CONSTRACT DE ASIGURARI-DESPAGUBIRI
(Sentinta comerciala nr. 28 din data de 13.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)ROMANIA
DOSAR NR. 40896/3/2009
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A-VI-A COMERCIALA
SENTINTA COMERCIALA NR 222
Sedinta publica din:13 IANUARIE 2010
Tribunalul constituit din:
Presedinte: Madalina Afrasinie
Grefier:Mihaela Marinescu
Pe rol solutionarea cauzei comerciale avand ca obiect ordonanta presedintiala, privind pe reclamanta SC T SRL in contradictoriu cu paratele C.I, B SA, B. CONSTANTA, SC JT SRL., B.B.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns reclamanta prin aparator Z. V. cu delegatie nr 251648/15.10.2009, parata C.I reprezentanta de I prin consilier juridic N I cu delegatie la fila 81 din dosar, lipsa fiind celelalte parti.
Procedura de citare este legal indeplinita, cu parata JT prin afisare la usa instantei.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Reclamanta prin aparator depune practica judiciara si concluzii scrise.
Tribunalul pune in discutie din oficiu unirea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a BNR pe capatul unu de cerere cu fondul cauzei, avand in vedere ca este necesara administrarea de probe comune cu fondul.
Reclamanta prin aparator arata ca nu se opune.
Parata C.I prin consilier juridic arata ca nu se opune, desi BNR nu are calitate de a reprezenta C.I.
Tribunalul, in temeiul art 137 Cpc, uneste cu fondul exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BNR pe capatul unu de cerere, apreciind ca pentru solutionarea acesteia este nevoie de administrarea de probe comune cu fondul cauzei. Nemaifiind exceptii de invocat, tribunalul acorda cuvantul cu privire la propunerea probelor.
Reclamanta prin aparator solicita incuviintarea probei cu inscrisurile aflate la dosar.
Parata C.I prin consilier juridic solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, depune o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in care s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BNR intr-o cauza similara.
Tribunalul, in temeiul art 167 Cpc, incuviinteaza pentru reclamanta si parata C.I proba cu inscrisuri, apreciind ca sunt pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei. Nemaifiind probe de administrat, tribunalul acorda cuvantul cu privire la exceptia unita cu fondul si cu privire la fondul cauzei.
Reclamanta prin aparator solicita respingerea exceptiei, aratand ca potrivit art 1 din Regulamentul nr 1/2001 privind organizarea si functionarea BNR, C.I nu are personalitate juridica. Doar pe capatul doi a solicitat obligarea persoanei declarante sa solicite C.I anularea incidentului, iar pe capatul unu al cererii BNR are calitate procesuala pasiva pentru opozabilitate. Pe fondul cauzei solicita admiterea cererii aratand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art 581 Cpc. Arata ca fata de JT nu avea nicio obligatie. Raportul juridic fundamental care a presupus emiterea biletului la ordin nu justifica introducerea lui la plata. Reclamanta nu a emis un bilet la ordin fara a avea disponibil in cont, ci acest bilet a fost introdus la plata de JT fara a exista obligatia de plata. Aceasta a folosit abuziv un bilet la ordin lasat pentru garantarea obligatiilor contractuale. Precizeaza ca nu solicita cheltuieli de judecata.
Parata C I prin consilier juridic solicita admiterea exceptiei. Arata ca potrivit Legii nr 312/2004 privind statutul BNR, aceasta are doar obligatia de reglementare, autorizare si supraveghere a administratorilor sistemelor de plati si poate emite reglementari. In baza Regulamentului nr 1/2001 care reglementeaza organizarea Centralei Incidentelor de Plati si inscrierea unui incident de plata in Centrala, acesta stabileste obligatia cu privire la anularea unui incident de plata major doar cu privire la persoana declaranta, BNR neavand raporturi directe si neputand interveni in relatiile dintre banci si clientii lor. In baza Regulamentului nr 1/2001 C I nu poate modifica sau anula din proprie initiativa un incident de plata, ci in baza unei cereri. Solicita admiterea exceptiei si respingerea cererii formulate impotriva BNR. Pe fondul cauzei solicita respingerea cererii de ordonanta presedintiala, apreciind ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art 581 Cpc. In cauza nu este indeplinita conditia vremelniciei, masura de anulare provizorie nu este posibila in cauza. Solicita respingerea cererii ca inadmisibila. Nici urgenta nu este indeplinita, avand in vedere ca posibilitatea introducerii unui nou incident de plata ar putea creste odata cu luarea unor masuri provizorii asa cum se solicita. Nu este indeplinita nici conditia neprejudecarii fondului, apreciind ca odata inaintata o astfel de cerere trebuie inregistrata in Centrala.
TRIBUNALUL,
Deliberand asupra cererii de ordonanta presedintiala retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 15.10.2009, sub nr 40896/3/2009, reclamanta SC TS SRL a solicitat pe calea ordonantei presedintiale, in contradictoriu cu paratele CI, B, BB anularea incidentului de plata major notat cu numele SC TS SRL, in calitate de titular al contului RO03BRDE441SV40899634410, deschis la BRD-Suc Unirii precum si a perioadei de interdictie bancara si obligarea paratelor B.C sa solicite CIP anularea acestui incident de plata si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca la data de 11.12.2008 a incheiat cu parata JT contractul de vanzare-cumparare nr 1554, avand ca obiect comercializarea de motorina euro-diesel. Din dispozitiile art 5 si 6 coroborate cu art 19 din contract rezulta ca biletul la ordin este lasat ca garantie in caz de neachitare a contravalorii marfii ce face obiectul contractului. Reclamanta si-a achitat integral contravaloarea marfii achizitionate de la JT, astfel ca biletul trebuia restituit reclamantei. La data de 21.07.2009 printr-o adresa JT i-a comunicat ca datoria pe care o are reclamanta catre SC Serbia Trans a fost cedata catre SC JT si urmeaza sa fie recuperata de la SC TS SRL, fie printr-un ordin de plata facut catre JT Oil, fie prin introducerea biletului la ordin lasat garantie pentru contractul nr 1554/2008. In aceeasi zi, reclamanta a comunicat conducerii JT prin adresa nr 755/21.07.2009 faptul ca la acea data nu au nicio datorie si in conformitate cu dispozitiile art 19 din contract biletul la ordin nu poate fi folosit ca mijloc de plata a altor obligatii fata de terte persoane sau ca mijloc de garantare a altor obligatii decat cele ce decurg din contractul nr 1554/2008.
Prin adresa nr 758/22.07.2009 au notificat JT decizia de reziliere a contractului nr 1554/2008 incepand cu data de 21.08.2009, insa JT a introdus la plata la data de 28.07.2009 biletul la ordin pentru suma de 6900 lei pe care era inscrisa mentiunea garantie motorina si care era destinat exclusiv achitarii contravalorii de motorina conform contractului nr 1554/2008.
A mai aratat reclamanta ca la momentul introducerii in circuitul bancar de catre JT SRL a biletului la ordin, s-a constatat refuzul la plata ca urmare a lipsei partiale de disponibil, iar parata B a solicitat sa se efectueze inscrierea in CIP a acestui incident major. Reclamanta a precizat ca nu exista o datorie a emitentului catre beneficiarul acestor inscrisuri, iar solicitarea la plata a biletelor la ordin este nejustificata.
A precizat reclamanta ca urgenta masurii solicitate este data prin aceea ca linile de credit existente nu mai sunt reinnoite deoarece reclamanta figureaza in CIP cu biletul la ordin refuzat, iar interdictia bancara blocheaza intreaga activitate a societatii in sensul ca reclamanta nu mai poate emite instrumente de plata catre partenerii de afaceri, aspect ce va duce la falimentul societatii si cu repercusiuni asupra angajatilor. Apreciaza reclamanta ca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de art 581 Cpc, respectiv caracterul urgent si preintampinarea unei pagube iminente, intrucat interdictia bancara blocheaza intreaga activitate.
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art 581 si urmatoarele Cod civil, art 36 alin 2 din Regulamentul nr 1/2001 al BNR, Legea nr 59/1934. Actiunea a fost legal timbrata cu suma de 10 lei, taxa judiciara de timbru, conform art 13 din Legea nr 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si 0,3 lei timbru judiciar, conform art 3 alin 1 din OG nr 32/1995 privind timbrul judiciar.
Legal citata, parata C I a formulat intampinare. Prin intampinare, parata a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila deoarece nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art 581 Cpc. Tot prin intampinare, parata a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BNR si a solicitat respingerea cererii pentru lipsa calitatii procesuale a acesteia.
In drept, parata a invocat dispozitiilor art 115-118 Cpc.
La data de 18.11.2009 parata B prin sucursala Constanta a precizat ca reclamanta nu este client al acelei sucursale. A anexat o copie a cererii de inscriere a refuzului bancar din care rezulta ca persoana declaranta este B B
La data de 18.11.2009 reclamanta a solicitat introducerea in cauza si a sucursalei BB, depunand si o cerere precizatoare in acest sens.
Pentru dovedirea cererii de chemare in judecata reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri cerere de probatoriu ce a fost incuviintata de instanta in baza dispozitiilor art 167 Cpc, apreciind ca aceasta proba este pertinenta si utila solutionarii cauzei.
Parata C I a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri cerere de probatoriu ce a fost incuviintata de instanta in baza dispozitiilor art 167 Cpc, apreciind ca aceasta proba este pertinenta si utila solutionarii cauzei.
In cadrul probei cu inscrisuri au fost depuse la dosar de catre parti fotocopiile certificate ale urmatoarelor acte: contract de vanzare-cumparare nr 1554/11.12.2008, anexa nr 1 la contractul de vanzare-cumparare, proces-verbal de predare-primire din data de 05.01.2009, adresa JT nr 682/17.07.2009, adresa JT nr 683/21.07.2009, adresa S SRL nr 679/17.07.2009, proces-verbal de predare-primire nr 759/22.07.2009, notificare nr 758/22.07.2009, adresa TS nr 755/21.07.2009, contract de credit promptfinans nr 98/19.10.2006, act aditional nr 01/11.10.2007, act aditional nr 02/01.10.2008, act aditional nr 03/28.09.2009, corespondenta electronica a reclamantei cu CC, fise de cont, facturi, cerere de inscriere a refuzului bancar in FNBO nr 14267/28.07.2009, decizia nr 974/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr 22886/3/2005.
In sedinta publica de azi, fata de exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BNR pe capatul unu de cerere, exceptie invocata de aceasta parata, prin intampinare, instanta, in baza dispozitiilor art.137 alin.2 C.proc.civ. a procedat la unirea ei cu fondul cauzei, apreciind ca solutionarea ei presupune administrarea de probe comune fondului.
Asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a BNR pe capatul unu de cerere, exceptie invocata de aceasta parata, prin intampinare, constata urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 112 pct. 3 si 4 C.proc.civ., reclamanta trebuie sa precizeze prin cererea de chemare in judecata obiectul cererii sale si motivarea in fapt si in drept a acesteia. Din interpretarea acestor prevederi legale rezulta ca reclamantei ii incumba obligatia de a clarifica cadrul procesual atat in raport de obiectul cererii, cat si de persoanele ce urmeaza a fi chemate in judecata, stabilind astfel atat calitatea sa procesuala, cat si calitatea procesuala a paratului.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identitati intre persoana paratului si cel obligat in raportul juridic civil dedus judecatii. In ceea ce priveste obiectul dedus judecatii, instanta apreciaza, din interpretarea prevederilor art.1, art.36, 37 si 38 din Regulamentul nr.1/2001 privind organizarea si functionarea la BNR a CIP ca reclamanta SC TS SRL a facut dovada legitimitatii procesuale pasive a BNR, aceasta parata fiind chemata in judecata tocmai pentru a se asigura opozabilitatea hotararii fata de aceasta parata.
Mai mult decata atat, fata de cererea precizatoare depusa la dosar de reclamanta si aflata la fila 155 din dosar, apreciem ca exceptia invocata este lipsita de obiect, parata BNR aflandu-se in eroare, deoarece, asa cum rezulta din cererea sus mentionata, reclamanta SC TS SRL a chemat in judecata pe parata BNR doar pe capatul doi al actiunii, aceasta chemare in judecata putand fi facuta conform art.36 alin.1 din Regulamentul BNR nr.1/2001.
In raport de cele retinute anterior, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata BNR(pe capatul 1 al cererii) ca neintemeiata.
Pe fondul cererii de emitere a ordonantei presedintiale, instanta retine faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 581 C.proc.civ., instanta poate dispune masuri vremelnice, in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Cu alte cuvinte, pe langa conditiile generale ce trebuie indeplinite de orice cerere de chemare in judecata, pentru admiterea unei cereri de ordonanta presedintiala trebuie indeplinite inca trei conditii. Doua conditii sunt prevazute expres de text: urgenta si caracterul vremelnic al masurii, iar a treia rezulta din caracterul provizoriu al masurii, si anume neprejudecarea fondului, in analiza aparentei de drept pe care instanta o realizeaza in procedura de urgenta pentru solutionarea unei astfel de cereri.
Cu privire la cerinta urgentei masurii, textul art. 581 C. proc. civ. enumera cazurile grabnice in care se poate solicita pronuntarea unei ordonante presedintiale.
Tribunalul apreciaza ca argumentul reclamantei invocat in sustinerea cererii, respectiv, interdictia bancara blocheaza in momentul de fata intreaga activitate a societatii, in sensul ca aceasta nu mai poate emite instrumente de plata catre partenerii de afaceri si liniile de credit existente nu mai sunt reinnnoite, nu se incadreaza in niciunul dintre cazurile enumerate de art. 581 C. proc. Civ, cu atat mai mult cu cat aceasta nu a probat potrivit dispozitiilor art.1169 C.civ. ca, intr-adevar, prin luarea acestei masuri, activitatea sa a fost blocata sau ca liniile de credit deja acordate nu au mai fost reinnoite, ci dimpotriva(a se vedea fotocopia actului aditional nr.03 din data de 28.09.2009 si din care retinem faptul ca linia de credit acordat in anul 2006 a fost prelungita pana in anul 2011, filele 49-51 dosar. Imprejurarea ca acea linie de credit a fost tranformata intr-un credit cu rambursari lunare, nu poate fi retinuta de instanta ca o dovada absoluta ce probeaza urgenta necesitatii luarii unei asemenea masuri, ci mai mult vine sa contrazica sustinerile societatii reclamante).
Prin urmare, conditia urgentei prevazuta de art. 581 C. proc civ. nu este indeplinita.
Si in ceea ce priveste caracterul vremelnic al masurii apreciem ca nici acesta nu este indeplinit, deoarece anularea din CIP a incidentului de plata major cu biletul la ordin notat pe numele societatii reclamante, precum si anularea perioadei aferente de interdictie bancara nu sunt, prin natura lor masuri vremelnice sau provizorii, deoarece lipsesc de efecte chiar sanctiunea aplicata prin care s-a urmarit oprirea societii reclamante de a mai emite instrumente de plata fara a avea disponibil in cont. In aceasta situatie, consideram ca anularea cu caracter provizoriu a incidentului de plata major si a interdictiei bancare solicitata de societatea reclamanta pana la solutionarea irevocabila a fondului ce formeaza obiectul dosarului nr.40891/3/2009 vine in contradictie cu scopul pentru care o asemenea masura a fost luata, adica da posibilitatea acesteia ca, pe perioada anularii provizorii sa procedeze la emiterea de noi instrumente de plata.
Si in ceea ce priveste conditia referitoare la neprejudecarea fondului constatam ca nici aceasta nu este indeplinita, in conditiile in care aceasta supune analizei modul in care raporturile contractuale desfasurate intre parti, s-au incheiat. Practic, instanta sesizata cu judecarea unei ordonante presedintiale este indrituita sa cerceteze aparenta dreptului, procedand la o „pipaire” a fondului. Or, asa cum s-a retinut anterior, prin cele invocate de societatea reclamanta, respectiv, ca data la care biletul la ordin a fost introdus in circuitul bancar, raportul juridic care a presupus emiterea biletului la ordin nu justifica introducerea lui in banca, deoarece nu exista o datorie a emitentului catre beneficiar, nu presupune doar o antamare a fondului cauzei, fiind necesara administrarea unui probatoriu complex, ce implica, inclusiv, analizarea situatiei financiare contabile a acesteia. In aceste conditii, consideram ca nu se poate admite ca aparenta dreptului este stabilita in mod echivoc fiind necesara astfel, administrarea de probatorii ce sunt incompatibile cu probatoriul administrat in procesura speciala reglementata de dispozitiile art.581 C.proc.civ.
Intrucat conditiile privind urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului nu sunt indeplinite, Tribunalul, in baza dispozitiilor art.581 C.proc.civ. raportat la art.1169 C.civ. va respinge cererea de emitere a ordonantei presedintiale formulata de reclamanta SC TS SRL in contradictoriu cu paratele CI, BB ca nefondata.
In baza dispozitiilor art.274 C.proc.civ. va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata BNR(pe capatul 1 al cererii) ca neintemeiata.
Respinge cererea de emitere a ordonantei presedintiale formulata de reclamanta SC TS SRL cu sediul in Bucuresti in contradictoriu cu paratele C.I cu sediul in Bucuresti, BB cu sediul in Bucuresti, BC judetul Constanta, SC Jt SRL cu sediul in Slobozia, citata si prin afisare la usa instantei si BS cu sediul in Bucuresti, ca nefondata.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica azi. 13 ianuarie 2010.
PRESEDINTE, GREFIER,
Judecator Madalina Afrasinie Mihaela Marinescu
Red/dact/MA/MM/10ex.
19 ianuarie 2010

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Asigurari auto si alte asigurari
Accident de circulatie. Obligarea societatii de asigurare - Sentinta civila nr. 102 din data de 12.02.2015Raspunderea asuguratorului in procesul penal in situatia in care accidentul a fost cauzat de o remorca neasigurata atasata unui cap tractor asigurat. - Decizie nr. 240 din data de 09.12.2009
IN CADRUL CONTRACTELOR DE ASIGURARE, OBLIGATIA RECLAMANTEI DE A PLATI SUMA REPREZENTAND PRIMA DE ASIGURARE ESTE INDEPLINITA IN CONDITIILE IN CARE PLATA A FOST FACUTA VALABIL PRIN MANDATARUL BENEFICIARULUI PLATII - Decizie nr. 5/Ap din data de 24.01.2006
Daune - Decizie nr. 476/R din data de 01.06.2012
Admis recurs despagubiri asigurare. - Sentinta civila nr. 106/R din data de 23.10.2009
Asigurarii sociale. Decizie de debit emisa urmare a savarsirii unei infractiuni de catre beneficiar. - Decizie nr. 1 din data de 13.01.2014
Masura asiguratorie. Cerere de restituire a autoturismului de catre cumparator. - Decizie nr. 458 din data de 21.07.2005
Contract de asigurare. Aplicabilitatea dispozitiilor art.37 din legea nr.32/2000. - Decizie nr. 242/A din data de 01.10.2004
Pretentii - Sentinta civila nr. 1243 din data de 04.05.2009
Cheltuielile judiciare suportate de pagubit revin in sarcina asiguratorului - Decizie nr. 163 din data de 17.02.2011
Stabilirea punctajului mediu anual conform Legii nr. 19/2000. Spor privind lucrul sistematic peste program. - Decizie nr. 1367 din data de 04.11.2009
AGENT DE ASIGURARE. RASPUNDEREA PENTRU NEPREDAREA IN TERMEN A ASIGURARILOR INCHEIATE SI PRIMELOR INCASATE. CAUZA CONTRACTUALA - Decizie nr. 69 din data de 11.10.2005
pretentii intre societati de asigurare - Sentinta civila nr. 8405 din data de 29.09.2008
pretentii intre societati de asigurare - Sentinta civila nr. 8777 din data de 06.10.2008
BANCI - Sentinta civila nr. **** din data de 05.12.2017
Fond funciar - Hotarare nr. **** din data de 27.07.2017
Obligarea la virarea soldului disponibil in contul unic de lichidare - Sentinta civila nr. **** din data de 03.07.2017
Obligare emitere act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 14.10.2015
Anulare act administrativ - Sentinta civila nr. **** din data de 18.11.2016
Actiune in raspundere delictuala - Hotarare nr. **** din data de 19.05.2017