abandon familie
(Sentinta penala nr. 81 din data de 03.11.2016 pronuntata de Judecatoria Saliste)Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe parte vatamata GGA, parte responsabila civilmente MM, intimat PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA SALISTE in contradictoriu cu inculpatul GI, avand ca obiect abandonul de familie (art.378 NCP).
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru parte vatamata GGM, parte responsabila civilmente MM, lipsind inculpat - GI
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza instantei urmatoarele:
-cauza are ca obiect abandonul de familie (art.378 NCP);
-cauza se afla la al 3-lea termen de judecata;
-procedura de citare este legal indeplinita.
Instanta, desi a fost contactat telefonic inculpatul nu s-a putut lua legatura cu acesta nu a raspuns la numarul de telefon indicat, procedura de citare este indeplinita cu acesta, are cunostinta de proces.
La intrebarea instantei daca a luat legatura cu inculpatul, parte responsabila civilmente Muntean Marioara, arata ca nu a mai luat legatura cu acesta.
La intrebarea instantei daca mai sunt alte cereri de formulat in cauza, reprezentanta Ministerului Public si parte responsabila civilmente MM, declara ca nu mai alte cereri de formulat in cauza.
Nefiind alte cereri de formulat in cauza instanta incheie faza cercetarilor judecatoresti si acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public, in temeiul art. 396 alin.6, raportat la art. 16 alin.1 lit.h, solicita incetarea procesului penal, fata de inculpatul GI avand in vedere ca in cauza este incidenta o cauza de nepedepsire. Potrivit art. 378 alin.4 C.p. fapta nu se pedepseste, daca inainte de terminarea urmaririi penale inculpatul nu-si indepline?te obligatiile, fata de prejudiciul produs in dauna minorei GGM, al carui cuantum a fost stabilit la suma de 3948 lei, constata ca acesta a fost acoperit in intregime de catre inculpat in cadrul urmaririi penale, potrivit recipisei din data de 01.08.2015, anterior emiterii rechizitoriului in luna aprilie 2016. Prin urmare pentru pretentiile persoanei vatamate nu s-a efectuat urmarirea penala si nu s-a formulat plangere. Prin urmare ele vor putea fi recuperate pe cale civila sau cu alta plangere penala.
Parte responsabila civilmente MM solicita sa i se achite pensia de intretinere restanta si in fiecare luna sa achite suma stabilita de instanta in continuare.
INSTANTA
Constata ca sub numarul XXX s-a inregistrat la aceasta instanta Rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Saliste prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului GI, pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie prevazuta si pedepsita de art. 378 alin. 1 lit. c, din Codul penal, constand in aceea ca, in perioada iunie 2014 - februarie 2016 nu a achitat minorei GGM, cu rea credinta pensia de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. XXX, ramasa irevocabila a Judecatoriei Saliste.
Inculpatul fiind citat in instanta in mod legal nu s-a prezentat in vederea audierii, insa la termenul din data de 08.09.2016, reprezentanta legala a minorei GGM, numita MM, a depus cuponul mandat postal prin care a facut dovada achitarii sumei de 4000 de lei, platita de inculpat cu titlu de pensie de intretinere.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele;
Pe perioada octombrie 2014 decembrie 2015, respectiv in zilele de 16 octombrie 2014; 6 noiembrie 2014 si 8 decembrie 2015, numita MM, in calitate de reprezentant legal al minorei GGM, in varsta de 3 ani, a adresat trei plangeri Parchetului de pe langa Judecatoria Saliste, solicitand efectuarea de cercetari privind pe inculpatul Grozav Ilie, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie prevazuta de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, deoarece acesta nu a platit pensia de intretinere lunara la care a fost obligat prin sentinta civila nr. XXXdin 17 octombrie 2013 pronuntata de Judecatoria Saliste in favoarea minorei, pe perioada iunie 2014-februarie 2016.
In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit, ca in cursul anului 2012 inculpatul GI a intretinut o relatie de concubinaj cu numita MM, iar din convie?uirea lor a rezultat minora GM, nascuta la data de 24.04.2013.
Potrivit sentintei civile nr. XXX din 17 octombrie 2013, pronuntata de Judecatoria Saliste, ramasa irevocabila, inculpatul GI prezent in sedinta publica din data de 17 octombrie 2013 a recunoscut ca este tatal minorei GM, nascuta la data de 24.04.2013 si in consecinta a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 188 lei, lunar in favoarea minorei, incepand cu data de 14.05.2013 si pana la majoratul acesteia sau alte dispozitii legale.
Asa cum rezulta din plangerile formulate si din actele dosarului, precum si din depozitiile martorei MM reprezentant legal al minorei, incepand cu luna iunie 2014 si pana in prezent inculpatul GI a manifestat un real dezinteres fata de fiica sa minora, caruia nu i-a platit lunar in perioada iunie 2014 februarie 2016, contributia de intretinere stabilita de instanta, acumuland o restanta in suma totala de 3.948 lei.
Fiind audiati martorii GS si GG, au declarat ca inculpatul GI este plecat la munca in strainatatea, respectiv in Anglia Londra, din anul 2014 si realizeaza venituri.
Pe parcursul urmaririi penale, inculpatul GI a fost citat procedural la domiciliul cunoscut, in comuna XXXX. Potrivit procesului verbal incheiat de organele de cercetare penala ale politiei judiciare din cadrul Postului de Politie J, inculpatul nu a fost gasit la domiciliul cunoscut din XXX.
De asemenea, au fost efectuate adrese la Directia Generala a Penitenciarelor si Centrul de Retinere si Arest Preventiv Sibiu, raspunsul fiind ca inculpatul GI nu se afla incarcerat in nici unul dintre penitenciarele sau aresturile din tara.
Conform prevederilor art. 34 din decizia nr. 533/2007 privind infiintarea, functionarea si utilizarea Sistemului de informatii Schengen, inculpatul GI a fost introdus in baza de date ca subiect al semnalarii privind persoanele cautate in vederea participarii la o procedura judiciara.
In fata instantei, s-a prezentat mama inculpatului care a declarata ca acesta are cunostinta d e proces, a trimis banii necesari achitarii drepturilor restante insa nu cunoaste adresa acestuia din Anglia, unde se afla la munca.
Situatia de fapt expusa mai sus se dovedeste cu urmatoarele mijloace de proba:
-plangerea penala formulata de numita MM, in calitate de reprezentanta legala a minorei GGM, la Parchetului de pe langa Judecatoria Saliste, solicitand efectuarea de cercetari privind pe inculpatul GI, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie prevazuta de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, fila 21;
-plangerea penala formulata de numita MM, in calitate de reprezentanta legala a minorei GGM, la Parchetului de pe langa Judecatoria Saliste, solicitand efectuarea de cercetari privind pe inculpatul GI, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie prevazuta de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, fila 22;
-plangerea penala formulata de numita MM, in calitate de reprezentanta legala a minorei GGM, la Parchetului de pe langa Judecatoria Saliste, solicitand efectuarea de cercetari privind pe inculpatul GI, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie prevazuta de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, fila 23;
-copie dupa sentinta civila nr. XXX din 17.10.2013, pronuntata de Judecatoriei Saliste, ramasa irevocabila, prin care s-a dispus obligarea inculpatului la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 188 lei, lunar in favoarea minorei, GGM, incepand cu data de 14.05.2013 si pana la majoratul minorului sau alte dispozitii legale, filele 24-26;
-copie dupa certificatul de nastere a minorei, GGM, fila 27;
-copie dupa cuponul de mandat postal expediat de inculpatul GI pentru suma de 1000 lei, reprezentand plata pensei de intretinere in favoarea minorei, pentru perioada 14.05.2013 si pana in luna martie 2014, fila 28;
-declaratiile numitei MM, in calitate de reprezentanta legala a minorei GGM filele 30-33, 35-38, 40-43, 45-48 si 50-53;
-declaratiile martorilor GS si GG, filele 54-58 si 61-64;
-adresa de la Ministerul Muncii Inspectoratul Teritorial de Munca S din care reiese ca inculpatul, nu figureaza in registrul general de evidenta a salariatilor, angajat cu contract individual de munca, fila 68;
-adresa de la Ministerul Finan?elor Publice - Agen?ia Nationala de Administratie Fiscala - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov, din care reiese ca inculpatul nu figureaza in evidentele fiscale cu venituri impozabile, fila 67;
-adresa de la Primaria Comunei J din care reiese ca inculpatul, nu figureaza inscris in registrul agricol al comunei, cu terenuri agricole in proprietate sau folosinta si nici animale, fila 71;
-adresa de la ANAF - Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Brasov - Administratia Judeteana a Finantelor Publice S - Serviciul Fiscal Orasenesc S, din care reiese ca inculpatul nu figureaza in evidentele fiscale cu venituri impozabile, fila 73;
-fisa de cazier judiciar, fila 74;
-actele privind procedura de cautare si citare a inculpatului, filele 79-93;
In drept, fapta inculpatului GI de a nu achita minorei GGM, cu rea credinta, in perioada iunie 2014 - februarie 2016 pensia de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. XXX, ramasa irevocabila a Judecatoriei Saliste, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abandon de familie, prevazuta si pedepsita de art. 378 alin. 1 lit. c, din Codul penal.
Abandonul de familie este fapta persoanei care, avand obligatia de intretinere, savarseste o actiune sau omisiune, in speta, art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, neplata cu rea-credinta, timp de 3 luni, a pensiei de intretinere stabilita pe cale judecatoreasca.
Valoarea sociala periclitata prin savarsirea acestei infractiunii este familia sub aspectul indeplinirii indatoririi de a acorda un ajutor material efectiv.
Elementul material consta intr-o inactiune si anume neplata timp de 3 luni a pensiei stabilite pe cale judecatoreasca. Termenul de 3 luni curge de la data cand hotararea a ramas definitiva sau cu executie provizorie privind pensia de intretinere.
Daca s-au platit unele sume si apoi a incetat, termenul curge de la data ultimei plati. O plata partiala echivaleaza tot cu o neplata, deoarece o asemenea plata nu reprezinta pensia fixata pe cale judecatoreasca.
Urmarea imediata este suferinta produsa subiectului pasiv indrituit la intretinere.
In ce priveste latura subiectiva la abandonul de familie prevazut de art. 378 alin. 1 lit. c din Codul penal, se caracterizeaza prin intentie ca forma a vinovatiei. Din textul incriminator rezulta ca infractiunea se caracterizeaza sub aspect subiectiv printr-o omisiune cu rea-credinta. Aceasta precizare, reaua-credinta indica intentia legiuitorului de a sanc?iona numai infractiunea intentionata (directa, indirecta) nu si pe cea din culpa (art. 16 alin. 4 din Codul penal).
In practica judiciara s-a sustinut ca infractiunea de abandon de familie exista si in cazul in care faptuitorul, obligat la plata pensiei de intretinere, desi apt de munca, refuza cu intentie sa presteze o activitate eficienta pentru a dobandi venituri din care sa achite obligatia de intretinere.
In speta, reaua credinta a inculpatului a rezultat din faptul ca timp de peste 3 luni, acesta a obtinut venituri (a se vedea declaratiile martorilor GS si GG), dar nu a achitat nici o suma de bani in contul pensiei de intretinere in beneficiul minorei.
In concret, vinovatia inculpatului reiese atat din conduita acestuia cat si din modul de comitere al faptei, ceea ce implica lipsa de respect fata de valorile sociale ocrotite de legea penala.
Asa cum am aratat, pe parcursul procesului, la data de 01.08.2016 s-a achitat de catre inculpat suma de 4000 de lei, cu titlu de pensie de intretinere.
Desi reprezentanta legala a minorei, numita MM a declarat ca nu isi retrage plangerea fata de inculpat intrucat doreste plata intregii sume restante, se poate observa ca asa cum rezulta din plangerile formulate si din actele dosarului, precum si din depozitiile martorei MM reprezentant legal al minorei, incepand cu luna iunie 2014 si pana in prezent inculpatul Grozav Ilie a manifestat un real dezinteres fata de fiica sa minora, caruia nu i-a platit lunar in perioada iunie 2014 februarie 2016, contributia de intretinere stabilita de instanta, acumuland o restanta in suma totala de 3.948 lei, astfel incat in aprecierea instantei, acesta a achitat intreaga suma restanta, urmand sa beneficieze de prevederile art 378 alin5 Cpen .
La individualizarea pedepselor ce urmeaza a fi stabilite inculpatului pentru savarsirea infractiunii de abandon de familie prevazute de art. 378 alin. 1 lit. c NCp, instan?a va avea in vedere criteriile generale de individualizare prevazute de art. 74 NCp si anume :
(1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face in raport cu gravitatea infractiunii savarsite si cu periculozitatea infractorului, care se evalueaza dupa urmatoarele criterii:
a) imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite inculpatul in perioada iunie 2014 - februarie 2016 nu a achitat minorei GGM, cu rea credinta pensia de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. XXX, ramasa irevocabila a Judecatoriei Saliste, pe o perioada mai mare de 3 luni;
b) starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita decurge din insasi reglementarea faptelor, fiind una ridicata, deoarece incriminarea acestei infractiuni are ca si ratiune protejarea relatiilor de familie;
c) natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii inculpatul prin actiunea sa a privat minora de pensia de intretinere la care avea dreptul potrivit unei hotarari judecatoresti definitive, inculpatul in calitate de tata al minorei avea obligatia legala si morala de a contribui financiar la cresterea si educarea acesteia ;
d) motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit inculpatul nu a platit,, dar a fost apt de munca,;
e) natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului inculpatul nu are antecedente penale;
f) conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor prin faptul ca pe parcursul procesului a achitat suma de bani restanta catre minora, respectiv 4000 de lei,
g) nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala inculpatul este fiul lui I si I, nascut la data de XXX in XX jud XX cu domiciliul in loc XXXX, cetatean roman, posesor al CI seria XX nr XXX eliberat de SPCLEP S CNP XXX in tara, fara ocupatie sau loc de munca, conform declaratiei martorului audiat si a mamei, cu loc de munca in Anglia..
(2) Cand pentru infractiunea savarsita legea prevede pedepse alternative, se tine seama de criteriile prevazute in alin. (1) si pentru alegerea uneia dintre acestea.Astfel ca, raportat la criteriile mai sus amintite si la analiza efectuata, instanta s-a orientat spre pedeapsa inchisorii, in detrimentul amenzii penale si in consecinta: In baza art. 396 alin.1, 4 C.proc.pen. raportat la art. 83 C. pen. va stabili pedeapsa de 6 luni inchisoare in sarcina inculpatului GIfiul lui I si I, nascut la data de XXX in XXX, cu domiciliul in loc XXX, cetatean roman, posesor al CI seria XX nr XXX eliberat de SPCLEP S CNP XXX pentru savarsirea infractiunii de abandon de failie prevazuta de art 378 alin 1litcCpen .
In ceea ce priveste necesitatea aplicarii pedepsei, instanta constata ca, in cauza sunt indeplinite conditiile art. 83 Cp, pedeapsa stabilita fiind mai mica de 2 ani inchisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, iar in raport de persoana inculpatului, de conduita avuta ulterior savarsirii infractiunii,(achitarea sumei de bani restanta cu titlu de pensie de intretinere) precum si de posibilitatile sale de indreptare, instanta apreciaza ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata.
De asemenea, se constata prevederea legala, respectiv art 378alin 5 Cpen care arata ca, daca pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, inculpatul isi indeplineste obligatiile, instanta dispune dupa caz amanarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
Fata de toate aceste considerente, in temeiul art. 83 alin. 1 Cp va amana aplicarea pedepsei inchisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, stabilit in conditiile art. 84 Cp.
In baza art.85 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune S la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
In baza art 85 alin 2 lit b Cpen va stabili in sarcina inculpatului sa presteze munca in folosul comunitatii Jina pe o perioada de 40 de zile .
In baza art. 86 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevazute in art.85 alin.1 lit.c) - e) se vor comunica Serviciului de Probatiune S.
In baza art 86 alin 2 Cpen supravegherea executarii obligatiei de a presta munca in folosul comunitatii se va face de Serviciul de Probatiune S.
In baza art.404 alin.3 C.proc.pen. se va atrage atentia inculpatului ca in situatia nerespectarii masurilor de supraveghere impuse sau a savarsirii de noi infractiuni in cursul termenului de supraveghere se va revoca amanarea si se va dispune aplicarea si executarea pedepsei.
In temeiul art 397alin1 rap la art 25 Cprpen si art 378aalin5 Cprpen, instanta va constata ca inculpatul a achitat suma de 4000 de lei, prin cuponul mandat postal nr 1/01.08.2016 cu titlu pensie d e intretinere pentru minora GGM.
In privinta altor pretentii cicvile emise de reprezentanta legala a minorei GGM, se paote constata ca potrivit sentintei civile nr. XXX din 17 octombrie 2013, pronuntata de Judecatoria Saliste, ramasa irevocabila, inculpatul GI prezent in sedinta publica din data de 17 octombrie 2013 a recunoscut ca este tatal minorei GM, nascuta la data de XXX si in consecinta a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 188 lei, lunar in favoarea minorei, incepand cu data de 14.05.2013 si pana la majoratul acesteia sau alte dispozitii legale, iar aceasta sentinta civila reprezinta un titlu executoriu pe care persoanele vatamate il pot pune in executare prin intermediul unui executor judecatoresc, fara a mai fi nevoie de inca o hotarare judecatoreasca pentru recuperarea acestor sume de bani.
Pe de alta parte, instanta este de parere ca infractiunea de abandon de familie, prevazuta de art. 378 alin. 1 lit. c Cp este o infractiune contra familiei, iar nu una producatoare de pagube materiale directe, astfel ca nu este admisibila o noua actiune civila impotriva inculpatului, cu atat mai mult cu cat o eventuala obligare la despagubiri civile in procesul penal ar reprezenta o dubla plata .
In baza art. 274 alin.1 C.proc.pen. obliga inculpatul la plata sumei de 320 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 120 lei cheltuieli in faza de urmarire penala.
In baza art. 274 alin 1 cheltuielile privind onorariile avocatului din oficiu SA in faza de urmarire penala,vor ramane in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art. 396 alin.1, 4 C.proc.pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileste pedeapsa de 6 luni inchisoare in sarcina inculpatului GI fiul lui I si I, nascut la data de XXX in J jud S, cu domiciliul in loc XXX, cetatean roman, posesor al CI seria XX nr XXeliberat de SPCLEP S CNP XXX pentru savarsirea infractiunii de abandon de failie prevazuta de art 378 alin 1litcCpen .
In baza art.83 alin.1 C. pen. amana aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit in conditiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.
In baza art.85 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

In baza art 85 alin 2 lit b Cpen stabileste in sarcina inculpatului sa presteze munca in folosul comunitatii Jina pe o perioada de 40 de zile .
In baza art. 86 alin.1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevazute in art.85 alin.1 lit.c) - e) se comunica Serviciului de Probatiune S.
In baza art 86alin 2 Cpen supravegherea executarii obligatiei de a presta munca in folosul comunitatii se va face de Serviciul de Probatiune S.
In baza art.404 alin.3 C.proc.pen. atrage atentia inculpatului ca in situatia nerespectarii masurilor de supraveghere impuse sau a savarsirii de noi infractiuni in cursul termenului de supraveghere se va revoca amanarea si se va dispune aplicarea si executarea pedepsei.
In temeiul art 397alin1 rap la art 25 Cprpen si art 378 alin 5 Cprpen, instanta constata ca inculpatul a achitat suma de 4000 de lei, prin cuponul mandat postal nr 1/01.08.2016 cu titlu pensie de intretinere pentru minora GGM.

In baza art. 274 alin 1 cheltuielile privind onorariile avocatului din oficiu SA in faza de urmarire penala, raman in sarcina statului
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 03.11. 2016.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Abandon de familie
abandon de familie - Sentinta penala nr. 769 din data de 30.12.2013Incetarea procesului penal pornit impotriva inculpatului ca urmarea a retragerii plangerii partii vatamate. Anularea formelor de executare. - Decizie nr. 25 din data de 05.03.2012
Suspendarea condi?ionata a executarii pedepsei. - Sentinta penala nr. 50 din data de 25.01.2012
Consecinta neplatii cu rea credinta a pensiei de intretinere. Individualizarea proportionala a pedepsei. - Decizie nr. 78 din data de 14.03.2011
Pensie intretinere - Sentinta civila nr. 429 din data de 07.10.2009
divort - Sentinta civila nr. 36 din data de 28.01.2009
Incredintare minor rezultat din casatorie. Notiunea de interes al copilului. Motiv pentru desfiintarea hotararii in recurs. - Decizie nr. 37/R din data de 19.05.2006
GRANITUIRE; TRANSMITERE CALITATE PROCESUALA; EXPERTIZE CU CONCLUZII DIFERITE; DIFERENTA INTRE SUPRAFATA MENTIONATA IN CARTEA FUNCIARA SI CEA DETINUTA IN POSESIE - Decizie nr. 27/A din data de 03.02.2009
abandon de fmailie - Sentinta penala nr. 2303 din data de 17.11.2010
somatie de plata - Sentinta civila nr. 1618 din data de 23.01.2011
Revendicare imobiliara. Legea nr. 10/2001. Necontestarea titlului paratei in termenul legal prevazut de Legea nr. 10/2001 a avut ca efect consolidarea dreptului in patrimoniul dobanditorilor - Sentinta civila nr. 1962 din data de 07.02.2007
abandon familie - Sentinta penala nr. 81 din data de 03.11.2016
sesizarea cu acordul de recunoastere a vinovatiei - Sentinta penala nr. 63 din data de 12.09.2016
cerere de reabilitare - Sentinta penala nr. 87 din data de 14.11.2016
contestatie durata proces - Sentinta penala nr. 3 din data de 17.06.2016
actiune pauliana/revocatorie - Sentinta civila nr. 251 din data de 25.05.2016
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 169 din data de 05.04.2016
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 130 din data de 22.03.2016
revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere (art.447 C.p.p. si art.86 ind 4 C.p.) - Sentinta penala nr. 78 din data de 20.10.2016
nulitate act juridic - Sentinta civila nr. 125 din data de 17.03.2016