InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tulcea

pretentii

(Sentinta civila nr. 826 din data de 16.03.2009 pronuntata de Judecatoria Tulcea)

Domeniu Plati | Dosare Judecatoria Tulcea | Jurisprudenta Judecatoria Tulcea

SENTINTA CIVILA NR. 826
Din  16 martie 2009

.
      Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
      Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 17.12.2008, sub dosar nr. ..., reclamanta Casa de Asigurari de Sanatate ..., l-a chemat in judecata pe paratul ..., solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 1211, 52 lei din care suma de 915, 70 de lei reprezentand cheltuieli de spitalizare si suma de 295, 82 de lei reprezentand majorari de intarziere.
      In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a invederat ca paratul in calitate de angajat al S... a fost internat in Spitalul Judetean de Urgenta ...a in perioada 28.06.2004 - 09.07.2004, ca urmare a unui accident de munca, beneficiind de servicii medicale spitalicesti in suma de 915, 70 de lei, suma decontata de Casa de Asigurari de Sanatate ... din Fondul National Unic de Asigurari de Sociale de Sanatate.
      Reclamanta a mai precizat faptul ca Spitalul Judetean de Urgenta ... a comunicat foile de observatii, tabelele nominale, cu adresele de inaintare, cu bolnavii care au beneficiat de servicii medicale, dupa care CAS ... a decontat aceste sume reprezentand cheltuieli de spitalizare, in temeiul Ordinului nr. 1220/890/2003, art. 15 anexa 18 pentru aprobarea Normelor de aplicare a contractului cadru.
      A mai aratat reclamanta ca, anterior a actionat in judecata angajatorul ... iar prin Sentinta civila nr. ...., Judecatoria ... a respins actiunea motivat de faptul ca nu s-a probat vinovatia societatii paratei dimpotriva rezultand faptul ca angajatul este vinovat de producerea accidentului de munca.
      Astfel, angajatorul a depus acte din care a reiesit ca ... nu si-a asigurat echipamentul individual de protectie, motiv pentru care a fost sanctionat cu avertisment scris conform Deciziei nr. 232/23.08.2004.
      Reclamanta a mai precizat faptul ca vinovatia salariatului .. ... reiese si din procesul verbal de cercetare a accidentului din data de 01.07.2004 unde la cap IV s-a consemnat ca "nu si-a asigurat echipamentul individual de protectie conform NSSM 12/2003, art. 15".
      De asemenea, vinovatia paratului rezulta si din declaratia acestuia in care recunoaste faptul ca "in  ziua accidentului 28.06.2004, orele 16, 00, se afla in interiorul statiei, pe schela, la o inaltime de 5 m, s-a dezechilibrat si a cazut". De asemenea, a afirmat faptul ca "in timpul caderii, s-a agatat de un alt dulap, dupa care a alunecat iar dulapul a cazut peste el".
      Reclamanta a mai aratat faptul ca vinovatia salariatului reiese si din declaratiile celorlalti martori ..., ..., ....
      S-a mai precizat de catre reclamanta faptul ca a achitat catre Spitalul Judetean de Urgenta ... suma de 915, 70 de lei prin doua ordine de plata nr. 5279/21.07.2004 si nr. 5075/08.07.2004.
      De asemenea, reclamanta a mai invederat faptul ca ITM ... a confirmat caracterul de accident de munca pentru salariatul .... prin adresa nr. .. din actele depuse de angajator reiese faptul ca paratul este vinovat de producerea accidentului de munca, intrucat s-a dezechilibrat si a cazut de la inaltime.
      Reclamanta a mai precizat faptul ca debitul solicitat, reprezentand cheltuieli de spitalizare, are valoare de creanta bugetara, conform codului de procedura fiscala intrucat a fost achitat din bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, parte componenta a bugetului de stat pe anul 2004.
      In consecinta, cererea este formulata in termenul de prescriptie de 5 ani conform art. 91 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003
      In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile Ordinului comun al ministrului sanatatii si presedintelui C.N.A.S. nr. 1220/890/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Contractului cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, art. 15 anexa 18, modificat si completat prin Ordinul nr. 999/397/2004, art. 7201 slin. 1, 2, 3, 4 Cod procedura civila, O.G. nr. 92/2003.
      Cererea este scutita de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
      In temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedura civila, reclamanta a solicitat judecarea cauzei si in lipsa.
      In dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar, in copii, urmatoarele inscrisuri: adresa nr. 16085/4.12.2008 (f. 6-7), decizie nr. 186/29.06.2004 (f. 8), decizia nr. 232/23.08.2004 (f. 9), proces verbal de cercetare a accidentului de munca nr. 1486/01.07.2004 (10-11), declaratii ... (f. 12), ... (f. 13), ...(f. 14), ... (f. 15), ... (f. 16), Sentinta civila nr. ... pronuntata in dosar nr. 2010/327/2008 de Judecatoria ..a (f. 18-19), foaia de observatie a lui Ionita Alexandru (f. 20), adeverinta de salariat (f. 21), tabelul nominal cu bolnavii care au suferit accidente de munca - luna iulie 2004 (f. 13), adresa nr. 1715/21.02.2007 a ITM .... (f. 24), calcul majorari de intarziere (f. 25-26),  ordin de plata nr. 5279/21.07.2004 (f. 28), ordin de plata nr. 5075/08.07.2004 (f. 28), adresa nr. 22491/21.09.2007 (f. 29), adresa nr. ... (f. 30), adresa nr. 444/8.01.2007 a Casei Judetene de ... (f. 31)
      Paratul, desi legal citat, nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a propune probe sau a invoca aparari.
      In baza art. 167 Cod procedura civila instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, apreciind-o ca fiind utila, pertinenta, concludenta solutionarii cauzei.
      Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
      In fapt, la data de 28.06.2004, paratul ...., dulgher la S.C. ...S.A. Tulcea a suferit un accident de munca, in urma caruia a fost internat la .... Tulcea in perioada 28.06.2004 - 09.07.2004 cu diagnosticul fractura comutativa cu deplasare epifiza distala radiala si cubitala, fractura arc. Costal 8,9,10, fractura proces transvers L 1, fractura arc. costal stang 12 astfel cum rezulta din foaia de observatie (f. 20).
      Prin procesul verbal de cercetare a accidentului incheiat la data de 01.07.2004 (f. 10-11) s-a retinut faptul ca pe cand lucra la confectionarea unei podine a schelei la o inaltime de cca. 5 m a primit un dulap de la ... dupa ce l-a pozitionat a calcat pe el dar intrucat dulapul nu a fost pozitionat corect, paratul s-a dezechilibrat si a cazut, in cadere agatandu-se de un alt dulap care i-a atenuat caderea.
      Prin acelasi proces verbal s-a retinut faptul ca paratul nu si-a asigurat echipamentul individual de protectie conform NSSM 12/2003, art. 15 acesta fiind cauza accidentului de munca.
      Cheltuielile ocazionate de spitalizarea paratului au fost in cuantum de 915, 70 lei (f. 22, 23), suma ce a fost achitata de ... catre Spitalul Judetean de Urgenta prin ordinele de plata nr. 5279/21.07.2004 (f. 28) si nr. 5075/08.07.2004 (f. 28)
      In drept, au fost invocate prevederile art. 15 din anexa nr. 18 a Ordinului nr. 1220/890 din 24 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate care prevad faptul ca serviciile medicale spitalicesti acordate unei persoane ca urmare a prejudiciilor sau daunelor cauzate sanatatii acesteia de alte persoane (accidente de munca, inclusiv ale sportivilor profesionisti aparute in cadrul exercitarii profesiei, accidente rutiere si vatamari corporale grave prin agresiune, precum si a imbolnavirilor profesionale) sunt suportate de persoanele vinovate. Aceste servicii sunt evidentiate distinct la nivelul unitatii sanitare respective si vor fi decontate de casele de asigurari de sanatate, iar sumele vor fi recuperate prin grija caselor de asigurari de sanatate si constituie venituri ale fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
      Retinand faptul ca potrivit principiului de drept conform caruia un act juridic se incheie in conformitate cu prevederile legale in vigoare la data intocmirii lui, si este supus acestora (tempus regit actum), instanta se va raporta in analiza sa la conditiile impuse de textul de lege mai sus citat.
      Instanta retine faptul ca situatia premisa pentru aplicarea acestui text de lege presupune acordarea unor servicii spitalicesti unei persoane ca urmare a prejudiciilor sau daunelor cauzate sanatatii acesteia de alte persoane.
      Asadar rezulta faptul ca legiuitorul a avut in vedere ipoteza unor prejudicii sau daune ce au fost cauzate sanatatii unei persoane de catre o alta persoana ce se face vinovata de savarsirea acestora si nicidecum situatia in care accidentul a fost cauzat din vina victimei.
      Modalitatea procedurala de regres prevazuta in favoarea casei de sanatate este incidenta numai in cazul in care vinovata de producerea accidentului de munca s-ar face o alta persoana decat victima accidentului.
      In ipoteza in care vinovata de producerea accidentului se face chiar persoana ce a suferit prejudiciul, cheltuielile de spitalizare sunt suportate de catre casa de asigurari de sanatate daca respectiva persoana are calitatea de asigurat, cotele de contributie la asigurarile de sanatate fiind platite la zi.
      Prin urmare, in cauza, instanta retine faptul ca nu este indeplinita situatia premisa pentru aplicare prevederilor art. 15 din anexa nr. 18 a Ordinului nr. 1220/890 din 24 decembrie 2003, intrucat in urma cercetarilor efectuate de catre S.C. Cimex S.A. dupa producerea accidentului de munca nu s-a identificat o terta persoana vinovata de producerea accidentului, fiind retinuta o culpa in sarcina paratului care nu a purtat echipamentul corespunzator.
      Paratul, victima accidentului avea calitatea de asigurat in perioada iunie-iulie 2004, fiind achitata contributia pentru fondul asigurarilor de sanatate aferente venitului realizat de catre parat conform adeverintei de salariat nr. .... emisa de S.C. .... (f. 50), adresei compartimentului de asigurari (f. 51), adresei nr. 432/16.02.2009 (f. 45) emisa de S.C. Cimex S.A.
      Intrucat paratul, victima a accidentului avea calitatea de asigurat, a beneficiat de serviciile de spitalizare conform prevederilor legale in materia asigurarilor de sanatate, neputand fi obligat ulterior la plata acestora intrucat in acest mod s-ar eluda prevederile legale si s-ar ajunge in situatia in care un asigurat care sufera un accident de munca (care nu este provocat de o alta persoana) sa fie obligat la plata unor servicii deja avute in vedere in momentul achitarii contributiei.
      In concluzie, instanta retine faptul ca in prezenta cauza nu sunt indeplinite pentru aplicarea prevederilor art. 15 din anexa nr. 18 a Ordinului nr. 1220/890 din 24 decembrie 2003, intrucat accidentul produs la data de 28.06.2004, a carui victima a fost paratul nu s-a produs ca urmare a faptei culpabile unei terte persoane motiv pentru care instanta urmeaza a respinge cererea reclamantei de obligare a paratului de obligare a cheltuielilor de spitalizare ca neintemeiata.
      Intrucat solicitarea privind obligarea la plata majorarilor de intarziere depinde de solutia data capatului principal, potrivit principiului de drept accesorium sequitur principale instanta va respinge si aceasta solicitare a reclamantei ca neintemeiata.
       
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plati

Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani”. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 – natura juridica a litigiilor – nerespectare termen de actionare in judecata – consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016