Raspundere civila delictuala

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 6244/2012 – Dosar nr. 23883/302/2011
Raspundere civila delictuala

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul pe rolul Judecatoriei Sectorului 5, reclamantul N.C. a solicitat  in contradictoriu cu paratii M.F.P, A.N.A.F., D.G.F.P.M.B. si A.F.P Sector 1 obligarea acestora la repararea prejudiciului in cuantum de 203.568 lei, cauzat prin neindeplinirea de catre acestia a obligatiilor ce le revin potrivit art .7 si 12 Cod procedura fiscala.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat, in esenta, ca, urmare a invitatiei emisa la data de 10.03.2011, de a se prezenta la sediul AFP Sector 1, s-a intocmit procesul-verbal nr. (…)/10.03.2011, prin care s-a stabilit ca reclamantul a realizat in anul 2006 venituri brute din dreptul de proprietate intelectuala care depasesc plafonul de scutire prev. de art.152 Cod procedura fiscala, sens in care s-a constat  obligatia acestuia de  se inregistra in scopuri de plata a TVA, precum si obligatia de plata a sumei de 484.350 lei. Reclamantul a invederat instantei imprejurarea ca, in temeiul procesului - verbal nr. (…)/10.03.2011, conform art.129 Cod procedura fiscala, a fost emisa Decizia de instituire a sechestrului asigurator nr. (…)/14.03.2011 asupra imobilului - apartament nr. (…) situat in Bucuresti, (…);  la data de 23.05.2011 a fost intocmit avizul nr. (…) emis de  MFP-ANAF-DGFPMB-AFP Sector 1 prin care a fost informat despre declansarea inspectiei fiscale cu privire la verificarea ansamblului declaratiilor fiscale si/sau operatiunilor relevante pentru taxa pe valoare adaugata aferenta perioadei 2006-2009.
Paratele MFP si ANAF au depus la dosar intampinare invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, motivat de faptul ca raporturile juridice nu s-au creat intre reclamant si MFP, respectiv ANAF,  iar acestea nu au emis nicio decizie care sa fie in legatura cu prejudiciul invocat de reclamant. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata, intrucat obligatiile fiscale au fost stabilite in mod legal in sarcina reclamantului, iar prezenta cerere are natura unei contestatii administrative, situatie in care competenta de solutionare  apartine DGFP Bucuresti, conform prev. art.209 alin.1 lit. a din OG 92/2003 republicata si art.2 din HG 109/2009.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut ca  prin adresa nr. (…) emisa la data de (…) de catre MFP, ANAF, AFP Sector 1 – Serviciul de Inspectie Fiscala Persoane Fizice, reclamantului NC, i s-a pus in vedere obligatia de a se prezenta la sediul AFP Sector 1 Bucuresti la data de 15.03.2011 si de a depune, printre altele, declaratiile anuale de venit pentru anii 2006 – 2009. Consecinta a verificarilor efectuate de catre inspectorii din cadrul ANAF s-a constatat ca reclamantul a obtinut venituri din dreptul de proprietate intelectuala care au depasit plafonul de scutire, sens in care acestuia, potrivit art. 152 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ii incumba obligatia de a se inregistra ca platitor de TVA. Astfel, intrucat in anul 2006 reclamantul  a obtinut venituri brute decurgand din dreptul de proprietate intelectuale in suma de 309.509, raportat la plafonul de scutire de 200.000 lei, s-a stabilit obligatia de plata in sarcina reclamantului a sumei de 484.350 lei, din care: 222.956 lei, reprezentand TVA de plata, iar 203.568 lei, reprezentand majorarile si penalizarile aferente perioadei 25.02.2006 – 31.03.2011.
In temeiul art. 129 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, la data de 14.03.2011, prin decizia nr. (…) emisa de MFP, ANAF, AFP Sector 1, s-a luat masura aplicarii sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile ale reclamantului.  In urma platii voluntare de catre reclamant, prin decizia nr. (…) din data de 20.08.2011, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor imobile ale reclamantului.
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a paratilor M.F.P,  A.N.A.F  si D.G.F.P.M.B, instanta a apreciat ca aceasta este intemeiata considerand ca din probatoriul administrat in cauza a rezultat  ca deciziile de stabilire a obligatiei de plata in sarcina reclamantului, raportul de inspectie fiscala, decizia de instituire a sechestrului asigurator, precum si toate masurile aferente  au fost luate de A.F.P a Sectorului 1 Bucuresti, asa incat doar aceasta face parte din raportul juridic litigios dedus judecatii.
Asupra fondului cauzei instanta a retinut, in ceea ce priveste fapta ilicita, ca aceasta rezida in omisiunea paratei A.F.P a Sectorului 1 Bucuresti, de a-i comunica reclamantului obligatia de plata a TVA, obligatie prevazuta de lege. In acest sens, instanta a avut in vedere disp. art. 7 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, potrivit cu care organul fiscal instiinteaza contribuabilul asupra drepturilor si obligatiilor ce ii revin potrivit procedurii fiscale, instanta apreciind ca obligatia de incunostintare a reclamantului cu privire la sarcinile fiscale pe care acesta trebuie sa le suporte reprezinta o transpunere a principiului accesibilitatii si previzibilitatii legii, elemente fundamentale ale securitatii juridice intr-un stat de drept si care ii permit contribuabilului sa-si formeze conduita fiscala corespunzatoare, in caz contrar fiind obligat sa suporte consecintele (previzibile) neconformarii obligatiilor fiscale. Prin omisiunea sa de indeplinire a obligatiei civile ce-i revenea, parata l-a expus pe reclamant unor consecinte grave, in sensul ca, pe langa faptul de a stabili in sarcina acestuia un cuantum ridicat al dobanzilor, penalitatilor si majorarilor, la care acesta nu ar  fi fost obligat daca parata si-ar fi indeplinit obligatia legala prev. la art. 7 Cod procedura fiscala, parata a dispus si instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor imobile ale reclamantului, limitand astfel dreptul reclamantului de a dispune de bunurile sale.
Din probatoriul administrat in cauza, instanta a constatat ca reclamantul beneficia de prezumtia de buna-credinta -  care rezulta din declararea corecta si completa a veniturilor realizate, precum si din plata voluntara a obligatiilor fiscale, conform deciziei nr. (…) din data de 20.08.2011, prin care s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor imobile ale reclamantului.
Prin urmare, fapta ilicita a paratei a condus la producerea in patrimoniul reclamantului  a unui prejudiciu cert, compus din  penalitati de intarziere, majorari si dobanzi, conform  deciziei de impunere nr. (…)/30.06.2011  si care nu a fost reparat pana in prezent.
Legatura de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat reclamantului si fapta ilicita a paratei exista si reprezinta consecinta omisiunii acesteia din urma de a-si indeplini obligatiile legale stabilite la art. 7 din Codul de procedura fiscal, avand drept consecinta imediata producerea unui prejudiciu material in patrimonial reclamantului.
In fine, referitor la ultima conditie, si anume, vinovatia paratei, instanta a apreciat ca aceasta exista si imbraca forma culpei, prin omisiune; chiar si in aceasta situatie insa, parata urmand a raspunde civil, intrucat, pe planul raspunderii civile delictuale, culpa in cea mai simpla forma a sa – culpa levissima este susceptibila de a produce efecte juridice in sensul repararii daunelor produse.
Pe cale de consecinta, constatand indeplinirea cumulativa a conditiilor legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale, retinand ca, prin omisiunea sa de a-si indeplini obligatiile legale, parata a cauzat reclamantului unui prejudiciu material, cert si nereparat, instanta, in temeiul art. 998 Cod civil, a admis actiunea si a dispus obligarea paratei AFP Sector 1 la plata catre reclamant a sumei de 203.568 lei, cu titlu de daune materiale.








Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 4864/2013 – Dosar nr. 96/302/2013
Hotarare care sa tina loc de act autentic

Prin cererea inregistrata pe Judecatoriei Sectorului 5, reclamantul P.A. a chemat in judecata pe paratul R.A, solicitand instantei sa pronunte o hotarare care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare pentru imobilul situat in Bucuresti, (…), in valoare de 154.000 lei, asa cum rezulta din procura autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010 de BNP F.D.
In motivare, reclamantul a aratat ca in anul 2010, in urma unor discutii avute cu paratul, partile au convenit sa mearga la un birou notarial si ca acesta din urma sa il imputerniceasca pe reclamant sa vanda, in numele paratului si pentru sine insusi, imobilul proprietatea paratului, chiar catre reclamant la pretul de 35.000 euro, pret pe care mandantul l-a primit de la reclamant la data autentificarii procurii nr. (…) din 10.08.2010 la BNP F.D. Reclamantul a aratat ca la data autentificarii procurii, a primit de la vanzator actele de proprietate ale imobilului, in original, si o copie de pe actul de identitate al acestuia, paratul dand si o declaratie pe propria raspundere, autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010, conform careia imobilul nu este ipotecat sau grevat de sarcini. In data de 13.08.2010, reclamantul a fost aflat ca procura a fost revocata in data de 11.08.2010 de catre paratul R.A.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut ca prin procura autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010 de BNP F.D, numitul R.A l-a imputernicit pe reclamantul P.A. ca in numele lui R.A si pentru R.A, reclamantul sa isi vanda lui insusi, la pretul de 35.000 euro, imobilul situat in Bucuresti, (…), sector 5, proprietatea lui R.A.
Prin declaratia autentificata sub nr. (…) din 11.08.2010 de BNP F.D, asadar in ziua urmatoare, numitul R.A a revocat procura autentificata sub nr. (…) din 10.08.2010.
Cu privire la normele legale aplicabile in materia actiunii avand ca obiect pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare, instanta a avut in vedere, cu titlu general, ca promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare este un contract guvernat de dispozitiile legale aplicabile la data incheierii sale, fata de prevederile art. 6 alin. (2) din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, care stabilesc ca actele si faptele juridice incheiate ori, dupa caz, savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau, dupa caz, a savarsirii ori producerii lor. Prin urmare, procura din speta, pe care se intemeia reclamantul, daca ar fi fost calificata ca avand valoarea unei promisiuni de vanzare, ar fi supusa regimului juridic instituit de Codul civil de la 1864, in vigoare la data intocmirii procurii respective. In schimb, conditiile necesare pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare ar trebui analizate prin prisma conditiilor prevazute de Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, deoarece hotararea respectiva are efect constitutiv, fiind un act juridic intocmit sub imperiul legii noi. Prin urmare, instanta a apreciat ca pentru pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare, era necesar sa se fi incheiat o promisiune bilaterala de vanzare, una din partile promisiunii sa refuze sa incheie contractul promis, refuzul sa fie nejustificat, iar in speta sa fie indeplinite toate conditiile de validitate necesare pentru incheierea unui contract de vanzare.
Analizand daca, in speta, a fost incheiata o promisiune bilaterala de vanzare intre P.A si R.A instanta a retinut ca inscrisul pe care se intemeiaza reclamantul este un inscris autentic intitulat „procura” semnat doar de R.A, iar nu si de P.A.
Instanta a avut in vedere, in acest context, prevederile art. 977 din vechiul Cod civil, care stabilesc ca interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor. Asadar, faptul ca inscrisul semnat de R.A a fost intitulat „procura” nu inseamna in mod automat ca actul juridic respectiv trebuie calificat ca fiind un mandat. Din contra, exista posibilitatea calificarii sale ca fiind o promisiune de vanzare, dar aceasta doar in masura in care vointa interna a lui R.A a fost de a formula o promisiune de vanzare, indiferent de sensul termenilor utilizati de acesta in concret in inscrisul pe care l-a semnat.
Cu privire la vointa interna a lui R.A, instanta a remarcat faptul ca acesta a decedat pe parcursul solutionarii prezentei cauze, nemaiputandu-se stabili prin marturisirea acestuia daca a intentionat sau nu sa semneze o promisiune de vanzare ori un mandat. Instanta a observat ca nici pe baza altor probe administrate in cauza nu se poate stabili cu valoare de certitudine care a fost vointa reala a lui R.A, ceea ce inseamna ca, fata de situatia concreta din speta, instanta ar trebui sa se raporteze in acest caz doar la continutul procurii depuse la dosar. Prin aceasta procura, numitul R.A l-a mandatat pe reclamant sa incheie un contract de vanzare-cumparare, deosebirea fata de un mandat obisnuit fiind aceea ca prin imputernicirea data, numitul R.A a nominalizat si persoana care va avea calitatea de cumparator, aceasta fiind chiar mandatarul. Desi semnarea contractului de vanzare de catre aceeasi persoana, atat in dreptul vanzatorului, cat si in dreptul cumparatorului, este permisa de lege, atat timp cat persoana care semneaza actioneaza in calitati juridice diferite, o data ca mandatar al vanzatorului si o data in calitate de cumparator, cu toate acestea, instanta a constatat ca nu exista motive pentru a considera ca in aceasta ipoteza speciala, mandatul conferit cumparatorului ar avea o dubla natura juridica, adica atat de mandat in baza caruia cumparatorul semneaza in locul vanzatorului, in numele acestuia, cat si de promisiune de vanzare din partea mandantului, in baza careia mandatarul ar fi indreptatit sa dobandeasca dreptul de proprietate asupra bunului indicat in mandat.
Din contra, chiar daca un asemenea mandat nu este un mandat tipic, el este guvernat in continuare de regimul juridic al contractului de mandat, iar nu de regimul juridic al promisiunii de vanzare.
Totodata, instanta a avut in vedere si prevederile art. 983 din vechiul Cod civil, care stabilesc ca atunci cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga. Or, intrucat reclamantul s-a intemeiat in actiunea sa pe pretinsa obligatie a lui R.A de a incheia contractul de vanzare si intrucat, asa cum s-a aratat mai sus, exista indoiala cu privire la vointa interna a lui R.A, procura semnata de acesta din urma trebuie interpretata in favoarea sa. Prin urmare, nu ar fi posibil sa se interpreteze procura semnata de R.A ca avand natura juridica a unei promisiuni de vanzare, de vreme ce o asemenea interpretare ar fi pentru R.A mult mai impovaratoare decat calificarea procurii ca fiind un mandat.
Pentru aceste motive, procura semnata de R.A, urmata de acceptarea acesteia de catre reclamant, ar trebui interpretata ca avand natura juridica a unui contract de mandat, iar nu natura juridica a unei promisiuni bilaterale de vanzare. In acest context, instanta a subliniat ca mandantul are dreptul de a revoca mandatul, in acest caz mandatarul avand cel mult dreptul la despagubiri pentru revocarea intempestiva, iar in niciun caz dreptul de a i se transmite de catre mandant dreptul de proprietate asupra unui bun.
Observand aceste conditii si faptul ca prima conditie, respectiv incheierea unei promisiuni bilaterale de vanzare, nu este indeplinita, instanta a respins actiunea reclamantului ca neintemeiata.











Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 2410/2013 – Dosar nr. 27422/302/2013
Legea 10/2001 – Prescriptie

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 5 Bucuresti reclamanta B.M. l-a chemat in judecata pe paratul M.F.P solicitand obligarea paratului la restituirea pretului de piata al imobilului situat in Bucuresti, (…), stabilit conform standardelor internationale de evaluare, imobil ce a facut obiectul evictiunii totale.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca in baza contractului de vanzare-cumparare nr.(…)07.08.1996, incheiat intre SC AVL B. SA, in calitate de vanzator, mandatar al P.M.B. ca si reprezentant al statului, a dobandit, in baza legii 112/1995, apartamentul nr.50 situat in Bucuresti, (…), cu plata in doua transe, apartament ce a fost achitat in totalitate. Prin sentinta civila nr. 2187/06.04.2006, definitiva si irevocabila, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, s-a admis actiunea numitilor M.E si M.L si au fost obligati reclamanta si fostul sau sot sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul. Reclamanta a aratat ca contractul de vanzare-cumparare nr.(…)/07.08.1996 a fost desfiintat de hotararea Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, motiv pentru care in cazul de fata opereaza principiul repunerii partilor in situatia anterioara incheierii acestui act translativ de proprietate.
Prin intampinarea depusa la filele 17-23 din dosar, prin Serviciul registratura, paratul a invocat exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, solicitand admiterea exceptiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii ca neintemeiata.
Reclamanta a formulat raspuns la intampinare, prin care a aratat ca prescriptia dreptului material la actiune a fost intrerupta, deoarece a mai existat un litigiu intre parti, respectiv o actiune in pretentii introdusa de reclamanta la data de 03.07.2008 la Judecatoria sector 4 Bucuresti, dosar nr. (…)/4/2008, in care parati erau Statul Roman prin M.F.P, P.M.B si SC AVL B. SA.
Examinand cu prioritate exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului invocate prin intampinare, instanta a retinut ca in temeiul art. 501 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. Valoarea despagubirilor se stabileste prin expertiza. In baza art. 50 alin. (3) din acelasi act normativ, restituirea pretului se face de catre Ministerul Economiei si Finantelor din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare. Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 221/2008, activitatea si structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Economiei, iar activitatea si structurile specializate pe domeniul finantelor au fost preluate de la Ministerul Economiei si Finantelor de catre Ministerul Finantelor Publice.
Prin urmare, textul lege confera in mod clar Ministerului Finantelor Publice calitate procesuala pasiva in actiunile avand ca obiect restituirea pretului de piata al imobilelor, actiuni formulate de proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
Intrucat reclamanta a invocat prin actiunea sa ca a incheiat un contract de vanzare-cumparare cu respectarea Legii nr. 112/1995 si ca acest contract a fost desfiintat, calitate procesuala in aceasta actiune nu ar putea avea decat Ministerul Finantelor Publice.
In ceea ce priveste apararea paratului conform careia in speta ar fi incidenta raspunderea pentru evictiune, instanta observand ca, intr-adevar, reclamanta si-a intemeiat cererea si pe dispozitiile care reglementeaza raspunderea vanzatorului pentru evictiune, dar in acelasi timp observand si ca in materia contractelor incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995 si care au fost ulterior desfiintate, exista prevederi legale speciale, care confera calitate procesuala pasiva, in actiunile fostilor chiriasi prin care acestia se plang de evictiunea suferita, chiar Ministerului Finantelor Publice, fiind asadar total irelevant cu cine au incheiat fostii chiriasi contractul de vanzare-cumparare, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de parat, a fost respinsa ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta a retinut ca dreptul material la actiune al reclamantei s-a nascut in momentul in care Legea nr. 10/2001 i-a dat dreptul de a solicita valoarea de piata a imobilului de care a fost deposedata. Intrucat dreptul de a introduce prezenta actiune i-a fost acordat reclamantei prin Legea nr. 1/2009, care a completat dispozitiile Legii nr. 10/2001 cu textele de lege pe care isi intemeiaza reclamanta actiunea, si intrucat Legea nr. 1/2009 a intrat in vigoare la data de 06.02.2009, instanta a constatat ca dreptul material la actiune s-a nascut in data de 06.02.2009.
In temeiul art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, iar conform art. 3 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani.
Fata de aceste prevederi legale, pentru dreptul material la actiune de care a beneficiat reclamanta a intervenit prescriptia extinctiva la data de 06.02.2012, cererea fiind introdusa cu depasirea acestei date.
In ceea ce priveste apararea paratei conform careia a intervenit o cauza de intrerupere a termenului prescriptiei extinctive, instanta a constatat ca actiunea pe care a introdus-o reclamanta pe rolul Judecatoriei sector 4 Bucuresti si despre care afirma ca ar reprezenta o cauza de intrerupere a termenului de prescriptie, a fost in mod definitiv si irevocabil respinsa, asa cum rezulta din sentinta nr. (…) din 24.04.2009 a Judecatoriei sector 4 Bucuresti, astfel cum aceasta a fost schimbata prin decizia nr. (…) din 04.03.2010 a Tribunalului Bucuresti.
Or, in temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia nu este intrerupta, daca s-a pronuntat incetarea procesului, daca cererea de chemare in judecata sau executare a fost respinsa, anulata sau daca s-a perimat, ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea. 
Prin urmare, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de parat, si a respins actiunea formulata de reclamanta B.M in contradictoriu cu paratul M.F.P prin D.G.F.P.M.B, ca prescrisa.

















Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Civila nr. 9988/2012 – Dosar nr. 29298/302/2011
Ordin de protectie

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 reclamanta CP a chemat in judecata pe paratul AI solicitand emiterea unui ordin de protectie impotriva paratului.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca este victima violentelor repetate exercitate de catre sotul sau, inclusiv in fata copilului sau minor si ca a formulat impotriva acestuia mai multe plangeri penale aflate in curs de solutionare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca paratul este fostul sot al reclamantei, casatoria acestora fiind desfacuta prin sentinta civila nr. (…) din 18.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, ramasa irevocabila,  din culpa paratului, intre motivele de divort retinandu-se si violenta verbala a paratului fata de reclamanta. Prin sentinta de divort s-a stabilit la reclamanta locuinta minorului ADM.
Asa cum a rezultat din declaratia martorei audiate in cauza, partile au continuat sa locuiasca impreuna si dupa divort iar comportamentul violent al paratului, pe fondul consumului de alcool, s-a accentuat, acesta agresand-o si fizic pe reclamanta, in mai multe randuri. Instanta a retinut ca declaratia martorei se coroboreaza cu  certificat medico legal nr. (…)/08.11.2012 emis de INML Mina Minovici din care rezulta ca reclamanta a suferit leziuni traumatice care au necesitat 4-5 zile de ingrijiri medicale care au putut fi produse la data de 07.11.2012. Martora a mai aratat ca l-a auzit pe parat amenintand-o pe reclamanta ca o va omori si afirmand ca el nu va pati nimic din cauza problemelor de sanatate mentala. Instanta a retinut si imprejurarea ce rezulta din actele medicale depuse la dosar de reclamanta in sensul ca paratul a fost diagnosticat in luna iunie a anului 2011 cu tulburare anxios depresiva cu elemente interpretative si ca la data testarii psihologice acesta prezenta iritabilitate, toleranta redusa la frustrare, risc la comportamente heteroagresive.  Mai mult decat atat, s-a constatat ca la scenele de violenta in familie a fost de fata si minorul si ca aceste scene l-au afectat emotional, aspect ce rezulta din declaratia martorei si din biletul eliberat de medicul de familie de trimitere a minorului pentru un consult in specialitatea clinica psihiatrie pediatrica.
Fata de dispozitiile art..23 din Legea nr.217/2003 si apreciind, fata de probele administrate in cauza ca integritatea fizica a reclamantei, respectiv integritatea psihica a minorului sunt puse  in pericol prin actele de violenta savarsite de catre parat, instanta a admis cererea si a emis impotriva paratului un ordin de protectie prin care a dispus evacuarea paratului, obligarea paratului la pastrarea unei distante de minim 300 de metri fata de reclamanta si de minor, fata de domiciliul reclamantei, locul de munca al acesteia  si unitatea de invatamant la care este inscris minorul, a interzis paratului orice contact direct, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau in orice alt mod cu reclamanta si cu minorul, cu mentiunea, in ceea ce priveste obligatia pastrarii unei distante minime fata de reclamanta, ca vor fi exceptate acele situatii in care se impune, potrivit legii, prezenta concomitenta a partilor in fata unor instante de judecata, a unor organe de urmarire penala sau a altor institutii si autoritati publice. In baza art. 23 alin. 3 din Legea nr.217/2003 a obligat paratul sa urmeze consiliere psihologica. In baza art. 24 alin. 1 din Legea nr.217/2003 instanta a stabilit ca durata masurilor de protectie sa fie de 6 luni incepand cu data emiterii ordinului, respectiv data pronuntarii. In temeiul art.31 alin.1 din Legea nr.217/2003 instanta a dispus comunicarea hotararii catre organelor de politie  in a caror raza teritoriala se afla locuinta partilor.






Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Penala  nr. 762/2012 – Dosar nr. 2343/302/2011
Delapidare – Asociatii de proprietari

Prin rechizitoriul inregistrat pe rolul Judecatoriei sector 5 a fost trimisa in judecata inculpata B.G., pentru savarsirea infractiunii de delapidare in forma continuata prev.de art. 215 ind. 1 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
S-a retinut in actul de sesizare ca in calitate de administrator al Asociatiei de Proprietari a (…), si-a insusit fondurile banesti ale asociatiei, creand un prejudiciu in perioada ianuarie 2008-noiembrie 2010 in cuantum de 70.172,84 lei.
Inculpata nu a recunoscut comiterea faptei in modalitatea retinuta prin rechizitoriu si probele administrate in cursul urmaririi penale, si nu a inteles sa se prevaleze de disp. art. 320 ind. 1 c.p.p.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut ca inculpata  B.G., in calitate de administrator al asociatiei de proprietari s-a ocupat in perioada noiembrie 2002-noiembrie 2010 de incasarea cheltuielilor de intretinere si de plata furnizorilor de utilitati.
Fiind audiati, atat martorul C.V., presedinte al asociatiei de proprietari (…), cat si martorul L.L.L., au declarat ca in intervalul de timp in care de administrarea blocului s-a ocupat inculpata, avand obligatia de incasare a cheltuielilor de intretinere si de plata a furnizorilor, nu au existat incidente pana in luna noiembrie 2010 cand, in urma solicitarii conducerii Adunarii generale a locatarilor, s-a constatat ca aceasta nu a achitat facturile emise de catre furnizorii de utilitati, insumand un debit total in valoare de aproximativ 50. 000 lei. La solicitarea Asociatiei, aceasta a declarat ca nu poate justifica lipsa in gestiune a debitului inregistrat de aproximativ 50.000 lei, precizand ca documentele intocmite pe parcursul gestionarii fondurile banesti au fost arse, conform procesului-l verbal din 17.01.2011, fara a motiva insa aceasta masura a distrugerii inscrisurilor, decisa unilateral.
In cauza a fost dispusa si executata o expertiza contabila judiciara prin care s-a stabilit ca valoarea prejudiciului cauzat de inculpata  B.G. asociatiei de proprietari este de 70.242,90 lei, rezultand din incasarea cotelor de intretinere si neutilizarea acestora pentru plata furnizorilor de utilitati, minus in gestiune identificat cu ocazia nepredarii catre noua administratie a soldului de casa al asociatiei la data de 31.12.2010.
Deoarece din documente existente la dosarul cauzei, nu s-a identificat existenta vreunei evidente contabile a operatiunilor de incasari si plati derulate de  inculpata  in calitate de fost administrator, suma incasarilor cu numerar ce reprezinta contravaloarea cotelor de intretinere fiind stabilita doar pe baza inscrisurilor ce s-au regasit la membrii asociatiei, s-a concluzionat ca totalul incasarilor efectiv realizate poate fi substantial mai mare decat cel stabilit prin expertiza contabila, si pe cale de consecinta, si prejudiciul creat asociatiei poate fi proportional mai mare.
Inculpata  B.G. a declarat ca in perioada noiembrie 2002-noiembrie 2010 a indeplinit functia de administrator al asociatiei de proprietari ocupandu-se   de incasarea cotelor de intretinere precum si de intocmirea listelor de intretinere pe baza facturilor emise de catre furnizori si a cheltuielilor de intretinere ale blocului, liste care erau semnate de presedintele asociatiei I.F si vicepresedintele C.V. De asemenea, a precizat ca incasa personal cotele de intretinere de la locatari, pentru care emitea chitante, si facea platile catre furnizori, sustinand astfel ca plangerile penale nu sunt intemeiate, intrucat la calcularea prejudiciului reclamat nu s-a tinut cont de situatia restantelor la plata cotele de intretinere, a caror totalizare se apropie de suma lipsa. In consecinta, inculpata a declarat ca nu si-a insusit nici o suma de bani din gestiunea asociatiei si nu a creat nici o paguba in dauna asociatiei in perioada in care a fost administrator. Cu privire la  actele contabile ale asociatiei, inculpata  a precizat ca in realitate nu a distrus documentele, dar a refuzat sa le predea martorului L.L.L, declarandu-i ca documentele au fost arse, intrucat acesta este doar un chirias in bloc si nu a avut incredere in el, dar intentioneaza sa le predea organelor de politie in vederea efectuarii unei expertize contabile.
Fata de ansamblul probatoriului administrat in cauza, instanta a retinut ca sustinerile inculpatei nu sunt dovedite cu nici un mijloc de proba, aceasta nedepunand la dosar nici unul din inscrisurile despre care a facut vorbire.
In drept, instanta a considerat ca fapta inculpatei B.G, care, in calitate de administrator al asociatiei de proprietari, si-a insusit suma de 70.172,84 lei din fondurile asociatiei, in interesul sau, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de delapidare, prev. de art.2151 alin.1 c.pen, cu aplic, art.41 alin.2 Cp, pentru care instanta a condamnat-o la o pedeapsa cu inchisoarea.
Fata de persoana inculpatei care era in varsta de 50 de ani, necunoscuta cu antecedente penale, instanta a apreciat ca scopul educativ, preventiv, sanctionator al pedepsei poate fi atins fara privarea acesteia de libertate, astfel ca in baza art. 81, 82 c.p. a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a celor accesorii pe un termen de incercare de 4 ani.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a apreciat ca in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 Cod civil, astfel ca a obligat inculpata la plata catre partea civila asociatia de proprietari a sumei de 70.172,84 lei, despagubiri civile.

Judecatoria Sectorului 5 – Sentinta Penala  nr. 1831/2011 – Dosar nr. 20343/302/2011
Ucidere din culpa – latura civila

Prin rechizitoriul inregistrat pe rolul Judecatoriei sector 5 a fost trimisa in judecata inculpata S.V.E. pentru savirsirea infractiunii de ucidere din culpa prev.de art.178 alin.1 si 2 C.Pen. Prin Sentinta Penala nr. 1579/24.10.2011 a Judecatoriei Sector 5 s-a dispus disjungerea laturarii civile a cauzei privind pretentiile partilor civile M.L, D.A, D.M.C, D.C.M, D.A.B,  in contradictoriu cu inculpata S.V.A si  cu asiguratorul SC C.A. SA formandu-se dosar separat.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta a retinut ca la data de  20.07.2010, in jurul orelor 22,30 inculpata  S.V.E a condus  autoturismul marca (…) cu nr.de inmatriculare (…) pe str.Sinei din sectorul 5 al municipiului Bucuresti, dinspre Dumitru Badea catre str.Zetarilor. Cind a ajuns in dreptul imobilului cu nr.72 (aflat pe partea stinga a strazii in directia de deplasare mentionata) pe fondul vitezei excesive de deplasare, inculpata a  pierdut controlul asupra directiei autoturismului, care s-a deplasat oblic spre stinga, a escaladat bordura trotuarului de pe partea respectiva a drumului si a accidentat-o pe minora D.A.C , care stationa pe trotuar. In urma accidentului persoana vatamata in virsta de 9 ani a fost transportata la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni Bucuresti unde a decedat la data de 24 07 2010.
Din concluziile raportului  medico legal de necropsie nr.A3/1024/2010 din data de 05 01 2011 a reiesit  ca moartea numitei D.A.C a fost violenta si s-a produs prin hemoragie interna, prin ruptura de splina, leziune traumatica consecutiva politraumatismului cu multiple leziuni traumatice externe, traumatism cranio cerebral grav cu zone de hemoragie cerebrala, traumatism  toracic cu fracturi costale si contuzii pulmonare si bilaterale si fractura de femur sting. In continuare in  raportul medico legal de necropsie se precizeaza ca leziunile traumatice mentionate se puteau produce in imprejurarile unui politraumatism de trafic rutier, printr-un mecanism complex de lovire-basculare-cadere, victima avind calitatea de pieton.
Din concluziile raportului de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza instanta a retinut ca inculpata  circula in momentul producerii respectivului eveniment rutier cu viteza de 92 km/h si putea evita producerea accidentului daca ar fi circulat cu viteza maxima permisa in interiorul localitatii. Starea de pericol a fost creata de catre inculpata prin faptul ca nu a pastrat directia initiala de mers, patrunzand pe trotuarul sensului opus de circulatie, consecinta a vitezei excesive de deplasare, incalcand astfel prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 modificata si republicata.
Pe baza tuturor probelor administrate in cauza s-a constatat ca evenimentul rutier din data de 20.07.2010 s-a produs din culpa exclusiva a inculpatei.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a retinut ca mama defunctei s-a constituit parte civila cu contravaloarea in lei a sumei de 1.000.000 euro, daune morale si contravaloarea in lei a sumei de 20.000 euro daune materiale (inmormantare, pomeni), iar fratii majori ai defunctei s-au constituit parti civile cu contravaloarea in lei a sumei de cate 350.000 euro, daune morale.
Instanta a apreciat ca decesul minorei a produs mamei si fratilor acesteia  un prejudiciu material constand in cheltuielile de inmormantare si pomenire a defunctei si un prejudiciu moral, constand in suferinta de ordin afectiv cauzata de decesul in conditii violente a fiicei si respectiv surorii partilor civile.
In ceea ce priveste prejudiciul material constand in cheltuielile de inmormantare si pomenire a defunctei si prejudiciul moral suferit de mama defunctei, instanta a constatat ca la data de 09.08.2010, aceasta a dat declaratia nr. 222 prin care a aratat ca a primit de la inculpata suma de 10.000 lei reprezentand contravaloarea cheltuielilor privind inmormantarea minorei, ca nu mai are nicio pretentie de ordin material de la aceasta si ca nu se va consitui parte civila in procesul penal.  Prin urmare, vazand dispozitiile art. 44 Legea 136/1995, care prevad ca asiguratorul plateste despagubirea nemijlocit celui pagubit in masura in care acesta nu a fost despagubit de asigurat, despagubire ce nu poate fi urmarita de creditorii asiguratului. despagubirea se plateste asiguratului in cazul in care acesta dovedeste ca a despagubit pe cel pagubit, instanta a apreciat ca nici asiguratorul si nici inculpata nu mai pot fi obligati inca o data la plata daunelor materiale si morale pretinse.
In ceea ce ii priveste pe fratii defunctei D.A.C, s-a retinut ca acestia au suferit un prejudiciu moral, constand in durerea  provocata de pierderea surorii lor in varsta de 9 ani, in conditii violente si dupa suferinta resimtita de victima pe perioada spitalizarii pana la deces, din probele administrate (declaratiile partilor civile coroborandu-se sub acest aspect cu declaratiile celor trei martori audiati) rezultand ca intre partile civile si defuncta a existat o legatura afectiva puternica, astfel ca  tinand seama de consecintele negative suferite, de importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost percepute de partile civile  urmarile pierderii asupra stabilitatii lor familiale,  instanta a apreciat cuantumul prejudiciului moral suferit de partile civile  la echivalentul in lei a sumei de cate 100.000 euro la data platii.
Fata de aceste considerente, instanta in baza art. 49, 50, 55 din Legea 136/1995 si art. 49 pct. 2 din Normele la Ordinul nr. 5/2010 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a obligat asiguratorul SC C.A SA la plata de despagubiri a cate 100.000 EUR, catre partile civile-fratii partii vatamate si a respins pretentiile partii civile M.L ca neintemeiate, fata de declaratia partii nr. 222/09.08.2010