de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. 5159/08.07.2009 a Judecatoriei Tg-Jiu in sarcina reclamantului si in favoarea minorului A C Cde la 160 lei lunar la 116 lei lunar (reprezentand 1/6 din venitul minim pe economie), incepand cu data introducerii cererii, 13.11.2012 si pana la majoratul acestuia. Pe cale de consecinta, intrucat posibilitatile materiale ale reclamantului nu au crescut, desi nevoile minorului s-au majorat odata cu varsta, se impune respingerea cererii reconventionale avand ca obiect majorarea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. a Judecatoriei Tg-Jiu.
In ceea ce priveste cererea reconventionala avand ca obiect plata pensiei restante, aferenta lunilor septembrie, octombrie si noiembrie, instanta retine ca una dintre conditiile de exercitare a unei actiuni civile (pe langa conditiile existentei capacitatii procesuale, a calitatii procesuale si a afirmarii unui drept) este aceea ca titularul cererii trebuie sa justifice un interes, in sensul de folos practic urmarit, iar acest interes trebuie sa fie legitim, nascut si actual si sa fie personal si direct. Interesul trebuie sa fie personal si direct, in sensul ca folosul practic trebuie sa-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurala, iar in speta de fata nu exista interes in promovarea actiunii civile pentru pretentiile formulate de catre parata-reclamanta, intrucat aceasta deja are la dispozitie un titlu executoriu (sentinta civila a Judecatoriei Tg-Jiu) pe care are posibilitatea sa-l puna in executare, fiind lipsita de folos practic obtinerea unui nou titlu executoriu.
In consecinta, instanta, fata de disp. art. 137 Cod proc. civ., apreciaza ca exceptia lipsei de interes este intemeiata, urmand a fi admisa, parata-reclamanta avand posibilitatea sa parcurga caile procedurale prevazute de lege pentru obtinerea sumelor de bani reprezentand pensia de intretinere neachitata de catre reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite cererea formulata de reclamantul-parat An I, domiciliat in sat impotriva paratei-reclamante M T (in calitate de ocrotitor legal al minorului AC C) domiciliata in com., in contradictoriu cu autoritatea tutelara Consiliul Local
Reduce pensia de intretinere stabilita in sarcina reclamantului si in favoarea minorului A Co C nascut la data de, prin sentinta civila nr. pronuntata de Judecatoria Targu-Jiu de la 160 lei lunar la 116 lei lunar, incepand cu data introducerii cererii, 13.11.2012 si pana la majoratul copilului.
Admite exceptia lipsei de interes a capatului de cerere reconventional avand ca obiect plata pensiei restante.
Respinge capatul de cerere reconventional avand ca obiect plata pensiei restante ca fiind lipsit de interes.
Respinge capatul de cerere reconventional avand ca obiect majorarea pensiei de intretinere.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 10.12.2012., la Judecatoria Tg-Jiu.
PRESEDINTE
Grefier
Red./Th.
5ex./09.01.2013

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Minori
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010