Civil. Constatare nulitate act juridic

Deliberand asupra apelului declarat impotriva sentintei civile nr. din a Judecatoriei , tribunalul constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. din data de pronuntata de Judecatoria , au fost respinse exceptiile de tardivitate si de inadmisibilitate, invocate de paratele  si , ca nefondate.
S-a respins actiunea formulata de reclamanta , in contradictoriu cu paratii , , , si , ca nefondata.
A fost obligata reclamanta  sa achite paratelor  si  suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata si a fost respinsa ca nefondata cererea reclamantei privitoare la astfel de cheltuieli.
Pentru a pronunta sentinta, prima instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 19.11.2014 sub nr.10754/279/2014, reclamanta  a solicitat, in contradictoriu cu paratii , ,  si , sa se constate nulitatea absoluta partiala a actului de partaj voluntar autentic inregistrat cu nr. intocmit de catre BNP .
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca a fost casatorita cu defunctul si ca a avut impreuna cu acesta, doua fiice, decedate la randul lor, fiind chemati in prezenta procedura mostenitorii fiecareia dintre acestea. A aratat, astfel, reclamanta ca, la insistenta fiicelor sale, au mers impreuna la notar sa incheie un partaj voluntar dupa ce a decedat sotul sau, insa, prin acest partaj, nu s-au partajat doar bunurile defunctului ci si bunurile ce apartineau de drept reclamantei, in virtutea cotei sale legale de 1/2, consecinta in fapt fiind aceea ca reclamanta a ramas fara cota proprie.
                      A aratat astfel ca a fost inselata de fiicele sale,reclamanta fiind si nevazatoare, intrucat acestea nu i-au spus ca se partaja de fapt si cota proprie a reclamantei din bunuri. Pe de alta parte, prin modalitatea concreta de partajare, s-au impartit si bunuri ce apartineau unei succesiuni nedeschise, astfel de pacte fiind interzise de legislatia civila, sub sanctiunea nulitatii absolute.
                      A mai aratat ca actul de partaj voluntar a avut si o cauza ilicita, fiicele sale urmarind sa imparta si mostenirea sa prin actul de partaj voluntar, ce trebuia sa vizeze doar succesiunea defunctului ei sot.
In dovedirea cererii, legal timbrata, au fost solicitate proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
                      In cadrul probei cu inscrisuri, s-au depus la dosar, in copii simple, urmatoarele inscrisuri: certificat de incadrare in grad de handicap, certificat de deces al lui si de casatorie, actul de partaj voluntar autentificat cu nr. intocmit de catre BNP , certificat de mostenitor nr. , certificat de mostenitor suplimentar autentificat cu nr. , acte de stare civila, contract de vanzare cumparare nr..
           Paratilor le-a fost comunicata cererea principala, acestia formuland  intampinare la data de 19.03.2015, prin care au solicitat respingerea actiunii ca nefondate.
                      Ca si chestiuni prealabile, au invocat exceptia de tardivitate si de inadmisibilitate a actiunii principale.
                      Astfel, au aratat ca dezbaterea succesorala dupa bunicul comun s-a realizat in deplina cunostinta de cauza de catre toate partile implicate, care, mai mult, au respectat si dorinta defunctului cu privire la modalitatea de impartire a bunurilor. Au aratat ca bunicii comuni au fost proprietari codevalmasi, anterior partajului fiecare avand cate o cota ideala de ½ din bunuri. Ori, cota ideala face posibil ca in cadrul unui partaj un copartajant sa primeasca bunul sau un dezmembramant al dreptului de proprietate sau o suma de bani. Ori, au aratat paratii, imprejurarea ca mostenitorul direct, in speta mama paratelor a decedat nu poate face admisibila repunerea in discutie a acestor imprejurari, dupa 9 ani de zile de la efectuarea partajului voluntar, ceea ce pune probleme si privitor la prescriptia dreptului material la actiune. Probabil ca la mijloc se afla alte considerente, bunica fiind influentata de o verisoara a paratilor.
                        Pe de alta parte, actiunea este si inadmisibila in raport de dispozitiile art. 5 Cod civil, privitor la actele lezionare, un astfel de temei neputand fi invocat decat de un minor, nu si de majori, cum se intampla in cazul spetei.
                       La data de , reclamanta a depus raspuns la intampinare, prin care a aratat ca exceptiile invocate de parate sunt nefondate. Cu privire la fondul cererii, paratele ignora temeiul de drept invocat in cererea de chemare in judecata, respectiv de nulitate absoluta a partajului autentic, intrucat s-a partajat si bunul propriu al reclamantei.
             Sub aspectul probatoriului, au fost incuviintate proba cu inscrisuri, iar la solicitarea instantei, BNP a depus in copii certificate, actele ce au stat la baza incheierii actului de partaj voluntar autentificat cu nr.
                        Prin incheierea sedintei publice din, prima instanta a respins proba testimoniala solicitata de reclamanta, ca neutila in dezlegarea pricinii, data fiind teza probatorie expres indicata, respectiv, ,,pentru a se arata ca, la momentul semnarii actului de partaja voluntar, reclamanta avea convingerea ca imparte doar bunurile defunctului sot si nu bunurile sale”.
                        Prin incheierea sedintei publice din ,, prima  instanta a pus in discutie si exceptiile invocate de parati, cu privire la care retine urmatoarele:
 I.  Exceptia de tardivitate a formularii actiunii, intrucat cererea s-a formulat dupa 9 ani, este nefondata. In primul rand, fata de motivele invocate de parati in sustinerea exceptiei, instanta a  retinut  ca nu este vorba de tardivitate, care este o sanctiune ce intervine in cazul nerespectarii unui termen procedural sau judecatoresc. In speta, este vorba de fapt de exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptie care este insa nefondata, intrucat actiunea in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic civil, este imprescriptibila (atat conform dispozitiilor de drept material vechi, in speta Decretul nr. 167/1958, cat si conform noilor dispozitii in materie, respectiv art. 2502 pct. 3 Cod civil).
                       II. Exceptia de inadmisibilitate a actiunii, invocata fata de dispozitiile art. 5 vechiul Cod civil, potrivit caruia majorul nu poate sa exercite actiunea in resciziune, este nefondata. Asa cum a  retinut anterior, instanta a fost investita cu o actiune in constatare a nulitatii absolute a unui act juridic si nu cu una in resciziune. Ca un efect practic al partajului voluntar expus de reclamanta poate fi legat de o posibila leziune, urmeaza a fi analizat doar prin prisma analizei motivelor de nulitate absoluta si nu ca temei principal al cererii, de altfel expres intemeiate pe motive de nulitate absoluta a actului juridic.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prima instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
            Prin actul de partaj voluntar autentic inregistrat cu nr. intocmit de catre BNP , f.13, 14 din dosar, reclamanta si autoarele paratelor au partajat, in buna invoiala, averea ramasa de pe urma defunctului sot si, respectiv tata, , decedat la data de , in .
                      Prin acest act autentic, s-au defalcat cotele legale si s-au partajat un apartament, o casa de locuit si un grajd, mentionate in cuprinsul certificatului de mostenitor  si al certificatului de mostenitor suplimentar autentificat cu nr. , reclamantei revenindu-i dreptul de uzufruct viager asupra acestor bunuri, iar celorlalte copartajante, revenindu-le nuda proprietate. Paratii din cauza sunt succesibilii copartajantilor, potrivit actelor de stare civila depuse la dosarul cauzei.
                      Potrivit actului de partaj autentic, partile au ramas in indiviziune cu privire la suprafata de teren de 18.600 mp.
                      Reclamanta a sustinut ca actul de partaj voluntar este lovit de nulitate absoluta, intrucat bunurile ce apartineau de drept reclamantei, in virtutea cotei sale legale de 1/2, au fost partajate de asemenea, iar prin modalitatea concreta de partajare s-au impartit si bunuri ce apartineau unei succesiuni nedeschise (anume a reclamantei), astfel de pacte fiind interzise de legislatia civila, sub sanctiunea nulitatii absolute.
                      Sustinerile reclamantei sunt nefondate, impartirea voluntara analizata respectand cotele fiecarui copartajant,de altfel expres defalcate in cuprinsul actului de partaj voluntar autentic. Atribuirea nudei proprietati catre copartajantele autoare ale paratilor, cu retinerea uzufructului viager in favoarea reclamantei, nu reprezinta si partajul averii acesteia din urma. 
Pactul asupra unei succesiuni nedeschise reprezinta, conform art. 965 alin 2 Cod civil, coroborat cu art.702 Cod civil, ambele aplicabile succesiunii deschise in anul 2005, un contract/act unilateral prin care, fie se renunta la o mostenire viitoare, fie se instraineaza drepturi eventuale ale unei parti din mostenire (cea nedeschisa). Or, in speta, nu acesta este cazul, neexistand renuntari sau instrainari de posibile bunuri succesorale ale reclamantei. Pe de alta parte, chiar persoana despre a carei mostenire nedeschisa este vorba a participat la incheierea actului autentic de partaj, retinandu-si pentru sine un dezmembramant al dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse partajului si un drept in indiviziune asupra unui alt bun succesoral al defunctului , neputandu-se asadar discuta nici despre vreo disproportie vadita a loturilor, intrucat, chiar asa de ar fi, acestea ar putea fi oricand reechilibrate prin partajul bunului ramas in indiviziune. De altfel, nu este sigur nici de ce reclamanta a considerat ca, prin modalitatea de partaj mentionata mai sus, s-ar fi adus, concret, vreo atingere cotei sale legale de proprietar.
            Dincolo de aceste aspecte, prima instanta a  mai retinut ca, prin actiunea introductiva de instanta, reclamanta a sustinut ca exista o cauza ilicita care afecteaza valabilitatea acestui partaj autentic, intrucat partile au cunoscut ca partajeaza si un bun al altuia decat decujus, urmarind (impreuna cu reclamanta dar profitand de necunoasterea dispozitiilor legale de catre aceasta) ca reclamanta sa fie privata de exercitarea drepturilor legale proprii conferite cu privire imobile.
Cauza actului juridic civil, privita ca o conditie de valabilitate a actului juridic, cuprinde doua elemente: scopul imediat, numit si scopul obligatiei („causa proxima”), care prezinta un caracter abstract si invariabil in cadrul fiecarei categorii principale de acte juridice si scopul mediat, numit si scopul actului juridic („causa remota”, motivul determinant al incheierii fiecarui act juridic in parte), care prezinta un caracter concret si variabil in functie de specificul actului juridic respectiv.
  De asemenea, conform art. 948 alin 2 C.civ. „valabilitatea cauzei este prezumata pana la proba contrara”, iar sarcina unei astfel de probe incumba in mod neindoielnic celui ce invoca nevalabilitatea cauzei.
             Ca atare, in prezenta cauza, chestiunea caracterului ilicit al cauzei invocata de reclamanta urmeaza a fi avuta in vedere de catre instanta prin raportare la scopul concret al partajului de bunuri succesorale si la motivul determinant care a stat la baza incheierii acestui act prin prisma dovezilor aduse de reclamanta referitoare la nevalabilitatea scopului urmarit de copartajanti prin incheierea actului juridic mentionat.
           Mai departe, instanta retine si subliniaza ca nulitatea ca sanctiune a nerespectarii conditiilor de validitate a actului opereaza pentru cauze existente la momentul incheierii actului.
           Mai trebuie precizat in acest punct al analizei, ca se socoteste frauda la lege, cand anumite norme legale sunt folosite, nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative, cu alte cuvinte o nesocotire oculta a legii, prin abaterea unor dispozitii legale de la sensul si spiritul lor.
           Caracterul fraudulos al conventiei private incheiate rezida in intentia evidenta de a se incalca dispozitii legale.
Buna-credinta este credinta, convingerea persoanei ca cel de la care cumpara are toate calitatile cerute de lege pentru a vinde bunul, respectiv este adevaratul proprietar al bunului respectiv, revenind celui ce invoca lipsa sa sarcina de a dovedi reaua-credinta a cumparatorului.
            Or, din ansamblul materialului probator administrat in cauza, nu se poate retine ca mostenitorii numitului ar fi fost de rea credinta la incheierea actului de partaj, urmarind astfel un scop nelegitim, respectiv a prejudicia reclamanta de dreptul sau propriu de proprietate. Probele administrate de reclamanta  pentru a dovedi contrariul celor expuse mai sus nu sunt in masura sa rastoarne prezumtia legala de valabilitate a cauzei acestui act juridic, tinand seama de cele ce preced cu privire la neincalcarea vreunui drept al reclamantei prin modalitatea de partaj a bunurilor sotului acesteia, potrivit cotelor de mostenire. Trebuie subliniat ca nici proba testimoniala solicitata de reclamanta nu ar fi fost utila in cauza, devreme ce teza probatorie, solicitata expres reclamantei asistate de aparator calificat, a fost ‚,pentru a se arata ca, la momentul semnarii actului de partaj voluntar, reclamanta avea convingerea ca imparte doar bunurile defunctului sot si nu bunurile sale’.
               Fata  de aceste considerente, instanta a dispus respingerea actiunii reclamantei, ca nefondata.
                          In aplicarea dispozitiilor art. 451 Cod procedura civila, instanta a respins cererea reclamantei privitoare la cheltuieli de judecata si, constatand ca aceasta este in culpa procesuala fata de parati, a dispus obligarea sa catre acestia din urma la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, ce constau in onorariu avocatului ales al acestora.
                       Impotriva sentintei primei instante de fond a declarat apel reclamanta , solicitand admiterea apelului, anularea sentintei apelate, retinerea cauzei spre competenta solutionare si administrarea probatoriului pe care ceasta l-a solicitat la instanta de fond, iar aceasta l-a respins, iar pe fond, solicita admiterea actiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea apelului declarat, intimata critica sentinta primei instante sub urmatoarele aspecte:
In fapt, prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei , reclamanta a solicitat sa se constate nulitatea absoluta partiala a actului de partaj voluntar autentic inregistrat sub nr. intocmit de catre BNP .
In esenta, in motivarea actiunii, a aratat ca aceasta, , a fost casatorita cu , a avut doua fiice, pe  si , care la randul lor au decedat.
Fiica sa, , a decedat la data de  si are ca mostenitori pe  si pe .
, cu ultimul domiciliu in comuna, jud. Neamt, a decedat la data de  si are ca mostenitori pe si .
Sotul sau, , a decedat la data de  si pentru ca fiicele sale doreau sa li se dea bunurile care se cuvin dupa tatal lor, la insistentele acestora a mers la notar si a incheiat actul de partaj voluntar nr. .
Instanta de fond a refuzat administrarea probelor solicitate de catre reclamanta, cu exceptia probei cu inscrisuri, proba cu martori fiind respinsa.
In urma administrarii acestei probe, s a pronuntat sentinta civila nr. , prin care i s a respins actiunea, cu motivarea ca, in cauza de fata, nu s a partajat si cota sa parte din bunuri comune si faptul ca aceasta a primit un dezmembramant al dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor ii este suficient pentru indestularea cotei chiar si din succesiunea sa, nedeschisa inca.
De asemenea, se mai mentioneaza in sentinta pronuntata, ca, in cauza de fata, nu este vorba despre o deschidere a unei succesiuni a unei persoane inca in viata si ca nu a existat nicio cauza ilicita, cu privire la incheierea actului de partaj voluntar.
Considera apelanta ca solutia pronuntata este netemeinica si nelegala, solicitand anularea acesteia sa anulati,  administrarea probei cu depozitiile martorilor indicati in actiune, iar pe fond sa fie admisa actiunea, asa cum a fost formulata.
Apelanta critica sentinta primei instante de fond, invocand urmatoarele aspecte de nelegalitate si netemeinicie:
Primul motiv de apel se refera la faptul ca Judecatoria , in mod gresit a aratat in considerentele sentintei pronuntate, faptul ca, prin acceptarea desmembramantului asupra bunurilor ce compun masa de bunuri comune, ce a fost stabilit in favoarea sa in actul de partaj voluntar, ii este indestulata cota ce i se cuvine din mostenirea defunctului sot si din propria mostenire si ca actul de partaj este incheiat in mod corect.
I se pare necrezut ceea ce s a consemnat in sentinta pronuntata, nu intelege cum este posibil sa se sustina ca nu ar fi  important ca i s a partajat bunul sau, desi ea inca nu este decedata.
Dispozitiile legale ce au fost incalcate sunt cele prevazute de art. 965 alin. 2 din vechiul Cod Civil similare cu cele din art. 956 din Noul Cod Civil, dar aplicabile sunt cele din Codul de la 1864: ,,daca prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absoluta actele avand ca obiect drepturi eventuale asupra unei mosteniri nedeschise inca”.
Analizand continutul actului de partaj voluntar, se poate observa ca, prin acesta, a fost dezbatuta si succesiunea sa, desi aceasta este in viata, iar bunurile pe care le are si care ar fi trebuit partajate dupa decesul sau este tocmai cota de ½ din bunurile dobandite cu defunctul sau sot, bunuri pentru care a muncit toata viata.
Instanta de fond interpreteaza cu totul eronat articolul din Codul Civil care arata in mod clar ca orice pact asupra unei succesiuni nedeschise este nul absolut.
Judecatoria  sustine in considerente, ca nu este suficient sa se realizeze un act de partaj ca in cauza de fata, prin care sa fie impartita si averea unei persoane inca in viata, ci trebuie sa se fi facut acte de dispozitie cu privire la acea mostenire nedeschisa.
Nimic mai fals, atata timp cat legea este extrem de clara in privinta faptului ca orice succesiune se deschide doar prin moartea unei persoane, iar cat timp este in viata, ea poate sa dispuna de bunul sau dupa cum doreste, considera ca au fost incalcate si interpretate eronat dispozitiile legale mai sus mentionate.
Apelanta reclamanta arata ca a promovat prezenta cauza tocmai pentru ca nu a cunoscut ca, prin acel act de partaj voluntar, i s a partajat si cota sa din dreptul sau de proprietate.
Nu este corect ca pana la decesul sau, nepotii sai sa ii instraineze deja cota parte din dreptul sau de proprietate, ce i se cuvine in calitate de coproprietar asupra bunurilor dobandite in timpul vietii cu defunctul sau sot.
Instanta de fond motiveaza, in mod cu totul eronat, ca daca i s a atribuit acel drept de uzufruct pentru bunurile succesorale ale sotului si ale sale, i se indestuleaza cota sa de proprietate din bunurile comune.
Nu crede ca este corecta logica instantei de fond, atata timp cat reclamanta doreste ca partea sa de 1/2 din toate bunurile comune, proprietate proprie, sa o doneze sau sa o vanda altei persoane, insa prin actul de partaj voluntar incheiat, cota sa a ramas goala de continut, ea a ramas fara niciun bun, desi nu este inca decedata.
Considera ca instanta de fond a interpretat in mod gresit textul legal pe care trebuia sa il aiba in vedere si sa constate nulitatea actului de partaj voluntar.
Un alt motiv de apel se refera la faptul ca, in mod gresit Judecatoria , a considerat ca actul de partaj voluntar nu este lovit de nulitate absoluta, pentru ca loturile nu sunt disproportionate, chiar daca se imparte si succesiunea sa, pentru ca acesteia i a fost atribuit uzufructul bunurilor succesorale (inclusiv asupra cotei parti din mostenirea sa viitoare), iar intimatelor li s a atribuit nuda proprietate asupra tuturor bunurilor ce compun masa succesorala, atat dupa defunctul sot, si ca acel teren de 18.000 de m.p a ramas in indiviziune, reclamanta putand sa preia o parte din acesta, fiindu i suficient pentru a acoperi atat cota legala de mostenitor, cat si cota proprie.
Considera apelanta ca logica instantei de fond este cel putin bizara, deoarece, chiar daca i s a atribuit reclamantei uzufructul bunurilor dobandite cu fostul sot, acesta trebuia sa fie doar asupra cotei ce ii revenea in calitate de mostenitor legal si nu sa i se impute si asupra succesiunii sale nedeschise.
De asemenea, intimatele au fost favorizate prin faptul ca lor li s a atribuit intreaga nuda proprietate asupra bunurilor ce compun masa bunurilor comune a acestora, celor doi fosti soti, si nu doar asupra cotei parti ce le revenea acestora dupa defunctul sot, asa cum stia ea ca se procedeaza.
Nu este posibil acest lucru si nu este legal, pentru ca reclamanta-apelata, in prezent, nu mai are nicio parte din nuda proprietate asupra bunurilor comune proprii, pentru ca aceasta a fost deja partajata, desi ea nu este decedata.
De asemenea, nici sustinerea instantei de fond, ca poate sa isi indestuleze cota din suprafata de 18.000 de m.p teren extravilan ramas in indiviziune, nu este corecta, pentru ca valoarea acestui teren nu poate fi echivalata cu valoarea unui apartament, a unei case si a unui teren intravilan.
Instanta de fond nu a inteles esenta acestui litigiu, incalcandu-i-se dreptul de proprietate legal prevazut de Conventia CEDO si toata legislatia civila; aceasta are dreptul sa faca ceea ce doreste cu cota sa de bun comun, in calitate de proprietar, atat cu privire la nuda proprietate, cat si cu privire la uzufructul acestor bunuri.
Nu trebuie sa i se ingradeasca dreptul sau de dispozitie pana la decesul sau, cu privire la cota ce i se cuvine din bunurile comune dobandite cu fostul sot, respectiv cota de ½ din: apartamentul compus din doua camere si dependinte situat in , str. pe care 1-a dobandit in baza contractului de vanzare-cumparare nr. ; suprafata de 600 de m.p. teren curti constructii situata in comuna Piatra Soimului, jud. Neamt; casa de locuit in suprafata de 72 de m.p. edificata de cei doi fosti soti in anul 1956 si un grajd, situate ambele, pe terenul de mai sus, respectiv in comuna Piatra Soimului, jud. Neamt
Pe langa aceste bunuri, ce au fost partajate prin actul de partaj ce face obiectul prezentului litigiu, defunctul sau sot a mai avut in proprietate si suprafata de 18.600 m.p teren situat pe raza comunei Piatra Soimului, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. , si care nu a facut obiectul actului de partaj, mostenitoarele acestuia ramanand in indiviziune cu privire la acest teren.
Prin actul de partaj voluntar incheiat la notar, s au partajat bunurile enumerate mai sus, fara a i se respecta cota sa de 1/2 in calitate de bun propriu din bunurile comune dobandite cu defunctul sot, respectiv cota de 1/2 din apartament, teren, casa, grajd, aceste bunuri fiind impartite in integralitatea lor, apelanta-reclamanta ramanand fara nicio cota proprie.
Astfel, arata apelanta ca:
-  nuda proprietate asupra apartamentului in integralitatea sa a fost atribuita fiicei sale , desi corect era ca aceasta sa primeasca doar cota de 1/2, iar ea sa ramana cu cota sa de ½, in calitate de bun propriu;
- nuda proprietate asupra imobilelor constand in suprafata de 600 de m. p. teren curti constructii, precum si asupra casei in suprafata de 72 de m. p si a grajdului in suprafata de 24 de m. p., a fost atribuita in integralitatea sa celeilalte fiice a sa , ea din nou fiind vitregita de cota sa de 1/2 in calitate de bun propriu;
- de asemenea, desi in finalul actului de partaj se mentioneaza ca suprafata de 18.600 m. p. teren ramane in indiviziune tuturor copartajantelor, anterior acestui aliniat se arata ca nuda proprietate pentru suprafata de 600 de m.p revine copartajantei .
Actul de partaj constituie un pact asupra unei succesiuni nedeschise, motiv pentru care a promovat prezenta actiune.
Un alt motiv de apel se refera la faptul ca, in mod gresit instanta de fond a considerat ca, in cauza de fata nu a existat o cauza ilicita, pentru ca ea a cunoscut faptul ca, prin actul de partaj voluntar se impart si bunurile sale, si, cu toate acestea, a semnat acest act.
Asa cum a aratat si la instanta de fond, reclamanta-apelanta este nevazatoare, aspect confirmat de certificatul de incadrare in grad de handicap nerevizuibil, depus la dosarul cauzei, si actul de partaj pentru ca i s au partajat si bunurile sale prin actul de partaj voluntar, aceasta considera ca act este nul.
Considera apelanta ca a fost inselata de fiicele sale, ca i s au luat si bunurile acesteia, actul de partaj fiind lovit de nulitate absoluta, pentru ca i s a partajat si cota sa de bun propriu, respectiv cota de 1/2 din bunurile comune ce i se cuvenea ei.
Faptul ca, prin acest act de partaj voluntar, apelanta a fost defavorizata, rezulta si din faptul ca, la aceeasi data de , la care a fost incheiat actul de partaj voluntar, s a emis si certificatul de mostenitor nr. , in care s a retinut corect ca doar cota de 1/2 din bunurile enumerate anterior compun masa de partaj a defunctului sot, cealalta jumatate din aceste bunuri trebuind sa i se cuvina acesteia, in calitate de bun propriu, ceea ce nu s a mai intamplat in momentul semnarii actului de partaj voluntar.
Pentru ca, la notar, reclamanta-apelanta nu a putut citi actul, ci i a fost citit de fiicele sale, acestea i-au  citit doar certificatul de mostenitor.
Reaua credinta a acestora este mai mult decat evidenta si nu trebuia sa mai fie dovedita de catre reclamanta, asa cum sustine instanta de fond, pentru ca, daca in aceeasi zi s a incheiat certificatul de mostenitor nr. in care este trecut in mod corect ca succesiunea defunctului se compune din cota de 1/2 din apartament, casa, teren, grajd, iar in actul de partaj voluntar incheiat exact la aceeasi data si in acelasi timp se mentioneaza ca masa defunctului se compune din cota de 1/1 din apartament, casa, grajd, teren, i se pare mai mult decat evidenta greseala comisa, motiv pentru care apelanta solicita sa fie analizat continutul acestor doua acte, pentru a observa aceste inadvertente ce au condus la partajarea averii sale, desi aceasta nu este decedata.
Un alt motiv de apel se refera la faptul ca, in mod gresit, instanta de fond nu a admis proba cu depozitia martorului solicitat de catre reclamanta  la instanta de fond. Considera ca aceasta proba era utila solutionarii cauzei, ca ar fi trebuit sa fie admisa, pentru a dovedi situatia de fapt din cauza de fata.
Sustinerea instante de fond potrivit careia, in cauza nu a fost propusa o teza probatorie care sa ajute in solutionarea prezentei cauze, solicita sa fie inlaturata, pentru ca nu este reala, deoarece era evident ca intentia reala a reclamantei era sa nu isi imparta propriile bunuri, ci doar cota sotului sau, iar instanta, din oficiu, avea posibilitatea sa interogheze martorul asupra tuturor aspectelor esentiale ale cauzei.
Intimatele  si , au formulat intampinare la apelul declarat in cauza, solicitand respingerea acestuia ca nefondat pentru urmatoarele motive:
 Arata ca bunica acestora a avut doua fiice, respectiv pe mama lor, , si pe , ambele fiice i au predecedat.
Mama acestora, , a decedat la , iar matusa lor, , a decedat la . La decesul bunicului acestora, , din, cand si mama si matusa erau in viata, s a facut dezbaterea succesiunii dupa bunic (tatal lor).
La dezbaterea succesorala s a avut in vedere in primul rand dorinta bunicii, care si-a rezervat dreptul exclusiv de a avea stapanirea tuturor bunurilor, pe tot timpul vietii ei, si ambele fiice ale sale i au respectat vointa. Nu este normal ca, dupa 9 ani de zile de la acest partaj, in care s a respectat intrutotul vointa bunicii, si ambele fiice i au respectat dorinta de a si asigura folosinta bunurilor pe tot timpul vietii, aceasta sa vina si sa pretinda, invocandu-si propria turpitudine, o pretinsa nulitate a actului de partaj voluntar.
Initial, reclamanta a mers pe ideea unei leziuni, pe care o mentioneaza de fapt si in acest apel, cu mentiunea ca ar exista o disproportie intre cota sa ideala si ceea ce faptic a inteles sa primeasca si sa isi materializeze in lotul sau.
Formularea unei pretentii de anulare a actului de partaj voluntar este un contract de tranzactie, care a materializat vointa celor 3 mostenitoare, pe motivul ca una din mostenitoare a fost lezata, primind mai putin decat cota ideala, din punct de vedere juridic are incadrarea in drept de invocare a leziunii.
In codul civil vechi, dar chiar si in codul actual (neaplicabil in cauza), dreptul de a formula cerere de anulare pentru motivul disproportiei valorice, deci a leziunii, este recunoscut numai minorilor, iar pentru majori este, potrivit art. 1185 vechiul cod, inadmisibil. Astfel, orice persoana dupa ce a incheiat o conventie, nu mai poate sa se razgandeasca, invocand ca ceea ce a primit aceasta, in mod fizic, ar fi in fapt mai putin decat cota ideala la care era indreptatita, chiar daca atat interesele, aliantele ei, preturile, oportunitatile in timp s ar modifica, si cu atat mai mult in speta fata, aceasta razgandire a intervenit dupa o perioada atat de indelungata.
Cat timp mama si matusa intimatelor au fost in viata, aceasta a fost dorinta tuturor celor 3 comostenitoare, care au tinut cont si au respectat intrutotul optiunea bunicii acestora.
Faptul ca a decedat mama, nu trebuie sa conduca la deschiderea posibilitatii anularii unui partaj voluntar facut in urma cu 9 ani, intrucat s-ar aduce atingere principiului stabilitatii actelor juridice si al securitatii juridice a proprietatii.
Daca s-ar admite aceasta idee, ar insemna ca nicio persoana nu ar putea avea stabilitate asupra unei optiuni facute cu ocazia unei dezbaterii succesorale sau a incheierii unui act si s ar gasi diferite pretexte pentru a se cere oricand si oricum anularea respectivului inscris.
                     Primul motiv de apel reprezinta o critica adusa considerentelor sentintei.
           Astfel, instanta in mod corect a statuat ca interesul si drepturile legale ale reclamantei, au fost respectate atunci cand aceasta, din propria sa initiativa a solicitat si i s a acceptat in cadrul partajului, sa primeasca dreptul de folosinta asupra ambelor imobile, apartament si casa, pe tot timpul vietii sate.
Acesta a fost interesul sau, respectiv acela de a avea posesia ambelor imobile si cele doua fiice i au respectat aceasta dorinta, iar pentru faptul ca i-au predecedat, nu trebuie sa se ajunga la posibilitatea de razgandire si de anulare a acestei conventii legale.
In mod corect instanta de fond a constatat ca nu exista o disproportie, atata timp cat reclamanta si a retinut dreptul de a stapani pe tot timpul vietii sale, atat apartamentul cat si casa, si mai mult, si a rezervat si starea de indiviziune asupra unui teren de 1,86 ha.
Acest aspect al unei disproportii, asa cum au aratat mas sus, are incadrarea juridica a invocarii unei leziuni, care este admisibila numai atunci cand este invocata de un minor. Chiar si aceasta invocare a leziunii, chiar pentru un minor, este supusa si ea unui termen de prescriptie, care este depasit, de peste 3 ori.
 Se invoca imprejurarea ca s ar fi facut partajul unei succesiuni viitoare, respectiv de catre reclamanta a bunurilor proprii. Acest lucru este inexact, intrucat bunicii acestora au fost proprietari, in indiviziune in devalmasie, ei nu aveau decat o cota ideala de cate ½ din imobile, prevazuta in certificatul de mostenitor.
Bunicii intimatelor nu aveau materializata fizic cota lor ideala si, in aceste conditii, cota ideala permite ca cei ce o detin sa primeasca la partaj:
- bunul in totalitatea lui, sa nu primeasca nici o cantitate din bun, ci doar o sulta, sau sa primeasca un dezmembramant, etc.
Putea sa existe o dezbatere a succesiunii viitoare doar atunci cand intre cei doi soti ar fi existat un partaj si bunica lor ar fi avut in lot si o concretizare fizica a cotei sale ideale.
A fost alegerea sa si in concordanta cu interesele sale, cu dorinta de a si asigura stapanirea pe tot timpul vietii, atat a apartamentului cat si a casei. Aceasta se dovedeste ca a fost cea mai buna alegere, intrucat viata reclamantei a fost si este mai indelungata decat viata ambelor fiice ale sale care i au predecedat. Reclamanta s a bucurat si se bucura continuu pe tot timpul vietii de stapanirea ambelor imobile.
In cauza, nu a existat o dezbatere a unei succesiuni viitoare.
Dispozitiile art. 965 alin. 2 si art. 702 cod civil prevad nulitatea unei renuntari la o succesiune viitoare, sau a unei instrainari de bunuri a unor succesiuni nedeschise.
Intrucat reclamanta nu avea o cota fizica de proprietate, ci doar o cola ideala, a inteles sa si materializeze in cadrul partajului in acest mod, cel mai avantajos pentru ea aceasta cota.
In speta, nu este vorba despre dezbaterea unei succesiuni viitoare.
Precizeaza ca, in calitate de coproprietar asupra unei cote parti ideale, subiectul poate sa isi aleaga la o iesire din indiviziune, respectiv partaj: o suma de bani reprezentand sulta; dreptul de proprietate asupra unei parti determinate fizic din imobil; dezmembraminte ale dreptului de proprietate a tuturor imobilelor sau asupra unei parti fizice determinate a unor imobile.
Alegerea a fost facuta de cele trei parti si fiecare si a gandit interesul si dreptul sau, iar alegerea facuta de bunica lor a fost cea mai adecvata pentru dansa si nu reprezinta din punct de vedere juridic nicio renuntare la cota sa ideala de proprietate si nici o dezbatere a unei succesiuni viitoare.
In cauza, putea subzista ideea unei dezbateri pentru o succesiuni viitoare, numai in cazul in care ar fi fost facut partajul de bunuri comune intre cei doi bunici, bunicii acestora i s ar fi dat in lot o parte fizic determinata dintr un imobil, si in cadrul partajului voluntar, ea ar fi cedat partea fizica primita la partajul de bunuri comune.
Atat timp cat nu a existat un partaj fizic anterior care sa i delimiteze fizic cota ideala a dreptului sau de proprietate, partajul voluntar incheiat nu reprezinta o impartire a unei succesiuni viitoare, ci modul in care a inteles sa si materializeze cota ideala a dreptului sau, care se putea detasa total de bunuri, putand avea reprezentarea unei sume de bani, dar a ales sa reprezinte prerogative cea „mai palpabila stapanirii, respectiv dezmembramantul uzufructului asupra imobilelor.
In speta, nu exista nicio cauza juridica ilicita, intrucat reclamanta, in calitate de coproprietar coindivizar, avand cota ideala asupra bunului, si a analizat in concret necesitatile momentului si anului dezbaterii succesiunii, 2005, si a ales in functie de scopurile sale. Scopul partajului de bunuri succesorale fiind acela de a si indestula cel mai bine nevoile, in functie de drepturile proprii si dorintei personale.
Asa a fost intelegerea celor 3 parti, si nu inseamna ca daca una dintre parti se razgandeste, trebuie sa i fie afectata dupa aproape 10 ani valabilitatea actului autentic de partaj.
Din capul locului este vadita irelevanta probei testimoniale, intrucat nu este nimic contestat sau necunoscut in cauza, deoarece atat reclamanta, cat si cele doua fiice ale sale, cunosteau, iar prezent si ei ca mostenitori cunosc ca dreptul asupra celor doua imobile era un drept ideal de cate 1/2 si acesta s a impartit. Se putea imparti in orice modalitate. Se putea ca bunica acestora sa aprecieze ca i ar fi fost mai utila o suma de bani si nu primea nimic in mod fizic din cele doua case, iar aceasta nu insemna ca s a dezbatut o succesiune viitoare, fiindca jumatatile ei din fiecare casa nu i au revenit fizic.
In toate partajele succesorale, notariale cat si judiciare se fac astfel de imparteli, in care sotul supravietuitor nu primeste neaparat si fizic echivalentul cotei sale din imobil, dar aceasta nu insemna ca el si a dezbatut propria succesiune viitoare.
Analizand apelul declarat de reclamanta  impotriva sentintei primei instante de fond, in limitele efectului devolutiv al apelului si in raport de motivele invocate, in cadrul dispozitiilor art. 476 si art. 477 Cod procedura civila, Tribunalul constata ca este nefondat pentru urmatoarele considerente:
In primul rand, a solutionat in mod corect exceptia invocata de tardivitate a formularii actiunii, retinand ca, in speta, este vorba efectiv de exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, exceptia fiind nefondata, intrucat actiunea in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic civil, astfel cum a fost investita instanta in cadrul disponibilitatii partilor in procesul civil, este imprescriptibila (atat conform dispozitiilor de drept material vechi, in speta Decretul nr. 167/1958, cat si conform noilor dispozitii in materie, respectiv art. 2502 pct. 3 Cod civil).
De asemenea, a fost respinsa in mod corect, ca nefondata, exceptia de inadmisibilitate a actiunii, invocata fata de dispozitiile art. 5 vechiul Cod civil, potrivit caruia majorul nu poate sa exercite actiunea in resciziune, deoarece, asa cum s a retinut anterior, in principal, prima instanta a fost investita cu o actiune in constatare a nulitatii absolute a unui act juridic, si nu cu una in resciziune.
Privind fondul cauzei, in raport cu considerentele sentintei si motivele de apel sustinute, Tribunalul retine urmatoarele considerente:
Prin actul de partaj voluntar autentic, inregistrat cu nr. , intocmit de catre BNP , f. 13, 14 din dosar, reclamanta si autoarele paratelor au consimtit cu privire la partajatul voluntar avand ca obiect o incetare partiala a starii de indiviziune asupra unor bunuri din averea ramasa de pe urma defunctului sot si, respectiv tata, , decedat la data de , in .
Astfel, prin actul autentic de partaj voluntar nr.  din , (fila 13, ds. fond), reclamanta  si fiicele sale,  si , intre timp decedate, si reprezentate in acest proces prin paratii – intimati, au consimtit cu privire la iesirea partiala din indiviziune asupra bunurilor din averea succesorala a defunctului , decedat la data de , aceste bunuri formand obiectul dezbaterii succesorale notariale in baza certificatului de mostenitor suplimentar nr.  la certificatul de mostenitor nr.  din (fila 15, ds. fond). Conform certificatului de mostenitor suplimentar, s a constatat compunerea masei succesorale cu cota de ½ din: 1. apartament compus din doua camere si dependinte, situat in , str. ; 2. supr. de 600 m. p.” teren curti-constructii, situata in intravilanul satului si comunei , judetul Neamt; 3. o casa de locuita, construita din caramida, data in folosinta in anul 1956, si un grajd, construit din boltari, dat in folosinta in anul 1986, situata in intravilanul satului si comunei , judetul Neamt, pe terenul curti constructii mentionat la pct. 2.
De asemenea, prin actul autentic de partaj voluntar, partile au convenit cu privire la cotele parti cuvenite fiecareia, respectiv: , i a revenit cota de 10/16, reprezentand cumulul intre cota de 2/16, cota succesorala la mostenirea defunctului sot, , si cota de 8/16, cota sa din masa bunurilor comune mentionate anterior, conform certificatului de mostenitor suplimentar nr. /. Copartajantelor,  si , le au revenit cote de cate 3/16 fiecare, cu titlu de cote succesorale la mostenirea defunctului , de altfel, fiind preluate cotele parti stabilite prin certificatul de mostenitor pentru fiecare dintre acestea.
Cat priveste modalitatea concreta de iesire din indiviziune asupra acestor bunuri, astfel cum sunt mentionate in cuprinsul certificatului de mostenitor suplimentar autentificat cu nr.  din, partile actului de partaj voluntar au consimtit ca reclamantei sa i revina dreptul de uzufruct viager asupra acestor bunuri, iar celorlalte copartajante, sa le revina nuda proprietate.
Potrivit actului de partaj autentic, partile au ramas in indiviziune cu privire la suprafata de teren de 18.600 mp.
In cauza, reclamanta a sustinut ca actul de partaj voluntar este lovit de nulitate absoluta, intrucat bunurile ce i au apartinut de drept, in virtutea cotei sale legale de 1/2, au fost partajate de asemenea, iar prin modalitatea concreta de partajare s au impartit si bunuri ce apartineau unei succesiuni nedeschise (anume a reclamantei), astfel de pacte fiind interzise de legislatia civila, sub sanctiunea nulitatii absolute. In drept, a sustinut ca dispozitiile legale ce au fost incalcate sunt cele prevazute de art. 965 alin. 2 din vechiul Cod civil, similare cu cele din art. 956 din Noul Cod civil, dar aplicabile sunt cele din Codul de la 1864: „daca prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absoluta actele avand ca obiect drepturi eventuale asupra unei mosteniri nedeschise inca”.
In esenta, reclamanta considera ca, din moment ce a fost cumulata si cota sa de ½ din bunurile comune, si in final s a iesit din indiviziune pentru integralitatea acestor bunuri ce au facut obiectul certificatului de mostenitor suplimentar din , implicit, a fost dezbatuta si succesiunea sa, desi aceasta este in viata.
Acest prim motiv de apel este nefondat. Astfel, cum se retine in mod intemeiat prin motivele sentintei, pactul asupra unei succesiuni nedeschise reprezinta, conform art. 965 alin. 2 Cod civil, coroborat cu art. 702 Cod civil, ambele aplicabile succesiunii deschise in anul 2005, un contract/act unilateral prin care, fie se renunta la o mostenire viitoare, fie se instraineaza drepturi eventuale ale unei parti din mostenire (cea nedeschisa). In speta, decujus – persoana despre a carei mostenire este vorba -, este defunctul , iar prin certificatul de mostenitor suplimentar s a efectuat dezbaterea notariala partiala a averii succesorale a defunctului, constand numai asupra bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei impreuna cu reclamanta .
Actul de partaj voluntar preia intocmai atat compunerea masei succesorale pana la concurenta cotei de ½ din comunitatea de bunuri, privind cele trei imobile, cat si cotele stabilite pentru fiecare dintre parti: cota de 2/8, stabilita in favoarea reclamantei, in calitate de sotie supravietuitoare, respectiv cotele de cate 3/8 stabilite in favoarea lui  si , in calitate de fiice.
In aceste conditii, atat bunurile imobile, cat si cotele care s au convenit prin actul de partaj suplimentar se limiteaza strict la averea succesorala a defunctului , in limita cotei sale de ½ asupra bunurilor comune. Pe de alta parte, Tribunalul subliniaza ca, in speta, se suprapun doua indiviziuni, respectiv comunitatea de bunuri a sotilor  si , si starea de indiviziune succesorala asupra cotei de ½ din aceleasi bunuri comune ramasa de pe urma defunctului . Este absolut evident in speta, ca nu fac obiect de partaj succesoral decat bunurile imobile mentionate in limita cotei de 1/2, conform cotelor succesorale retinute in certificatul de mostenitor suplimentar, si nici intr un caz nu se stabilesc cote succesorale raportate la o succesiune viitoare a reclamantei, dupa decesul acesteia.
Este adevarat ca iesirea din indiviziune s a convenit prin actul de partaj voluntar pentru integralitatea bunurilor, dar aceasta prin cumulul cotelor din masa bunurilor comune cu cotele succesorale cuvenite de pe urma mostenirii defunctului , cote ideale si abstracte nematerializate asupra unor bunuri anume. Aceasta modalitate de partajare se intalneste in toate cazurile in care sotul supravietuitor intra in concurenta cu alti mostenitori legali ai sotului sau decedat si in aceeasi cauza se dezbate iesirea din indiviziune asupra comunitatii de bunuri a sotilor, suprapusa cu iesirea din indiviziune asupra mostenirii sotului decedat.
Prin urmare, nu se poate sustine in speta ca prin actul de partaj voluntar partile ar fi convenit si cu privire la succesiunea viitoare a reclamantei. Daca s ar accepta o asemenea sustinere a reclamantei – apelante, ar insemna ca in toate succesiunile cu un succesibil sot supravietuitor, sa nu se poata admite efectiv iesirea din indiviziune, impotriva dispozitiilor art. 729 alin. 1 Cod civil anterior, conform carora nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune.
Tribunalul constata ca fiind nefondat si al doilea motiv de apel, prin care reclamanta sustine ca, in mod gresit, Judecatoria , a considerat ca actul de partaj voluntar nu este lovit de nulitate absoluta, pentru ca loturile nu sunt disproportionate, chiar daca se imparte si succesiunea sa, pentru ca acesteia i a fost atribuit uzufructul bunurilor succesorale (inclusiv asupra cotei parti din mostenirea sa viitoare), iar intimatelor li s a atribuit nuda proprietate asupra tuturor bunurilor ce compun masa succesorala, atat dupa defunctul sot, si ca acel teren de 18.000 de m. p a ramas in indiviziune. Astfel, cum s a aratat anterior, prin actul de partaj voluntar s a dispus numai asupra iesirii din indiviziune a succesiunii defunctului , suprapusa cu indiviziunea nascuta din comunitatea de bunuri din timpul casatoriei a sotilor, ceea ce a implicat si cota–parte devalmasa reclamantei de ½ din comunitatea de bunuri, unita cu cota succesorala de ¼ cuvenita acesteia in calitate de sot supravietuitor.
Privind modalitatea de iesire din indiviziune convenita, in sensul ca reclamantei i a revenit dreptul de uzufruct viager, iar celelalte doua parti au primit nuda proprietate asupra celor trei imobile/bunuri comune, Tribunalul nu poate retine un caracter disproportionat. Dimpotriva, este o modalitate de iesire din indiviziune care asigura o repartizare echilibrata pentru reclamanta si cele doua fiice ale ei in materializarea cotelor parti cuvenite, asa cum au fost acestea preluate din certificatul de mostenitor suplimentar si care nu pot fi contestate asupra cuantumului lor.
Faptul ca reclamanta – apelanta ar ramane lipsita de nuda proprietate asupra bunurilor comune ce au format obiectul actului de partaj voluntar, nu poate constitui in sine o nelegalitate, deoarece si nuda proprietate si dreptul de uzufruct viager constituie drepturi patrimoniale imobiliare, reglementate in prevederile Codului, fiecare dintre partile in litigiu beneficiind de exercitiul specific al acestora. Avand in vedere ca partile actului de partaj voluntar nu au realizat o evaluare a fiecaruia dintre bunurile imobile – apartament, supr. de 600 m. p., teren curti-constructii si casa de locuit, in speta, nu se poate aprecia decat asupra echilibrarii calitative a loturilor atribuite fiecareia, nu si asupra echilibrarii lor valorice. Aceasta insa nu este denatura sa afecteze valabilitatea actului de partaj voluntar, deoarece aceasta a fost vointa liber exprimata a partilor, inclusiv a reclamantei la data incheieri acestei conventii.
Nu este posibil acest lucru si nu este legal, pentru ca reclamanta apelata, in prezent, nu mai are nicio parte din nuda proprietate asupra bunurilor comune proprii, pentru ca aceasta a fost deja partajata, desi ea nu este decedata.
In acelasi motiv de apel, reclamanta critica sentinta, sustinand ca, desi in finalul actului de partaj se mentioneaza ca suprafata de 18.600 m. p. teren ramane in indiviziune tuturor copartajantelor, anterior acestui alineat se arata ca nuda proprietate pentru suprafata de 600 de m. p revine copartajantei . Asupra acestui aspect, Tribunalul constata ca, in timp ce supr. de 600 m. p., teren curti–constructii se inscrie intre bunurile comune ce au format obiectul certificatului de mostenitor suplimentar nr.  din, cu mentiunea expresa ca a fost dobandita de catre defunctul in timpul casatoriei cu sotia supravietuitoare, supr. de 18.600 m. p., este absolut distincta si face obiectul certificatului de mostenitor nr. , ca suma totala a supr. de 900 m. p., teren curti constructii, supr. de 3.400 m. p., teren agricol extravilan, supr. de 12.500 m. p., teren fanete si pasune si supr. de 1.800 m. p., teren fanete extravilan, revenind in cota de 1/1 in masa succesorala a defunctului. Practic, se materializeaza inca o data, in mod neechivoc, vointa partilor actului de partaj voluntar de a realiza o iesire partiala din indiviziune, numai asupra bunurilor formand obiectul certificatului de mostenitor suplimentar nr.  din , in timp ce pentru imobilele terenuri, supr. de 18.600 m. p., formand obiectul certificatului de mostenitor nr. , acestea au ramas in indiviziune.
Al treilea motiv de apel, prin care reclamanta critica sentinta pentru ca nu s a retinut in cauza cauza ilicita a actului de partaj voluntar, reaua credinta a celor doua fiice si inducerea ei in eroare de catre acestea, este de asemenea nefondat. Astfel, cum se retine prin considerentele sentintei, din ansamblul materialului probator administrat in cauza, nu se poate retine ca mostenitorii numitului ar fi fost de rea credinta la data incheierii actului de partaj voluntar, urmarind astfel un scop nelegitim, respectiv a prejudicia reclamanta asupra drepturilor sale coindivize nascute din comunitatea de bunuri si din starea de indiviziune succesorala ramasa dupa decesul sotului sau, . Probele administrate de reclamanta, pentru a dovedi contrariul celor expuse mai sus, nu sunt in masura sa rastoarne prezumtia legala de valabilitate a cauzei acestui act juridic, tinand seama de cele ce preced cu privire la neincalcarea vreunui drept al reclamantei prin modalitatea de partaj a bunurilor comune potrivit cotelor de mostenire, dar si cotei sale de ½ din comunitatea de bunuri codevalmasa.
In acest sens, in mod legal prima instanta s a intemeiat pe dispozitiile art. 948 alin. 2 C. civ. vechi, conform carora, „valabilitatea cauzei este prezumata pana la proba contrara”, iar sarcina unei astfel de probe incumba in mod neindoielnic celui ce invoca nevalabilitatea cauzei. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 1899 Codul civil, buna credinta se presupune totdeauna, iar sarcina probei revine celui ce invoca reaua credinta. Tribunalul considera ca, in speta, autoarele paratilor – intimati,  si , nu pot fi acuzate in mod intemeiat de rea credinta sau de inducerea in eroare, in conditiile in care incheierea actului de partaj voluntar a fost facuta in fata Notarului public, existand mentiunea expresa ca partile copartajante au citit continul actului de partaj, fiind acord cu acesta. Faptul ca reclamanta ar fi nevazatoare, constituie un handicap care nu ii poate afecta si descernamantul necesar pentru a si fi manifestat in cunostinta de cauza consimtamantul la incheierea actului de partaj voluntar.
In sfarsit, este nefondat si ultimul motiv de apel, prin care se sustine ca, in mod gresit, instanta de fond nu a admis proba cu depozitia martorului solicitat de catre reclamanta la instanta de fond, considerand ca aceasta proba era utila solutionarii cauzei, pentru a dovedi situatia de fapt din cauza de fata.
Astfel, cum s a retinut si prin considerentele sentintei, proba testimoniala solicitata de reclamanta nu ar fi fost utila in cauza, atat timp cat teza probatorie, solicitata expres reclamantei asistate de aparator calificat, a fost ‚, pentru a se arata ca, la momentul semnarii actului de partaj voluntar, reclamanta avea convingerea ca impart doar bunurile defunctului sot si nu bunurile sale”. De altfel, astfel cum s a retinut anterior, obiectul partajului voluntar il constituie cota de ½ din bunurile imobile mentionate, insa indiviziunea a implicat si cota proprie de ½, revenind reclamantei asupra acestor bunuri comune, astfel cum s a analizat in considerentele asupra primului motiv de apel. Oricum, daca reclamanta ar fi dovedit o eroare sau dol, ca viciere a consimtamantului reclamantei, ca motive de anulare a actului de partaj voluntar, pentru care chiar si termenul de prescriptie de drept comun de 3 ani s a implinit, avand in vedere ca a trecut o perioada de 3 ani.
Fata de aceste considerente, in mod legal si temeinic, prima instanta a dispus respingerea actiunii reclamantei, ca nefondata.
In consecinta, pentru motivele retinute in solutionarea apelului, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura, se va respinge apelul declarat de reclamanta , impotriva sentintei civile nr.  pronuntata de Judecatoria , jud. Neamt, si se va mentine ca fiind legala si temeinica aceasta sentinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta , cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat , situat in , , judetul Neamt impotriva sentintei civile nr. pronuntata de Judecatoria , jud. Neamt, in contradictoriu cu intimatii-parati, toti domiciliati in comuna,  si , cu domiciliul ales in , str. la familia .
Ia act ca intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata in apel.
Definitiva.