Competenta instantei romane in raport de disp. L.105/1992 si Regulemantul CE 1347/2000. Mandatul avocatului in cauzele de divort.

       Competenta instantei romane in raport de disp. L.105/1992 si Regulemantul CE 1347/2000. Mandatul avocatului in cauzele de divort. 
Dosar nr.1755/107/2006
Decizia Civila 152/A/30.06.2009


       Prin  actiunea  civila inregistrata  pe  rolul  Judecatoriei  Sebes  sub nr  2272/2005, reclamantul  T.I.   a chemat in judecata parata  T.D.A.   solicitand  desfacerea  casatoriei  incheiata de  parti  la 25.08.1970  si reluarea  de catre parata a  numelui  avut anterior  casatoriei .
In motivarea  cererii, reclamanta  a  aratat   ca partile s-au casatorit  la  data de  25.08.1970, din casatorie   rezultand  un  copil  in prezent  major. Avand   in vedere  ca  cei  doi  soti   au  fost separati  in fapt de  mai  multe ori , reclamantul   fiind   plecat in  alta tara, in F., de  peste  15  ani, iar  reluarea convietuirii nu mai este  posibila datorita  conduitei  paratei, se  impune  desfacerea  casatoriei.
In  drept, au  fost  invocate  dispozitiile  art. 37, 38  C fam .
Parata  a  formulat  intampinare ( f. 15 )  prin care  a  solicitat  declinarea  competentei in favoarea  instantei competente din F. ,iar  pe  fondul cauzei  admiterea actiunii de  divort , insa  din culpa  exclusiva a  reclamantului.
Cererea de  declinare  a competentei  in favoarea  instantei  competente  din F. a  fost   respinsa   de  instanta  de  fond , o astfel de  procedura  nefiind  admisibila , declinarea  competentei  putand  fi efectuata   doar   intre  instante  de  pe  teritoriul Romaniei .
De asemenea, s-a  stabilit  competenta  teritoriala  in   favoarea  Judecatoriei Sebes, fata de  dispozitiile  art. 607 Cod pr.  civila si  L. 105/1992  intrucat   ultimul  domiciliu  comun al paratilor  a  fost   in Sebes , reclamantul  locuind  si in  prezent  la  acelasi  domiciliu .
Prin  cererea  reconventionala  depusa  la  fila  105  din   dosarul instantei de  fond  prin avocat, parata  a  solicitat desfacerea   casatoriei   din culpa  exclusiva a  reclamantei  parata  reconventionala  si revenirea acesteia  la  numele  avut  anterior  casatoriei, acela de  M. . 
In drept, s-au  invocat   dispozitiile  art.37, 38  C. fam, art. 607  si urm  Cod pr.  civ.
Prin  sentinta  civila  nr. 378/2006, Judecatoria  Sebes  a  respins   actiunea  formulata de  reclamantul T.I.  impotriva paratei T.D.A  si a  admis actiunea reconventionala formulata de reclamanta reconventionala  T. D.A.  impotriva  paratului  T.I., dispunand  desfacerea  casatoriei  inregistrata  sub nr.  137/25.08.1970  la Primaria  Sebes, din culpa   exclusiva a paratului reconventional si reluarea de catre reclamanta   reconventionala  a  numelui  avut  anterior  casatoriei, acela  de  M..
Pentru a  pronunta  aceasta solutie, instanta de  fond  a  retinut ca potrivit  certificatului de  casatorie   seria  C 3  nr 992112  partile  s-au  casatorit  la  25.08.1970. din   relatia  acestora  a  rezultat  un fiu , in prezent  major.
Raporturile  dintre   soti   s-au  deteriorat  reclamantul   fiind  chiar evacuat  pe  cale   judecatoreasca  de  parata  din locuinta  din F. .
Martorul  B. N. ( f. 107) a  declarat intr-o  convorbire  telefonica  purtata  de  reclamant  si sotia  sa, T. I.  i-a  adresat  cuvinte   jignitoare   sotiei .
In  consecinta  s-a  constatat ca  raporturile   dintre  soti   sunt  grav  si iremediabil  vatamate, casatoria nemaiputand  continua , motiv pentru care  in baza  art 38  al 1  Codul   familiei  instanta   a  admis  actiunea  reconventionala  si a   dispus   desfacerea  casatoriei  din   culpa  exclusiva  a  paratului  reconventional T.I..
Actiunea  promovata   de  reclamantul  T. I.a  fost  respinsa, casatoria   neputand  fi desfacuta  din vina   exclusiva a  reclamantului, acesta   neputand   invoca  propria  culpa.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta reconventionala  T. D. A. criticand-o pentru nelegalitate si solicitand schimbarea in parte a acesteia, in sensul de a se lua act de exceptia de necompetenta  teritoriala a instantei  romane de a judeca prezenta cauza si a se declina competenta in favoarea instantei franceze din urmatoarele considerente:
Domiciliul ambilor soti se afla actualmente in F. .; paratul reconventional – intimat, la data initierii procesului  de divort, nu avea domiciliul in Romania, indicand un domiciliu ales. Se sustine ca, din aceste motive, este lipsita de legalitate hotararea instantei de fond  cu privire la respingerea exceptiei de necompetenta teritoriala, motivata prin faptul ca ultimul domiciliu comun al partilor ar fi fost in Romania, in Sebes, intrucat apelanta- reclamanta reconventionala ar fi venit si-ar fi montat o centrala termica in acest apartament  pe care il detin in Romania , fara a avea instanta de fond in vedere ca faptul ca detine un apartament in Romania nu inseamna ca domiciliaza  in Romania, cata vreme aceasta vine cel mult o saptamana pe an in tara, tocmai pentru a se ocupa de intretinerea acelui apartament. Pe de alta parte  se sustine ca intimatul nu s-a folosit  niciodata de domiciliul invocat, pentru a putea fi catalogat drept domiciliu comun; el nu are nici macar cheia acestui apartament, intrucat acesta cand vine temporar in Romania domiciliaza la concubina sa.
Cu privire la acest aspect, se invoca in drept art. 607 Cpc.
Se invoca, de asemenea, disp. art. 20 ultimul aliniat din Legea 105/1992, aratandu-se ca cele mai stranse legaturi  teritoriale, atat apelanta cat si intimatul, in ultimii ani , le-au avut cu F., unde apelanta actualmente domiciliaza si lucreaza, iar intimatul are o pensie acordata de Statul f., o resedinta la adresa mentionata in petit, unde au domiciliat si domiciliaza sotii impreuna.
Apelanta arata ca, in plus, aceasta a initiat procedura divortului pe teritoriul f., inainte de prima zi de infatisare, neindeplinind astfel prev. art. 608 Cpc; cu aceasta actiune intimatul a fost de acord.
Inainte de prima zi de infatisare, apelanta a completat motivele de apel, dupa cum urmeaza, solicitand schimbarea in intregime a sentintei civile nr. 378/2006 atacata prin prezentul apel, astfel:
- in principal, in sensul respingerii actiunii reconventionale, in temeiul art. 157 din Legea 105/1992, retinand ca nu apartine instantelor romane  competenta de solutionare a acesteia;
- in subsidiar, in sensul constatarii nulitatii cererii reconventionale, ca fiind formulata de catre o persoana fara calitate si mandat, in temeiul art. 161 Cpc.
In sustinerea exceptiei de necompetenta a instantelor romane in solutionarea prezentului divort, se mai arata ca sotii au locuit neintrerupt, impreuna, in F. la .din data de 17.08.1999, sens in care intelege sa depuna copie dupa chitanta aferenta anilor 2004, 2005 privind taxa de locuit care se plateste numai de catre cetatenii sau rezidentii francezi care domiciliaza  efectiv in F. , din care rezulta ca reclamantul  a achitat aceasta taxa.
Se mai sustine ca, chiar daca s-ar retine existenta domiciliului reclamantului in Romania (fapt care insa il apreciaza ca nefiind dovedit) instantele romane tot nu ar fi competente a judeca acest divort, fata de prev. art. 20 alin. ultim  si art. 22 alin.1 din Legea  105/1992, ci competenta ar apartine Judecatoriei L. (F.), unde apelanta a si promovat actiune de divort, aflata in curs de solutionare si inregistrata in dosar nr. 2005136.
Apelanta mai sustine ca este exclusa incidenta art. 151 pct.5 sau 150 pct.1 din Legea 105/1992, intrucat , primul articol de lege ar presupune ca ambii soti sa domicilieze in Romania , iar cel de-al doilea se refera la acte de stare civila, fiind o norma generala, iar disp. art. 22 din lege reprezinta o norma speciala derogatorie in materie de divort.
Chiar daca reclamantul - intimat ar locui sporadic sau perioade mai mari de timp in Romania, potrivit art. 607 Cpc competenta ar apartine instantei de la domiciliul reclamantului, ori acesta are domiciliul in F..
Cu privire la  nulitatea actiunii reconventionale se invoca urmatoarele:
Apelanta nu a mandatat avocatul care a reprezentat-o in fata Judecatoriei Sebes sa formuleze actiune reconventionala prin care sa solicite desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a reclamantului.
Asa cum a aratat in motivele de apel si dupa cum a dovedit cu inscrisurile depuse la instanta de fond, nu solicita desfacerea casatoriei in fata instantelor romane.
Mandatara sa nu a avut procura speciala in acest sens, astfel ca cererea reconventionala formulata la ultimul termen de judecata, fara acordul sau, este nula, potrivit art. 161 Cpc, fiind depusa de o persoana fara calitate.
Divortul presupune prezenta personala a sotilor in fata instantei, legea permitand exceptii stricte de la aceasta regula legate de imposibilitatea fizica de prezentare a partilor. Cu atat mai mult, pozitia fiecaruia dintre soti, raportata la cererea de divort formulata de celalalt sot sau cererea de chemare in judecata, in sine, trebuie exprimate personal, iar nu prin mandatar, in mod explicit.
Depune in sustinerea motivelor de apel declaratia data in fata reprezentantului Primariei orasului SC din F., in data de 27.12.2006 din care rezulta ca nu a mandatat pe nimeni sa solicite divortul in numele sau si ca nu isi insuseste aceasta cerere reconventionala.
Intimatul reclamant T. I. a depus o cerere de aderare la apelul formulat de parata- reclamanta reconventionala T.. D. impotriva sentintei civile nr. 378/2006 pronuntata de Judecatoria Sebes in dosar civil nr. 2272/2005, solicitand schimbarea in parte a acesteia in sensul admiterii actiunii  principale si desfacerea casatoriei partilor din culpa comuna.
In sensul celor de mai sus, se sustin urmatoarele:
Relatiile dintre parti s-au racit foarte mult in ultima perioada datorita lipsei de interes a acesteia fata de relatia  lor de familie si a interesului apelantei doar fata de partea materiala.
Desi intimatul a incercat de foarte multe ori sa discute aceste aspecte, in ultima perioada apelanta a refuzat  orice comunicare cu intimatul in ceea ce priveste relatiile familiale, conditionand orice motiv de reluare a casniciei de partea materiala si financiara a intimatului.
Totodata, apelanta obisnuia ca in situatia in care nu era de acord cu conditiile stabilite de aceasta pentru reluarea casniciei, sa-i adreseze diverse reprosuri nejustificate, injurii si cuvinte jignitoare.
Chiar daca intimatul a incercat de multe ori sa treaca peste aceste probleme, in timp toate aceste divergente au dus la racirea relatiei lor astfel incat in prezent s-a ajuns la situatia in care aceasta casatorie nu mai poate continua.
Cu privire la aceasta cerere de aderare la apel s-a invocat tardivitatea de catre apelanta T. D., sustinand ca la data si ora depunerii acesteia, era epuizata prima zi de infatisare, care, considera apelanta a  fost la termenul din 5.12.2006 pentru intimat, insa acesta nu a formulat cererea oral sau in scris nici la urmatorul termen din data de 16.01.2007, cand apelanta a depus prin mandatar completarea motivelor de apel si cand, partile au fost legal citate, cauza nu s-a amanat pentru lipsa de aparare iar completul era legal constituit, astfel ca la acel moment, potrivit prevederilor legale, prima zi de infatisare a inceput sa curga pana cel mai tarziu la inchiderea dezbaterilor din ziua respectiva, ori intimatul , abia dupa aceasta, a trimis prin posta cererea de aderare la apel, motiv pentru care intimatul este decazut din dreptul de aderare la apelul partii adverse potrivit art. 103 Cpc.
Se invoca, de asemenea, inadmisibilitatea aderarii la apel. Intrucat, prin aceasta intimatul  nu a dorit sa sprijine pozitia adversarului din apelul principal, ci a initiat o cerere proprie prin care tinde la schimbarea hotararii in favoarea sa, desi a achiesat initial la hotararea primei instante si nu a exercitat calea de atac.
Numai acest al doilea apel este un apel incident si, in prezenta lui situatia paratului reclamant reconventional apelant se poate inrautati, astfel cum prevede expres art. 296 teza a doua din Codul de pr. civila , in situatia in care instanta de apel ajunge la concluzia ca hotararea primei instante este nelegala.
Insa cu privire la intimat, doar in situatia in care prin apelul partii adverse i se poate crea intimatului o situatie mai grea, legiuitorul i-a acordat acestuia  posibilitatea in temeiul art. 293 alin.1, sa adere la apel, eventual pentru a contrabalansa efectele apelului apelantului.
Deci, daca apelantul principal nu doreste o schimbare a solutiei in favoarea sa, ci doar sa se aplice corect legea si anume sa se admita exceptia lipsei calitatii de mandatar a avocatului care a reprezentat la fond, solutia ce se va da este in favoarea intimatului, intrucat se va respinge  cererea reconventionala, iar casatoria nu se desface din vina reclamantului T. I.
In aceasta situatie, tocmai interesul intimatului de a nu i se inrautati situatia in apelul partii adverse , fara ca acesta sa exercite propria cale de atac prin institutia aderarii la apel nu mai exista. Prin urmare, considera aderarea la apel inadmisibila prin lipsa interesului.
Intimatul trebuia si putea sa introduca un apel propriu-zis inlauntrul termenului de apel, fiind cazut in pretentii in fata instantei de fond. Considera  ca o incercare de a fi repus in termenul de apel, avand posibilitatea de a exercita calea de atac in termen, este abuziva. In acest sens s-a pronuntat si I Deleanu  in revista Dreptul nr. 2/2001, pag. 47.
Potrivit art. 723 alin.1 Cpc partile sunt obligate sa-si exercite drepturile procesuale cu buna credinta, iar nu cu intentia de a tergiversa sau de a specula anumite dispozitii legale.
Sentinta instantei de fond a fost comunicata reclamantului la data de 17.07.2006, iar acesta nu a inteles sa o atace in termenul de apel de 30 de zile, depunand cererea de aderare la apel in data de 16.01.2007 (dupa 6 luni), desi casatoria s-a desfacut din culpa sa.
Daca instanta constata nulitatea mandatului, respectiv respinge cererea reconventionala ca inaintata de o persoana fara calitate procesuala activa, apelul se admite fara dezbateri asupra fondului. In acest caz, potrivit art. 293 alin.2 Cpc, prin analogie, aderarea la apel ramane fara efecte si apelul incident trebuie respins.
Cererea reconventionala a fost formulata la ultimul termen de judecata de la Judecatoria Sebes.
Reclamantul a fost prezent in instanta si a aratat expres ca este de acord cu admiterea acestei cereri si cu desfacerea casatoriei din culpa sa exclusiva.
Aceasta achiesare a reclamantului echivaleaza, practic,  cu o renuntare la actiunea principala de divort, in sensul de a nu o mai sustine.
Separat de acest aspect, din nici o proba administrata in fata instantei de fond nu rezulta culpa apelantei in destramarea relatiilor de familie.
In alta ordine de idei, apelanta sustine ca  reclamantul T. I. este pensionat de boala in F., primind pensie de la Statul f., este cetatean f.si are domiciliul stabilit in F..
Actul de identitate roman a fost solicitat de reclamant „pro causa”, in luna ianuarie 2007, insa a omis sa depuna vechea carte de identitate si cartea de identitate f..
Pasaportul roman al reclamantului si-a pierdut valabilitatea din data de 8.08.2006.. a aratat ca, cu ocazia unei convorbiri telefonice, reclamantul i-a adresat apelantei cuvinte jignitoare. In plus, la fila 80 este depusa scrisoarea olografa comunicata apelantei de catre reclamant, scrisoare din care acesta isi recunoaste culpa deteriorata relatiilor de familie si solicita impacarea.
Cel care se face vinovat  de destramarea casatoriei este reclamantul care a parasit domiciliul comun din F. si s-a stabilit in Sebes pentru a trai in concubinaj cu o alta femeie.
Prin  decizia  civila nr.  243/A/2007  pronuntata de  Tribunalul  Alba in dosar 1755/107/2006, a  fost  admis   apelul   declarat de  parata  T. D.  impotriva  sentintei civile nr.  378/2006  a Judecatoriei Sebes, cu  consecinta  schimbarii  in parte a  sentintei  atacate  numai in ceea ce priveste  solutionarea  actiunii   reconventionale, in sensul respingerii.
De asemenea, a  fost  respinsa cererea de  aderare  la  apel   formulata de  reclamantul T.I., cu obligarea  acestuia  la  plata  in favoarea  apelantei  a  sumei de 1054,5  lei  cu  titlu  de  cheltuieli de  judecata .
Pentru a  pronunta  aceasta   solutie, Tribunalul Alba  a  retinut ca in   speta  instantele   romane   nu  sunt  competente  a  judeca in prezenta  cauza, avand   in vedere  dispozitiile  art  20  alin  ultim  si art 22  al 1   din L.  105/1992  precum  si Regulamentul CE  1347/29.05.2000 .
Cum aceasta  exceptie  de  necompetenta  a  instantelor  romane  este  peremtorie  si dirimanta , nu se  mai  justifica  cercetarea  altor  exceptii  sau  aparari  de  fond .
In ce  priveste  cererea de  aderare  la  apel   s-a   retinut  ca aceasta  vizeaza   strict   fondul divortului, fond  ce  nu mai  poate  fi   evocat  in fata  instantei   necompetente.
Recursul  declarat de reclamantul  - parat  reconventional  T.I.  impotriva  acestei  decizii  a  fost  admis  prin decizia civila nr.  95/2008 a  Curtii de   Apel Alba Iulia – Sectia  pentru  cauze  cu  minori  si de  familie, cu consecinta   casarii deciziei 243/A/2007 a Tribunalului Alba si trimiterea cauzei spre  rejudecare  aceleiasi instante  de  apel, pentru  cercetarea  motivelor de fond  ale apelului si  cererea  de  aderare la  apel, instanta de  recurs  retinand  ca in cauza  competenta jurisdictionala  apartine instantelor  romane.
Pronuntandu-se  in prealabil  asupra   exceptiei nulitatii apelului, invocata in recurs  de  catre  reclamantul  T.  I., conform  indrumarilor  instantei de   control judiciar, in temeiul art. 137  Cod pr civ  Tribunalul retine  urmatoarele :
Reclamantul recurent a  invocat prin motivele de  recurs nulitatea  apelului declarat de  parata T.  D., sustinand ca semnaturile  de  pe  cererea de apel, cererea  pentru amanare a  judecarii in vederea precizarii  si dezvoltarii motivelor de apel si motivele  de apel  depuse  la  24.10.2006  nu apartin apelantei  ci unei  alte persoane care nu are procura speciala in  acest sens, fiind astfel  incidente   dispozitiile  art 287  raportat  la art. 284  C pr civ  care atrag nulitatea apelului pentru  lipsa semnaturii ce  putea  fi acoperita in cursul  judecatii apelului.
Potrivit art 287  Cod pr civ , „ cererea de  apel  va  cuprinde :
1. numele, domiciliul sau  resedinta  partilor …
2.  aratarea   hotararii care se ataca
3. motivele de  fapt  si de  drept pe  care se intemeiaza apelul
4. dovezile  invocate in sustinerea  apelului
5.  semnatura.
Cerintele de la  punctele 2 si 5  sunt  prevazute  sub sanctiunea   nulitatii, iar  cele de la pct. 3 si 4, sub  sanctiunea decaderii. Aceste cerinte  pot  fi implinite pana cel mai tarziu la  prima  zi de  infatisare, iar  lipsa  semnaturii, in conditiile  prev de  art  133 alin 2… „.
In ce   priveste  cererea de   declarare  a apelului ( f.2 – dosar apel ),  pe  tot  parcursul  judecarii apelului  reclamantul  intimat  nu a  invocat lipsa  semnaturii  apelantei  pentru  a  putea  fi  acoperita  in conditiile  art. 133 al 2 C pr civ si nici nu s-a  facut dovada  ca, semnatura  aplicata pe  cerere  nu ar  apartine apelantei  care, de  altfel si-a  si   sustinut  cererea de  apel, dupa  cum  rezulta  din actele de  procedura  ulterioare  acesteia  (f.16, 29 – 31) .
Referitor  la  motivele de  apel, cerintele  art. 287  alin 1  pct 3 C pr civ  au  fost  implinite  conform alin  2  al  aceluiasi   articol, fiind  depuse  pana la  prima  zi de infatisare, prin mandatar avocat ( f.29 – 31)  situatie in care  exceptia  invocata de  reclamantul intimat nu poate  fi primita .
Procedand  la  rejudecare, prin prisma  criticilor  formulate  pe  fondul  cauzei, Tribunalul retine  urmatoarele :
Potrivit  art 67 alin 1  Cod pr  civ., partile   pot  sa exercite  drepturile procedurale  personal  sau  prin mandatar, art 68 C pr civ  reglementand  conditiile   reprezentarii  si ale  justificarii  mandatului judiciar.
In ce  priveste mandatarul  avocat, reglementarea  speciala  cuprinsa  in Legea  nr  51/1995  prevede ca  avocatul  are  dreptul  sa  reprezinte  in temeiul  unui  contract de  asistenta  juridica incheiat in  forma scrisa de  avocat  si clientul   sau mandatarul acestuia. Contractul  prevede  in mod   expres intinderea puterilor  pe  care   clientul  le  confera  avocatului, in baza  acestui contract avocatul  legitimandu-se  prin imputernicirea  avocatiala.
In privinta   actelor  procesuale de  dispozitie  art 69 al 1  Cod pr  civ nu  face  distinctie intre  mandatarul  neavocat  si  avocat, ceea ce  inseamna ca si avocatul  ar  avea  nevoie  de  o procura speciala pentru astfel de  acte , exceptie  facand  situatia  in care   contractul de asistenta juridica  stipuleaza   expres  dreptul  avocatului de a  face astfel de  acte.
In speta, contractul de  asistenta  juridica  incheiat de apelanta  cu   avocata sa  B. R.  prevede expres  intinderea mandatului  judiciar  doar pentru aparare in calitate de  parata in procesul de  divort, fara a  stipula  dreptul avocatului  de a efectua alte  acte procesuale decat  cele  pe  care  le  presupune apararea  intr-o astfel de  cauza.
Prin urmare, cata  vreme  avocatul  nu a avut  mandat  special  pentru  exercitiul  dreptului  de chemare  in judecata, acesta   fiind  limitat prin contractul de  asistenta  juridica , nu putea  exercita in numele partii reprezentate  actiunea  reconventionala  de   divort, cu  atat mai  mult  cu cat mandatul  se  refera la reprezentarea  in  procedura de  divort care  impune  reguli  speciale mult mai  restrictive decat  in   dreptul  comun, tocmai  datorita caracterului strict personal al actiunii de  divort.
Mai mult, actiunea  reconventionala a  fost depusa  de  avocata  imputernicita de  titulara  contractului de  asistenta  juridica pentru a  o  substitui in cauza si care  de asemenea  nu detinea  mandat  special  in acest sens ( f. 99 ) .
Cum in  speta nu rezulta abilitarea  in conditiile  legii  a  avocatului  de a  formula  actiune de  divort in numele  apelantei  si cum aceasta  nu a  ratificat  sub nici o  forma   actul  efectuat fara mandat  in numele  sau, cererii  reconventionale ii  sunt aplicabile dispozitiile  art. 161 Cod pr. civ.  care  sanctioneaza  lipsa mandatului de  reprezentare cu anularea  cererii .
Prin  lipsirea de  efecte  juridice a  actiunii reconventionale, limitele   investirii  instantei se   circumscriu  actiunii principale  formulate  de  reclamantul  intimat.
Analizand  solutia  instantei de  fond prin prisma  criticilor  aduse  prin cererea  de aderare la  apel, Tribunalul  retine  urmatoarele:
Prealabil cercetarii pe  fond  se   impune  analizarea  in conditiile  art. 137  Cod pr. civ.  a  exceptiilor  invocate  de  apelanta  in legatura  cu cererea  de aderare  la  apel .
Un prim  aspect  supus  analizei  priveste  tardivitatea   cererii de  aderare  fata de  dispozitiile  art.  293  al. 1  Cod pr. civ.
Potrivit  acestui  text de lege, cererea  de  aderare  la  apel  se  poate  face pana la  prima  zi de  infatisare.
Conform  art  134  Cod pr  civ , este  socotita prima  zi de  infatisare  aceea  in care  partile, legal citate,  pot  pune concluzii  pe  fond.
In speta, prima  zi de  infatisare a  fost  la  termenul  de  judecata  din  13.02.2007, acesta  fiind  primul termen  la  care  ambele parti  au  fost  citate, iar  intimatul  a  luat la  cunostinta motivele de apel astfel cum  au  fost  completate  de  catre  apelanta, situatie in  care  nu se  poate  retine  tardivitatea  cererii de  apel.
In ce  priveste  inadmisibilitatea  aderarii , nu poate fi  retinuta, avand  in vedere ca prin apelul  incident intimatul  nu sprijina pozitia  adversarului  din proces ci a  formulat  cereri  proprii prin care  tinde  la  schimbarea   hotararii  primei instante in favoarea sa .
Nici sustinerile apelantei privind exercitarea  abuziva a  dreptului de  aderare  la apel nu pot  fi  apreciate ca  fondate , cata vreme dispozitiile  legale  permit  aderarea  pana la prima zi de infatisare chiar  daca initial  paratul  ar  fi   achiesat la  hotararea primei instante  prin  neexercitarea  apelului .
Analizand  pe  fond  criticile   aduse sentintei, Tribunalul  apreciaza ca instanta de fond  a  retinut  corect  imprejurarea ca reclamantul se  face  vinovat  exclusiv de  destramarea  relatiilor  de  familie .
Astfel, nici unul din  martorii  audiati  nu a  relevat existenta  vreunei  culpe  a apelantei in destramarea relatiilor de  familie, neputandu-i atribui  comportamente  sau actiuni  de  natura a  afecta  negativ relatia   cu  sotul sau .
In schimb, probatoriul administrat a  evidentiat   faptul ca  sotului reclamant  ii apartine  in exclusivitate  culpa  in deteriorarea  relatiilor de  familie, acesta  fiind cel  care  a  parasit  domiciliul conjugal prin emigrarea ilegala in F., intrerupand astfel viata de cuplu si stabilind  o  relatie  extraconjugala  in F. (f.  136, 139  bis, dos  1755/107/2006 -  in primul ciclu procesual in apel ).
Mai mult, apelanta  a  fost cea  care  a incercat  reluarea   convietuirii prin  mutarea  in  F.  la  varsta  de  50 de ani, ceea ce  evident  presupune  o  schimbare   majora in viata oricarui om, schimbare  pe  care  apelanta  a  fost  dispusa  sa  si-o asume.
Asa  fiind, cererea  de  divort  formulata de  reclamant nu  poate  fi  admisa, casatoria  neputand fi desfacuta  din  vina  exclusiva a  acestuia , cata vreme  din probatoriul  administrat nu rezulta  culpa comuna  a sotilor in destramarea   relatiilor de  familie .
Fata de  considerentele  de  fapt si de  drept  expuse in temeiul art. 296  Cod pr. civ.  apelul paratei  urmeaza a  fi admis   cu  consecinta   schimbarii  in parte a sentintei  doar in ce priveste  modalitatea de  solutionare a actiunii reconventionale  ce  va  fi anulata pentru  lipsa  calitatii de  reprezentant .
De  asemenea, urmeaza  a  fi  respinsa cererea de  aderare  la  apel  formulata de   reclamantul intimat, ca nefondat.
In temeiul art. 274 Cod pr. civ.,  intimatul  T.I.  va  fi obligat  la  plata  in favoarea  apelantei  a  sumei de  2754,5  lei   cu  titlu  de cheltuieli de  judecata  reprezentand  onorariu  avocatial   si taxe  de  timbru .