InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Penal - ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice (art. 321 C.p.) - s.a.

(Hotarare nr. 966 din data de 27.09.2011 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Ultraj | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

Prin Rechizitoriul din 20.05.2010, in Dosar nr. 2943/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Mures , s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
- BS pentru savirsirea infractiunilor: ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice,  prevazuta de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si sfidarea organelor judiciare, prevazuta de art. 2721 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu retinerea art. 33 lit. a Cod penal;
- BR pentru savirsirea infractiunilor: ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice,  prevazuta de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si sfidarea organelor judiciare, prevazuta de art. 2721 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu retinerea art. 33 lit. a Cod penal;
- GI pentru savirsirea infractiunilor: ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice,  prevazuta de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si sfidarea organelor judiciare, prevazuta de art. 2721 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu retinerea art. 33 lit. a Cod penal;
- GE pentru savirsirea infractiunilor: ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice,  prevazuta de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si sfidarea organelor judiciare, prevazuta de art. 2721 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu retinerea art. 33 lit. a Cod penal;
- GA pentru savirsirea infractiunilor: ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice,  prevazuta de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal si sfidarea organelor judiciare, prevazuta de art. 2721 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, cu retinerea art. 33 lit. a Cod penal.
S-a retinut in actul de sesizare al instantei, in esenta, faptul ca, la data de 15.04.2010, inculpatii, dupa o prealabila intelegere, i-au urmarit in trafic, cu propriile autoturisme, pe numitii BI si BG, acrosand de mai multe autoturismul in care se aflau acestia, apoi i-au urmarit la Postul de Politie Ernei - unde acestia din urma s-au refugiat, si avand o atitudine agresiva fata de organele de politie, strigand, amenintand si lovind usa de acces a postului - al carui sistem de inchidere l-au distrus, si au produs  prin aceasta scandal public.
In cursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe:Referat de terminare a urmaririi penale (f.1-13), Rezolutia din data de 16.04.2010 (f.15,16), Rezolutia de incepere a urmaririi penale nr.15.04.2010 (f.17-19), Ordonanta din 16.04.2010 (f.20-21), Referat cu propuneri de punere in miscare a actiunii penale (f.22-23), proces verbal din 15.04.2010 (f.24-25), proces verbal de cercetare la fata locului (f.26-28), fisa de cazier judiciar a inculpatului BS (f.37), declaratie de inculpat BS (f.39-40, 41-42), proces verbal de ascultare (f.44), declaratie de invinuit/inculpat BS (f.45-46, 47-48), declaratie de inculpat BS data in dosarul nr.5592/320/2010 al Judecatoriei Tg.Mures (f.50-52), proces verbal de depistare si conducere la sediul politiei (f.53), declaratie de inculpat BR (f.58-59, 60), fisa de cazier judiciar a inculpatului BR (f.61), proces verbal de ascultare (f.63), declaratie de invinuit/inculpat BR (f.64-65, 66), declaratia inculpatului BR data in dosarul nr.5592/320/2010 al Judecatoriei Tg.Mures (f.67-68), proces verbal de depistare si conducere la sediul politiei (f.69), declaratie de inculpat BI (f.75-76, 77), fisa de cazier judiciar a inculpatului BI (f.78), proces verbal de ascultare (f.80), declaratie de invinuit/inculpat BI (f.81-82,83-84), declaratia inculpatului BI data in dosarul nr.5592/320/2010 al Judecatoriei Tg.Mures (f.86-88), proces verbal de depistare si conducere la sediul politiei (f.89), declaratie de inculpat GE (f.94-95, 96-97), fisa de cazier judiciar a inculpatului GE (f.98); declaratie de invinuit/inculpat GE (f.101102, 103-104), declaratia inculpatului GE data in dosarul nr.5592/320/2010 al Judecatoriei Tg.Mures (f.106-107), proces verbal de depistare si conducere la sediul politiei (f.108), declaratie de inculpat GA (f.112 - 113, 114), fisa de cazier judiciar a inculpatului GA (f.115), proces verbal de ascultare (f.117), declaratie de invinuit/inculpat GA (f.118-119,120), declaratia inculpatului GA data in dosarul nr.5592/320/2010 al Judecatoriei Tg.Mures (f.122-123), proces verbal de depistare si conducere la sediul politiei (f.124), fisa de cazier judiciar a invinuitului KS (f.127), proces verbal de ascultare (f.128), declaratie de invinuit KS (f.129, 130, 132), fisa de cazier judiciar a invinuitului GT (f.133), proces verbal de ascultare (f.134), declaratie de invinuit GT (f.135, 136-137), fisa de cazier judiciar a invinuitului BI (f.138-140), proces verbal de ascultare (f.141), declaratie de invinuit BI (f.142-143, 144-146), fisa de cazier judiciar a invinuitului BG (f.147), proces verbal de ascultare (f.148), declaratie de invinuit BG (f.149, 151-152),  declaratia martorului Nistor Zachei (f.153, 154-155), declaratia martorului Oprea Cristian Ioan (f.156-157, 158-159), declaratia martorei Barcsa Hajnal (f.161, 163-164), declaratia martorei Barcsa Zsuzsánna (f.165, 167), procese verbal de efectuare a controlului autovehiculului (f.168-171), planse foto (f.172-181), declaratia martorului Tofan Levente (f.190), declaratie de inculpat BS (f.227-228), declaratia de inculpat BR (f.229-230), declaratie de inculpat BI (f.231-232), declaratie de inculpat GE (f.233-234), declaratie de inculpat GA (f.236-237), procese verbale de prezentare a materialului de urmarire penala (f.239 - 243).
In cursul cercetarii judecatoresti au fost administrate urmatoarele probe: declaratia inculpatului BS (f.413-414), declaratia martorei Barcsa Hajnal (f.415), declaratia martorului Oprea Cristian Ioan (f.446-447), declaratia martorei Barcsa Zsuzsánna (f.477), declaratia martorului Nistor Zachei (f.478-479), Referat de evaluare BR (f.535-539), Referat de evaluare BI (f.540-543), Referat de evaluare GA (f.544-547), Referat de evaluare BS (f.559-562), Referat de evaluare GE (f.563-566), declaratia martorului Tofan Levente (f.577), declaratia martorului Barcsa Anton (f.592).
Analizand probleme administrate in cauza, instanta a constatat urmatoarea stare de fapt:
La data de 15.04.2010, inculpatul BS s-a deplasat, impreuna cu inculpatul GE la Targu-Mures pentru rezolvarea unor probleme personale. Asa cum rezulta din declaratiile celor doi inculpati, pe drumul de intoarcere de la Targu-Mures la Reghin (localitatea de domiciliu), autoturismul in care se aflau a fost urmarit de un alt autoturism - marca Opel Vectra de culoare albastra - care a incercat sa-l determine sa opreasca si ulterior sa-l agreseze.
In aceasta situatie, inculpatul BS  a solicitat ajutor telefonic fratelui sau - inculpatul BR, cerandu-i sa vina cu masina in intampinarea sa - pe drumul ce face legatura intre localitatile Targu-Mures si Reghin, spunandu-i acestuia ca a fost atacat de persoane necunoscute care au incercat sa-l determine sa opreasca autoturismul taindu-i calea si care ulterior i-au adresat amenintari cu moartea.
Inculpatul BR, la solicitarea fratelui sau, impreuna cu inculpatii GI  si GA - toti trei aflandu-se in piata de zi din localitatea Reghin - s-au suit in autoturismul proprietatea inculpatului BR - marca Opel de culoare rosie si numere de Ungaria si s-au deplasat catre directia Targu-Mures.
In apropierea localitatii Petelea cei cinci inculpatis-au intalnit, inculpatul BS  relatandu-le celor veniti din Reghin faptul ca persoane necunoscute au incercat sa-l oblige sa opreasca autoturismul si au proferat la adresa sa amenintari si i-a solicitat fratelui sau sa mearga sa identifice respectivele persoane si sa afle care a fost motivul pentru au actionat astfel.
Astfel cum reiese din declaratiile inculpatilor GE si GA - date de acestia in cursul urmaririi penale, cu masina condusa de inculpatul BS s-au deplasat toti cinci in localitatea Sangeru de Padure in cartierul de rromi.
In timp ce se deplasau cu autoturismul prin cartierul respectiv au fost observati de numitii BI si BG -cu care a caror familie familia inculpatului BS  se afla in relatii de vrasmasie. Cei doi - BI si BG- vazand autoturismul in care se aflau cei cinci inculpati si cunoscand existenta conflictului intre cele doua familii, cunoscand probabil si temperamentul inculpatului BS , s-au speriat si suindu-se la volanul autoturismului Opel Vectra de culoare albastra s-au indreptat catre Postul de Politie Ernei pentru a solicita ajutorul politistilor in fata unei eventuale agresiuni.
Observand la randul lor plecarea numitilor BI si BG cu autoturismul Opel Vectra de culoare albastra, inculpatii au pornit in urmarirea lor .
Asa cum rezulta din declaratiile tuturor celor cinci inculpati in timpul urmaririi a avut loc o tamponare intre partea din spate a autoturismului in care se aflau numitii BI si BG si partea din fata a autoturismului condus de inculpatul BS . Inculpatii BS , BR si GI  au declarat ca aceasta tamponare a avut loc accidental - datorita faptului ca autovehiculul urmarit a pus frana brusc, iar inculpatul BS nu a reusit sa evite la timp coliziunea.
In schimb inculpatii GE si GA au declarat ca inculpatul BS  a tamponat intentionat autovehiculul urmarit, declaratii ce vor fi retinute de catre instanta, avand in vedere ca acestea se coroboreaza cu restul probelor administrate cauzei.
Urmarirea a continuat pana in fata Postului de Politie Ernei unde numitii BI si BG au oprit masina si s-au refugiat in incinta cladirii in care se afla martorul Oprea Cristian Ioan - ajutor de sef de post.
La scurt timp in fata Postului de Politie Ernei a ajuns si autoturismul in care se aflau cei cinci inculpati care au coborat din masina, indreptandu-se catre postul de politie.
Inculpatii BS  si BR au pornit primii in acea directie, strigand atat catre cele doua persoane ce intrasera in interiorul cladirii si solicitandu-le sa iasa afara, dar si catre politistul care intre timp a iesit afara pentru a incerca sa linisteasca spiritele.
Asa cum reiese din declaratia martorului Oprea Cristian Ioan (f.446 dosarul instantei) l scurt timp dupa inculpati in zona postului de politie au aparut alte 3-4 masini in care se aflau cunoscuti ai celor cinci inculpati si care, impreuna cu acestia cinci strigau si cereau ca cele doua persoane aflate in incinta postului de politie sa iasa afara, inculpatii BR si BS  fiind cei mai reclcitranti din intreg grupul de persoane.
Martorul a mai declarat ca, vazand ca intreg grupul, in frunte cu inculpatii BS si BR se indreapta catre postul de politie, a iesit afara incercand sa-i calmeze, fara a reusi insa acest lucru "acestia strigau in continuare, intr-o larma generala".
Vazand ca nu reuseste si stiind ca  se afla singur in zona postului - seful de post fiind plecat de cateva minute pentru a inmana o citatie - martorul Oprea a reintrat in postul de politie si a incuiat usa dupa el. Odata aflat in interior a telefonat sefului sau  martorul Nistor Zachei - informandu-l asupra celor intamplate si solicitandu-i sa vina la post si ulterior solicitand ofiterului de serviciu din cadrul IPJ Mures sa trimita forte suplimentare pentru aplanarea conflictului.
Asa cum rezulta din declaratia martorului Oprea - care se coroboreaza partial cu declaratiile inculpatilor BS si BR - dupa ce a intrat in incinta postului si a inchis usa, inculpatul BR a incercat sa intre si el in interior, fortand de mai multe ori clanta, astfel incat aceasta s-a rupt. Inculpatul a abandonat manerul rupt in spatiul verde din imediata apropiere, asa cum rezulta din fotografiile judiciare aflate la dosarul cauzei.
La scurt timp, in zona postului de politie a ajuns si martorul Nistor Zachei - seful de post din comuna Ernei, care fusese initial apelat de catre o persoana necunoscuta pe telefonul mobil care ii solicitase sa mearga la postul de politie - in caz contrar , spunea persoana respectiva - urmand a fi omorati. Martorul a declarat ca in fundalul convorbirii a auzit strigate si larma, motiv pentru care s-a indreptat catre postul de politie la volanul autoturismului personal, iar dupa ce a parcurs aproximativ 500 metrii a fost sunat la telefon de catre colegul sau - martorul Oprea care i-a spus ca este atacat in incinta postului de politie.
Ajuns in zona postului de politie, martorul a observat prezenta in imediata apropiere a doua autoturisme, din care una - marca Opel, de culoare albastra era lovita in partea din spate, iar bara de protectie atarna. A observat, de asemenea ca vis-a-vis de postul de politie ce afla un grup de persoane care vociferau. Martorul a declarat ca a incercat sa calmeze respectivele persoane, reusind numai in parte acest lucru, inculpatii BR si BS  fiind in continuare agitati si vociferand.
Martorul Nistor Zachei a mai declarat si faptul ca intre timp in zona postului de politie a ajuns si martorul Barcsa Anton - bulibasa comunitatii de rromi din localitatea Sangeorgiu de Mures - care a reusit aplanarea conflictului, grupul de persoane aflate vis-a-vis de postul de politie calmandu-se si incetand sa vocifereze si sa strige.

I. Cu privire la infractiunea de distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod Penal:
Instanta constata ca partea vatamata IPJ Mures a formulata plangere penala prealabila impotriva inculpatilor GE, BS  si BR pentru savarsirea infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod Penal. Partea vatamata a aratat ca la data de 15.04.2010, in jurul orelor 13.30, inculpatii, aflandu-se in fata postului de politie Ernei au distrus sistemul de inchidere al usii de acces in incinta postului (f. 17 dos.urm.pen.).
Partea vatamata a aratat ca se constituie parte civila, solicitand obligarea autorilor infractiunii de distrugere la plata de despagubiri civile constand in contravaloarea sistemului de inchidere si a lucrarilor de reparatii ce vor fi efectuate. Partea civila nu a indicat insa, nici in cuprinsul plangerii penale efectuate si nici ulterior - in cursul urmaririi penale ori in cursul cercetarii judecatoresti, cuantumul despagubirilor civile solicitate.
Asa cum s-a retinut in cele ce preced, prin Rechizitoriul din 20.05.2010, in Dosar nr. 2943/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Mures , s-a dispus trimiterea in judecata a  tuturor inculpatilor pentru savarsirea infractiunii de distrugere, prevazuta de art. 217 alin. 1 Cod Penal.
Potrivit dispozitiilor art. 217 alin. 6  Cod Penal, astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 150/1999 a Curtii Constitutionale, " actiunea penala pentru fapta prevazuta la aliniatul 1 se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate".
Conform dispozitiilor art. 131 al. 1 Cod penal, in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plangeri inlatura raspunderea penala.
Asa cum s-a retinut anterior, o astfel de plangere penala prealabila s-a formulat, de catre partea vatamata IPJ Mures numai in privinta inculpatilor GE, BS  si BR, astfel incat, cu privire la inculpatii GA si GI, instanta, constatand ca exista acest impediment in exercitarea actiunii penale, in baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f Cod procedura penala, va dispune incetarea  procesului penal pornit impotriva acestora pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 217 alin. 1 Cod Penal.
Cu privire la ceilalti trei inculpati, respectiv GE, BS  si BR, instanta constata ca, din probele administrate atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul cercetarii judecatoresti (declaratiile inculpatilor BR si GE) rezulta ca inculpatul BR este cel care, incercand sa patrunda in interiorul postului de politie, a manevrat clanta exterioara a usii de acces, distrugand-o.
Avand in vedere aceasta stare de fapt, instanta va constata ca fapta pentru care inculpatul BR a fost trimis in judecata exista si a fost savarsita de acesta cu vinovatie sub forma intentiei indirecte.
Cu privire la gradul de pericol social al faptei, avand in vedere imprejurarile in care aceasta a fost savarsita - instanta apreciaza ca aceasta nu intruneste un grad suficient de pericol social pentru a fi considerata infractiune.
Pentru aceste considerente, instanta va dispune, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod Procedura Penala achitarea inculpatului BR de sub acuza savarsirii infractiunii prevazute de art. 217 alin. 1 Cod Penal, iar in temeiul art. 181 al. 3 Cod penal raportat la art. 91 lit. c Cod Penal  ii va aplica acestuia sanctiunea cu caracter administrativ a amenzii in cuantum de 500 RON.
In ceea ce-i priveste pe inculpatii BS si GE, avand in vedere ca din probele administrate in cursul procedurilor judiciare rezulta ca nu acestia au savarsit fapta de a distruge clanta exterioara a usii de acces in incinta postului de politie din localitatea Ernei, instanta va dispune, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod Procedura Penala, achitarea acestora.

II. Cu privire la infractiunea de sfidare a organelor judiciare, prevazut de art. 2721 Cod Penal, instanta constata ca, potrivit textului legal mai sus citat, constituie infractiune "intrebuintarea de cuvinte insultatoare ori gesturi obscene sau amenintatoare la adresa integritatii fizice a unui judecator, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala, de catre o persoana care participa sau asista la o procedura care se desfasoara in fata instantei sau a organului de urmarire penala".
Cu alte cuvinte, pentru a fi intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni, trebuie indeplinite cel putin doua conditii speciale.
Prima dintre acestea se refera la calitatea subiectului pasiv al infractiunii. Astfel, actiunile ce ar constitui componenta laturii obiective a infractiunii trebuie sa fie savarsite impotriva unui judecator a unui procuror sau a unui organ de cercetare penala.
Fiind exclusa posibilitatea ca subiectul pasiv al acestei infractiuni sa fie, in prezenta cauza un judecator sau procuror, instanta are a analiza ca numitii Oprea Cristian Ioan si Nistor Zachei au calitatea de "organ de cercetare penala".
Potrivit art. 201 alin. 2 si 3 Cod Procedura Penala
    " (2) Organele de cercetare penala sunt:
 a) organele de cercetare ale politiei judiciare;
 b) organele de cercetare speciale.
  (3)  Ca organe de cercetare ale politiei judiciare functioneaza lucratori specializati din Ministerul Administratiei si Internelor, desemnati nominal de ministrul administratiei si internelor, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, si isi desfasoara activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Retragerea avizului conform al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie conduce la incetarea calitatii de lucrator in cadrul politiei judiciare. Cand legea speciala prevede o procedura diferita de desemnare si functionare a organelor de politie judiciara, se aplica dispozitiile legii speciale."
Or, in cursul procedurilor judiciare nu s-a facut dovada ca numitii Oprea Cristian Ioan si Nistor Zachei au o astfel de calitate - de organ de cercetare penala.
Observam totusi ca, chiar in situatia in care cei doi agenti de politie de la Postul de Politie Ernei, ar fi avut, la data savarsirii faptelor de au fost cercetare in prezenta cauza, calitatea de organe de cercetare penala, cea de-a doua conditie prevazuta de textul legal - referitoare la derularea unei proceduri in fata instantei sau a organului de urmarire penala - nu este indeplinita, date fiind imprejurarile cauzei.
Constatand astfel ca in cauza nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 2721 Cod Penal, instanta va dispune, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod Procedura Penala, achitarea tuturor celor cinci inculpati de sub acuza savarsirii infractiunii anterior indicate.

III. Cu privire la infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, prevazuta de art. 321 alin. 1 Cod Penal:
Instanta constata ca, potrivit art. 321 alin. 1 Cod Penal, constituie infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice "fapta persoanei care, in public, savarseste acte sau gesturi, profereaza cuvinte sau expresii, sau se deda la orice manifestari prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura, in alt mod, linistea si ordinea publica."
Textul legal prevede deci modalitati alternative de savarsire a infractiunii, cazand in sarcina instantei a stabili daca activitatile desfasurate de inculpati se incadreaza intr-una din modalitatile alternative de savarsire prevazute de textul legal.
Avand in vedere starea de fapt retinuta, instanta apreciaza ca faptele inculpatilor care, la data de 5.04.2010, in jurul orelor 14.00, i-au urmarit in trafic pe numitii BI si BG, tamponand autoturismul in care acestia se aflau, iar ulterior, dupa ce acestia s-au refugiat in sediul Postului de Politie Ernei, au proferat la adresa acestora amenintari, solicitandu-le prin strigate, sa paraseasca sediul postului de politie, iar ulterior, au incercat sa patrunda cu forta in interiorul postului de politie - actiune in cursul careia inculpatul BR a distrus clanta exterioara a usii de acces, au tulburat linistea si ordinea publica.
S-a invocat in apararea inculpatilor de catre aparatorii alesi ai acestora ca faptele inculpatilor nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, avand in vedere ca sta in firea acestora si in modul lor de manifestare publica vorbirea pe un ton foarte ridicat, reunirea tuturor membrilor familiei in cazul in vreunul dintre componentii acesteia pare a avea o problema - pentru sustinerea acestuia, precum si manifestarea prin gesticulatie exagerate.
Instanta va inlatura aceste aparari avand in vedere faptul ca, pe de o parte, faptele inculpatilor trebuie apreciate in mod obiectiv, in functie de reactia unui observator neutru si in raport cu ceea ce se intelege indeobste prin starea de liniste si ordine publica.
Apreciind in functie de aceste criterii faptele inculpatilor si imprejurarile in care acestea s-au produs, instanta apreciaza ca acestea depasesc sfera contraventionala la care au facut referire avocatii alesi ai acestora, incadrandu-se in sfera ilicitului penal.
In privinta inculpatului BS , instanta constata ca faptele acestuia, de a urmari cu autoturismul un alt autoturism in care se aflau persoane cu care se ala in disputa, de a intra in mod intentionat in coliziune cu acesta in incercarea de a-l determina pe conducatorul auto sa opreasca autoturismul, fapta de a solicita, prin strigate atat organelor de politie cat si numitilor BG si BI sa iasa din incinta postului de politie pentru a avea o discutie cu acestia, impreuna cu alte patru persoane - coinculpati in prezenta cauza, cat si prezenta unui minor in varsta de aproximativ 10 ani, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal.
In privinta inculpatului BR, instanta constata, de asemenea, ca faptele acestuia care, la data de 15.04.2010, impreuna cu alte patru persoane - coinculpati in prezenta cauza, a urmarit un autoturism in care se aflau numitii  BG si BI si a solicitat - prin strigate atat organelor de politie cat si numitilor BG si BI sa iasa din incinta postului de politie pentru a avea o discutie cu acestia si de a incerca, prin folosirea violentei, sa intre in incinta Postului de Politie Ernei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal.
In privinta inculpatului GE instanta constata ca faptele acestuia care, in data de 15.04.2010, impreuna cu alte patru persoane - coinculpati in prezenta cauza, a urmarit un autoturism in care se aflau numitii  BG si BI si a solicitat - prin strigate atat organelor de politie cat si numitilor BG si BI sa iasa din incinta postului de politie pentru a avea o discutie cu acestia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal.
In privinta inculpatului GA instanta constata ca faptele acestuia care, in data de 15.04.2010, impreuna cu alte patru persoane - coinculpati in prezenta cauza, a urmarit un autoturism in care se aflau numitii  BG si BI si a solicitat - prin strigate atat organelor de politie cat si numitilor BG si BI sa iasa din incinta postului de politie pentru a avea o discutie cu acestia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal.
In privinta inculpatului GI instanta constata ca faptele acestuia care, in data de 15.04.2010, impreuna cu alte patru persoane - coinculpati in prezenta cauza, a urmarit un autoturism in care se aflau numitii  BG si BI si a solicitat - prin strigate atat organelor de politie cat si numitilor BG si BI sa iasa din incinta postului de politie pentru a avea o discutie cu acestia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal.
La individualizarea judiciara a pedepsei ce va fi aplicata fiecaruia dintre inculpati in conformitate cu prevederile art.72 Cod Penal instanta va avea in vedere ca legea prevede pentru infractiunile savarsite pedeapsa inchisorii de la 1 la 5 ani, ca faptele inculpatilor, desi periculoase pentru societate, motiv pentru care au fost incluse in sfera ilicitului penal, nu prezinta totusi un grad ridicat de pericol social, in raport cu imprejurarile in care au fost comise si urmarire produse.
Instanta va avea in vedere si persoana fiecaruia dintre inculpati, contributia fiecaruia la savarsirea infractiunii.
Va avea in vedere, de asemenea, concluziile referatelor de evaluare intocmite de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Mures referitoare la fiecare dintre inculpati.
Va tine, de asemenea seama de faptul ca infractiunea pentru care fiecare inculpat a fost gasit vinovat a fost savarsita in conditiile art. 75 lit. a Cod Penal, respectiv de mai multe persoane impreuna, imprejurare ce agraveaza raspunderea penala.
Astfel, in privinta inculpatului BS, potrivit referatului de evaluare intocmit (ff. 559-562) si fisei de cazier judiciar, acesta,desi nu este cunoscut cu antecedente penale a fost totusi cercetat de organele judiciare, fiind dispuse solutii de neincepere a urmaririi penale, respectiv de scoatere de sub urmarire penala. Cu privire la atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, instanta retine ca desi acesta a dat declaratii ori de cate ori a fost solicitat, acestea nu au fost sincere, cautand sa minimalizeze atat contributia fiecaruia dintre participanti (inclusiv a sa) cat si rezultatul socialmente periculos al acestora.
Pentru aceste considerente va aplica inculpatului pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal cu retinerea art. 75 lit. a Cod Penal.
Astfel, in privinta inculpatului BR, potrivit referatului de evaluare intocmit (ff. 535-539) si fisei de cazier judiciar, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale si anterior comiterii faptei nu a mai fost implicat in alte incidente - avand un comportament conform normelor de convietuire sociala.
Avand in vedere cele retinute, instanta va retine in favoarea acestuia circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal.
Cu privire la atitudinea acestuia in cursul procesului penal - atat in fata organelor de cercetare penala cat si in cursul cercetarii judecatoresti, instanta retine ca acesta a avut un comportament in general sincer cautand insa sa minimalizeze contributia personala la savarsirea faptelor precum si rezultatul socialmente periculos al acestora. Ca urmare nu va retine in favoarea acestuia circumstanta atenuanta prevazuta de art. 74 alin. 1 lit. c Cod Penal.
Avand in vedere aceste considerente, va aplica inculpatului pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 321 alin. 1 Cod Penal cu retinerea art. 75 lit. a Cod Penal, a art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal si a art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal.
In privinta inculpatului GA, instanta constata ca, potrivit referatului de evaluare intocmit (ff. 544-547) si fisei de cazier judiciar a acestuia, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale si nici nu a mai fost cercetat in vreun alt dosar penal. de asemenea, instanta constata ca in cursul procedurilor judiciare, acesta a dat declaratii sincere, contribuind in mare masura la stabilirea contributiei fiecaruia dintre participanti la savarsirea faptelor si imprejurarilor in care au fost savarsite .
Pentru aceste considerente, instanta va retine in favoarea inculpatului circumstantele atenuante prevazute de art. 74 alin. 1 lit. a si c Cod Penal si, facand aplicarea prevederilor art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal, va cobori pedeapsa ce o va aplica inculpatului sub minimul special prevazut de lege - aplicand pedeapsa de 3 luni inchisoare.
In privinta inculpatului GE, instanta constata ca, potrivit referatului de evaluare intocmit (ff. 563-566) si fisei de cazier judiciar a acestuia, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale si nici nu a mai fost cercetat in vreun alt dosar penal. De asemenea, instanta constata ca in cursul procedurilor judiciare, acesta a dat declaratii sincere, contribuind in mare masura la stabilirea contributiei fiecaruia dintre participanti la savarsirea faptelor si imprejurarilor in care au fost savarsite .
Pentru aceste considerente, instanta va retine in favoarea inculpatului circumstantele atenuante prevazute de art. 74 alin. 1 lit. a si c Cod Penal si, facand aplicarea prevederilor art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal, va cobori pedeapsa ce o va aplica inculpatului sub minimul special prevazut de lege - aplicand pedeapsa de 3 luni inchisoare.
In privinta inculpatului GI, instanta constata ca, potrivit referatului de evaluare intocmit (ff. 540-543) si fisei de cazier judiciar a acestuia, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale si nici nu a mai fost cercetat in vreun alt dosar penal. De asemenea, instanta constata ca in cursul procedurilor judiciare, desi a dat declaratii, acestea nu au fost in totalitate sincere .
Pentru aceste considerente, instanta va retine in favoarea inculpatului circumstantele atenuante prevazute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal si, facand aplicarea prevederilor art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal, va cobori pedeapsa ce o va aplica inculpatului sub minimul special prevazut de lege - aplicand pedeapsa de 4 luni inchisoare.

In baza art. 71 Cod Penal va interzice inculpatilor exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 si lit. b Cod Penal, ca pedeapsa accesorie, pe durata executarii pedepsei principale.
Instanta nu va interzice drepturile inculpatilor de a alege, avand in vedere dispozitiile art. 3 din Protocolul 1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum au fost interpretate prin hotararea pronuntata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in data de 6.1o.2oo5 in cauza Hirst contra Regatului Unit, prevederi incidente in baza art. 2o din Constitutia Romaniei.
Art. 3 din Protocolul 1 garanteaza atat dreptul de a vota in cadrul alegerilor legislative, cat si dreptul de a participa in calitate de candidat in cadrul acestora.
In ce priveste dreptul de a participa in calitate de alegator, instanta nu considera ca pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului acestuia este justificata in cauza de fata de un scop legitim, avand in vedere natura infractiunilor savarsite de catre inculpati, acestea nefiind apte sa atraga o nedemnitate a inculpatilor de a participa la viata sociala prin exercitarea dreptului de vot in alegerile legislative, iar statul avand obligatia pozitiva de a organiza infrastructura necesara exercitarii acestui drept de catre detinuti.
In ce priveste cealalta componenta a dreptului la alegeri libere prevazut de art. 3 din Protocolul 1, constand in dreptul de a participa in calitate de candidat si care in cuprinsul art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 Cod Penal este inclus in dreptul de a fi ales in functii elective publice, instanta apreciaza ca exercitarea acestui drept este incompatibila nu numai de iure, dar si de facto cu executarea pedepsei penale in regim penitenciar. Astfel, avand in vedere imposibilitatea obiectiva de exercitare, instanta considera ca pedeapsa accesorie a interzicerii exercitiului dreptului mentionat pe durata executarii pedepsei principale este justificata de un scop obiectiv si legitim si proportionala intr-o societate democratica.
Referitor la celelalte drepturi prevazute in art. 64 alin. 1 lit. a si b, instanta va interzice exercitiul acestora de drept, in conformitate cu prevederile art. 71 alin. 2 C.p., avand in vedere ca aceste dispozitii nu contravin, conform art. 2o din Constitutia Romaniei, altor dispozitii din pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte.
In privinta inculpatilor BR, GA, GI  si GE, avand in vedere concluziile referatelor de evaluare cu privire la fiecare dintre cei patru inculpati, instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia in regim de detentie si va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale pe durata termenului de incercare ce se va calcula potrivit dispozitiilor art. 82 Cod Penal.
In privinta inculpatului BS, instanta apreciaza ca scopul pedepsei aplicate acestuia nu poate fi atins decat prin executarea efectiva a acesteia.

Vazand ca inculpatii au fost retinuti si ulterior arestati preventiv in prezenta cauza, instanta va dispune, in temeiul art. 88 alin. 1 Cod Penal, deducerea perioadei retinerii si arestarii preventive, astfel:
- pentru inculpatul BS  va dispune deducere perioadei retinerii de 24 de ore din data de 15.04.2010 si a apoi a arestarii preventive din data de 27.04.2010 si pana la data de 21.07.2010;
- pentru inculpatul BR  va dispune deducere perioadei retinerii de 24 de ore din data de 15.04.2010 si a apoi a arestarii preventive din data de 27.04.2010 si pana la data de 21.07.2010;
- pentru inculpatul GI  va dispune deducere perioadei retinerii de 24 de ore din data de 15.04.2010 si a apoi a arestarii preventive din data de 27.04.2010 si pana la data de 22.06.2010;
- pentru inculpatul GA va dispune deducere perioadei retinerii de 24 de ore din data de 15.04.2010 si a apoi a arestarii preventive din data de 27.04.2010 si pana la data de 22.06.2010;
- pentru inculpatul GE va dispune deducere perioadei retinerii de 24 de ore din data de 15.04.2010 si a apoi a arestarii preventive din data de 27.04.2010 si pana la data de 22.06.2010.

Potrivit art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penala, in caz de condamnare inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Cum inculpatii au fost condamnati prin prezenta sentinta, in baza art. 349 Cod Procedura Penala raportat la art. 189 si art. 191 alin. 1 Cod Procedura Penala, instanta va obliga inculpatii la plata sumei de 3700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat [2500 de lei pentru faza de urmarire penala si 1200 de lei pentru faza de judecata]. Fiecare dintre inculpati va plati cate 740 lei.
In temeiul art. 192 alin. 3 Cod Procedura Penala restul cheltuielilor judiciare efectuate vor ramane in sarcina statului.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Ultraj

amenintare si ultraj - Hotarare nr. 8606 din data de 08.06.2017
Individualizarea pedepsei .Gradul de pericol social al infractiunii - Decizie nr. 3 din data de 13.01.2010
ultrajul contra bunelor moravuri - Sentinta penala nr. 74 din data de 25.06.2009
Infractiunea prevazuta de art. 2 pct. 1 din Legea nr.61/1991. Portul unei bate de baseball in contextul in care s-ar primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica. - Decizie nr. 1091 din data de 16.10.2012
- Sentinta penala nr. 384 din data de 25.02.2009
- Sentinta penala nr. 384 din data de 25.02.2009
- Sentinta penala nr. 1994 din data de 12.11.2008
Ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice - Hotarare nr. 167 din data de 04.05.2011
Ultraj - Sentinta penala nr. 209 din data de 31.10.2014
Ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice - Sentinta penala nr. 123 din data de 07.04.2011
Ultraj contra bunelor moravuri, lovire, alte violente - Sentinta penala nr. 282 din data de 13.08.2009
Ultraj contra bunelor moravuri - art. 321 alin.1 Cod penal; amenintare - art. 193 alin.1 Cod penal; port fara drept al unei arme albe - art.1 ind.1 pct. 1 din Legea 61/1991, cu aplicarea art.33 Cod penal - Sentinta penala nr. 266 din data de 28.11.2008
ULTRAJ PREVAZUT DE ART. 239 ALIN.1, 4 COD PENAL. DEZINCRIMINARE. INCIDENTA ART. 205 COD PENAL. INAPLICABILITATEA DISPOZITIILOR ART. 334 COD PROCEDURA PENALA. - Decizie nr. 7154 din data de 22.12.2005
INFRACTIUNEA DE ULTRAJ SAVARSITA IN CONDITIILE ART. 239 AL 1 COD PENAL. DISCRIMINARE - Decizie nr. 558/R din data de 22.09.2005
Ultaj - Sentinta penala nr. 333 din data de 03.06.2015
Ultraj - Sentinta penala nr. 349 din data de 24.06.2009
Ultraj. Fapta inculpatei de a exercita acte de violenta, concretizate in prinderea de gat a persoanei vatamate, lucrator de politie, in timp ce aceasta se afla in exercitiul functiunii, participand la imobilizarea unei persoane in urma manifestarii v... - Sentinta penala nr. 341/ 30.04.2009 din data de 22.09.2009
Ultraj-art. 239 alin.2 Cod Penal - Sentinta penala nr. 260 din data de 19.03.2012
art. 239 Cp - Sentinta penala nr. 159 din data de 03.03.2011
Infractiunea de ultraj - Sentinta penala nr. 433 din data de 14.10.2016