InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Minori si familie - stabilire program vizitare minor

(Hotarare nr. 6392 din data de 25.06.2010 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Minori | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tirgu-Mures la data de 11.11.2009, sub nr. 12425/320/2009, reclamantul BA a solicitat in contradictoriu cu parata FC, ca prin hotararea ce o va pronunta, instanta sa dispuna stabilirea unui program de vizitare in favoarea sa a minorei BKZ, cu ridicare de la domiciliul mamei si preluare la domiciliul sau, tot a doua saptamana de vineri orele 15:00, pana duminica orele 20:00; o perioada de jumatate din fiecare vacanta, celelalte zile de vineri, sambata si duminica la domiciliul paratei, atunci cand minora nu se afla la domiciliul sau, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, a aratat ca a fost casatorit cu parata in perioada 23.04.2002-07.10.2008, data la care s-a pronuntat divortul la cererea paratei, din culpa ambelor parti.
De asemenea, a aratat ca din casatorie au rezultat minorii BZ, nascut la data de 21.09.1993, si BKZ, nascuta la data de 12.06.2006, ambii fiind incredintati spre crestere si educare paratei. Prin sentinta mentionata, instanta nu s-a pronuntat si asupra unui program de vizitare al minorilor de catre reclamant, fie la domiciliul paratei, fie cu ridicare periodica. In continuare, reclamantul a mai aratat ca, in ceea ce-l priveste pe minorul BZ, nu exista probleme, acesta il viziteaza zilnic, cat si pe bunicii paterni, insa referitor la minora, parata ii interzice sa stea cu aceasta mai mult de 15-20 minute, opunandu-se categoric sa o ridice pentru a o duce la domiciliul sau al bunicilor paterni, pe care de altfel de la pronuntarea divortului nu i-a mai lasat sa ia legatura cu minora, nici macar nu le-a permis sa o vada. De asemenea, a aratat ca interesul superior al copilului este acela de a pastra relatii afective cu ambii parinti.
In aparare, parata, desi legal citata, nu s-a infatisat la judecata si nu a depus la dosar intampinare.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri fiind depuse la dosar:Sentinta civila nr. 4945/07.10.2008 a Judecatoriei Tirgu-Mures, imputernicire avocatiala, si proba testimoniala fiind audiat martorul Fekete Ferenc, referatul de ancheta sociala nr. 3325/778, 4127/949 din 15.04.2010 efectuat de Autoritatea tutelara din cadrul Primariei Tirgu-Mures.
Analizand ansamblul probelor administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In cadrul ocrotirii parintesti, deplina egalitate in drepturi a parintilor in ceea ce priveste exercitarea drepturilor si indatoririlor fata de copiii minori reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului familiei, prevazut in art. 97 alin. (1) din Codul familiei si in art. 31 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Ca o expresie a acestui principiu, art. 98 alin. (1) Codul familiei prevede ca masurile privitoare la persoana copilului [_] se iau de catre parinti de comun acord.
In continuare, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, in cazul existentei unor neintelegeri intre parinti cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti, instanta judecatoreasca, dupa ascultarea ambilor parinti, hotaraste potrivit interesului superior al copilului. In ceea ce priveste dreptul parintelui de a avea legaturi personale cu minorul, art. 43 alin. (3) din Codul familiei contine o dispozitie de principiu, potrivit careia parintelui divortat, caruia nu i-a fost incredintat copilul spre crestere si educare, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea lui profesionala. Astfel, in situatia in care parintele caruia i s-a incredintat copilul impiedica celalat parinte in exercitarea drepturilor sale, prin interzicerea, impiedicarea sau prin impunerea unui program de vizitare necorespunzator, de natura a reduce pastrarea legaturii cu minorul la un minim care practic o face ineficienta, instanta poate dispune ca parintele caruia nu i-a fost incredintat copilul sa aiba posibilitatea de a avea legaturi personale cu acesta in mod firesc. Acest drept urmeaza a fi exercitat in asa fel incat sa nu se influenteze negativ dezvoltarea minorului, urmand a fi stabilit un program prin care sa fie respectate conditiile normale in privinta intretinerii acestor legaturi.
In cauza, instanta retine ca din casatoria partilor au rezultat copii minori,  Bandi Zolt, nascut la data de 21 septembrie 1993, si Bandi Kristina Zsuzsa, nascuta la data de 12 iunie 2006, asa cum rezulta din cuprinsul sentintei civile nr. 4959 pronuntata la data de 07 octombrie 2008 in dosarul nr. 1657/320/2008 al Judecatoriei Tirgu-Mures (f. 4-6).
Prin sentinta civila mentionata, odata cu desfacerea casatoriei partilor copiii minori au fost incredintati spre crestere si educare mamei, parata in prezenta cauza. Instanta retine ca reclamantul a afirmat ca in ce priveste legaturile personale cu baiatul nu au fost si nu sunt probleme, acesta vizitandu-l, atat pe el, cat si pe parintii lui (bunicii copilului), frecvent; insa in legatura cu fetita partile nu se inteleg, parata limitandu-i drastic perioada in care poate sta cu ea.
Asadar, in ce priveste dreptul celuilalt parinte, reclamantul in prezenta cauza, de a avea legaturi personale cu copilul sau, instanta apreciaza ca un program de vizitare care sa cuprinda posibilitatea parintelui sa viziteze copilul la locuinta acestuia cat si posibilitatea de a lua copilul la domiciliul propriu este cea mai potrivita modalitate de exercitare a acestui drept, reclamantul dispunand de conditii materiale prielnice, asa cum rezulta din referatul de ancheta sociala (f. 37). Astfel, tinand cont de varsta copilului (aproximativ patru ani), apreciaza ca o legatura personala adecvata a copilului cu celalalt parinte, presupune si posibilitatea acestui parinte de a lua copilul de la locuinta parintelui caruia i-a fost incredintat si de a-l duce la locuinta proprie, astfel incat sa poata sa se deplaseze cu copilul in diferite puncte de atractie destinate copiilor, sa aiba cu copilul discutii si dezbateri cu finalitate educativa, sa supravegheze el insusi in acel interval de timp copilul si sa poata determina copilului insusirea unor reguli, principii si valori pe care parintele le apreciaza ca necesare sau esentiale pentru educatia copilului sau.
In temeiul dispozitiilor art. 274 alin. (1) Cod procedura civila, avand in vedere faptul ca parata a cazut in pretentii, tinand cont de faptul ca ii apartine culpa procesuala in declansarea procesului, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata, reprezentand valoarea taxei judiciare de timbru achitata si contravaloarea timbrului judiciar aplicat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Minori

Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Stabilire program vizitare minor - Hotarare nr. 508 din data de 23.06.2017
Situatia legala a copilului. Stabilirea numelui copilului din casatorie, ai carui parinti nu au un nume de familie comun. - Decizie nr. speta 3 din data de 08.01.2008
Reducere contributie de intretinere minor stabilita prin conventie notariala - Decizie nr. 535 din data de 16.05.2016
Incetare masura de plasament - Sentinta civila nr. 41 din data de 07.03.2014
Exercitarea drepturilor parintesti. Stabilirea domiciliului minorului. Obligatia de plata a pensiei de intretinere - Decizie nr. 149 din data de 21.05.2012
Minori - Decizie nr. 193 din data de 22.03.2011
Situatia juridica minor - Decizie nr. 321 din data de 27.09.2010
Contributie de intretinere. Motiv de ordine publica. - Decizie nr. 122 din data de 18.02.2010
Minori - Decizie nr. 718 din data de 12.11.2009
Minori - Decizie nr. 41 din data de 15.02.2010
Minori - Decizie nr. 301 din data de 02.04.2009
Art.103 Cp.Revocarea masurii educative a libertatii supravegheate.Inadmisibilitatea cererii in situatia in care minorul a devenit major. - Decizie nr. 5 din data de 19.01.2009
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 1348 din data de 15.12.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 1201 din data de 12.11.2010
Incredintare minor - Sentinta civila nr. 1245 din data de 08.12.2010
Inregistrare tardiva a nasterii - Sentinta civila nr. 624 din data de 05.08.2010
Pensie intretinere/Majorare pensie - Sentinta civila nr. 317 din data de 05.05.2010
Reincredintare minor - Sentinta civila nr. 174 din data de 24.03.2010
Stabilire pensie intretinere minori - incredintare minori - Sentinta civila nr. 172 din data de 18.03.2010