InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bucuresti

Achizitie publica. Analiza pretului aparent neobisnuit de scazut. Rezultatul eronat al evaluarii ofertelor.

(Decizie nr. 444 din data de 28.02.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)

Domeniu Preturi, stabiliri de | Dosare Curtea de Apel Bucuresti | Jurisprudenta Curtea de Apel Bucuresti

Achizitie publica. Analiza pretului aparent neobisnuit de scazut. Rezultatul eronat al evaluarii ofertelor.


- art. 202 alin. 1 din OUG nr. 34/2006


     Dispozitiile art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 prevad ca : "(1) In cazul unei oferte care are un pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractanta are obligatia de a solicita ofertantului, in scris si inainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, precum si de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv."
     Se observa ca aceste dispozitii legale instituie in sarcina autoritatii contractante atat obligatia de a solicita ofertantului a carui oferta prezinta un pret aparent neobisnuit de scazut prezentarea unor detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, cat si obligatia de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv.
     O analiza judicioasa a documentelor prezentate de ofertantul castigator in justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut ar fi permis autoritatii contractante sa constate ca tariful a fost prezentat in lei/ora si nu in lei/mc de deseuri colectate si transportate.
     Cum cerinta autoritatii contractante inscrisa la Sectiunea I - Caiet de Sarcini, pct. 1.3 - Cantitatea de lucrari, consta intr-o cantitate de deseuri estimata pe luna la 340 m.c., toate tarifele ofertate in cadrul procedurii se impuneau a fi stabilite in m.c. deseuri colectate si transportate, iar obligatia Comisiei de evaluare era de a examina ofertele prezentate prin raportare la un tarif in lei/m.c., folosind un tarif unic de evaluare in privinta tuturor ofertelor.
     In plus, obligatia autoritatii contractante era de a solicita si ofertantului clasat pe locul 2 detalii si precizari privitoare la modalitatea de determinare a tarifului, de asemnea neobisnuit de scazut, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o, incalcand in acest mod principiile nediscriminarii si tratamentului egal prevazute de art. 2 alin. (2) lit. a) si b) din O.U.G. nr. 34/2006.
     In conditiile in care justificarea pretului ofertat s-a realizat de ofertanti pe criterii diferite este evident ca rezultatul evaluarii ofertelor este eronat, fiind incalcate astfel nu numai dispozitiile art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006, dar si principiile nediscriminarii, tratamentului egal, eficientei utilizarii fondurilor publice si asumarii raspunderii stipulate de art. 2 alin. (2) lit. a), b), f) si g) din acest act normativ.


(CURTEA DE APEL BUCURESTI -SECTIA A VIII-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.  444 din 28.02.2011)
     
      
      
      
      Prin plangerea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr. 11672/2/2010, petenta S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. a solicitat, in contradictoriu cu intimatii SPITALUL CLINIC COLENTINA si S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna :
- admiterea plangerii;
      - anularea Deciziei nr. 5829/C3/6647/18.11.2010, prin care s-a respins contestatia nr. 3608/02.11.2010 inregistrata la C.N.S.C. sub nr. 37903/02.11.2010, ca nefondata, dispunandu-se continuarea procedurii;
      - anularea scrisorii de Comunicare rezultat procedura nr. 13443/29.10.2010;
      - anularea Raportului de evaluare care a stat la baza comunicarii rezultatului;
      - masuri de suspendare sau care sa asigure suspendarea procedurii de atribuire in stadiul in care se afla, pana la judecarea fondului cauzei;
      - obligarea autoritatii contractante de a reevalua ofertele prezentate de operatorii economici in conformitate cu prevederile legale in materie si ale documentatiei de atribuire, iar in situatia in care pe baza probatoriului ce se va administra in cauza nu s-ar mai putea impune masuri de remediere sau de reevaluare a ofertelor, sa se dispuna :
      - anularea procedurii de atribuire a contractului de "Servicii de colectare si transport deseuri menajere".
      Reclamanta a sustinut ca Decizia nr. 5829/C3/6647/18.11.2010 pronuntata de C.N.S.C. este nelegala si netemeinica, pe urmatoarele motive :
      Verificarile si analiza documentelor prezentate de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A., in justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut, efectuate de C.N.S.C. au fost superficiale, pierzandu-se din vedere ca pretul ofertei (tariful) a fost prezentat in Fisa de fundamentare ca tarif orar (191ei/ora) si nu in lei/mc de deseu colectat, ceea ce contravine in mod flagrant dispozitiilor art. 12 din Ordinul ANRSC nr. 109/9 iulie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare a locatarilor.
      Art. 12 din acest Ordin stabileste in mod expres si imperativ formula de calcul a tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare, respectiv:
      T=V/Q
      Unde :
      T - tariful stabilit; V - venitul programat al activitatii respective, la nivelul anului; Q - cantitatea programata in unitati de masura specifice la nivelul anului in care se face propunerea.
      Avand in vedere obiectul contractului de achizitie in cauza, respectiv colectare si transport deseuri menajere, elementul Q din formula reprezentand cantitatea programata de deseuri ce urmeaza a fi colectate la nivelul anului in care se face propunerea, are ca unitate specifica metrul cub (mc) de deseu colectat, unitate de masura in care s-au prezentat in prima faza a licitatiei toate ofertele din cadrul procedurii, inclusiv cea a societatii castigatoare si in care sunt prezentate toate ofertele in astfel de activitati.
Aplicand la speta, autoritatea contractanta, in acord cu dispozitiile legale referitoare la modul de stabilire a tarifului in cadrul procedurii, precizeaza unitatea de masura specifica in caietul de sarcini - punctul 1.3. - Cantitatea de lucrari unde se dispune in mod expres :
      "Cantitatea de deseuri estimata pe luna este de 34D mc. "; urmand ca, in mod firesc tarifele ofertate in cadrul procedurii sa fie stabilite in metri cubi (mc) deseuri colectate si transportate.
      Faptul ca unitatea specifica este metrul cub rezulta si din Anexa nr. 7 - Breviarul de calcul nr. 4 din cadrul Anexei privind Caietul de Sarcini - cadru al serviciului de salubrizare la Ordinul ANRSC nr. 111/2007, care prevede :
      "Greutatea specifica a deseurilor menajere se ia egala cu circa 350 Kg/mc".
      Atat autoritatea contractanta cat si C.N.S.C. au fost indusi in eroare de catre S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. care, in incercarea de a justifica un pret aparent neobisnuit de scazut, a procedat la inculcarea flagranta a prevederilor legale in vigoare si nu a mai luat in considerare necesitatile autoritatii contractante.
      Pentru a demonstra atat intentia S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. de a induce in eroare autoritatea contractanta, petenta a precizat urmatoarele :
      1. Distanta calculata de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. in Memoriul tehnico-economic depus la dosarul achizitiei este gresita.
      Astfel, ruta corecta este Depou REBU (Bd. Timisoara) - Spitalul Colentina (Sos. Stefan cel Mare) - Depozit VIDRA (com. Vidra, sat Sintesti, jud. Ilfov) = 30 km si nu 19.5 Km;
      - timp estimat pentru o astfel de cursa min. 2,5 ore, nu 1 h.
      2. La cheltuielile cu personalul nu s-au adaugat cheltuielile cu punerea la dispozitie gratuita a apei minerale, conform Codului Muncii;
      3. La taxe licente - nu s-a adaugat taxa ANRSC, care este 0,1% pe luna din productie (adica din veniturile obtinute din activitatea de salubrizare).
      4. La cheltuielile cu depunerea in Rampa - calculul prezentat este eronat, calculul corect ar fi fost 119 to/luna x 44,81 lei/to = 5332,39 lei/luna. Aceasta suma reprezinta o cheltuiala lunara, iar transformarea in lei/ora este incorecta.
      5. La cheltuielile indirecte, cheltuielile nu sunt evidentiate corect, ele se pot verifica in bilant.
      Pentru o companie de marimea S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. ele sunt minim 15-20%.
      S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. a preferat sa prezinte un Tabel al informatii eronate si incomplete, ba chiar vizibil si exagerat micsorate (a se vedea procent cheltuieli materiale si procent profit) din care au rezultat tarifele/ora, facand apoi misterios transformarea in tarife/mc, fara a pune la dispozitia autoritatii contractante orice informatii ar fi considerat necesare pentru a intelege foarte bine modalitatea de formare a tarifului ofertat, in speranta ca acestea nu vor fi verificate de catre specialisti.
      Petenta a sustinut ca, in cazul in care Comisia de evaluare si Consiliul ar fi dat dovada de vigilenta si profunzime in exercitarea atributiilor lor de verificare a documentelor depuse de ofertanti pe parcursul procedurii de atribuire, ar fi declarat oferta inacceptabila, in temeiul dispozitiilor art. 36 lit. f) raportat la dispozitiile art. 361 alin. (1), (2), (3) si (4) din Hotararea nr. 925/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si la dispozitiile art. 202 din O.G. nr. 34/2006.
      Petenta a considerat ca declararea ca fiind castigatoare a ofertei depuse de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L, fara a analiza in profunzime si raportat la legislatia in vigoare documentele depuse de aceasta in justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut si fara a efectua verificari detaliate asupra modalitatii de formare a tarifului/pretului prezentat (care nu este rezultatul unei concurente loiale si corecte) conduce la favorizarea acestui ofertant si se incalca prevederile legislative in domeniu, inclusiv art. 2 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
In sustinerea punctului sau de vedere, petenta a adus la cunostinta instantei, pe cale prezentei plangeri, faptul ca S.C. RER ECQLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L. practica in mod uzual prezentarea, in cadrul unor proceduri de atribuire a unor contracte cu obiect similar, unor propuneri financiare cu preturi nejustificat de mici, iar ulterior, sa prezinte, in justificarea pretului moduri originale de formare a pretului care nu sunt in acord cu prevederile legale, incercand in mod repetat sa induca in eroare comisiile si organismele de verificare a legalitatii in domeniul achizitiilor publice.
Au fost prezentate in acest sens doua exemple de astfel de situatii in care autoritatile contractante - Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti si Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alex. Obregia" au respectat legislatia in domeniul achizitiilor publice si au solicitat justificarea detaliata a modului de formare a pretului ofertat de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE 8UCURESTI REBU S.R.L. si, constatand ilegalitati, au respins, in final, ofertele depuse de aceasta ca fiind inacceptabile.
Mai mult, in urma depunerii de contestatii de catre S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L., la respectivele proceduri, C.N.S.C. a dat dreptate autoritatilor contractante, respingand ca nefondate contestatiile.
Pentru considerentele aratate, petenta a solicitat admiterea plangerii, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, si obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 281, art. 283, art. 202 alin. (1), (11) si (2), precum si celelalte dispozitii incidente la speta din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, art.  36 alin. e, e1, f, alin. 2, art. 361 alin. 1, 2, 3 si 4 din Hotararea nr. 925/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin intampinarea formulata la data de 10.01.2010, intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L. a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea deciziei C.N.S.C. ca fiind temeinica si legala, pentru urmatoarele motive :
Autoritatea contractanta a indeplinit procedura prevazuta de art. 202 alin. (1), (11) si (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, solicitand prezentarea modalitatii de calcul a pretului ofertat cu furnizarea de informatii si documente edificatoare in acest sens, lucru pe care S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L. l-a realizat.
In mod neintemeiat, petenta sustine ca tariful ar contraveni dispozitiilor art. 12 din Ordinul ANRSC nr. 109/09.07.2007, intrucat din analiza fisei de fundamentare a tarifului si din memoriul tehnico-economic pus la dispozitie de catre S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L., reiese ca tariful a fost stabilit pe metru cub (mc) si nu pe ora, din cuprinsul acestor doua documente rezultand, fara indoiala, ca pretul este de 19 lei/mc si nu 19 lei/ora.
Faptul ca in decizia C.N.S.C. s-a mentionat ca pretul ar fi de 19 lei/ora, s-a dovedit a fi o eroare materiala, motiv pentru care a fost remediata prin Decizia             nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010 prin care s-a dispus indreptarea erorii materiale, in sensul ca s-a inlocuit expresia "( 19 lei/ora)" cu expresia de "(19 lei/mc)".
Autoritatile contractante, definite conform O.U.G. nr. 34/2006, care nu au atributii de a autoritati ale administratiei publice locale, nu sunt obligate sa aplice Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007.
Autoritatea contractanta Spitalul Clinic Colentina Bucuresti, nefiind o autoritate administrativa locala, a respectat dispozitiile art. 202 din O.U.G.                      nr. 34/2006, solicitand explicarea in scris a modalitatii de calcul al pretului, iar inainte a procedat la prezentarea fundamentarii pretului in acord cu modalitatea prevazuta in Ordinul A.N.R.S.C. 109/2007.
Criticile petentei cu privire la faptul ca elementele de cost ale tarifului serviciului de salubrizare au fost fundamentare incorect sunt neintemeiate, astfel:
      Din punct de vedere formal,  autoritatea contractanta nu avea obligatia legala de a solicita unui operator, participant la procedura, ca fundamentarea tarifului sa fie prezentata conform prevederilor Ordinului A.N.R.S.C. nr. 109/2007.
      a) Sustinerea petentei, in sensul ca distanta de transport a deseurilor de la utilizator la depozitul autorizat trebuie sa fie de 30 de km si nu de 19,5 km, este nejustificata si lipsita de argumentul eficientei activitatii si, implicit, al eficientei utilizarii fondurilor publice, principiu care sta la baza atribuirii contractelor de achizitie publica.
      In realitate, distanta de transport a deseurilor ofertata de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.R.L. este determinata pentru ipoteza in care autogunoiera, care colecteaza deseurile de la Spitalul Clinic Colentina, asigura serviciile de colectare si transport pentru mai multi utilizatori din zona sau de pe traseu. In vederea determinarii acestei distante, s-a avut in vedere optimizarea traseului unei autogunoiere cu ajutorul unui program informatic, prin care s-a ales traseul cel mai scurt de la utilizator si pana la punctul de depozitare a deseurilor.
      Mai mult, potrivit dispozitiilor art. 202 alin. (2) din O.U.G.  nr. 34/2006, autoritatea contractanta are obligatia de a lua in considerare justificarile primite de la ofertant, indeosebi cele care se refera la "... solutiile tehnice adoptate ... favorabile ... originalitatea ofertei din punct de vedere al indeplinirii tuturor cerintelor prevazute in caietul de sarcini".
b) Este neintemeiata sustinerea potrivit careia nu au fost cuprinse costurile cu apa minerala  acordata gratuit deserventilor, intrucat costurile cu apa minerala au un caracter aleator, fiind determinate de existenta unor conditii climatice anormale in perioada calda, de vara, reprezentand o valoare insignifianta fata de tariful ofertat, astfel ca au fost incluse in valoarea cheltuielilor indirecte.
c) Nu poate fi retinuta nici sustinerea conform careia nu s-ar fi inclus in tarif costurile pentru achitarea taxei catre A.N.R.S.C., deoarece ponderea redusa a acestui cost a determinat includerea lui in valoarea cheltuielilor indirecte. In plus, chiar daca suma de 150,96 lei, rezultata prin aplicarea elementelor de calcul prezentate de petenta, ar fi inclusa in valoarea ofertata de 155.040 lei, oferta S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A. ar avea tot o valoare mai mica decat a petentei, astfel ca petenta nici macar nu are un interes practic de a contesta tariful ofertat sub acest aspect.
d) In ceea ce priveste asa-zisele erori la calculul cheltuielilor cu depunerea deseurilor la rampa de depozitare, afirmatiile petentei nu pot fi retinute, intrucat calcul tarifului s-a efectuat in mod corect, pornindu-se de la ipoteza ca autogunoiera asigura intr-o ora (durata unei curse) colectarea si depozitarea a 34,5 mc de deseuri, pentru care se plateste la detinatorul rampei suma de 541,30 lei, adica 15,68 lei/mc. Pentru cantitatea lunara de 340 mc aferenta utilizatorului Spitalul Clinic Colentina, depozitarea costa 5331,20 lei, valoare practic egala cu cea indicata de recurenta in plangere, respectiv 5332 39 lei/luna, diferenta provenind din rotunjiri.
e) Critica potrivit careia nu s-au evidentiat in mod corect cheltuielile indirecte este una de natura formala, legata de asa-zisa nerespectare a Ordinului A.N.R.S.C. nr. 109/2007 la prezentarea justificarii tarifului, care nu poate fi retinuta, intrucat autoritatea contractanta nu avea obligatia conformarii si nici nu a cerut operatorului sa faca acest lucru.
f) Argumentul petentei, in sensul ca S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A. ar prezenta, in mod sistematic, oferte financiare subevaluate si la alte proceduri de achizitie este numai la nivel de enunt, fara a se prezenta elemente concrete care sa-l sustina.
Practic, petenta nici nu are interes practic sa conteste oferta declarata castigatoare a S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A. atat timp cat, insasi oferta acesteia este una care are un tarif aparent neobisnuit de scazut, valoarea ofertata reprezentand 78% din valoarea estimata a contractului.
Pentru motivele prezentate, intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A. a solicitat respingerea plangerii formulata de S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. ca fiind neintemeiata si mentinerea deciziei C.N.S.C., ca fiind temeinica si legala.
Prin incheierea din data de 10.01.2010, Curtea a luat act de renuntarea petentei la judecata capatului de cerere din plangere prin care solicita suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica, in temeiul art. 246 Cod Procedura Civila.
La solicitarea instantei, petenta a depus la dosarul cauzei documente in justificarea pretului neobisnuit de scazut care au stat la baza ofertei de pret prezentata de  S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. in cadrul procedurii de atribuire organizata de Spitalul Clinic Colentina, respectiv :
- Fisa de fundamentare pentru stabilirea tarifului la activitatile specifice serviciului de salubrizare - original;
- Memoriul tehnic pentru stabilirea tarifului la activitatile specifice serviciului de  salubrizare - original;
- Factura fiscala nr. 4013850/05.10.2010, pentru combustibil, copie conforma cu originalul;
- Grila de salarizare anul 2011, copie conforma cu originalul;
Petenta S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. si intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A. au formulat concluzii scrise, inregistrate la instanta la 21.02.2011 si, respectiv, 25.02.2011.
Intimatul Spitalul Clinic Colentina, desi a fost legal citat, nu a formulat intampinare in cauza.
Pozitia procesuala a acestuia a fost prezentata prin concluziile scrise formulate la data de 24.02.2011, prin care a solicitat respingerea plangerii si mentinerea deciziei C.N.S.C., ca fiind legala si temeinica, invocand, in esenta, urmatoarele :
Spitalul Clinic Colentina a indeplinit procedura prevazuta de art. 202 alin. (1), (11) si (2) din O.U.G. nr. 34/2006, imprejurare retinuta si in decizia C.N.S.C..
In acest sens, Comisia de evaluare a solicitat ofertantului ce a avut pretul cel mai scazut, prin adresa nr. 13380/28.10.2010, sa prezinte modalitatea de calcul a pretului ofertat ( justificarea pretului), cu furnizarea de informatii si documente edificatoare in acest sens.
Ofertantul ce a avut pretul cel mai scazut a inaintat in termen legal clarificarile solicitate, care au fost analizate de Comisia de evaluare, fiind declarata castigatoare societatea care a licitat in sistemul electronic pretul cel mai scazut.
Comparand justificarea pretului realizata de petenta cu justificarea pretului prezentata de societatea desemnata castigatoare de comisia de evaluare se ajunge la concluzia clara ca justificarea realizata de societatea castigatoare este una reala.
Astfel, se impune a se observa ca sunt similare cheltuielile specificate de fiecare participant la procedura, diferita fiind doar rata profitului.
Pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal s-a inregistrat la data de 16.12.2010, sub nr. 12350/2/2010, si plangerea formulata de petenta S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A., in contradictoriu cu intimatii SPITALUL CLINIC COLENTINA si S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A., impotriva Deciziei C.N.S.C.                                        nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010, prin care s-a procedat la indreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 5829/C3/6647/08.11.2010, in sensul ca, la pagina 6 a acesteia, in randul 4 din josul paginii, s-a inlocuit expresia "( 19 lei/ora)" cu expresia de "(19 lei/mc)".
      Pe calea acestei plangeri, petenta a solicitat anularea Deciziei C.N.S.C.                                        nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010, ca nelegala si netemeinica, sustinand ca in mod gresit C.N.S.C. a calificat ca eroare materiala tariful orar de 19 lei/ora propus de societatea declarata castigatoare, favorizand strategia de inducere in eroare atat a autoritatii contractante, cat si a Consiliului, dusa de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A., prin aceasta decizie, Consiliul indreptand, in fapt, o eroare materiala cuprinsa in insasi fisa de fundamentare si nu in decizia corectata.
      Prin incheierea din data de 07.02.2011, Curtea a dispus conexarea dosarului  nr. 12350/2/2010 la dosarul nr. 11672/2/2010, in temeiul dispozitiilor art. 164 Cod Procedura Civila.
      In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri, iar in cadrul acesteia s-a depus  documentatia care a stat la baza emiterii Deciziilor C.N.S.C.                                                  nr. 5829/C3/6647/18.11.2010 si nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele :
Prin Decizia C.N.S.C. nr. 5829/C3/6647/18.11.2010 s-a respins ca nefondata contestatia formulata de contestatoarea S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. impotriva rezultatului procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica avand ca obiect "Servicii de colectare si transport deseuri menajere", cod CV 90511222 - 2 - Servicii de colectare si transport deseuri menajere (Rev.2), comunicat de autoritatea contractanta SPITALUL CLINIC COLENTINA, si continuarea procedurii de atribuire.
Pentru a decide astfel, Consiliul a retinut, in esenta, urmatoarele :
Este tardiv formulata critica impotriva deciziei autoritatii contractante de a admite la faza finala a licitatiei electronice pe ofertantul  S.C. Salserv Ecosistem S.R.L. a carui propunere financiara depasea cu mai mult de 10% valoarea estimata a contractului, avand in vedere dispozitiile art. 2562 alin. (1) lit. b) din O.U.G.                     nr. 34/2006, precum si faptul ca decizia autoritatii contractante de a considera oferta S.C. Salserv Ecosistem S.R.L. admisibila i-a fost adusa la cunostinta contestatoarei la data de 26.10.2010, prin adresa nr. 13179/26.10.2010, astfel ca aceasta critica trebuia formulata cel mai tarziu la 01.11.2010 si nu la 02.11.2010, cum a procedat contestatoarea.
Critica ce vizeaza desemnarea drept castigatoare a ofertei S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A., ce prezinta un pret aparent neobisnuit de scazut (reprezinta 79% din valoarea estimata a contractului suspus achizitiei), este neintemeiata, intrucat autoritatea contractanta a facut aplicabilitatea dispozitiilor art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, sens in care a solicitat, prin adresa nr. 13380/28.10.2010, ofertantului S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.A. explicatii in scris privind "modalitatea de calcul al pretului ofertat, furnizandu-ne informatii si documente edificatoare in acest sens".
In raspunsul comunicat autoritatii contractante, ofertantul a prezentat adresa nr. 23752/29.10.2010, inregistrata la sediul autoritatii contractante sub nr. 13408/29.10.2010, la care a anexat fisa de fundamentare  a tarifului orar ( de 19 lei/ora), cu detalierea tuturor costurilor incluse, un memoriu tehnico - economic pentru stabilirea tarifelor la activitatile specifice conform Ordinului A.N.R.S.C.U.P. nr. 109/2007, grila de salarizare aprobata la nivelul societatii, valabila la data de 01.04.2010, factura de la furnizor pentru motorina si factura de la S.C. ECQ SUD S.R.L. pentru depozitare la rampa.
Avand in vedere ca autoritatea contractanta a solicitat ofertantului S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L. justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut, iar acesta a justificat in detaliu pretul ofertat pentru activitatile solicitate prin caietul de sarcini, Consiliul a considerat ca, din acest punct de vedere, s-au respectat dispozitiile art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006 in procesul de evaluare a ofertelor, astfel ca a dispus respingerea contestatiei ca nefondata si continuarea procedurii de atribuire.
Prin Decizia C.N.S.C. nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010 s-a dispus indreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei nr. 5829/C3/6647/18.11.2010, in sensul ca, la pagina 6 a acesteia, in randul 4 din josul paginii, se va inlocui expresia "( 19 lei/ora)" cu expresia de "(19 lei/mc)".
       Pentru a dispune in acest sens, Consiliul a Constatat ca in fisa de fundamentare pentru stabilirea tarifelor la activitatile specifice serviciului de salubrizare, S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., in calitate de ofertant declarat castigator in procedura, a precizat tariful de "19 lei/mc", astfel ca in decizia de solutionare a contestatiei s-a strecurat o eroare materiala ce se impune a fi indreptata in temeiul art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006 si art. 281 alin. (1) Cod Procedura Civila.
      Examinand cu prioritate, potrivit dispozitiilor art. 137 alin. (1) Cod Procedura Civila, exceptia lipsei de interes in promovarea plangerii impotriva Deciziei C.N.S.C. nr. 5829/C3/6647/18.11.2010, exceptie invocata de intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., Curtea constata ca este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa, avand in vedere ca petenta a avut calitatea de parte in procedura administrativ - jurisdictionala finalizata prin emiterea de catre C.N.S.C. a Deciziei nr. 5829/C3/6647/18.11.2010, astfel cum a fost indreptata prin Decizia       nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010, oferta acesteia s-a clasat pe locul al doilea, astfel ca nu se poate sustine ca nu are un interes legitim in legatura cu respectiva procedura de atribuire.
      Examinand deciziile atacate, prin prisma criticilor formulate, in raport de actele si lucrarile dosarului si de dispozitiile legale incidente, Curtea constata ca sunt fondate plangerile conexate, formulate de petenta S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A., in considerarea urmatoarelor argumente :
      In mod nelegal, Consiliul a retinut ca fiind neintemeiata critica formulata de contestatoarea S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A., privitoare la desemnarea drept castigatoare a ofertei prezentate de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., cu incalcarea dispozitiilor art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006 si art. 361 din H.G. nr. 925/2006.
      Astfel, dispozitiile art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 prevad ca :
      "(1) In cazul unei oferte care are un pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractanta are obligatia de a solicita ofertantului, in scris si inainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, precum si de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv."
      Se observa ca aceste dispozitii legale instituie in sarcina autoritatii contractante atat obligatia de a solicita ofertantului a carui oferta prezinta un pret aparent neobisnuit de scazut prezentarea unor detalii si precizari pe care le considera semnificative cu privire la oferta, cat si obligatia de a verifica raspunsurile care justifica pretul respectiv.
      Or, in cauza dedusa judecatii se constata ca, desi autoritatea contractanta a solicitat ofertantului S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L. prezentarea de explicatii in scris privind modalitatea de calcul a pretului ofertat si furnizarea de informatii si documente edificatoare in acest sens, s-a  limitat in a constata ca ofertantul a raspuns solicitarii ce i-a fost adresata, precedand la o verificare formala a raspunsurilor si documentelor invocate in justificarea pretului respectiv.
      Astfel, o analiza judicioasa a documentelor prezentate de ofertantul S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., in justificarea pretului aparent neobisnuit de scazut, ar fi permis autoritatii contractante sa constate ca tariful a fost prezentat in lei/ora (19 lei/ora) si nu in lei/mc de deseuri colectate si transportate.
      In Fisa de fundamentare a tarifului prezentata de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L. se observa cu claritate faptul ca a fost stabilit un tarif orar, intrucat toate cheltuielile mentionate la lit. A), A1) si B) au fost exprimate in lei/ora.
      Cum cerinta autoritatii contractante inscrisa la Sectiunea I - Caiet de Sarcini, pct. 1.3 - Cantitatea de lucrari, consta intr-o cantitate de deseuri estimata pe luna la 340 m.c., toate tarifele ofertate in cadrul procedurii se impuneau a fi stabilite in m.c. deseuri colectate si transportate, iar obligatia Comisiei de evaluare era de a examina ofertele prezentate prin raportare la un tarif in lei/m.c., folosind un tarif unic de evaluare in privinta tuturor ofertelor.
      In plus, dat fiind faptul ca si oferta prezentata de S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. prezenta un pret aparent neobisnuit de scazut (78% din valoarea estimata a contractului), obligatia autoritatii contractante era de a solicita si acestui ofertant detalii si precizari privitoare la modalitatea de determinare a tarifului, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o, incalcand in acest mod principiile nediscriminarii si tratamentului egal prevazute de art. 2 alin. (2) lit. a) si b) din O.U.G. nr. 34/2006.
      In conditiile in care justificarea pretului ofertat s-a realizat de petenta S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A. prin prezentarea unui tarif exprimat in lei/m.c., iar de catre intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., printr-un tarif stabilit in lei/ora, este evident ca rezultatul evaluarii ofertelor este eronat, fiind incalcate astfel nu numai dispozitiile art. 202 din O.U.G.                       nr. 34/2006, dar si principiile nediscriminarii, tratamentului egal, eficientei utilizarii fondurilor publice si asumarii raspunderii stipulate de art. 2 alin. (2) lit. a), b), f) si g) din acest act normativ.
      Referitor la Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/9 iulie 2007, invocat de petenta, Curtea retine ca nu este aplicabil in cauza, intrucat prevederile acestuia reglementeaza modul de determinare a tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare a localitatilor or, procedura de achizitie publica al carui rezultat este contestat in cauza a fost derulata de Spitalul Clinic Colentina, care nu este o autoritate a administratiei publice locale.
      Independent insa de aceasta constatare, raportul procedurii de atribuire nr. 13426/29.10.2010 si adresa nr. 13443/29.10.2010, reprezentand comunicarea rezultatului procedurii sunt nelegale, dupa cum s-a aratat in precedent, pentru incalcarea de catre autoritatea contractanta a dispozitiilor  art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 si principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achizitie publica reglementate de art. 2 alin. (2) lit. a), b), f) si g) din acest act normativ.
      In privinta Deciziei C.N.S.C. nr. 5829A/C3/6647/07.12.2010, prin care s-a dispus indreptarea erorii materiale din cuprinsul Deciziei                                             nr. 5829/C3/6647/18.11.2010, Curtea retine ca sunt intemeiate criticile formulate de petenta, avand in vedere ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 281 Cod Procedura Civila, nefiind in prezenta unei erori materiale in sensul acestor dispozitii legale.
      Astfel, in mod corect in Decizia nr. 5829/C3/6647/18.11.2010, la pagina 6, alineatul 4, s-a mentionat tariful orar de 19 lei/ora, acesta fiind preluat in decizie, astfel cum apare precizat in fisa de fundamentare prezentata de intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., neexistand nicio eroare materiala in cuprinsul deciziei de solutionare a contestatiei, care sa justifice admiterea sesizarii formulate de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L. si aplicarea prevederilor art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006 si art. 281 alin. (1) Cod Procedura Civila.
      Procedand in aceasta modalitate, Consiliul a dispus, in realitate, indreptarea unei erori in fundamentarea tarifului ofertat, strecurata in documentele justificative prezentate de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI - REBU S.R.L., incalcand astfel dispozitiile art. 269 din O.U.G. nr. 34/2006,care impun ca procedura de solutionare a contestatiilor sa se desfasoare cu respectarea principiilor legalitatii, celeritatii, contradictorialitatii si al dreptului la aparare.
      In concluzie, pentru considerentele evidentiate, in temeiul dispozitiilor art. 285 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea va dispune : admiterea plangerilor conexate, modificarea in parte a Deciziei                        nr. 5829/C3/18.11.2010 a C.N.S.C., astfel cum a fost indreptata prin Decizia                   nr. 5829/C3/6647/07.12.2010 a C.N.S.C., in sensul anularii raportului procedurii     nr. 13426/29.10.2010 si a adresei nr. 13443/29.10.2010, obligarii autoritatii contractante la reevaluarea ofertelor, potrivit considerentelor prezentei decizii, respingerii cererii de indreptare a erorii materiale formulata de intimata S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. si mentinerii celorlalte dispozitii ale Deciziei C.N.S.C. nr. 5829/C3/18.11.2010.
      Cu ocazia reevaluarii ofertelor, in exercitarea competentei exclusive in desemnarea ofertei castigatoare, potrivit art. 200 si urm. din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractanta va avea in vedere si criticile formulate de petenta S.C. SERVICII SALUBRITATE BUCURESTI S.A., in privinta distantei calculate in memoriul tehnico - economic, cheltuielilor cu personalul, taxei A.N.R.S.C., cheltuielilor cu depunerea in rampa, elemente mentionate in documentele justificative prezentate de S.C. RER ECOLOGIC SERVICE BUCURESTI REBU S.A. si a caror examinare nu se mai impune a fi realizata in cauza, data fiind constatarea nelegalitatii prezentarii unui tarif in lei/ora si nu in lei/m.c. deseuri colectate si transportate.





















2


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Preturi, stabiliri de

Imposibilitatea justificarii pre?ului neobi?nuit de scazut de catre un operator economic participant la o procedura de achizi?ie publica. Legalitatea deciziei de respingere a ofertei ca inacceptabila. - Hotarare nr. 1486 din data de 19.05.2017
ACHIZITII PUBLICE-POSTARE ERONATA PRET - Decizie nr. 633/R din data de 26.02.2014
Respins recurs pretentii civile imobil. - Decizie nr. 267/R din data de 18.02.2011
Pretentii- prejudiciu cauzat prin amanarea judecatii - Hotarare nr. 5197 din data de 14.07.2010
Legea 10/2001 - Sentinta civila nr. 41 din data de 12.01.2010
Legea nr. 571/2003, art. 140 alin. (2) lit. f), art. 141 alin. (2) lit. e) - Decizie nr. 3496 din data de 20.09.2017
Domeniu. Drept administrativ Obligare emitere act administrativ - Decizie nr. 3302 din data de 11.09.2017
Prin obligatia autoritatii publice de a comunica informatiile de interes public solicitate nu se intelege obligatia acesteia de a evalua probleme de drept sau de fapt, ci doar de a comunica date privind activitatea desfasurata. - Decizie nr. 3255 din data de 07.09.2017
O oferta neconforma sau inacceptabila nu poate ocupa un anume loc in cadrul clasamentului efectuat de comisia de elaborare ulterior deschiderii ofertelor deoarece nu este o oferta apta a asigura executarea contractului ce ar urma a fi incheiat. - Decizie nr. 3145 din data de 10.08.2017
Domeniu. Drept administrativ Litigiu privind achizitiile publice - Decizie nr. 3138 din data de 27.07.2017
Domeniu. Drept administrativ Litigiu privind achizitiile publice - Decizie nr. 3130 din data de 21.07.2017
Contencios administrativ. Conflict de competen?a, instan?a competenta sa solu?ioneze o cerere formulata de un magistrat, avand ca obiect obligarea paratilor la stabilirea unor drepturi salariale ?i plata acestor drepturi - Decizie nr. 1187 din data de 04.04.2017
Contencios administrativ, func?ionar public; Legea nr. 188/1999, Legea nr.554/2004, H.G. nr. l 185/2014, Ordinul MADR nr.321/06.02.2015, Ordinul MADR nr. 397/18.02.2015 - Decizie nr. 501 din data de 08.02.2017
Contencios administrativ ?i fiscal; art. 348 C.fisc. coroborat cu pct. 8 alin. (39) lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227 /2015 privind noul C.fisc., referitoare la reducerea cu 75 % a garantiei dispuse a fi constituita pentru antre - Decizie nr. 197 din data de 27.01.2017
Condi?iile prevazute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea contesta?iei administrative, justificarea conditionalita?ii ca infractiunile sesizate sa aiba o inraurire hotaratoare asupra solutiei ce urmeaza sa fie data in proc - Decizie nr. 196 din data de 27.09.2017
Societati. Constatarea legalitatii fuziunii. Necesitatea formei autentice a hotararii de aprobare a fuziunii prin absorbtie, in cazul terenurilor. - Decizie nr. 703A din data de 10.04.2017
Procedura de insolventa. Cesionarea creantei unui creditor. Nedobandirea calitatii de membru al comitetului creditorilor de catre creditorul cesionar. - Decizie nr. 871A din data de 10.05.2017
Cererea de obligare a Fondului de Garantare a Asiguratilor la despagubiri ca urmare a producerii unor riscuri acoperite de asigurarea RCA. Procedura speciala de reglementare a legii. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 863A din data de 18.05.2017
Procedura de insolventa. Deschiderea procedurii generale. Cererea debitorului formulata in lipsa unei hotarari a asociatilor. - Decizie nr. 839A din data de 08.05.2017
Procedura de insolventa. Denuntarea contractelor in derulare de catre administratorul judiciar. Notificarea denun?arii. Termen de prescriptie. - Decizie nr. 805A din data de 27.04.2017