Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Jiu

constatare dobandire drept de proprietate

(Sentinta civila nr. 4446 din data de 06.06.2013 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)

Domeniu Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi) | Dosare Judecatoria Targu Jiu | Jurisprudenta Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. 13212/318/2012                                                                             Cod operator 2445
R O M A N I A JUDECATORIA TARGU JIU, JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA / SECTIA PENALA
SENTINTA CIVILA Nr. 4446
Sedinta publica de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier :ELENA LILIANA PANAIT

     
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta A.S.impotriva paratului M. T.-J., avand ca obiect constatare dobandire drept de proprietate prin accesiune si revendicare si a cererii reconventionale formulata de parat avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns paratul, prin consilier juridic  B.D., lipsa fiind reclamanta ,reprezentata de avocat D.N..
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, reprezentantul paratului depune la dosar dovada platii taxei de timbru aferenta cererii reconventionale, contractele de inchiriere nr. 159/2012, nr.184/2012, nr.143/2012, nr. 246/2012  si procese verbale de predare -primire locuinta, avocat D.N. depune la dosar concluzii scrise cu privire la cererea reconventionala si la actiunea principala.    
Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in fond.
Avocat D.N. a solicitat respingerea exceptiei puterii lucrului judecat, invocata de parat si  admiterea actiunii principale, asa cum a fost precizata ulterior, cu cheltuieli de judecata. S-a sustinut ca prin  s. c. nr. 3936 s-a recunoscut calitatea de proprietara a reclamantei asupra terenului in suprafata de 251,05mp, iar in ceea ce priveste constructiile s-a respins actiunea avand ca obiect ridicarea acestora, retinandu-se ca constructorul a fost de buna credinta, astfel ca proprietarul terenului, in baza accesiunii imobiliare, devine si proprietarul constructiilor. In ceea ce priveste cererea reconventionala a solicitat respingerea acesteia, aratandu-se, pe de o parte, ca numai constructorul poate solicita sa fie despagubit cu contravaloarea  constructiilor, iar pe de alta parte, ca dreptul la actiune este prescris.
Consilier juridic B.D. a solicitat respingerea actiunii principale, asa cum a  fost precizata ulterior, aratandu-se ca in cauza opereaza exceptia puterii lucrului judecat in raport de decizia nr. 4202/2003, iar pentru constructiile ce fac obiectul litigiului exista contracte de inchiriere.
In ceea ce priveste cererea reconventionala s-a aratat ca, in cazul in care instanta va constata dreptul de proprietate al reclamantei asupra constructiilor, aceasta sa fie obligata la plata contravalorii constructiei, potrivit art. 494 alin.3 C. civil, acest drept avandu-l constructorul de buna credinta, drept care nu s-a prescris.

INSTANTA

Prin actiunea inregistrata pe rolul judecatoriei Tg-Jiu  sub nr. 13212/318/2012 reclamanta A.S. a chemat in judecata paratii P. M. T.-J.si M. T.-J.  pentru  a fi obligate sa-i lase in deplina propriettae si linistita posesie suprafata de 251,05mp si constructiile amplasate pe acest teren, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii s-a aratat ca reclamanta este proprietara suprafetei de  1607mp, potrivit titlului de propriettae nr. 13406568/1998, din care face parte si suprafata revendicata.
Ca, prin s.c. nr. 3936/2001 s-a admis actiunea formulata impotriva SC H. SA Bucuresti, fiind obligata aceasta sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 251,05mp, fiind respinsa cererea avand ca obiect ridicarea constructiilor amplasate pe teren, retinandu-se ca constructorul a fost de buna credinta.
S-a mai sustinut ca  constructorul nu a solicitat contravaloarea constructiilor in termenul de prescriptie prevazut de Decretul 167/1958, reclamanta devenind proprietara constructiilor in temeiul accesiunii imobiliare artificiale, potrivit art. 492-494 c. civil.
In drept au fost invocate prevederile art. 563 c. civil
In dovedirea actiunii reclamanta a depus la dosar: sentinta nr. 3936/2001, TP nr. 1340668/1998.
In vederea timbrarii actiunii la valoarea bunurilor revendicate, s-a dispus efectuarea unei expertize  specialitatea evaluari proprietati imobiliare, terenul fiind evaluat la suma de 148.475lei, iar constructiile la suma de  203. 763lei, potrivit raportului de expertiza depus la fila 39.
Astfel, potrivit art.2 alin.1 din Legea 146/1997  reclamanta a timbrat actiunea cu taxa de timbru in cuantum de 7631lei, potrivit dovezilor depuse la filele 13,23 si 56.
Paratele au formulat intampinare( fila 58), prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a P. M. T.-J. Pe fond s-a solicitat respingerea actiunii, aratandu-se ca prin decizia nr. 4202/2003 pronuntata de Curtea de Apel Craiova s-a respins actiunea in revendicare formulata de reclamanta cu privire la aceeasi constructie, retinandu-se ca reclamanta nu a facut dovada proprietatii, rasturnandu-se prezumtia instituita de art. 492 c. civil potrivit careia proprietarul terenului este si proprietarul constructiei, astfel ca in cauza opereaza exceptia puterii lucrului judecat.
Ca, prin aceeasi decizie, s-a retinut ca titlul de propriettae al reclamantei este nul absolut, nu are nicio valoare, deci nu poate fi invocat intr-o actiune in revendicare.
Au solicitat paratele ca, in cazul admiterii actiunii in revendicare a constructiilor, reclamanta sa le despagubeasca cu contravaloarea constructiilor, potrivit art. 494 alin.3 c. civil.
In drept au fost invocate prevederile art. 115-118 c. civil.
Paratul M. T.-J. a timbrat cererea reconventionala la valoarea constructiilor stabilita prin raportul de expertiza,  potrivit dovezii depuse la fila 111.
In dovedirea actiunii paratele au depus la dosar  decizia 8360/2001, decizia 4202/2003,s.c. nr. 9853/2012, s.c. nr. 6471/2005.
Reclamanta a raspuns sustinerilor paratelor, aratand ca in cauza nu opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat, nefiind indeplinita conditia triplei identitati prevazuta de art. 1201 .c civil cu privire la parti.
 Ca, in considerentele deciziei nr. 4202/2003 s-au retinut aspecte straine de natura pricinii  si in contradictie cu considerentele s.c. nr. 3936/2001, in sensul ca, desi prin s.c. nr. 3936/2001 s-a retinut ca reclamanta nu poate cere ridicarea constructiei, constructorul fiind de buna credinta, prin decizia nr. 4202/2003 s-a retinut ca nu se face dovada proprietatii.
Reclamanta si-a completat actiunea la fila 74, iar prin incheierea de sedinta din     data de 21.2.2013 s-a dispus decaderea reclamantei din dreptul de a-si modifica actiunea dupa prima zi de infatisare. Prin aceeasi incheiere de sedinta s-a respins exceptia de netimbrare invocata de parate, a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei P. M. T.-J., exceptia puterii lucrului judecat fiind unita cu fondul.
In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize pentru a se identifica terenul revendicat potrivit TP nr.  13406568/1998 si   constructiile ce fac obiectul litigiului, urmand  a se stabili daca constructiile se afla pe terenul revendicat, daca aceste constructii sunt ocupate si  cu ce titlu.
Prin raportul de expertiza efectuat in cauza s-a stabilit ca   din terenul pentru care s-a emis TP nr. 13406568/1998 face parte suprafata de 251, 85mp, pe care se afla  o constructie cu suprafata de 236,325mp, aceasta fiind ocupata de  chiriasi, pentru care au fost incheiate contractele de inchiriere nr. 246/2012, nr. 159/2012, nr. 184/2012, nr. 143/2012 si contractul nr. 93/2007, expirat in anul 2009.
Prin cererea depusa al fila 102 reclamanta a aratat ca solicita si constatarea  dobandirii dreptului de proprietate asupra constructiilor prin accesiune, timbrand si acest capat de cerere cu taxa de timbru in cuantum de 5687lei, potrivit dovezii depuse la fila 106.
La cererea instantei, paratul a depus la dosar  HCL nr. 194/2002, inventarul bunurilor care apartin domeniului privat la M. T.-J., contractele de inchiriere nr. 159/2012, nr.184/2012, nr. 143/2012 , nr. 246/2012 si procese verbale de predare primire locuinta.
Prin concluziile scrise depuse la dosar in sedinta publica din data de 6.6. 2013 reclamanta a invocat exceptia prescrierii dreptului paratului de a solicita  contravaloarea constructiilor.
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarea stare de fapt:
 Reclamantei i s-a reconstituit dreptul de propriettae pentru suprafata de 1607mp, potrivit TP nr. 1340668/1998, din acest teren facand parte suprafata de 251,05mp, pe care se afla o constructie cu suprafata de 236,325mp, potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza.
 Initial reclamanta s-a judecat cu SC H. SA- ACH Tg-jiu, solicitand obligarea acesteia sa-i lase in deplina propriettae si linistita posesie o suprafata de teren  cuprinsa in suprafata reconstituita potrivit titlului de proprietate , sa ridice  constructiile aflate pe aceasta sau sa fie autorizat sa le ridice pe cheltuiala paratei.
Prin  s.c. nr. 3936/2001 s-a  admis actiunea in revendicare cu privire la suprafata de 251,85mp si  a fost respinsa actiunea avand ca obiect ridicarea constructiilor si autoritarea ridicarii de catre reclamanta.
In privinta terenului s-a retinut ca reclamanta a facut dovada proprietatii, iar in privinta constructiilor s-a retinut ca constructorul a fost de buna credinta la ridicarea constructiilor, necunoscandu-se la momentul ridicarii cine era proprietarul terenului. 
Ulterior, reclamanta a formulat actiune impotriva  paratei SC H. SA si a C. L. T.-J., revendicand constructiile amplasate pe terenul in litigiu, iar prin decizia nr. 4202/2003 s-a  respins actiunea, retinandu-se ca reclamanta nu face dovada proprietatii asupra constructiilor.
Intre timp constructiile au intrat in domeniul privat al M. T.-J., potrivit HCL nr.194/2002, iar pentru acestea exista incheiate un numar de 4 contracte de inchiriere, asa cum rezulta din cuprinsul raportului de expertiza.
Prin actiunea de fata reclamanta solicita sa se constate ca a dobandit dreptul de proprietate asupra constructiilor prin accesiune, urmand  a fi obligat paratul M. T.-J. sa -i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 251,05mp si constructiile aflate pe aceasta .
Paratul solicita ca, in cazul in care instanta va retine ca reclamanta a devenit proprietarul constructiilor revendicate, aceasta sa fie obligata sa-l despagubeasca cu contravaloarea acestora.
Potrivit art. 494 c. civil din anul 1864, aplicabil in speta in raport de art.58 din Legea 71/2011, care prevede ca legea aplicabila este legea in vigoare la data inceperii constructiei,,  daca plantatiile, constructiile si lucrarile au fost facute de catre o a treia persoana cu materialele ei, proprietarul pamantului are dreptul de a le tine pentru dansul sau de a indatora pe acea persoana sa le ridice.
Alin.3 prevede ca, in situatia in care  cel care a ridicat constructia a fost de buna credinta, proprietarul pamantului nu va putea cere ridicarea constructiilor, dar va avea dreptul de a inapoia valoarea materialelor  si pretul muncii sau de  a plati o suma de bani egala cu aceea a cresterii valorii fondului.
In speta, prin d.c . nr. 4202/2003 s-a retinut, cu putere de lucru judecat, ca constructorul a fost de buna credinta  la ridicarea constructiilor, astfel ca proprietarul terenului, respectiv reclamanta, devine proprietarul constructiilor .
In privinta dreptului constructorului de a fi despagubit cu valoarea materialelor si pretul muncii sau cu o suma egala cu cea a cresterii valorii fondului, instanta retine ca acest drept il are numai constructorul  de buna credinta si poate fi valorificat in termen de 3 ani , termen care incepe sa curga de la data la care  proprietarul  terenului ridica pretentii cu privire la constructii, in speta, termenul incepand sa curga de la data promovarii cererii de chemare in judecata, respectiv 1.8.2012 (data postei).
Termenul de prescriptie este supus legii aplicabile la momentul la care a inceput sa curga, respectiv art. 2500 si urmatoarele din noul cod civil, raportat la art. 201 din Legea 71/2011.
Astfel, se retine ca  paratul a promovat actiunea prin care solicita sa fie despagubit cu contravaloarea constructiei in termenul de 3 ani prevazut de art.2517 din noul cod civil, numai ca acesta nu are calitatea de constructor in sensul prevederilor art. 494 alin.3 c. civil din anul 1864, nefiind titularul unui drept de creanta impotriva proprietarului terenului, mai ales in conditiile in care nu  a facut dovada ca a preluat constructiile si le-a trecut in domeniul privat al M. T.-J. cu plata unei sume de bani.
Fata de aceste considerente se va constata ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra constructiei  in suprafata de 236,325mp prin accesiune, va fi respinsa exceptia prescriptiei dreptului paratului de a solicita sa fie despagubit cu valoarea constructiei   si se va respinge pe fond cererea reconventionala formulata de parat.
Retinand ca reclamanta este proprietara terenului  in suprafata de  251,05mp si a constructiei in suprafata de 236,325mp, instanta va respinge exceptia puterii de lucru judecat invocata de parat, cu privire la actiunea in revendicare a constructiilor, in cauza nefiind identitate de cauza , asa cum impun prevederile art.1201 c. civil din anul 1864 care au fost mentinute pana la data intrarii in vigoare a legii 134/2010 referitoare la codul de procedura civila, intrucat la data pronuntarii d.c. nr.4202/2003 reclamanta nu dobandise dreptul de proprietate asupra constructiilor prin accesiune.
Asa fiind, in temeiul art.563c. civil, instanta va admite actiunea in revendicare formulata de reclamanta si va obliga paratul sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 251,05 mp, situata in ____si constructia in suprafata de 236,325mp, amplasata pe acest teren .
Se retine ca ocupatiunea terenului nu a fost contestata de parat, rezultand cu certitudine din inventarul depus la fila 108, unde se observa ca la adresa din __. figureaza un numar de 7 camere  in domeniul privat la M. T.-J..
Existenta contractelor de inchiriere cu privire la constructiile revendicate nu sunt de natura sa ingradeasca  exercitarea de catre proprietar a dreptului de a poseda, folosi si dispune de bun, drepturi prevazute de art.555. c. civil.
Dreptul de proprietate este  garantat de Constitutia Romaniei si ocrotit de Conventia Europeana  a Drepturilor Omului, care in art. 1 la Protocolul nr. 1 la Conventie, prevede ca,,  Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international".
In speta, privarea de proprietate constituie o atingere  a dreptului de proprietate, reclamanta fiind obligata sa suporte o sarcina disproportionata in conditiile in care  paratul este cel care beneficiaza de fructele civile ale constructiilor,  respectiv chiriile pe care le incaseaza in baza contractelor de inchiriere.
In temeiul art. 274 C.p.c. instanta va obliga paratul sa plateasca reclamantei cheltuielile de judecata efectuate in cauza, in suma de 15.318lei, reprezentand taxa de timbru in valoare de 13.318lei, onorariu avocat si onorariu expert.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Admite actiunea formulata de reclamanta A.S. cu domiciliul in ____. impotriva paratului M. T.-J. cu sediul in ___., cu precizarea ulterioara.
Constata ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra constructiilor in suprafata de 236,325mp, amplasate pe terenul in suprafata de 251,05mp, situat in ___., tarlaua 225, parcela 59, prin accesiune.
Respinge exceptia puterii lucrului judecat invocata de parat cu privire la cererea avand ca obiect revendicarea constructiilor.
Obliga paratul sa lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 251,05mp, teren situat in ____, tarlaua 225, parcela 59 si constructiile existente pe acest teren, identificate potrivit raportului de expertiza, cu suprafata de 236,325mp.
Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de reclamanta cu privire la cererea reconventionala.
Respinge cererea reconventionala formulata de parat.
Obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de 15.318lei, cheltuieli de judecata, reprezentand taxe de timbru, onorariu avocat si onorariu expert.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 06 Iunie 2013.

  
Presedinte,
OTILIA CEZARINA POPESCU
Grefier,
ELENA LILIANA PANAIT
   

O.P. 14 Iunie 2013/4ex
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Revendicare (actiuni, bunuri, drepturi)

Revendicare imobiliara - Decizie nr. 583 din data de 13.09.2017
Calificare actiune. Actiune in constatare sau actiune in realizare. Admisibilitatea actiunii in constatare in situatia in care partile au posibilitatea de a formula actiune realizarea dreptului - Sentinta civila nr. 272 din data de 16.03.2016
Revendicare imobiliara. Folosirea unui teren agricol fara titlu. Despagubiri - Sentinta civila nr. 296 din data de 08.04.2015
Revendicare unui imobil trecut in proprietatea statului. Actiune in revendicare inadmisibila - Decizie nr. 497 din data de 17.05.2012
Actiune in revendicare. Obligatia proprietarului de a permite traversarea terenului pentru cauza de utilitate publica. - Decizie nr. 466 din data de 14.05.2012
Revendicare imobiliara. Folosirea unui imobil fara titlu - Decizie nr. 539 din data de 14.11.2011
Restituire imobil preluat abuziv de catre stat - Decizie nr. 384 din data de 01.09.2011
Cerere de restituire a imobilelor trecute in proprietatea statului prin expropriere. - Decizie nr. 386 din data de 02.09.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 335 din data de 29.03.2011
Revendicare - Decizie nr. 6798 din data de 28.01.2011
Revendicare - Decizie nr. 4979 din data de 10.02.2011
Revendicare imobil in baza legii 10/2001 - Decizie nr. 401 din data de 28.10.2010
Revendicare - Decizie nr. 220 din data de 25.03.2010
Revendicare.Nulitatea absoluta a actelor juridice si operatiunilor de cf. - Decizie nr. 67 din data de 04.03.2010
Revendicare mobiliara - Sentinta civila nr. 307 din data de 26.01.2011
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 1311 din data de 19.10.2011
Revendicare - Sentinta civila nr. 115 din data de 17.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Revendicare imobiliara - Sentinta civila nr. 129 din data de 24.02.2010
Legalitatea dispozitiei de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru combustibili solizi sau petrolieri, ca urmare a nedeclararii corecte a numarului membrilor de familie, veniturilor ori bunurilor detinute. - Decizie nr. 103/F din data de 16.01.2014