InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Pretentii- prejudiciu cauzat prin amanarea judecatii

(Hotarare nr. 5197 din data de 14.07.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti)

Domeniu Preturi, stabiliri de | Dosare Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti | Jurisprudenta Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti

Dosar nr. 10138/302/2009

R O M A N I A
JUDECATORIA SECTORUL 5 BUCURESTI
Sectia a-II-a  civila
Sentinta civila nr. 5197
Sedinta publica de la 14.07.2010
Instanta constituita  din:
PRESEDINTE MARIELA ANTONOVICI
GREFIER MAGDALENA CONSTANTIN

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC F ISRL si  paratii  SC T  E SRL si R P, avand ca obiect pretentii.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 23.06.2010 si au fost consemnate in  incheierea de sedinta de la termenul respectiv, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta,  avand nevoie de timp pentru a  delibera, a amanat pronuntarea la data de 30.06.2010,  iar apoi  la 07.07.2010, iar apoi  la 14.07.2010, cand a  hotarat urmatoarele:
     
INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile deduse judecatii, constata urmatoarele:
Prin  cererea inregistrata pe rolul  acestei instante la data de 11.08.2009, sub nr. 10138/302/2009, reclamanta SC F I SRL a chemat in judecata  pe  paratii  SC T  E SRL si R P,  pentru ca, prin hotararea ce o  va pronunta sa fie obligati: parata SC T  E SRL la plata  sumei de  5000 euro,  reprezentand  daune interese pentru incalcarea art.9.1 d din Contractul de Prestari Servicii  nr.01/07.04.2008; paratii SC T  E SRL si RP in solidar  la plata sumei  de  7000  euro,  reprezentand  daune interese  pentru incalcarea art.4 din Actul Aditional  nr.02/17.03.2009 la Contractul  de Prestari Servicii nr.01/07.04.2008; cu cheltuieli de  judecata.
In motivarea  cererii,  reclamanta  a aratat  ca  la data de 07.04.2008, intre parti   s-a incheiat contractul  de prestari  servicii nr.01, avand ca obiect activitati  de intermediere imobiliara desfasurate de prestator in cadrul si cu suportul  beneficiarului. Activitatile prestatorului  SC T E SRL urmau a fi  desfasurate  prin intermediul  d-lui R P,  care  avea  calitatea de administrator al SC T E  SRL. Conform art.9.1 din contract, partile  au convenit  ca una dintre modalitatile de incetare a  contractului   este  cea prin care prestatorul  ii da beneficiarului  un preaviz  de  45  de  zile, anuntandu-l in scris  ca intentioneaza  sa puna  capat raporturilor  contractuale, nerespectarea termenului de preaviz  fiind  sanctionata  cu  daune interese in cuantum de  5000 euro. A mai  aratat reclamanta  ca prin actul  aditional  nr. 02717.03.2009,  contractul  a fost completat prin introducerea la  art.4  a clauzei  referitoare  la obligatia  de fidelitate pe  care atat  prestatorul, cat si  dl.P R,  in nume personal,  si-o  asuma  fata  de beneficiar. Conform  art.4 din actul  aditional  nr.02/17.03.2009,  partile au convenit  ca, daca prestatorul sau dl. P R, personal,  denunta in mod unilateral contractul mai  devreme  de  data de 31.12.2009,  acestia  vor plati  beneficiarului  suma  de 7000 euro. In vederea  indeplinirii obligatiilor  contractuale asumate, prestatorul,  prin  reprezentantul sau dl.P R, era obligat  sa  desfasoare zilnic  activitati  de intermediere  imobiliara la  sediul  secundar al beneficiarului. Cu  toate  acestea, incepand cu data de 26.06.2009  dl.P  R nu s-a mai prezentat  la  sediul beneficiarului  in vederea indeplinirii obligatiilor  contractuale. Mai  mult,  nici nu a  acordat  acestuia nici un  fel de preaviz  scris,  asa  cum  ar fi trebuit  conform art.9.1 d din contract. A mai mentionat reclamanta ca,   incepand cu ianuarie 2009, dl.P R  a intrerupt in  mod repetat  si  nedeterminat  activitatea pe care s-a obligat  sa o  presteze  pentru beneficiar,  in calitate  de  reprezentant al prestatorului. La data de 26.06.2009  insa, in mod intempestiv,  dl.P R a predat reprezentantilor beneficiarului  cartela SIM  cu  numarul de  telefon care  ii fusese alocat  pentru desfasurarea  activitatii contractuale,   precum si autoturismul care ii fusese pus la dispozitie  pentru desfasurarea activitatii  zilnice. Din acel moment  a incetat orice  fel de raporturi   cu beneficiarul,  denuntand  astfel unilateral  contractul  fara nici un preaviz. Totodata,  reclamanta a aratat  ca, printr-o  adresa comunicata  prin serviciile postale  la data de 06.07.2009  si la data de 10.07.2009, prestatorul, prin reprezentantul sau   dl.P R,  i-a adus  la  cunostinta   beneficiarului   desfiintarea unilaterala a contractului  incepand  cu  data de 01.07.2009.In conformitate cu prevederile  contractuale,  prestatorul  este obligat sa  achite  beneficiarului suma de  5000 euro reprezentand  daune interese pentru denuntarea unilaterala a contractului  fara acordarea preavizului de 45 de zile  astfel cum este prevazut de art.9.1 d din contract, iar SC T E SRL si dl.P R in  mod solidar sunt obligati sa achite beneficiarului suma de 7000  euro  reprezentand daune interese pentru incalcarea  obligatiei de fidelitate prev.de art.4 din  actul aditional nr.02/17.03.2009.
In  drept,  reclamanta a  invocat dispozitiile  art.720 ind.1 Cpc  si  art.969 Cod Civil.
La dosar au fost depuse, in copie, urmatoarele inscrisuri: contractul de prestari  servicii nr.01/07.04.2008,  actul  aditional nr.2/17.03.2009,  adresa  emisa de SC T E SRL  la data de 06.07.2009  si la data de 10.07.2009, notificarea pentru  convocare  la conciliere directa nr.1/03.07.2009,  procesul  verbal de  conciliere nr.01/22.07.2009, alte inscrisuri.
La data de 13.10.2009, prin serviciul  registratura,  parata SC T E SRL a  formulat intampinare  si  cerere  reconventionala. Prin  intampinare, a solicitat respingerea actiunii  reclamantei si obligarea acesteia la plata  cheltuielilor  de judecata. A invocat  exceptia  de necompetenta  teritoriala  a instantei,  intrucat in speta de fata, reclamanta a  cerut chemarea in judecata  a celor  doi parati: SC T  E SRL,  cu  sediul in loc. SS i si R P,  cu  domiciliul in Bi,  s 6. Daca  actiunea  formulata  de  reclamanta  este de natura unei  cereri  in pretentii, oricare  dintre urmatoarele doua instante   sunt competente, respectiv Judecatoria S S  de la  sediul  paratei SC T  E SRL sau  JS6 de la domiciliul paratului R P. Daca insa actiunea este formulata  pentru solutionarea  pretinsului  litigiu  in  legatura cu  executarea,  anularea, rezolutiunea sau rezilierea contractului despre care s-a facut vorbire,  potrivit  exceptiei  de la regula generala  de competenta  si  conform  art.10  al.1   lit.a Cpc,  instanta competenta este instanta locului  de  executare, fie chiar in parte, a obligatiunii din contract. In acest caz, a aratat parata, competenta este Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti – locul de executare a contractului.
 Prin cererea reconventionala, parata a solicitat sa se dispuna rezilierea contractului de prestari servicii nr.01/07.04.2008  si obligarea la cheltuieli  de judecata.
In motivare, parata a aratat ca domnul P R si-a desfasurat in mod exemplar activitatea in toata perioada contractuala, iar tinand cont de faptul ca reclamanta nu si-a respectat obligatiile contractuale prevazute la art. 5.2 literele a), b), c), d), se impune rezilierea contractului de prestari servicii incheiat intre cele doua societati.
In drept, parata a invocat dispozitiile art.115-118  Cpc si disp.  art.1020 Cod  Civil.
La data de 13.10.2009, prin serviciul  registratura, paratul  P R a formulat intampinare,  solicitand  respingerea  actiunii reclamantei, cu cheltuieli  de judecata.  Pe  cale de  exceptie,  a invocat exceptia lipsei  calitatii sale procesuale pasive, intrucat in speta,  reclamanta a invocat existenta unui contract de prestari  servicii  nr.01/07.04.2008  semnat  de SC FI SRL  in calitate  de benficiar  si SC T E SRL  in calitate de prestator. Astfel,  raportul juridic  este  stabilit, conform  contractului,  doar intre  cele doua  parti  semnatare.
Pe fondul cauzei, paratul a solicitat respingerea actiunii formulate impotriva sa, intrucat nu s-a obligat prin nicio conventie fata de SC F I SRL, astfel incat nu datoreaza acesteia nicio suma de bani sub forma de daune interese.
In drept,  a  invocat dispozitiile art.115-118 Cpc.
In sedinta publica  din data de 18.11.2009, reclamanta a  depus la dosar intampinare la  cererea reconventionala, solicitand respingerea ca neintemeiata a  acesteia.
In motivare, reclamanta a aratat ca si-a indeplinit intotdeauna obligatiile asumate, iar sustinerile paratei-reclamante sunt doar o insiruire de neadevaruri.
In drept  a  invocat   prevederile art.115 Cpc  si  art.9689 Cod civil.
Prin incheierea de sedinta din data de 20.01.2010, instanta, pentru considerentele acolo aratate, a respins exceptia necompetentei teritoriale, invocata de parata SC TE SRL.
Prin incheierea de sedinta din data de 24.02.2010, instanta a unit cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului P R.
In dovedirea pretentiilor invocate, instanta a incuviintat, pentru fiecare dintre parti, administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriu si martori.
Prin incheierea de sedinta din data de 23.06.2010, instanta a admis exceptia netimbrarii cererii reconventionale formulate de parata-reclamanta SC T E SRL si, in consecinta, a anulat cererea reconventionala, ca netimbrata.
Prin cererea inregistrata la data de 25.01.2010, reclamanta a solicitat obligarea paratei-reclamante, in temeiul disp. art. 108 ind. 3 C.p.c.,  la plata de despagubiri in cuantum de 8.400 lei pentru prejudiciul suferit de aceasta prin fapta culpabila a paratei de amanare nejustificata a cauzei prin invocarea exceptiei necompetentei teritoriale, prejudiciu reprezentat de onorariul de avocat platit de reclamanta pentru asistenta juridica acordata in prezenta cauza.
Analizand cererea de obligare a paratei-reclamante la plata de despagubiri pentru amanarea nejustificata a cauzei, in temeiul art. 108 ind. 3 C.p.c., o apreciaza ca fiind neintemeiata, pentru motivele ce vor fi aratate in continuare.
Potrivit disp. art. 108 ind. 3 C.p.c., „cel care, cu intentie sau din culpa, a pricinuit amanarea judecarii sau a executarii silite, prin una dintre faptele prevazute in art. 108 ind. 1 sau 108 ind. 2, va putea fi obligat de catre instanta la plata unei despagubiri pentru paguba cauzata prin amanare”.
Astfel, pentru a deveni aplicabila dispozitia legala mentionata, este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:
- savarsirea uneia dintre faptele expres prevazute in art. 108 ind. 1 si 108 ind. 2 C.p.c.;
- fapta savarsita sa fi determinat amanarea judecatii;
- amanarea judecatii, astfel provocata, sa fi produs partii adverse un prejudiciu.
In cauza, desi parata-reclamanta a invocat exceptia necompetentei teritoriale,  iar aceasta a fost respinsa de catre instanta, nu se poate retine   invocarea acestei exceptii cu rea-credinta, pentru a fi in prezenta faptei prevazuta la litera a) din art.  108 ind. 1 alin. 1 C.p.c.,  intrucat parata a invocat dispozitii legale aplicabile in materie de competenta, motivand exceptia invocata in fapt si in drept. Ca atare, chiar daca motivarea paratei nu a fost retinuta de instanta, aceasta nu apreciaza ca invocarea exceptiei s-a facut cu rea-credinta.
Pe de alta parte, instanta apreciaza ca prejudiciul invocat de catre reclamanta, in suma de 8.400 lei, reprezentand onorariu de avocat, nu reprezinta rezultatul direct si nemijlocit  al amanarii cauzei, intrucat partea este libera sa negocieze si sa stabileasca impreuna cu aparatorul sau un cuantum si o modalitate de plata a onorariului de avocat, care sa reflecte valoarea muncii depusa de acesta, independent de imprejurari previzibile ca amanarea solutionarii cauzei. In aceste conditii, partea nu se poate pretinde prejudiciata prin plata unor sume la care s-a obligat in mod benevol pentru o prestatie pe termen nedeterminat, cum este asistenta juridica in prezentul dosar.
Fata de cele aratate, instanta va respinge cererea de acordare a despagubirilor in temeiul disp. art. 108 alin. 3 C.p.c., ca neintemeiata.
Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului P R, exceptie fond, absoluta si peremptorie, instanta o apreciaza ca neintemeiata, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
La data de 17.03.2009, partile din prezenta cauza au incheiat actul aditional nr. 2 la Contractul de prestari servicii nr. 01/07.04.2008, in cadrul caruia au calitatea de PRESTATOR, potrivit primului paragraf, SC T E SRL, prin administrator  RP, precum  si R P.
Din modul de redactare al actului rezulta fara putinta de tagada ca paratul RP s-a obligat fata de reclamanta atat in calitate de administrator al paratei SC T E SRL, cat si personal.
Aceeasi concluzie se desprinde si in legatura cu obligatia de fidelitate prevazuta la art. 4 din Contract, unde se arata ca „daca Prestatorul sau dl. P R personal denunta in mod unilateral Contractul sau prezentul act aditional mai devreme de 31 decembrie 2009, acestia vor plati Beneficiarului suma de 7.000 euro cu titlu de daune.” 
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana chemata in judecata si titularul   obligatiei a carei neexecutare se pretinde.
In acest sens, constatand ca reclamanta a solicitat obligarea paratului PR, in solidar cu parata SC T E SRL, la plata sumei de 7.000 euro, reprezentand daune interese pentru incalcarea art. 4 din Actul aditional la Contractul de prestari servicii nr. 01/07.04.2008, in cadrul caruia, astfel cum s-a retinut mai sus, paratul s-a obligat atat personal, dar si ca reprezentant al celeilalte parate, instanta retine existenta calitatii procesuale pasive in persoana paratului P R, motiv pentru care va respinge exceptia invocata, ca neintemeiata.
Pe fondul cauzei, instanta apreciaza ca actiunea este neintemeiata, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
La data de 07.04.2008, intre parata SC T E SRL, reprezentata prin Administrator P R, in calitate de Prestator, si reclamanta SC F I SRL, in calitate de Beneficiar, s-a incheiat Contractul de prestari servicii nr. 01, avand ca obiect activitatea de intermediere imobiliara in cadrul si cu suportul Beneficiarului.
Potrivit art. 9.1 lit. d din contract, acesta inceteaza, printre altele, atunci cand Prestatorul da Beneficiarului un termen de preaviz de 45 zile, anuntandu-l in scris ca intentioneaza sa puna capat raporturilor contractuale. In cazul in care Prestatorul nu respecta termenul de preaviz de 45 de zile, acesta va plati Beneficiarului daune in cuantum de 5.000 euro.
Prin Actul aditional nr. 2/17.03.2009 s-a stipulat, in art. 4, faptul ca, „daca Prestatorul sau dl. P R personal denunta in mod unilateral Contractul sau prezentul act aditional mai devreme de 31 decembrie 2009, acestia vor plati Beneficiarului suma de 7.000 euro cu titlu de daune.” 
In cauza, reclamanta sustine incalcarea de catre parati a celor doua articole citate, prin denuntarea unilaterala a contractului, fara nici un preaviz.
Denuntarea unilaterala a contractului presupune manifestarea expresa de vointa a uneia dintre partile contractante in sensul incetarii raporturilor contractuale, independent de existenta unui alt motiv de desfiintare a contractului.
In prezenta cauza, din toate probele administrate rezulta faptul ca paratul P R a solicitat desfiintarea contractului ca urmare a neexecutarii, in opinia sa, a obligatiilor contractuale de catre societatea reclamanta.
Astfel, prin mesajul trimis prin posta electronica la data de 01.07.2009, a carui copie a fost depusa la dosar de catre reclamanta (fila 16), paratul P Ra interpelat reclamanta in legatura cu o eventuala reziliere de comun acord a contractului, facandu-i acesteia o oferta in acest sens.
Prin instiintarea redactata in data de 01.07.2009 si trimisa reclamantei prin posta, paratul a notificat acesteia rezilierea contractului de prestari servicii nr. 01/07.04.2008, incepand cu aceeasi data, in baza dispozitiei contractuale prevazute in art. 9.e, respectiv incalcarea de catre beneficiar a vreuneia dintre clauzele inserate in contract. In acest sens, paratul a sustinut ca au fost incalcate punctele a,b,c,d din articolul 5.2.
Desi reclamanta sustine ca prin instiintarile trimise si prin atitudinea sa, paratul a reziliat in mod unilateral contractul de prestari servicii, instanta constata ca din niciuna din probele administrate nu rezulta intentia neechivoca a acestuia in sensul mentionat.
Astfel, desi paratul a incercat, pe de o parte, sa obtina rezilierea de comun acord a contractului, iar, pe de alta parte, a declarat ca fiind intervenita rezilierea culpabila a acestuia, ca urmare a incalcarii de catre reclamanta a obligatiilor sale, aceasta atitudine nu echivaleaza cu o reziliere unilaterala, reclamanta avand posibilitatea sa solicite, in contradictoriu cu paratul, constatarea imprejurarii ca rezilierea contractului nu a operat si obligarea acestuia la respectarea obligatiilor contractuale si/sau daune interese, ori sa solicite ea insasi pronuntarea rezilierii contractului din vina paratului, cu daune interese.
In aceeasi ordine de idei, instanta apreciaza ca atitudinea paratului de a preda mijloacele puse la dispozitia sa pentru desfasurarea activitatii sau refuzul de a continua activitatea in cadrul societatii reclamante nu reprezinta o reziliere unilaterala a contractului cat timp aceasta a fost motivata de parat ca fiind datorata neexecutarii de catre reclamanta a propriilor obligatii. In situatia dovedirii netemeiniciei celor sustinute de catre parat si a caracterului abuziv al actiunilor sale, instanta apreciaza ca reclamanta putea doar sa obtina constatarea neindeplinirii de catre acesta a obligatiilor contractuale si obligarea lui la repararea prejudiciului astfel provocat, nicidecum calificarea acestor actiuni drept o reziliere unilaterala a contractului.
Fata de cele aratate, instanta apreciaza ca actiunea formulata de reclamanta este neintemeiata, urmand a fi respinsa.
Pe cale de consecinta, reclamanta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de parati, constand in onorariul de avocat ce va fi redus de catre instanta, in temeiul disp. art. 274 alin. 3 C.p.c.,  la suma de 2000 lei, considerata ca fiind mai potrivita in raport de gradul de complexitate al cauzei si  munca depusa de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia netimbrarii  cererii reconventionale si, in consecinta, anuleaza cererea reconventionala, ca netimbrata.
Respinge cererea de obligare a paratei-reclamante SC T E SRL la plata despagubirilor in cuantum de 8.400 lei, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate reclamantei-parate prin amanarea judecarii cauzei, ca neintemeiata.
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului P R, ca neintemeiata.
Respinge cererea de chemare in judecata formulata  de reclamanta-parata SC F I SRL, cu  sediul in Bucuresti  in contradictoriu cu  paratii-reclamanti SC T  E SRL,  cu  si R P,  ca neintemeiata.
In temeiul art. 274 alin. 3 C.p.c. reduce onorariul de avocat la suma de 2000 lei si, in consecinta, obliga reclamanta-parata la plata catre parata-reclamanta SC TE SA a cheltuielilor de judecata in cuantum de 2000 lei, reprezentand onorariu avocat.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi  14.07.2010.

PRESEDINTE  GREFIER


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Preturi, stabiliri de

Imposibilitatea justificarii pre?ului neobi?nuit de scazut de catre un operator economic participant la o procedura de achizi?ie publica. Legalitatea deciziei de respingere a ofertei ca inacceptabila. - Hotarare nr. 1486 din data de 19.05.2017
ACHIZITII PUBLICE-POSTARE ERONATA PRET - Decizie nr. 633/R din data de 26.02.2014
Respins recurs pretentii civile imobil. - Decizie nr. 267/R din data de 18.02.2011
Actiune in raspundere civila delictuala – Daune morale - Sentinta civila nr. 3536 din data de 22.04.2013
Pretentii – Legea 10/2001 - Sentinta civila nr. 6820 din data de 02.11.2011
Raspundere civila delictuala - Sentinta civila nr. 23883 din data de 10.03.2010
talharie/furt calificat - Sentinta penala nr. 755 din data de 11.06.2010
ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 699 din data de 26.05.2010
pretentii - Sentinta civila nr. 695 din data de 02.02.2010
obligatia de a face / evacuare - comp. materiala - Sentinta civila nr. 662 din data de 01.02.2010
Minori si familie - divort cu minori/comp. teritoriala - Sentinta civila nr. 19 din data de 11.01.2010
Legea 10/2001 - Sentinta civila nr. 42 din data de 12.01.2010
Liberare conditionata - Hotarare nr. 225 din data de 22.02.2011
Inselaciunea - Hotarare nr. 94 din data de 26.01.2010
Intrerupere executare pedeapsa - Hotarare nr. 728 din data de 10.05.2011
Plangere impotriva rezolutiilor de netrimitere in judecata formulate de procuror - Hotarare nr. 1240 din data de 15.09.2010
Contestatie la executare - penal - Hotarare nr. 1558 din data de 16.11.2010
Propunere arestare preventiva - Hotarare nr. incheiere din data de 10.01.2011
Contopire - Hotarare nr. 1315 din data de 28.09.2010
Ordonanta Presedintiala - Conditii - Calitate procesuala activa - Hotarare nr. 962 din data de 03.02.2012