Suspendarea executarii actului administrativ. Indeplinirea conditiilor legale prevazute de dispozitiile art. 14 alin. 1 din si Decizia ANAF nr. 373/05.11.2008.

    Suspendarea executarii actului administrativ. Indeplinirea conditiilor legale prevazute de dispozitiile art. 14 alin. 1 din si  Decizia ANAF nr. 373/05.11.2008.
Aceasta hotarare a fost casata cu trimitere spre judecare instantei competente (Tribunalul Legea nr. 554/2004.

- art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

    Instanta retine ca fiind fondate motivele de recurs ce sustin indeplinirea celor doua conditii legale pentru suspendarea executarii actului administrativ fiscal: existenta unui caz bine justificat si prevenirea unei pagube iminente.
    In ce priveste prima dintre conditii, Curtea retine ca prin sentinta civila nr. 2835 din 01.07.2009, aceasta instanta a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate - Raportul de inspectie fiscala nr. 860219/11.12.2007, Decizia de impunere nr. 312/12.12.2007 Bucuresti).
    Instanta de fond nu a aratat pentru ce motive considera ca sentinta de admitere a actiunii nu poate constitui un indiciu asupra legalitatii actului administrativ de vreme ce solutia a fost data in fond (chiar cu incalcarea normelor de competenta materiala)  in urma analizarii situatiei de fapt si de drept.
    Aprecierea ca "aspectele privind includerea zonei in care si-a desfasurat activitatea in raza portului liber nu rezulta cu evidenta din probele administrate" nu raspunde criticilor reclamantei asupra legalitatii actului administrativ. Obiectiunile reclamantei ce stau la baza invocarii indoielii serioase asupra legalitatii actului  privesc interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale ce guvernau zonele libere, in contextul situatiei de fapt prezentate si sustinute prin adresa 28676/15.11.2007 a Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanta.
    Pe de alta parte, avand in vedere actele depuse la dosar ("Situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii" la 30.06.2009, "contul de profit si de pierdere", "date informative" conform carora profitul societatii este 0 si pierderea de 1.122.185 lei), Curtea retine existenta posibilitatii intrarii in incapacitate de plata a societatii in cazul executarii silite, fapt ce ar genera grave consecinte sociale, dat fiind numarul mare de angajati (135).
    Curtea retine faptul ca executarea silita a fost suspendata ca urmare a masurii suspendarii executarii actului administrativ fiscal in primul ciclu procesual, formalitatile putand fi reluate oricand.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VIII-A  CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 1120/29.04.2010)
    
    Deliberand, retine urmatoarele:
    Prin sentinta civila nr. 176/19.01.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a a respins actiunea formulata de reclamanta SC E. T. I. SA in contradictoriu cu paratele A. N. A. F. si D. G. A. M. C.
    In considerente, instanta de fond a retinut ca prin raportul de inspectie fiscala nr. 8602219/11.12.2007 si decizia de impunere nr. 312/12.12.2007 s-a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de plata a  sumei de 335.714 lei reprezentand TVA si 154.093 lei reprezentand accesorii.
    Potrivit art.15 rap. la art.14 din legea nr. 554/2004, pentru suspendarea unui act administrativ trebuie indeplinite cumulativ doua conditii: existenta unui caz bine justificat si necesitatea suspendarii pentru prevenirea unei pagube iminente.
    Tribunalul a apreciat ca motivele invocate de catre reclamanta nu sant suficiente pentru a constata indeplinirea cerintei existentei cazului bine justificat, astfel cum este definit de art.2 lit.t din legea nr.554/2004, respectiv "imprejurare legata de starea de fapt si de drept, de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinta legalitatii actului administrativ".
    Aspectele privind includerea zonei in care si-a desfasurat activitatea in raza portului liber nu rezulta cu evidenta din probele administrate. Tribunalul a constatat ca nelegalitatea actului nu este evidenta, pentru a se crea indoiala serioasa necesara pronuntarii unei solutii de suspendare a actului, fiind necesara aprofundarea aspectelor invocate.
    Solutia de admitere a actiunii de fond prin sentinta civila nr.2835/1.07.2009 a CAB nu este de natura sa determine indoiala serioasa necesara dispunerii suspendarii. Pe de o parte, sentinta nu este irevocabila, pe de alta parte, a fost pronuntata de aceeasi instanta pe care ICCJ a considerat-o necompetenta sa judece cererea de suspendare, motiv pentru care a  fost casata sentinta curtii de apel si a fost sesizat tribunalul.
    De asemenea, nu este indeplinita nici cerinta pagubei iminente, astfel cum este definita de art.2 lit.s din legea nr.554/2004, ca prejudiciu material viitor si previzibil sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice sau a unui serviciu public, prejudiciul invocat constand in eventualitatea derularii executarii silite care ar pune-o pe reclamanta in imposibilitate de a continua activitatea. Reclamanta nu a dovedit ca parata a declansat procedura executarii silite, ceea ce ar fi determinat afectarea veniturilor societatii, cu consecinta intrarii in incapacitate de plata.
    Faptul ca s-au emis titlu executoriu si somatie in luna ianuarie 2008 nu inseamna ca executarea reclamantei a continuat in vreun fel sau ca este iminenta continuarea executarii, avand in vedere ca pana la pronuntarea sentintei de fata, la aproximativ doi ani de la emiterea somatiei, reclamanta nu a dovedit ca s-au efectuat acte de executare.
    Totodata, in cazul in care s-ar admite actiunea de fond si s-ar constata nelegalitatea actului, reclamanta ar avea posibilitatea de a cere repararea acestui prejudiciu, avand in vedere ca prejudiciile banesti sunt totdeauna susceptibile de reparare, in cazul de fata prin intoarcerea executarii.
    Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta, aratand in fapt ca in perioadele 11.07.2007-30.11.2007 si 03.12.2007-07.12.2007 a fost supusa unei inspectii fiscale in vederea solutionarii deconturilor cu suma negativa de taxa pe valoare adaugata cu optiune de rambursare, aferente lunilor iunie 2006, martie 2007 si aprilie 2007. Ca urmare a controlului efectuat, ANAF-DGAMC a intocmit raportul de inspectie fiscala nr. 860219/11.12.2007 prin care retine ca, in legatura cu decontul lunii iunie 2006, suma de 335.714 RON constituie TVA fara drept de rambursare, suma la care s-au calculat majorari si penalitati de intarziere in cuantum de 154.093 RON.
    In ce priveste deconturile lunilor martie 2007 si aprilie 2007, s-a stabilit ca sumele indicate constituie TVA cu drept de rambursare. Solutia autoritatii a fost argumentata prin aceea ca TVA-ul respectiv este corespunzator activitatilor de livrare bunuri efectuate de societate in intervalul ianuarie 2005-iunie 2005 in cadrul punctului de lucru avand o suprafata de 100 mp, ce formase obiectul contractului de inchiriere nr. 10/2004, situat in zona Constanta Sud. Raportul de inspectie indica ca, in intervalul respectiv, perimetrul in discutie nu ar fi avut natura unei zone libere sau a unui port supus facilitatilor reglementate de O.G. nr. 131/2000 privind instituirea unor masuri pentru facilitarea exploatarii porturilor. In aceste conditii, autoritatea a concluzionat ca nu este incident art. 144 alin. (1) lit. c) C.fisc. care prevedea ca sunt scutite de taxa pe valoare adaugata operatiunile de livrare marfuri efectuate "Intr-o zona libera sau intr-un port liber".
    La data de 28.01.2008, in dosarul de executare nr. 257/2008 au fost emise titlurile executorii nr. 413, privind suma de 335.714 lei, reprezentand TVA stabilit in sarcina Societatii, si nr. 414, privind suma de 154.093 lei, reprezentand majorari si penalitati de intarziere. Ulterior s-a comunicat recurentei somatia nr. 61/28.01.2008, prin care i se aducea la cunostinta declansarea executarii silite pentru sumele mentionate, stabilite prin Raportul de inspectie si prin Decizia nr. 312/12.12.2007.
    Prin decizia nr. 373/05.11.20087, ANAF a respins contestatia recurentei formulata in temeiul art. 205 si urm. C.pr.fisc., reluand argumentatia din cuprinsul Raportului de inspectie. Drept consecinta, recurenta a formulat actiune in contencios administrativ avand ca obiect anularea Raportului de inspectie, a Deciziei nr. 312/12.12.2007 si a Deciziei nr. 373/05.11.2008, in baza art. 218 Cpr.fisc. si art. 11 din Legea nr. 554/2004 legea contenciosului administrativ, actiune inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIlI-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 7970/2/2008. Instanta a dispus anularea actelor administrativ fiscale in discutie, apreciind ca operatiunile in discutie s-au efectuat intr-un port liber.
    Continua recurenta ca, avand in vedere faptul ca, pe de o parte, actele administrativ fiscale contestate au un caracter nelegal, iar pe de alta parte, era expusa riscului iminent de a fi executata silit in vederea satisfacerii unei creante in cuantum de 489.807 RON, a inteles sa investeasca instanta cu o cerere de suspendare formulata in baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, cerere inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 7969/2/2008, dosar in care, prin sentinta civila nr. 428/04.02.2009 instanta a dispus suspendarea actelor in discutie. Impotriva hotararii mentionate, ANAF a formulat recurs iar, prin decizia civila din data de 03.11.2009, instanta a admis recursul ANAF, a casat sentinta civila nr. 428/04.02.2009 si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucuresti. Solutia a fost motivata prin faptul ca art. 8 din Legea nr. 554/2004 ar atribui competenta in favoarea curtilor de apel doar pentru litigiile care privesc taxe, impozite si alte contributii avand o valoare de peste 500.000 lei, indiferent daca emitentul este sau nu o autoritate centrala.
    Astfel, mentioneaza recurenta, prezenta cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, sub nr. 50315/3/2009, dosar in care, prin sentinta civila nr. 176/19.01.2010 instanta a dispus respingerea cererii de suspendare, impotriva acestei hotarari promovand prezentul recurs.
    Motiveaza recurenta ca, in mod eronat, prima instanta a apreciat ca nu este indeplinita cerinta privind un prejudiciu iminent, pentru ca deja a fost declansata executarea silita pentru recuperarea debitului fiscal. Arata ca, prin actele administrativ fiscale contestate s-a stabilit in sarcina sa obligatia de plata a sumei de 489.807 RON, creanta pentru care ANAF a declansat executarea silita si, practic, in lipsa admiterii cererii de suspendare formulate in temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 (ca urmare a admiterii recursului, cu consecinta modificarii hotararii atacate), exista riscul iminent sa fie executata in temeiul unor acte nelegale (caracter demonstrat chiar de solutia de anulare a acestora de catre prima instanta) - Raportul de inspectie si Decizia nr. 312/12.12.2007 -, executare ce ar avea ca efect diminuarea patrimoniului sau cu o suma considerabila".
    Deci, executarea sumei de aproximativ 489.807 RON ar pune-o in dificultate sa achite salariile celor 135 angajati si sa isi onoreze obligatiile comerciale, cu consecinta blocarii intregii activitati, creandu-se chiar premisele intrarii in faliment in contextul actualei crize economice. Aceasta concluzie este confirmata de datele financiare ale Societatii, care a obtinut un profit de 4.971.806 lei, conform raportarii din data de 31.12.2008, si respectiv o pierdere de 1.122.185 lei, conform raportarii din data de 30.06.2009.
    Arata recurenta ca prima instanta a respins cererea de suspendare retinand ca nu ar exista un prejudiciu iminent intrucat executarea a fost declansata in 2008 si nu a fost continuata si, in ipoteza finalizarii executarii silite, urmata de anularea in mod irevocabil a actelor in discutie, suma ar putea fi oricum recuperata.
    Primul considerent este rezultatul ignorarii prevederilor legale aplicabile executarilor silite ce vizeaza debite fiscale, dar si situatiei de fapt din speta dedusa judecatii pentru ca in intervalul cuprins intre data declansarii executarii si data pronuntarii hotararii atacate, executarea nu a putut fi continuata aproape 1 an de autoritatile fiscale ca urmare a suspendarii actelor in discutie de catre instanta de judecata, in februarie 2009, masura ce a incetat in noiembrie 2009. Faptul ca executarea nu a fost reluata de autoritatile fiscale in perioada in care masura suspendarii a incetat (adica ulterior momentului noiembrie 2009) nu echivaleaza cu o dovada ca nu exista un prejudiciu iminent avand in vedere specificul executarilor fiscale. Potrivit art. 142 alin. (4) C.pr.fisc., executarea creantelor fiscale nu se perima, de unde rezulta ca, independent de intervalul scurs de la data emiterii somatiei, respectiva executare poate fi reluata oricand.
    Cat priveste cel de-al doilea considerent, acesta lipseste practic de continut institutia suspendarii actelor administrative, pentru ca admitand ca pozitia primei instante, potrivit careia declansarea unei executari silite in vederea recuperarii sumei de 489.807 RON nu echivaleaza cu demonstrarea unui prejudiciu iminent intrucat suma ar putea fi ulterior recuperata, ar fi corecta, atunci care sunt ipotezele in care o persoana interesata ar putea justifica indeplinirea cerintei reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/ 2004. In plus, acest considerent ignora faptul ca finalizarea executarii creeaza probleme financiare unei societati, probleme care pot determina intrarea in insolventa iar recuperarea ulterioara a sumei nu va putea repara prejudiciul deja produs.
    Deci, avand in vedere faptul declansarii executarii silite, executare care poate fi oricand reluata, s-a facut dovada prejudiciului iminent, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.
    In ce priveste cea de-a doua conditie, a cazului temeinic justificat, continua recurenta ca, in mod eronat, prima instanta a apreciat ca nu este indeplinita aceasta conditie, respingand cererea de suspendare retinand ca nu ar fi indeplinita aceasta conditie pentru ca argumentele prezentate nu ar demonstra o aparenta de nelegalitate a actelor, iar imprejurarea ca acestea au fost deja anulate de instanta de judecata ar fi irelevant in contextul in care respectiva hotarare de anulare a fost pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, adica de o instanta apreciata de cea suprema ca nefiind competenta in litigiul avand ca obiect suspendarea respectivelor acte.
    Dar, invedereaza recurenta, actele administrativ fiscale a caror suspendare a solicitat-o sunt nelegale. Precizeaza ca, in intervalul ianuarie-iunie 2005, punctul de lucru avand o suprafata de 100 mp ce formeaza obiectul contractului de inchiriere nr. 10/2004 a fost situat intr-un port liber. Perimetrul respectiv in intervalul septembrie 1993-octombrie 2004 a reprezentat o zona libera, supusa reglementarilor Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere. In anul 1992 a fost adoptata Legea nr. 84/1992, conform careia, pe anumite suprafete de teren din portul Constanta, se aplica regimul de zona libera, regim care implica acordarea de facilitati fiscale si aplicarea formalitatilor vamale simplificate. In acest sens, prin H.G. nr. 410/1993 privind Infiintarea Zonei libere Constanta Sud si a Regiei Autonome "Administratia Zonei Libere Constanta Sud" care a intrat in vigoare in septembrie 1993, s-a instituit regimul de zona libera in complexul portuar Constanta Sud. Acest regim s-a aplicat pana in octombrie 2004, data la care a intrat in vigoare Legea nr. 342/2004 privind trecerea Regiei Autonome "Administratia Zonei Libere Constanta Sud si a Zonei Libere Basarabi" la Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" - S.A. Constanta. Intre octombrie 2004-ianuarie 2007, spatiul in discutie a reprezentat un port liber, supus reglementarilor O.G. nr. 131/2000
    Legea nr. 342/2004 prevedea ca terenurile din zona Constanta Sud pentru care nu erau incheiate contracte de concesiune se atribuiau direct, in regim de concesiune, Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime" - S.A. Constanta - autoritatea care administra portul Constanta avand regim de port liber conform H.G. nr. 547/2002 si ca aceste terenuri erau supuse facilitatilor fiscale prevazute de O.G. nr. 131/2000, facilitati printre care se numara si scutirea de TVA, conform art. 144 alin. (1) lit. c) C.fisc.
    Suprafata de teren pe care se afla punctul de lucru E. T. I., adica suprafata pe care s-au efectuat livrarile in discutie, este detinuta in baza contractului de inchiriere nr. 10/2004 - nefacand obiectul vreunui contract de concesiune -, fiind deci incidente prevederile art. 2 alin. (2) si (5) din Legea nr. 342/2004. In consecinta, din momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 342/2004, aceasta suprafata facea parte din perimetrul atribuit in concesiune Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime" - S.A. Constanta, adica autoritatii care administra portul Constanta, avand regim de port liber, conform H.G. nr. 547/2002, perimetru pe care deveneau incidente masurile specifice porturilor libere (inclusiv scutirea de TVA).
    Ulterior, a intrat in vigoare H.G. nr. 168/2006 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 547/2002 privind instituirea in portul Constanta, aflat in administrarea Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime Constanta" - S.A, a masurilor pentru facilitarea exploatarii porturilor. Actul normativ mentioneaza ca facilitatile prevazute de O.G. nr. 131/2000 se aplica in zona din port avand o suprafata de 39.065.904 mp, conform planului cadastral anexat. Actul normativ rectifica suprafata initiala a portului indicata de H.G. nr. 547/2002, rectificare care era necesara din perspectiva Legii nr. 342/2004, iar H.G. nr. 168/2006 nu stabileste o situatie juridica noua, ci se limiteaza sa constate modificarile intervenite prin aparitia Legii nr. 342/2004 sub aspectul dimensiunilor portului liber.
    Dupa data de 3 ianuarie 2007, spatiul a redevenit o zona libera, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 84/1992. Luand in considerare si faptul ca in statele membre nu erau acceptate reglementari de tipul celor instituite prin O.G. nr. 131/2000, in anul 2007 a intrat in vigoare H.G. nr. 1908/2006 pentru extinderea regimului de zona libera pe unele suprafete din porturile Galati, Braila si Constanta.
    Deci, subliniaza recurenta, concluzia actelor contestate, potrivit carora Constanta Sud ar fi dobandit regim de port liber incepand cu data intrarii in vigoare a H.G. nr. 168/2006 (februarie 2006) este eronata intrucat art. 2 din Legea nr. 342/2004 prevede ca terenurile din zona Constanta Sud care nu formau obiectul unor contracte de concesiune aveau regim de port liber in acceptiunea Codului Fiscal, urmand ca facilitatile specifice unei astfel de zone, potrivit O.G. nr. 131/2000, sa fie aprobate prin ordinul ministrului de resort.
    In consecinta, luand in considerare faptul ca livrarile efectuate de E. T. I. s-au realizat intr-un perimetru din zona Constanta Sud care nu facea obiectul unui contract de concesiune, ci era detinut in baza contractului de inchiriere nr. 10/2004, iar art. 2 din Legea nr. 342/2004 consacra in mod expres regimul de port liber pentru astfel de terenuri situate in zona Constanta Sud, rezulta ca in mod eronat autoritatile au apreciat ca nu opereaza scutirea de TVA.
    Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 342/2004 prevedea ca terenurile din zona Constanta Sud care nu formau obiectul unor contracte de concesiune au fost concesionate direct companiei care administra portul Constanta - port liber in baza H.G. nr. 547/2002. Atribuirea terenurilor care nu formau obiectul unor contracte de concesiune, situate in zona Constanta Sud (categorie din care face parte si perimetrul pe care s-au efectuat livrarile), in favoarea entitatii care administra portul liber Constanta semnifica tocmai schimbarea regimului juridic al acestora, ca efect al intrarii in vigoare a Legii nr. 324/2004, regim care a devenit cel de port liber.
    Intrarea in vigoare a Legii nr. 342/2004 (octombrie 2004) a echivalat cu modificarea implicita a H.G. nr. 547/2002 sub aspectul dimensiunilor portului liber Constanta. Art. 12 din O.G. nr. 131/2000 permitea instituirea unei zone libere in cadrul unui port liber, situatie in care in perimetrul portului se aplicau doua regimuri juridice distincte (zona libera si port liber).
    In cazul de fata, in intervalul 2002-2004, in portul Constanta s-au aplicat doua astfel de regimuri: de port liber in spatiul delimitat conform H.G. nr. 547/2002 cu exceptia suprafetei Constanta Sud, perimetru delimitat prin H.G. nr. 410/1993, care avea regim de zona libera. Incepand cu luna octombrie 2004, pe suprafetele din Constanta Sud care nu erau atribuite pe baza de contracte de concesiune s-a aplicat regimul de port liber, aspect prevazut explicit de art. 2 alin. (5) raportat la alin. (4) din Legea nr. 342/2004. Aplicarea acestui regim pe suprafetele in discutie s-a realizat de drept ca urmare a intrarii in vigoare a Legii nr. 342/2004, fara sa mai fie necesara o hotarare de guvern care sa stabileasca limitele portului liber Constanta, conform art. 12 din O.G. nr. 131/2000. Acest aspect se explica prin faptul ca limitele portului liber Constanta, astfel cum erau stabilite prin H.G. nr. 547/2002, nu au suferit nici o modificare prin intrarea in vigoare a Legii nr. 342/2004, in conditiile in care, asa cum am aratat deja, intreaga zona Constanta Sud era situata in limitele, adica in perimetrul portului liber Constanta. In aceste conditii, stabilind ca portul liber are o suprafata de 39.065.904 mp (fata de suprafata de 35.958.783 mp, reglementata H.G. nr. 547/2002), H.G. nr. 168/2006 nu face decat sa constate o situatie preexistenta, si anume extinderea suprafetei portului liber Constanta, extindere care se produsese prin intrarea in vigoare a Legii nr. 342/2004.
    Continua recurenta ca, chiar entitatea careia i-a fost atribuit in concesiune, prin Legea nr. 342/2004, perimetrul din Constanta Sud pentru care nu erau incheiate contracte de concesiune, indica in mod explicit ca acesta reprezenta un port liber. Astfel, adresa nr. 287676/15.11.2007 a Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime Constanta"  S.A. Constanta mentioneaza ca: "Din momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 142/2004, octombrie 2004, suprafata de 100 mp ce a facut obiectul contractului de inchiriere a iesit din regimul de zona libera intrand sub incidenta OG. nr. 131/2000".
    In intervalul cuprins intre intrarea in vigoare a Legii nr. 342/2004, pe de pe o parte, si a H.G. nr. 168/2006, pe de alta parte, recurenta arata ca a  avut calitatea de beneficiar intr-o serie de raporturi juridice incheiate in legatura cu marfuri livrate in cadrul punctului de lucru din zona Constanta Sud, iar toate facturile aferente acestor operatiuni nu au inclus TVA.
    In consecinta, conchide recurenta, nelegalitatea Raportului de inspectie si a Deciziei nr. 312/12.12.2007 a fost statuata printr-o hotarare care se bucura de autoritate de lucru judecat si in mod eronat prima instanta a ignorat aceasta hotarare, pe motiv ca respectivul act jurisdictional ar fi fost pronuntat de o instanta necompetenta.
    Curtea, analizand actele depuse la dosar, sustinerile partilor si prevederile legale aplicabile in materie, constata ca recursul este fondat.
    Instanta retine ca fiind fondate motivele de recurs ce sustin indeplinirea celor doua conditii legale pentru suspendarea executarii actului administrativ fiscal: existenta unui caz bine justificat si prevenirea unei pagube iminente.
    In ce priveste prima dintre conditii, Curtea retine ca prin sentinta civila nr. 2835 din 01.07.2009, aceasta instanta a dispus anularea actelor administrative fiscale contestate - Raportul de inspectie fiscala nr. 860219/11.12.2007, Decizia de impunere nr. 312/12.12.2007 si  Decizia ANAF nr. 373/05.11.2008.
    Aceasta hotarare a fost casata cu trimitere spre judecare instantei competente (Tribunalul Bucuresti).
    Instanta de fond nu a aratat pentru ce motive considera ca sentinta de admitere a actiunii nu poate constitui un indiciu asupra legalitatii actului administrativ de vreme ce solutia a fost data in fond (chiar cu incalcarea normelor de competenta materiala)  in urma analizarii situatiei de fapt si de drept.
    Aprecierea ca "aspectele privind includerea zonei in care si-a desfasurat activitatea in raza portului liber nu rezulta cu evidenta din probele administrate" nu raspunde criticilor reclamantei asupra legalitatii actului administrativ. Obiectiunile reclamantei ce stau la baza invocarii indoielii serioase asupra legalitatii actului  privesc interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale ce guvernau zonele libere, in contextul situatiei de fapt prezentate si sustinute prin adresa 28676/15.11.2007 a Companiei Nationale de Administrare a Porturilor Maritime SA Constanta.
    Pe de alta parte, avand in vedere actele depuse la dosar ("Situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii" la 30.06.2009, "contul de profit si de pierdere", "date informative" conform carora profitul societatii este 0 si pierderea de 1.122.185 lei), Curtea retine existenta posibilitatii intrarii in incapacitate de plata a societatii in cazul executarii silite, fapt ce ar genera grave consecinte sociale, dat fiind numarul mare de angajati (135).
    Curtea retine faptul ca executarea silita a fost suspendata ca urmare a masurii suspendarii executarii actului administrativ fiscal in primul ciclu procesual, formalitatile putand fi reluate oricand.
    Avand in vedere aceste considerente, Curtea apreciaza ca recurenta a justificat necesitatea masurii suspendarii in vederea prevenirii produceri unei pagube iminente, motiv pentru care va admite recursul si va modifica in tot sentinta recurata in sensul admiterii actiunii.