Drept civil. Daune morale si materiale derivand din procesul penal intemeiate pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil. Neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale.
(Decizie nr. 101 din data de 23.10.2014 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)Drept civil. Daune morale si materiale derivand din procesul penal intemeiate pe dispozitiile art. 998-999 Cod civil. Neindeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale.
Daca asupra reclamantului nu a fost luata nicio masura preventiva privativa sau restrictiva de libertate, asa cum sunt acestea strict reglementate in cuprinsul art. 136 Cod pr. penala, ci numai masura suspendarii din functie, nu sunt incidente – in actiunea in despagubiri – nici dispozitiile art. 504 si urmatoarele cod pr. penala si nici prevederile dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 – 999 Cod civil.
Sectia I civila - Decizia civila nr. 101/ 23 octombrie 2014
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 4522/107/2013 reclamantul C.M. a chemat in judecata pe paratul STATUL ROMAN - REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna :
- obligarea paratului la plata daunelor materiale in cuantum de 125.369 lei, reprezentand cheltuieli materiale si venituri nerealizate
- obligarea paratului la plata daunelor morale in cuantum de 450.000 lei dar si a cheltuielilor de judecata cu prezentul proces.
Prin precizarea de actiune inregistrata pe rolul Tribunalului Alba la data de 30.09.2013 reclamantul C.M. a chemat in judecata pe paratul Municipiul Sebes prin primar solicitand obligarea acestuia la despagubiri alaturi de paratul chemat initial in judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin rechizitoriul intocmit de Serviciul Teritorial Alba Iulia al Directiei Nationale Anticoruptie, la data de 09.03.2009, in dosarul penal nr.52/P/2007, a fost trimis in judecata pentru complicitate la infractiunea de stabilire cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare ori de executare silita, de reorganizare sau lichidare judiciara, ori cu ocazia unei operatiuni comerciale, ori a bunurilor apartinand autoritatii publice sau institutiilor publice, in cadrul unei actiuni de vanzare a acestora sau de executare silita savarsita de cei care au atributii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silita, de reorganizare ori lichidare judiciara, prevazut de art. 26 Cod penal raportat la art. 10 lit. a din Legea nr.78/2000. |
Pentru asigurarea recuperarii presupusei pagube produse prin infractiunea pentru care a fost cercetat, prin ordonanta de aplicare a sechestrului emisa la data de 02.10.2007, s-a aplicat sechestrul asigurator asupra bunurilor apartinand reclamantului.
Avand in vedere calitatea unuia dintre inculpatii trimisi in judecata, s-a format dosarul penal nr. 2377/1/2009, pe rolul inaltei Curti de Casatie si Justitie, solutionat prin sentinta penala nr. 486/30.03.2011, prin care s-a dispus achitarea reclamantului in baza art.11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, solutie impotriva careia s-a declarat recurs de catre Ministerul Public - Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie –D.N.A., formandu-se in acest sens, pe rolul I.C.C.J., dosarul penal nr. 5880/1/20l2, recursul fiind respins ca nefondat, prin decizia penala nr.221/05.11.2012.
In temeiul art. 193 Cod procedura penala reclamantul a solicitat, atat la instanta de fond cat si in recurs, obligarea Satului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata cheltuielilor judiciare pe care le-a efectuat atat in faza de urmarire penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca, cheltuieli pe care le-a detaliat in anexa intitulata calculul cheltuielilor de judecata. Cu toate acestea, sustine reclamantul ca instanta de fond a dispus ca cheltuielile efectuate de parti sa fie recuperate pe calea unei actiuni civile separate, respectiv sentinta penala rfr…, pag...
In ceea ce privesc cheltuielile materiale acestea sunt: contravaloarea deplasarilor pe ruta Alba Iulia - Bucuresti, cazarea la hotel in Bucuresti, masa, onorariu avocat si onorariu expert asistent, venituri nerealizate.
In ceea ce priceste modalitatea de determinare a cheltuielilor de deplasare, mentioneaza ca deplasarile la Bucuresti le-a facut cu masina personala, impreuna cu aparatorul ales C.C.
Avand in vedere faptul ca reclamantul nu are o alta activitate, fiind expert tehnic judiciar si expert evaluator si persoana fizica autorizata, realizand venituri exclusiv din aceasta activitate, sustine ca a fost prejudiciat prin suspendarea sa din activitatea de expertiza.
In ceea ce privesc daunele morale, reclamantul sustine ca prin trimiterea in judecata a avut consecinte negative in ceea ce priveste activitatea sa profesionala (a fost suspendat din calitatea de expert), a suferit prejudicii morale, a fost denigrat in presa locala, iar familia sa a suferit psihic datorita acestei stari de fapt.
In ceea ce priveste acordarea daunelor morale, avand in vedere ca prejudiciul este nu numai conditia raspunderii civile delictuale, dar si masura ei, solicita sa se constate ca prejudiciul suferit este si nepatrimonial, neputand fi evaluat in bani, insa pentru a atenua suferintele psihice apreciaza ca i se cuvin compensatii banesti.
La stabilirea cuantumului compensatiilor banesti pentru acest prejudiciu, solicita a se avea in vedere anumite criterii, respectiv importanta si gravitatea prejudiciului nepatrimonial suferit, precum si criteriul echitatii, intrucat aceste despagubiri nu trebuie sa reprezinte o imbogatire nejustificata a acestuia si nici o exploatare neintemeiata a patrimoniului paratului.
Prejudiciile nepatrimoniale denumite si daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezinta acele consecinte daunatoare cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si incalcarile drepturilor personale nepatrimoniale. Avand in vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despagubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu si nu va incerca pretuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viata si sanatate fiind inestimabile si incontestabile.
Actiunea a fost intemeiata in drept pe art. 998 – 999 Cod Civil si 274 Cod procedura civila.
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata in primul rand ca inadmisibila si in subsidiar ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr.586/2014 Tribunalul Alba a respins cererea reclamantului, retinand ca asupra reclamantului nu a fost luata nici o masura procesuala preventiva privativa sau restrictiva de libertate, asa cum sunt acestea reglementate, in mod strict, in cuprinsul articolului 136 Cod procedura penala, ci numai masura suspendarii din functia de expert tehnic judiciar si expert evaluator in perioada 15.02.2010 – 31.12.2012, conform prevederilor art. 35 alin. 2 din O.G. nr.2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, motiv pentru care a fost analizata actiunea reclamantului, din perspectiva dispozitiilor art. 998 - 999 Cod civil, nefiind incidente in speta dispozitiile art.504 si urm. Cod procedura penala.
Tribunalul a constatat, pe de o parte, ca pentru antrenarea raspunderii civile delictuale in conditiile art.998 - 999 Cod civil este necesara intrunirea cumulativa a conditiilor legale si anume: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
In ceea ce priveste fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, aceasta este definita ca fiind orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane.
Desi de natura a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajarii raspunderii civile atunci cand ea a fost savarsita in indeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
De asemenea, fapta ilicita se obiectiveaza in anumite activitati ale autorului sau, ce reprezinta manifestarea exterioara a constiintei si vointei autorului, astfel incat, raspunderea nu poate fi angajata daca, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost savarsita fara vinovatie, sub toate aspectele sale, retinute in art. 998 - 999 Cod civil.
Prin urmare, este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei, adica autorul sa fi avut o vina atunci cand a savarsit-o, actionand deci cu vinovatie. Or, in cazul de speta, cercetarea prealabila si trimiterea in judecata a reclamantului nu poate constitui in sine o fapta ilicita, atata timp cat s-a circumscris cadrului legal, nereprezentand un caz, o abatere de la normele procedural penale savarsita cu vinovatie in una din formele sale.
In acest sens, are relevanta ca reclamantul nu a formulat nici o sesizare disciplinara catre Consiliul Superior al Magistraturii ori vreo plangere impotriva procurorului care a efectuat urmarirea penala, prin care sa fi reclamat aspecte care sa atraga sanctionarea disciplinara ori raspunderea penala a acestuia, de natura neglijentei sau imprudentei cu care ar fi actionat in cursul urmaririi penale sau a abuzurilor de orice fel.
Fata de aceste considerente, respectiv fata de faptul ca nu au fost evidentiate fapte care sa determine ca ar fi fost incalcate dispozitiile legale care reglementeaza activitatea de urmarire penala, in speta, nu a fost retinuta comiterea cu vinovatie a vreunei fapte cauzatoare de prejudicii, lipsa oricarei sesizari facute de reclamant impotriva procurorului constituind implicit o recunoastere tacita a faptului ca, in cauza penala, procurorul a actionat cu respectarea si in limitele normelor procedural penale, nefiind vorba despre savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie.
Prin urmare, situatiile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de codul de procedura penala, fiind vorba explicit de art. 504 din Cod procedura penala, prin aceasta dispozitie excluzandu-se implicit orice alta posibilitate a persoanei vatamate de a solicita in orice mod si sub orice alt temei legal acoperirea unui prejudiciu de aceasta natura.
In consecinta, Statul Roman nu raspunde patrimonial decat pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Reglementarea legala ce stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului este art. 504 Cod procedura penala raportat la art.52 alin.(3) din Constitutia Romaniei, care statueaza ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Dispozitiile art. 504 din Codul procedura penala nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art.998-999 Cod civil, aceasta interpretare putand conduce la ideea ca statul, prin Ministerul Finantelor Publice, ar avea o raspundere nelimitata si neconditionata, situatie in care normele legale care reglementeaza raspunderea statului in alte domenii nu s-ar mai justifica din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil ar fi general aplicabile.
Prin urmare, nu au fost retinute considerentele privind incidenta prevederilor dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 Cod civil, in conditiile in care exista dispozitii legale exprese, aplicabile repararii pagubei materiale sau a daunei morale, in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal, respectiv art. 504-507 Cod procedura penala.
Prin incheierea de sedinta din 13.12.2013 Tribunalul Alba a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Sebes prin primar.
Impotriva acestei sentinte precum si impotriva incheierii de sedinta din 13.12.2013 a declarat apel reclamantul care a solicitat respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Sebes, iar pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
Prin decizia civila nr. 101/23.10.2014 pronuntata in dosar 4522/107/2013 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul reclamantului.
In motivarea hotararii s-a retinut ca reclamantul si-a intemeiat in drept actiunea pe dispozitiile dreptului comun care reglementeaza raspunderea civila delictuala, respectiv art.998 – 999 Cod civil, insa raspunderea patrimoniala a statului este reglementata expres si limitativ in Codul de procedura penala.
Potrivit art.96 alin.2 din Legea nr.303/2004 raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea judecatorilor si procurorilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta, iar potrivit aliniatului 3 al aceluiasi articol, cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala.
Situatiile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale sunt explicit stabilite de art. 504 Cod procedura penala si acestea sunt urmatoarele:
- potrivit dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala, in redactarea in vigoare la data inregistrarii cauzei, orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista;
- potrivit aliniatul al 2-lea al aceluiasi articol, are dreptul la repararea pagubei persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire penala sau achitata.
Ca atare, raspunderea Statului este strict circumscrisa celor doua ipoteze avute in vedere de legiuitor, respectiv arestarea, ca masura preventiva si condamnarea definitiva, fiind o raspundere directa cauzata de erorile judiciare savarsite in procesele penale.
In speta, trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea infractiunii de complicitate la stabilirea cu intentie a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala a unui bun, nu s-a finalizat printr-o condamnare definitiva, el fiind achitat prin sentinta penala nr.486 din 30.03.2011 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, hotarare confirmata ulterior si in caile de atac.
Pe parcursul urmaririi penale, nu s-a luat impotriva acestuia nici o masura privativa de libertate sau prin care sa i se restranga libertatea in mod nelegal. Prin urmare, daca asupra reclamantului nu a fost luata nicio masura preventiva privativa sau restrictiva de libertate, asa cum sunt acestea strict reglementate in cuprinsul art. 136 Cod procedura penala, ci numai masura suspendarii din functie, nu sunt incidente – in actiunea in despagubiri – nici dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod pr. penala si nici prevederile dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 – 999 Cod civil.
Nu poate fi luata in considerare sustinerea potrivit careia, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii Statului in temeiul codului de procedura penala (actiunea reclamantului nici nu este intemeiata pe dispozitiile acestui cod), ar putea fi incidente prevederile dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 Cod civil, in conditiile in care exista dispozitii legale exprese, aplicabile repararii pagubei materiale sau a daunei morale, in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal.
Potrivit disp. art. 998 Cod civil „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 Cod civil „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat din neglijenta sau imprudenta sa”. Din aceste prevederi legale rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer indeplinite cumulativ, urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat. Aceste conditii nu sunt indeplinite cumulativ, asa cum corect a constatat si instanta de fond.
Astfel, cercetarea penala si trimiterea in judecata a reclamantului nu poate constitui in sine o fapta ilicita atata timp cat s-a circumscris unui cadru legal, neprezentand nicio abatere de la normele procedural penale. A interpreta altfel situatia de fapt ar insemna ca orice trimitere in judecata finalizata cu o solutie de achitare sa constituie o fapta ilicita a organului judiciar, de natura sa atraga raspunderea Statului pentru prejudiciile suferite de reclamant in cursul procesului, ceea ce este de neacceptat.
De asemenea, doctrina in materia dreptului obligatiilor a retinut in unanimitate existenta unor cauze care inlatura caracterul ilic al faptei: legitima aparare, starea de necesitate, indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege, indeplinirea unei activitati din ordinul superiorului, exercitarea unui drept subiectiv si consimtamantul victimei. Asadar, desi de natura a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu va avea si caracter ilicit, prin urmare nu se poate pune problema angajarii raspunderii civile atunci cand ea a fost savarsita in indeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
Astfel, nu este de ajuns sa fi existat o fapta ilicita aflata in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei, adica autorul sa fi comis fapta cu vinovatie.
In consecinta, nu poate fi vorba de incidenta art.998-999 Cod civil, aplicabile fiind exclusiv art. 504 Cod procedura penala si art.96 din Legea nr.303/2004, iar pe de alta parte, aspectele prezentate se inscriu intre cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei in general si intre imprejurarile care inlatura vinovatia, ca element constitutiv al raspunderii civile delictuale, in special.
Pentru considerentele expuse mai sus, actiunea reclamantului s-a apreciat a fi nefondata si pentru ca nu se mai pot face discutii nici asupra cuantumului daunelor morale solicitate paratului Statul Roman atata vreme cat reclamantul nu se afla in una din situatiile expres reglementate de lege care sa-i confere calitatea de victima a unei erori judiciare, savarsita intr-un proces penal.
Daca asupra reclamantului nu a fost luata nicio masura preventiva privativa sau restrictiva de libertate, asa cum sunt acestea strict reglementate in cuprinsul art. 136 Cod pr. penala, ci numai masura suspendarii din functie, nu sunt incidente – in actiunea in despagubiri – nici dispozitiile art. 504 si urmatoarele cod pr. penala si nici prevederile dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 – 999 Cod civil.
Sectia I civila - Decizia civila nr. 101/ 23 octombrie 2014
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 4522/107/2013 reclamantul C.M. a chemat in judecata pe paratul STATUL ROMAN - REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, solicitand ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna :
- obligarea paratului la plata daunelor materiale in cuantum de 125.369 lei, reprezentand cheltuieli materiale si venituri nerealizate
- obligarea paratului la plata daunelor morale in cuantum de 450.000 lei dar si a cheltuielilor de judecata cu prezentul proces.
Prin precizarea de actiune inregistrata pe rolul Tribunalului Alba la data de 30.09.2013 reclamantul C.M. a chemat in judecata pe paratul Municipiul Sebes prin primar solicitand obligarea acestuia la despagubiri alaturi de paratul chemat initial in judecata.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca prin rechizitoriul intocmit de Serviciul Teritorial Alba Iulia al Directiei Nationale Anticoruptie, la data de 09.03.2009, in dosarul penal nr.52/P/2007, a fost trimis in judecata pentru complicitate la infractiunea de stabilire cu intentie, a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala reala a bunurilor apartinand operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar, comisa in cadrul actiunii de privatizare ori de executare silita, de reorganizare sau lichidare judiciara, ori cu ocazia unei operatiuni comerciale, ori a bunurilor apartinand autoritatii publice sau institutiilor publice, in cadrul unei actiuni de vanzare a acestora sau de executare silita savarsita de cei care au atributii de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silita, de reorganizare ori lichidare judiciara, prevazut de art. 26 Cod penal raportat la art. 10 lit. a din Legea nr.78/2000. |
Pentru asigurarea recuperarii presupusei pagube produse prin infractiunea pentru care a fost cercetat, prin ordonanta de aplicare a sechestrului emisa la data de 02.10.2007, s-a aplicat sechestrul asigurator asupra bunurilor apartinand reclamantului.
Avand in vedere calitatea unuia dintre inculpatii trimisi in judecata, s-a format dosarul penal nr. 2377/1/2009, pe rolul inaltei Curti de Casatie si Justitie, solutionat prin sentinta penala nr. 486/30.03.2011, prin care s-a dispus achitarea reclamantului in baza art.11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, solutie impotriva careia s-a declarat recurs de catre Ministerul Public - Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie –D.N.A., formandu-se in acest sens, pe rolul I.C.C.J., dosarul penal nr. 5880/1/20l2, recursul fiind respins ca nefondat, prin decizia penala nr.221/05.11.2012.
In temeiul art. 193 Cod procedura penala reclamantul a solicitat, atat la instanta de fond cat si in recurs, obligarea Satului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, la plata cheltuielilor judiciare pe care le-a efectuat atat in faza de urmarire penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca, cheltuieli pe care le-a detaliat in anexa intitulata calculul cheltuielilor de judecata. Cu toate acestea, sustine reclamantul ca instanta de fond a dispus ca cheltuielile efectuate de parti sa fie recuperate pe calea unei actiuni civile separate, respectiv sentinta penala rfr…, pag...
In ceea ce privesc cheltuielile materiale acestea sunt: contravaloarea deplasarilor pe ruta Alba Iulia - Bucuresti, cazarea la hotel in Bucuresti, masa, onorariu avocat si onorariu expert asistent, venituri nerealizate.
In ceea ce priceste modalitatea de determinare a cheltuielilor de deplasare, mentioneaza ca deplasarile la Bucuresti le-a facut cu masina personala, impreuna cu aparatorul ales C.C.
Avand in vedere faptul ca reclamantul nu are o alta activitate, fiind expert tehnic judiciar si expert evaluator si persoana fizica autorizata, realizand venituri exclusiv din aceasta activitate, sustine ca a fost prejudiciat prin suspendarea sa din activitatea de expertiza.
In ceea ce privesc daunele morale, reclamantul sustine ca prin trimiterea in judecata a avut consecinte negative in ceea ce priveste activitatea sa profesionala (a fost suspendat din calitatea de expert), a suferit prejudicii morale, a fost denigrat in presa locala, iar familia sa a suferit psihic datorita acestei stari de fapt.
In ceea ce priveste acordarea daunelor morale, avand in vedere ca prejudiciul este nu numai conditia raspunderii civile delictuale, dar si masura ei, solicita sa se constate ca prejudiciul suferit este si nepatrimonial, neputand fi evaluat in bani, insa pentru a atenua suferintele psihice apreciaza ca i se cuvin compensatii banesti.
La stabilirea cuantumului compensatiilor banesti pentru acest prejudiciu, solicita a se avea in vedere anumite criterii, respectiv importanta si gravitatea prejudiciului nepatrimonial suferit, precum si criteriul echitatii, intrucat aceste despagubiri nu trebuie sa reprezinte o imbogatire nejustificata a acestuia si nici o exploatare neintemeiata a patrimoniului paratului.
Prejudiciile nepatrimoniale denumite si daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezinta acele consecinte daunatoare cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si incalcarile drepturilor personale nepatrimoniale. Avand in vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despagubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu si nu va incerca pretuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viata si sanatate fiind inestimabile si incontestabile.
Actiunea a fost intemeiata in drept pe art. 998 – 999 Cod Civil si 274 Cod procedura civila.
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata in primul rand ca inadmisibila si in subsidiar ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr.586/2014 Tribunalul Alba a respins cererea reclamantului, retinand ca asupra reclamantului nu a fost luata nici o masura procesuala preventiva privativa sau restrictiva de libertate, asa cum sunt acestea reglementate, in mod strict, in cuprinsul articolului 136 Cod procedura penala, ci numai masura suspendarii din functia de expert tehnic judiciar si expert evaluator in perioada 15.02.2010 – 31.12.2012, conform prevederilor art. 35 alin. 2 din O.G. nr.2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, motiv pentru care a fost analizata actiunea reclamantului, din perspectiva dispozitiilor art. 998 - 999 Cod civil, nefiind incidente in speta dispozitiile art.504 si urm. Cod procedura penala.
Tribunalul a constatat, pe de o parte, ca pentru antrenarea raspunderii civile delictuale in conditiile art.998 - 999 Cod civil este necesara intrunirea cumulativa a conditiilor legale si anume: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
In ceea ce priveste fapta ilicita, ca element al raspunderii civile delictuale, aceasta este definita ca fiind orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane.
Desi de natura a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu are caracter ilicit, prin urmare nu se pune problema angajarii raspunderii civile atunci cand ea a fost savarsita in indeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
De asemenea, fapta ilicita se obiectiveaza in anumite activitati ale autorului sau, ce reprezinta manifestarea exterioara a constiintei si vointei autorului, astfel incat, raspunderea nu poate fi angajata daca, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost savarsita fara vinovatie, sub toate aspectele sale, retinute in art. 998 - 999 Cod civil.
Prin urmare, este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei, adica autorul sa fi avut o vina atunci cand a savarsit-o, actionand deci cu vinovatie. Or, in cazul de speta, cercetarea prealabila si trimiterea in judecata a reclamantului nu poate constitui in sine o fapta ilicita, atata timp cat s-a circumscris cadrului legal, nereprezentand un caz, o abatere de la normele procedural penale savarsita cu vinovatie in una din formele sale.
In acest sens, are relevanta ca reclamantul nu a formulat nici o sesizare disciplinara catre Consiliul Superior al Magistraturii ori vreo plangere impotriva procurorului care a efectuat urmarirea penala, prin care sa fi reclamat aspecte care sa atraga sanctionarea disciplinara ori raspunderea penala a acestuia, de natura neglijentei sau imprudentei cu care ar fi actionat in cursul urmaririi penale sau a abuzurilor de orice fel.
Fata de aceste considerente, respectiv fata de faptul ca nu au fost evidentiate fapte care sa determine ca ar fi fost incalcate dispozitiile legale care reglementeaza activitatea de urmarire penala, in speta, nu a fost retinuta comiterea cu vinovatie a vreunei fapte cauzatoare de prejudicii, lipsa oricarei sesizari facute de reclamant impotriva procurorului constituind implicit o recunoastere tacita a faptului ca, in cauza penala, procurorul a actionat cu respectarea si in limitele normelor procedural penale, nefiind vorba despre savarsirea unei fapte ilicite cu vinovatie.
Prin urmare, situatiile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de codul de procedura penala, fiind vorba explicit de art. 504 din Cod procedura penala, prin aceasta dispozitie excluzandu-se implicit orice alta posibilitate a persoanei vatamate de a solicita in orice mod si sub orice alt temei legal acoperirea unui prejudiciu de aceasta natura.
In consecinta, Statul Roman nu raspunde patrimonial decat pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Reglementarea legala ce stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului este art. 504 Cod procedura penala raportat la art.52 alin.(3) din Constitutia Romaniei, care statueaza ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Dispozitiile art. 504 din Codul procedura penala nu constituie o aplicare a principiilor consacrate de art.998-999 Cod civil, aceasta interpretare putand conduce la ideea ca statul, prin Ministerul Finantelor Publice, ar avea o raspundere nelimitata si neconditionata, situatie in care normele legale care reglementeaza raspunderea statului in alte domenii nu s-ar mai justifica din moment ce principiile consacrate de art.998-999 Cod civil ar fi general aplicabile.
Prin urmare, nu au fost retinute considerentele privind incidenta prevederilor dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 Cod civil, in conditiile in care exista dispozitii legale exprese, aplicabile repararii pagubei materiale sau a daunei morale, in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal, respectiv art. 504-507 Cod procedura penala.
Prin incheierea de sedinta din 13.12.2013 Tribunalul Alba a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Sebes prin primar.
Impotriva acestei sentinte precum si impotriva incheierii de sedinta din 13.12.2013 a declarat apel reclamantul care a solicitat respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Sebes, iar pe fondul cauzei s-a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
Prin decizia civila nr. 101/23.10.2014 pronuntata in dosar 4522/107/2013 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul reclamantului.
In motivarea hotararii s-a retinut ca reclamantul si-a intemeiat in drept actiunea pe dispozitiile dreptului comun care reglementeaza raspunderea civila delictuala, respectiv art.998 – 999 Cod civil, insa raspunderea patrimoniala a statului este reglementata expres si limitativ in Codul de procedura penala.
Potrivit art.96 alin.2 din Legea nr.303/2004 raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea judecatorilor si procurorilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta, iar potrivit aliniatului 3 al aceluiasi articol, cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala.
Situatiile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale sunt explicit stabilite de art. 504 Cod procedura penala si acestea sunt urmatoarele:
- potrivit dispozitiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala, in redactarea in vigoare la data inregistrarii cauzei, orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista;
- potrivit aliniatul al 2-lea al aceluiasi articol, are dreptul la repararea pagubei persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire penala sau achitata.
Ca atare, raspunderea Statului este strict circumscrisa celor doua ipoteze avute in vedere de legiuitor, respectiv arestarea, ca masura preventiva si condamnarea definitiva, fiind o raspundere directa cauzata de erorile judiciare savarsite in procesele penale.
In speta, trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea infractiunii de complicitate la stabilirea cu intentie a unei valori diminuate fata de valoarea comerciala a unui bun, nu s-a finalizat printr-o condamnare definitiva, el fiind achitat prin sentinta penala nr.486 din 30.03.2011 a Inaltei Curtii de Casatie si Justitie, hotarare confirmata ulterior si in caile de atac.
Pe parcursul urmaririi penale, nu s-a luat impotriva acestuia nici o masura privativa de libertate sau prin care sa i se restranga libertatea in mod nelegal. Prin urmare, daca asupra reclamantului nu a fost luata nicio masura preventiva privativa sau restrictiva de libertate, asa cum sunt acestea strict reglementate in cuprinsul art. 136 Cod procedura penala, ci numai masura suspendarii din functie, nu sunt incidente – in actiunea in despagubiri – nici dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod pr. penala si nici prevederile dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 – 999 Cod civil.
Nu poate fi luata in considerare sustinerea potrivit careia, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii Statului in temeiul codului de procedura penala (actiunea reclamantului nici nu este intemeiata pe dispozitiile acestui cod), ar putea fi incidente prevederile dreptului comun din materia raspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 Cod civil, in conditiile in care exista dispozitii legale exprese, aplicabile repararii pagubei materiale sau a daunei morale, in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal.
Potrivit disp. art. 998 Cod civil „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 Cod civil „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat din neglijenta sau imprudenta sa”. Din aceste prevederi legale rezulta ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer indeplinite cumulativ, urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat. Aceste conditii nu sunt indeplinite cumulativ, asa cum corect a constatat si instanta de fond.
Astfel, cercetarea penala si trimiterea in judecata a reclamantului nu poate constitui in sine o fapta ilicita atata timp cat s-a circumscris unui cadru legal, neprezentand nicio abatere de la normele procedural penale. A interpreta altfel situatia de fapt ar insemna ca orice trimitere in judecata finalizata cu o solutie de achitare sa constituie o fapta ilicita a organului judiciar, de natura sa atraga raspunderea Statului pentru prejudiciile suferite de reclamant in cursul procesului, ceea ce este de neacceptat.
De asemenea, doctrina in materia dreptului obligatiilor a retinut in unanimitate existenta unor cauze care inlatura caracterul ilic al faptei: legitima aparare, starea de necesitate, indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege, indeplinirea unei activitati din ordinul superiorului, exercitarea unui drept subiectiv si consimtamantul victimei. Asadar, desi de natura a aduce prejudicii unui drept subiectiv, fapta cauzatoare nu va avea si caracter ilicit, prin urmare nu se poate pune problema angajarii raspunderii civile atunci cand ea a fost savarsita in indeplinirea unei prevederi legale ori cu permisiunea legii.
Astfel, nu este de ajuns sa fi existat o fapta ilicita aflata in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca aceasta fapta sa fie imputabila autorului ei, adica autorul sa fi comis fapta cu vinovatie.
In consecinta, nu poate fi vorba de incidenta art.998-999 Cod civil, aplicabile fiind exclusiv art. 504 Cod procedura penala si art.96 din Legea nr.303/2004, iar pe de alta parte, aspectele prezentate se inscriu intre cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei in general si intre imprejurarile care inlatura vinovatia, ca element constitutiv al raspunderii civile delictuale, in special.
Pentru considerentele expuse mai sus, actiunea reclamantului s-a apreciat a fi nefondata si pentru ca nu se mai pot face discutii nici asupra cuantumului daunelor morale solicitate paratului Statul Roman atata vreme cat reclamantul nu se afla in una din situatiile expres reglementate de lege care sa-i confere calitatea de victima a unei erori judiciare, savarsita intr-un proces penal.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Raspundere civila delictuala
Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017