InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Intorsura-Buzaului

Plangere contravetionala

(Sentinta civila nr. 26 din data de 03.02.2010 pronuntata de Judecatoria Intorsura-Buzaului)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Intorsura-Buzaului | Jurisprudenta Judecatoria Intorsura-Buzaului

Prin sentinta civila nr.26 din 03 februarie 2010, Judecatoria Intorsura Buzaului a admis plangerea formulata de petenta N.A. impotriva procesului verbal de contraventie intocmit la data de 28.06.2009 de Postul de Politie  Sita Buzaului din cadrul I.P.J. Covasna, a dispus anularea acestuia si a exonerat petenta de la executarea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 200 lei dispusa prin acest act de sanctionare.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut urmatoarele:
Prin plangerea formulata, petenta N.A a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie intocmit la data de 28.06.2009 si exonerarea sa de la plata amenzii, iar in subsidiar, inlocuirea amenzii contraventionale cu sanctiunea avertisment.
In motivare, s-a aratat ca prin procesul-verbal de contraventie atacat a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 200 lei pentru incalcarea prevederilor art.3 lit.b din Legea nr.61/1991.
Petenta a solicitat anularea actului atacat intrucat contrar dispozitiilor art.16 si 17 din OG nr.2/2001, acesta nu cuprinde data si locul unde este incheiat, ci o data gresita.
Privitor la persoana contravenientului, se apreciaza ca in mod grav, agentul constatator a sanctionat petenta, desi ea a fost cea care i-a sesizat cu privire la scandal, fiindu-i teama de atitudinea, injuriile si violenta numitului M.G. si ca eventuala sanctiune trebuia aplicata acestuia.
Cu privire la starea de fapt, in data de 26.06.2009, in jurul orelor 2200, petenta arata ca la domiciliul sau, in timp ce se afla in curte, la coltul casei, fara motiv, numitul M.G. a inceput sa ii adreseze injurii si a luat un bat mergand spre ea si strigandu-i sa plece din curte lui, caci nu mai are loc de petenta si sotul sau, care de asemenea, se afla la fata locului.
Numitul M.G. s-a repezit la sotul petentei, l-a lovit peste ambele maini cu batul, fiind in cele din urma deposedat de bat de catre sotul petentei.
In continuare, numitul M.G. a fugit in sura de unde a luat o furca, petenta si sotul ei s-au retras in casa, iar acesta le-a spart geamul de la casa cu furca, intre timp petenta apeland lucratorii de politie.
In ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, fiind o obligatie legala pentru agentul constatator, este cenzurabila.
In cauza se arata ca lipseste vinovatia petentei, amenda fiind aplicata in mod netemeinic.
Existand dubiu cu privire la savarsirea faptei contraventionale, potrivit adagiului „in dubio pro reo”, acesta trebuie sa profite petentei.
In drept, au fost invocate prevederile Codului procedura civila, OG nr.2/2001 si Legii nr.61/1991.
In probatiune, s-au solicitat proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
Organul constatator a formulat Intampinare, solicitand respingerea plangerii ca nefiind intemeiata si mentinerea valabilitatii procesului-verbal de contraventie, avand in vedere justetea si temeinicia acestuia.
In motivarea intampinarii, se arata ca in data de 26.06.2008, in jurul orelor 2300, petenta aflandu-se in curtea imobilului sau, pe fondul unei stari conflictuale care persista de mai mult timp,  a adresat expresii jignitoare numitilor M.G. si M.I., ce locuiesc in aceeasi curte.
A fost sanctionata cu amenda in suma de 200 lei in baza art.3 alin.1 lit.b rap.la art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 si cu amenda de 200 lei in baza art.2 pct.33 din Legea nr.61/1991.
Cu prilejul dresarii inscrisului constatator petenta a formulat obiectiuni, la aceeasi data a luat cunostinta de continutul procesului-verbal de contraventie.
Apararea petentei este apreciata ca nefiind intemeiata si nu este de natura sa inlature raspunderea contraventionala.
Din raportul intocmit de agentul constatator reiese ca intre familia M.G. si I., pe de o parte si familia petentei, pe de alta parte, exista de mai multi ani o stare conflictuala, aceasta generand scandaluri si batai, motivul fiind acela ca primii nu mai doresc ca ceilalti sa locuiasca in aceeasi curte.
Din anul 2007, aceste scandaluri au caracter repetat, la Postul de Politie Sita Buzaului, fiind inregistrate mai multe reclamatii de catre ambele familii.
Astfel, in data de 26.06.2009, orele 2242, agentul constatator, in urma apelului 112, s-a deplasat la domiciliul partilor, constatand ca pe fondul consumului de alcool, numitii M.G. si N.S., s-au lovit reciproc. Pentru faptele comise si in baza plangerilor depuse, s-au efectuat cercetari sub aspectul infractiunilor de lovire sau alte violente, distrugere si amenintare.
In zilele de 26.06.2009 si 27.06.2009, partile implicate s-au agresat reciproc in prezenta organelor de ordine, fiind necesara interventia acestora.
Fiind intrunite elementele constitutive ale contraventiei prevazuta de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991, s-a procedat la sanctionarea petentei N.A. cu amenda in cuantum de 200 lei.
In ceea ce priveste temeinicia si legalitatea procesului-verbal de contraventie, acesta a fost dresat cu respectarea dispozitiilor art.16, 17 din OG nr. 2/2001 si nu cuprinde vicii de fond sau de forma care sa constituie motive de nulitate.
Sanctiunea contraventionala a fost aplicata in limitele prevazute de actul normativ, este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care fapta a fost savarsita, de modul si mijloacele de savarsire, de scopul urmarit, de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal, fiind individualizata potrivit art.10 alin.1 din OG nr.2/2001.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.115-118 C.proc.civ., art.16, art.17, art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, art.2 pct.1, art.3 lit.b din Legea nr.61/1991.
In conditiile art.115 C.proc.civ., s-a solicitat proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu martorii M.I. si B.V.
Petenta a formulat un Raspuns la Intampinare, solicitand sa se constate ca a fost sanctionata in mod neintemeiat, ca este victima situatiei conflictuale create de M.G. si sotia acestuia, iar in probatiune a solicitat proba cu inscrisuri si cu martorul P.O., aratand ca se opune audierii in calitate de martora propusa de intimat, a numitei M.I., intrucat intre aceasta si parte exista o situatie conflictuala, pe rolul acestei instante partile avand de solutionat si un litigiu civil.
In probatiune, s-a administrat proba cu inscrisuri - procesul-verbal de constatare a contraventiei; Raportul agentului constatator; procesul-verbal de constatare a contraventiei seria AY nr.0943481/28.06.2009; fisa persoanelor aflate in stare conflictuala; procese-verbale din 26.06.2009, 16.03.2008, 01.09.2008,08.04.2009; certificat medico-legal nr.1278/A2/279/29.06.2009; proba testimoniala cu martorii P.O. si B.V.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Plangerea impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei intocmit de IPJ Covasna – Postul de Politie  Sita Buzaului, a fost formulata in termenul prevazut de dispozitiile art.31 alin.1 din OG 2/2001 si depusa la instanta de judecata in concordanta cu Decizia nr. 953/2006 a Curtii Constitutionale prin care s-a constatat ca dispozitiile art. 32 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstitutionale.
Prin acest act de constatare, petenta N.A. a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 200 lei in temeiul art.3 alin.1 lit.b din Legea nr.61/1991 pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991.
In fapt, s-a retinut ca la data de 26.06.2008, in jurul orelor 2300, petenta aflandu-se in curtea imobilului sau, pe fondul unei stari conflictuale care persista de mai mult timp, a adresat expresii jignitoare numitilor M.G. si M.I., ce locuiesc in aceeasi curte.
Potrivit dispozitiilor art.18 din Legea nr.61/1991, dispozitiile prezentei legi se intregesc cu prevederile Legii privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu exceptia dispozitiilor privind plata a jumatate din minimul amenzii.
In conformitate cu art.34 alin.1 din OG 2/2001, instanta competenta administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare in vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal.
Petenta a solicitat anularea actului de constatare atacat intrucat poarta o data gresita.
Principiul este acela ca un proces-verbal de contraventie trebuie sa cuprinda constatarile personale ale agentului cu privire  la fapta contraventionala, ceea ce la prima vedere ar insemna ca toate contraventiile sunt flagrante.
In realitate, nu toate faptele contraventionale pot fi constatate chiar in momentul savarsirii lor, ci la un moment ulterior, cum este cazul in speta, administrandu-se probe si evident si in aceasta ipoteza constatarea trebuie facuta personal de agentul competent sa incheie, sa intocmeasca procesul-verbal de contraventie.
A admite concluzia ca nu pot fi constatate de agenti, decat faptele contraventionale savarsite in mod direct, in prezenta acestora, ar insemna ca numai aceste fapte trebuie sanctionate, in timp ce altele, datorita abilitatii contravenientilor sau altor imprejurari, si care nu au fost savarsite in prezenta unui agent constatator, sa ramana nesanctionate.
Pentru motivele expuse, apararea petentei in sensul ca actul atacat poarta o data gresita, nu poate fi primita.
Analizand continutul procesului verbal de constatare si sanctionare contraventionala intocmit de IPJ Covasna – Postul de Politie  Sita Buzaului,  instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor legale, prevazute de art.16 si art.19 din O.G. nr.2/2001 sub sanctiunea art.17 din acelasi act normativ, privind regimul juridic al contraventiilor.
Fapta contraventionala retinuta in sarcina petentei N.A. este reglementata de art.2 pct.1 din Legea nr.61/1991 si consta in savarsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice;
Din materialul probator administrat rezulta ca intre petenta si sotul ei, numitul N.S., pe de o parte si intre familia M.G. si M.I., ce locuiesc in aceeasi curte, exista de mai multi ani o stare conflictuala legata de imprejurarea ca cei din urma nu mai doresc ca petenta si sotul ei, sa locuiasca impreuna.
Pe langa alte incidente similare, in data de 26.06.2009, in jurul orelor 2200, in curtea imobilului, numitul M.G. a luat un bat, s-a repezit la sotul petentei, numitul N.S., l-a lovit peste ambele maini cu batul, fiind in cele din urma deposedat de bat de catre sotul petentei, care l-a aruncat peste drum in gradina martorului P.O.
Apoi M.G a fugit in sura de unde a luat o furca, petenta si sotul ei s-au retras in casa, iar acesta le-a spart geamul de la casa cu furca.
In acest moment, s-a intors la domiciliul sau, martorul P.O. care este vecin cu partile, care a auzit galagie din curtea acestora si glasul lui M.G. care urla „o sa va dau afara din casa”.
Martorul audiat precizeaza ca nu a vazut cui ii erau adresate aceste cuvinte, insa si-a imaginat ca petentei si sotului sau, ca urmare a unor incidente similare; apoi, acelasi martor, in urma unui apel telefonic al petentei, a anuntat organele de politie care au sosit la fata locului in jurul orelor 2300.
Acelasi martor declara ca in acea seara nu a auzit nicio clipa glasul petentei adresand insulte, jigniri socrilor sai sau vreunei alte persoane.
Martorul B.V. a declarat ca la sediul Postului de Politie Sita Buzaului, au fost intocmite procese-verbale si au fost sanctionati contraventional, toate persoanele implicate in incident, insa cei tineri au refuzat semnarea acestora intrucat nu sunt vinovati.
Din ansamblul materialului probator administrat in cauza, nu rezulta cu certitudine ca in data de 26.06.2008, in jurul orelor 2300, petenta aflandu-se in curtea imobilului, pe fondul unei stari conflictuale care persista de mai mult timp, a adresat expresii jignitoare numitilor M.G. si M.I., ce locuiesc in aceeasi curte, expresii jignitoare de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice.
In virtutea art.6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cauzele avand ca obiect plangeri impotriva proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor pot fi asimilate cauzelor penale, avand in vedere faptul ca sanctiunea aplicata are atat un scop educativ, cat si unul de reprimare, astfel incat sunt guvernate de principiul echitatii procedurii si respectarea prezumtiei de nevinovatie.
Prezumtia de nevinovatie poate fi rasturnata cu probe certe, directe din care sa rezulte fara nici un dubiu ca petentul se face vinovata de savarsirea faptei contraventionale pentru care a fost intocmit procesul-verbal de contraventie de IPJ Covasna – Postul de Politie Sita Buzaului si pentru care a fost sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 200 lei in temeiul art.3 alin.1 lit.b din Legea nr.61/1991.
Astfel, apare evident, prin prisma probatoriului administrat, ca starea de fapt consemnata de agentul constatator in procesul-verbal atacat, nu corespunde realitatii.
In conformitate cu art.1 din OG 2/2001, constituie contraventie fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarare a Guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Legalitatea stabilirii si sanctionarii contraventiilor impune existenta unei contraventii in sensul dispozitiilor legale aratate si pe cale de consecinta, existenta raspunderii contraventionale sa fie  exclusa in ipoteza in care fapta nu a fost savarsita.
Fata de cele ce preced, constatand netemeinicia acestuia si vazand dispozitiile art.34 din OG 2/2001, instanta va admite plangerea formulata de petenta N.A. impotriva procesului-verbal de contraventie intocmit de catre INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI COVASNA, va dispune anularea acestuia si a exonera petenta de la executarea sanctiunii amenzii contraventionale in suma de 200 lei dispusa prin acest act de sanctionare.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011
Plangere prealabila, momentul in care incepe sa curga termenul prevazut de art. 284 alin. 1 Cod Procedura Penala. Cu opinie separata. - Sentinta penala nr. 577/R din data de 16.12.2011
Recurs plangere rezolutie procuror. Respins - Sentinta penala nr. 3 din data de 29.10.2009
Recurs plangere rezolutie procuror – respins - Sentinta penala nr. 1 din data de 29.10.2009
Plangere impotriva deciziei C.N.S.C. Inaplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr.34/2006. Desfiintarea deciziei atacate si trimiterea contestatiei spre solutionare instantei competente. - Decizie nr. 2160 din data de 27.07.2011
Anularea din oficiu a procedurii de atribuire de catre C.N.S.C.Conditii. - Decizie nr. 1 din data de 05.01.2010