Raspunderea statului este o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale si este reglementata de art.538-539 Cod procedura penala (art.504 – 507 din vechiul Cod de procedura penala).Raspund

Raspunderea statului este o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate  prin erori judiciare savarsite in procesele penale si este reglementata  de art.538-539 Cod procedura penala (art.504 – 507 din vechiul Cod de procedura penala).Raspunderea statului este strict circumscrisa ipotezelor avute in vedere de legiuitor, respectiv arestarea, ca masura preventiva si condamnarea definitiva, fiind o raspundere directa cauzata de erorile judiciare savarsite in procesele penale.
Dispozitiile Codului de procedura penala nu constituie o aplicare  a principiilor  consacrate de art.998 – 999 Cod civil (art. 1349 Noul Cod civil) care reglementeaza raspunderea civila delictuala.

Reclamanta a invocat  eroarea judiciara ca fiind  o hotarare judecatoreasca irevocabila prin care actiunea sa  a fost respinsa,  pe care aceasta o considera nedreapta, data prin savarsirea unui abuz de drept.
Analizand conditiile raspunderii civile delictuale reglementata de art.1349 si 1357 Noul Cod civil, Curtea a  retinut faptul ca pentru angajarea acestei raspunderi sunt necesare a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul. Or, admiterea unui recurs si modificarea hotararii pronuntata de instanta de apel nu constituie o fapta ilicita, iar criticile  cu privire la legalitatea acestei hotarari nu pot fi analizate intrucat s-ar aduce atingere puterii lucrului judecat.

Sectia I Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia civila nr. 779/24  septembrie  2015

Prin cererea inregistrata  pe rolul Tribunalului Alba   sub dosar nr. 4871/107/2014 reclamanta  L.M.I.  a solicitat, in contradictoriu cu  paratul  Statul Roman prin M.F.P. a ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna :
- obligarea paratului la plata sumei de 500.000 lei daune morale pentru prejudiciul adus reclamantei prin abuz de drept datorat neplatii sumei de 321.183,18 lei din contractul de cesiune de creanta nr…/09.06.2009.
In expunerea de motive, reclamanta  a aratat ca a incheiat cu SC M.T. SA contracte de cesiune de creanta pe care le-a notificat prin executor judecatoresc la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta A. In baza acestor notificari parata i-a emis adresa cu nr…/22. 07.09, prin care recunostea ca din contravaloarea facturilor cuprinse in notificari s-au achitat suma de 344.436,94 lei catre C.
Reclamanta a pornit o actiune civila in pretentii impotriva Spitalului privind suma de 321.183,18 lei pe care a castigat - o la Curtea de Apel Alba Iulia.
Recursul formulat de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta A. a fost  admis de  I.C.C.J. care a modificat decizia  Curtii de Apel si a respins actiunea reclamantei.
Actiunea reclamantei a fost intemeiata in drept pe art.72, 1357, 1391, 1381 din Noul  Cod civil si  art. 13 si 17 al CEDO.
Prin sentinta civila nr.490/2015 pronuntata de Tribunalul Alba in dosar 4871/107/2014 s-a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta, instanta retinand in esenta ca potrivit art.52 alin. 3 teza I si II din Constitutia Romaniei, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar raspunderea statului este stabilita in conditiile legii.
Prin urmare, dispozitiile Constitutionale consacra un raport juridic de drept public, pe care il supune conditiei reglementarii prin lege speciala.
Or, legea speciala la care face referire textul constitutional este reprezentata de dispozitiile art.504 – 507 din Codul de procedura penala, actualmente art.538 – 539 Noul Cod de procedura penala.
In acest sens a statuat si Curtea Constitutionala prin decizia nr. 45/1998, aratand ca circumstantierea, "potrivit legii", priveste posibilitatea legiuitorului de a stabili modalitatile si conditiile in care angajarea acestei raspunderi urmeaza a se face pentru plata despagubirilor cuvenite. 
Codul civil vechi, prin art.998 – 999 si Noul Cod Civil prin art.1349 si 1357 consacra un raport juridic de drept privat si reglementeaza prin norme cu caracter general conditiile raspunderii civile delictuale.
Prin urmare, in conditiile in care Constitutia Romaniei afirma competenta legiuitorului in determinarea conditiilor de aplicare a normei ce instituie raspunderea statului, aceasta nu se poate exercita decat in limitele dispozitiilor legii speciale, care sunt dispozitiile art.504 – 507 din Codul de procedura penala, iar nu in temeiul dispozitiilor din Codul civil, inaplicabile in aceasta ipoteza.
Prin decizia mentionata, Curtea Constitutionala nu a constatat ca raspunderea statului presupune constatarea existentei oricarui din cazurile prevazute de art.10 din Codul de procedura penala, cum in mod gresit a retinut instanta de apel.
Curtea Constitutionala a constatat doar ca art.504 din Codul de procedura penala, in forma in vigoare la acea data, excludea angajarea raspunderii statului pentru oricare alta eroare judiciara ce nu ar fi imputabila victimei si a stabilit ca o asemenea limitare este neconstitutionala.
Prin aceeasi decizie, instanta de contencios constitutional a aratat ca nu se poate substitui puterii legislative, care are ca sarcina sa compatibilizeze textul declarat neconstitutional si sa reglementeze atat conditiile specifice de acordare de despagubiri, cat si cele privind calificarea unei solutii juridice ca fiind o eroare judiciara.
Acelasi rationament a fost urmat de Curtea Constitutionala si in a doua decizie, respectiv decizia nr.255/2001.
Urmare a acestor decizii, art.504 din Codul de procedura penala a fost modificat, iar legiuitorul a calificat situatiile juridice care pot atrage raspunderea patrimoniala, in sensul deciziei Curtii Constitutionale.
Prin urmare, in ceea ce priveste dreptul intern, despagubirile reglementate de dispozitiile art.504 – 507 din Codul de procedura penala vizeaza si eroarea judiciara si arestarea nelegala, in timp ce, pe planul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, eroarea judiciara este reglementata de art.3 din Protocolul aditional nr.7 la Conventie, iar arestarea nelegala de art.5 paragraf 1 din Conventie.
Astfel, desi nu defineste eroarea judiciara, art.504 alin.1 prevede ca persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei dupa o condamnare definitiva s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Textul art.3 din Protocolul aditional nr.7 la Conventie, prevede ca atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cand este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte.
S-a constatat ca nu exista deosebire de reglementare de esenta intre norma interna si norma europeana, deoarece, pentru a exista eroare judiciara, ambele texte impun ca persoana sa fi fost condamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, iar ulterior, in urma rejudecarii, sa se dispuna achitarea (in cazul normei interne) sau sa se constate eroarea judiciara (in cazul normei europene).
Trecand peste neaplicabilitatea textului legal de mai sus in speta de fata, care sa atraga raspunderea statului, reclamanta invoca incidenta art.1349 Codului civil din 2009 potrivit caruia pentru angajarea raspunderii civile delictuale, se cer a fi intrunite in mod cumulativ urmatoarele conditii: 1. existenta unui prejudiciu; 2. existenta unei fapte ilicite; 3. existenta unui raport de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita; 4. existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul.
In speta se invoca de catre reclamanta faptul ca i s-a cauzat un prejudiciu prin abuzul de drept datorat neplatii sumei de 321.183,18 lei din contractul de cesiune de creanta nr…/09.06.2009 prin incalcarea legislatiei si datorita pronuntarii unei hotarari judecatoresti definitive pe care o considera nedreapta iar dauna produsa consta in restrangerea posibilitatilor familiale si sociale.
Conform art.1353 Noul Cod civil, „Cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitarea drepturilor sale nu este obligat sa le repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv”.
Prin formularea recursului – cale de atac prevazuta de art.299 si urmatoarele din Codul de procedura civila din anul 1865, de catre partea nemultumita de hotararea judecatoreasca atacata, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta A. – prin manager si consilier juridic nu a savarsit vreo fapta ilicita, ci a exercitat un drept procesual, fara ca dreptul sa fie exercitat abuziv. Prin urmare, instanta a constatat ca nu sunt indeplinite cumulativ conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratilor, neexistand fapta ilicita.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta L.M.I., solicitand  admiterea lui, modificarea hotararii atacate si admiterea ca intemeiata a cererii introductive de instanta, asa cum aceasta a fost precizata si completata cu prezentul apel.
Prin decizia civila nr.779/24.09.2015  Curtea de Apel a respins apelul reclamantei, retinand ca Tribunalul Alba a stabilit legal si cu prioritate cazurile in care Statul Roman poate raspunde pentru prejudicii cauzate prin erori judiciare, iar aceste cazuri sunt reglementate de art.538-539 Cod  procedura penala si se refera doar la erori judiciare savarsite in procesele penale, ceea ce nu este cazul in speta.
Raspunderea statului este strict circumscrisa celor doua ipoteze avute in vedere de legiuitor, respectiv arestarea, ca masura preventiva si condamnarea definitiva, fiind o raspundere directa cauzata de erorile judiciare savarsite in procesele penale.
Or, in speta, reclamanta invoca o eventuala eroare judiciara data de o hotarare civila pe care aceasta o considera nedreapta, prin savarsirea unui abuz de drept.
Analizand conditiile raspunderii civile delictuale reglementata de art.1349 Noul Cod civil, Curtea a  retinut faptul ca pentru angajarea acestei raspunderi sunt necesare a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul. Aceste conditii nu sunt intrunite cumulativ, asa cum corect a constatat si instanta de fond.
Apelanta, in sustinerea admisibilitatii acestei actiuni reia si aduce critici unei hotarari judecatoresti intrata in puterea lucrului judecat.
Faptul ca I.C.C.J. Bucuresti prin decizia nr.4884/2012 pronuntata in dosarul 1472/107/2011* a admis recursul declarat de paratul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta A. si a modificat decizia nr.102/2011 a Curtii de Apel Alba Iulia (decizie pe care reclamanta o considera legala), in sensul ca a respins apelul declarat de reclamanta L.M.I. impotriva sentintei nr.77/COM/2011 a Tribunalului Alba, retinand aplicarea in cauza a principiului art.7 din Decretul nr.167/1958 in raport de care a constatat ca termenul de prescriptie de 3 ani era implinit la data cesiunii creantei de catre  SA M.T. SA  si a retinut astfel ca adresa nr…/15.07.2009 nu are efectul unui act intrerupator de prescriptie in conditiile art.16 lit.a din acelasi decret, nu este in masura sa conduca pur si simplu la ideea ca instanta a savarsit un abuz de drept, pronuntand o hotarare nedreapta.
Cele sustinute de reclamanta prin prezentul demers judiciar au fost privite   niste aprecieri subiective si a caror analiza nu mai poate fi reiterata.
Daca am ignora puterea lucrului judecat a acestei decizii, inseamna ca am anula efectul unei judecati, or dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, presupune inclusiv executarea hotararilor judecatoresti definitive. Unul din elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca solutia definitiva pronuntata de o instanta sa nu mai constituie obiect de controversa pentru alte instante. Securitatea raporturilor juridice inseamna ca,  atata timp cat un drept a fost recunoscut unei persoane,   sau dimpotriva daca un drept a fost negat unei alte persoane, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila acelasi drept sa nu mai poata fi repus in discutie in nicio alta circumstanta si  de nicio alta instanta.
Deci, odata ce printr-o hotarare anterioara irevocabila s-a negat dreptul pretins de reclamanta prin retinerea prescriptiei,  acest aspect nu mai poate  fi pus in discutie in prezentul dosar, caci a interpreta altfel puterea lucrului judecat, inseamna a garanta drepturi teoretice si iluzorii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, retinand chiar, in cauza Amuraritei /Romaniei ca instantele  trebuie sa tina cont chiar si de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotarari definitive, si sa nu le mai repuna in discutie intr-o noua procedura, ba mai mult, in functie de particularitatile cauzei, trebuie sa analizeze si posibilitatea ca in anumite situatii, constatarile din hotararile judecatoresti sa poata fi opuse si tertilor .
In consecinta, Curtea a apreciat  ca in prezenta procedura nu mai poate analiza daca modul in care au fost apreciate datele spetei in dosarul 1472/107/2011* a fost corect.
Deci imprejurarea ca apelanta considera nedreapta o hotarare judecatoreasca  nu  poate  constitui  un  element  suficient  si  determinant  in constatarea vinovatiei paratului, ca urmare a aplicarii la speta dedusa judecatii a disp. art. 13 si 17 din CEDO rap. la art. 1349 si urm. Noul Cod civil.
In concluzie, fata de motivele invocate de reclamanta in sustinerea cererii de acordare a daunelor morale, s-a avut  in vedere ca raspunderea Statului Roman nu poate fi antrenata avand in vedere cazurile limitative prevazute de lege si Constitutia Romaniei care reglementeaza aceste situatii, iar pe de alta parte, daca s-ar ignora acest aspect, se constata ca in speta nu sunt intrunite cumulativ cerintele pentru antrenarea raspunderii civile delictuale.
Mai mult decat atat, daunele morale reprezinta atingerea adusa existentei fizice a persoanei, integritatii corporale si sanatatii, cinstei, demnitatii si onoarei, prestigiului profesional, ceea ce presupune ca pentru acordarea de despagubiri nu este suficienta stabilirea culpei unei persoane, trebuind a fi dovedite daunele morale suferite, ceea ce in cauza nu s-a realizat.
Avand in vedere toate aceste aspecte de fapt si de drept, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat apelul reclamantei si a mentinut ca legala si temeinica hotararea atacata.