Somatie de plata
(Sentinta civila nr. 601 din data de 29.09.2011 pronuntata de Judecatoria Harsova)DOSAR NR.670/842/2011
R O M A N I A
JUDECATORIA HARSOVA
JUDETUL CONSTANTA
SENTINTA CIVILA NR. 601
SEDINTA PUBLICA DIN:29.09.2011
PRESEDINTE: P.M
GREFIER: S.D
Pe rol, solutionarea cererii pentru emiterea somatiei de plata fata de debitoarea S.C. H.S.S. S.R.L., formulata in temeiul prevederilor O.U.G. nr.5/2001 de creditoarea S.C. T.R. S.R.L. (fosta S.C. T.P. S.R.L.), Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica din data de 29.09.2011 si au fost consemnate in incheierea de amanare pronuntare din acea data, care face corp comun cu prezenta hotarare cand instanta,avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea asupra cauzei la data de 05.10.2011, cand s-a pronuntat.
I N S T A N T A
Asupra actiunii civile de fata :
Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr.670/842/18.07.2011 creditoarea S.C. T.R. S.R.L. (fosta S.C. T. P. S.R.L.), a chemat in judecata pe debitoarea S.C. H.S.S. S.R.L., pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta in baza probelor administrate in contradictoriu sa se dispuna in sensul somarii debitoarei la plata sumelor:
I. la plata sumei de 4.195,68 lei din care :
1. 1.399,68 lei reprezentand contravaloarea facturilor emise in baza contractului de vanzare-cumparare;
2. 2.796 lei reprezentand penalitati contractuale calculate pana la data prezentei, dar care vor continua sa fie calculate pana la data achitarii lor integral;
II. la plata cheltuielilor de judecata reprezentand contravaloarea taxei judiciare de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat.
In fapt, creditoarea arata ca intre S.C. T.P S.R.L. , in calitate de vanzator si S.C. H.S.S S.R.L. in calitate de cumparator s-a incheiat contractul de vanzare - cumparare nr. 658/17.11.2009(anexa 1), in baza caruia subscrisa a vandut bunuri facturate si neincasate dupa cum urmeaza :
- factura fiscala nr. 2065003177/17.11.2009 in cuantum de 2.829,68 lei , scadenta la data de 17.01.2010;
- factura fiscala nr. 2065003790/05.03.2010 in cuantum de 5.270,61 lei, scadenta la data de 05.05.2010(anexa 2).
Conform dispozitiilor contractuale, debitoarea avea obligatia achitarii debitului in termen de 60 de zile de la data emiterii fiscale.
Avand in vedere dispozitiile contractuale incheiate intre parti , potrivit carora : " in cazul in care cumparatorul nu va efectua plata facturilor la scadenta concordanta prevazuta in contract, va plati penalitati de intarziere de 0,5 % pe zi, incepand cu data neindeplinirii obligatiilor.Penalitatile sunt calculate asupra sumelor datorate", debitoarea are obligatia de a achita subscrisei, in plus fata de creanta principala si suma de 4.195,68 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate conform contractului pana la data prezentei ( nr. de zile intarziere/factura x 0,5%/zi) si care vor continua sa fie calculate pana la momentul achitarii integrale si efective a debitului principal.
Obligatiile contractuale intre parti le probeaza cu contractul de vanzare-cumparare nr. 658/17.11.2009( - care constituie, fara putinta de tagada, contracte comerciale, in concordanta cu disp. art.1 pct. 1 din OUG nr.119/20007 ) si cu facturile fiscale, avizul de insotire a marfii, semnate si stampilate de primire si implicit recunoascute de catre societatea debitoare.
In raport de neindeplinirea obligatiilor contractuale de plata, au transmis societatii debitoare notificari in data de 09.03.2010, 28.05.2010,30.07.2010,30.08.2010 prin care au solicitat achitarea debitelor restante, corespunzatoare facturilor emise.In urma acestor notificari, debitoarea a efectuat plati partiale, astfel cum rezulta din extrasele de cont anexate cererii, care constituie fara putinta de tagada, recunoasterea datoriei fata de subscrisa.
Conform art.2 din OUG nr. 119/2007 ordonata de plata "se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ".
Notiunea de creanta certa este definita de dispozitiile art. 379 alin.3 C.pr.civ.:" creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau din alte acte chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul".
In acest sens debitoarea a acceptat la plata facturile, astfel creanta S.C. T. P. S.R.L. este certa.
Avand in vedere caracterul accesoriu al penalitatilor in raport cu creanta principala, caracterul contractual al acestora, intrucat au fost stipulate contractual, iar stipularea penalitatilor ( clauza penala) reprezinta conventia partilor in sensul art. 969 C.civ., este firesc ca si acestea sa fie achitate.
Creanta S.C. T.P. SRL este lichida fiind determinata in bani.
Referitor la conditia exigibilitatii si aceasta este indeplinita deoarece facturii mentionate in cuprinsul prezentei cereri i s-a implinit termenul scadent, dovada termenului de plata a facturii reiesind din dispozitiile contractului de vanzare-cumparare incheiat intre parti.Or, avand in vedere data emiterii facturii, fata de data promovarii prezentei cereri, penalitatile sunt datorate de scadenta facturii, pe fiecare zi de intarziere.
Mai arata creditoarea faptul ca neincasarea de la debitoare a sumelor mentionate produce grave prejudicii societatii creditoare, fiind in imposibilitate de a le achita, la randul lor, datoriile catre furnizori, angajati, etc.
Considera ca sunt indeplinite cerintele prevazute de OUG nr.119/2007, in sensul ca solicita plata unei sume de bani ce reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila.
In drept, isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile OG nr.119/2001 modificata, OG9/2000, art. 969 C.civ. art.1066 si urm. C.civ., art.379, art.274 C.proc. civ.
In dovedirea actiunii s-a solicitat proba cu inscrisuri, in acest sens a depus la dosarul cauzei: contractul de vanzare-cumparare, facturile fiscale si avizele de insotire a marfiii, chitante plati partiale, notificari de plata, etc.
La termenul de judecata din 29.09.2011 reprezentantul creditoarei a facut precizari cu privire la temeiul juridic al actiunii in sensul ca obiectul prezentei actiuni este somatie de plata intemeiata pe disp. art. O.G. nr.5/2001.
Legal citat, paratul nu s-a prezentat in instanta, nu a formulat intampinare si nu a solicitat probe in aparare.
Din analiza materialului probator administrat la dosarul cauzei instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Creditoarea S.C. T.R. S.R.L. (fosta S.C. T.P. S.R.L.), a chemat in judecata pe debitoarea S.C. H.S.S. S.R.L., pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea la plata sumelor: I. la plata sumei de 4.195,68 lei din care :

Intre creditoarea S.C. T.R. S.R.L. (fosta S.C. T. P.S.R.L.), in calitate de vanzator si S.C. H.S. S S.R.L. in calitate de cumparator s-a incheiat contractul de vanzare - cumparare nr. 658/17.11.2009(anexa 1), in baza caruia subscrisa a vandut bunuri facturate si neincasate dupa cum urmeaza :

Creditoarea a vandut debitoarei bunuri mobile care au avut la baza Contractul de vanzare-cumparare nr. 658 incheiat la 17.11.2009, fiind emise facturile fiscale anexate cererii. Debitul restant ca urmare a achitarii partiale a contravalorii facturilor emise este in suma de 1.399,68 lei, suma ramasa neachitata pana in prezent, desi scadenta stabilita conventional de parti prin contract a fost depasita iar pretul serviciilor insusit.
Actiunea este partial intemeiata.
In drept,
Potrivit art. 1 din OG nr.5/2001:" Procedura somatiei de plata se desfasoara la cererea creditorului pentru executarea creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrarii sau orice alte prestatii."
Articolul 6 alin.2 din OG nr.5/2001 prevede :"cand in urma examinarii prevazute de alin.1, constata ca pretentiile creditorului sunt justificate, judecatorul emite ordonanta care va contine somatia de plata catre creditor, precum si termenul de plata", iar potrivit alin.3 "termenul de plata nu va fi mai mic de 10 zile si nici nu va depasi 30 de zile ."
Pentru admiterea ordonantei care sa contina somatia de plata sunt necesare a fi indeplinite conditiile: existenta unei creante certe, lichide si exigibile, creanta sa priveasca plata unei sume de bani, obligatia de plata sa fie asumata de catre debitor intr-un mod acceptat.
Constatand ca in cauza sunt indeplinite conditiile instituite prin art.1 din O.G. nr.5/2001, instanta urmeaza sa admita cererea, si va obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 1.399,68 lei reprezentind contravaloarea facturilor emise in baza contractului de vinzare cumparare.
Conform dispozitiilor art.4 din Legea nr.469/2002 privind intarirea disciplinei finaciare totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare_., nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, cu exceptia cazului in care prin contract s-a stipulat contrariul.
Prin contract partile au stabilit ca in cazul in care cumparatorul nu va efectua plata facturilor la scadenta concordata si prevazuta in contract, va plati penalitati de intirziere de 0,5%/zi, incepind cu data neindeplinirii obligatiilor.Pentru a admite cuantumul penalitatilor asa cum a fost cerut de catre reclamanta, era imperativ necesar ca in contract sa fie prevazuta clauza conform careia penalitatile pot depasi cunatumul sumei asupra carora sunt calculate.
Neexistind aceasta clauza, instanta va alinia cuantumul penalitatilor datorate la cerintele art.4 din Legea nr.469/2002, respectiv va plafona cuantumul acestora la valoarea sumei datorate drept debit principal.
Potrivit disp. art. 274 C.proc.civ. va obliga debitoarea sa achite creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite, in parte, actiunea avand ca obiect emiterea somatiei de plata fata de debitoarea S.C. H.S. S. .R.L., formulata in temeiul prevederilor O.U.G. nr.5/2001 de creditoarea S.C. T.R. S.R.L. (fosta S.C. T.P. S.R.L.), In baza art.6 alin.2 din OG nr.5/2001, modificata si completata,
Someaza debitoarea SC H.S. S.R.L. sa plateasca creditoarei T.R. SRL ( fosta T.P. SRL), in termen de 30 de zile, urmatoarele sume:
- 1.399,68 lei reprezentind contravaloarea facturilor emise in baza contractului de vinzare cumparare;
- 1.399,68 lei reprezentind penalitati contractuale.
In baza art.274 C.proc.civ
Obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 5.10.2011.
PRESEDINTE, GREFIER,

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Plangeri prealabile
plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010