Revendicare imobiliara

DOSAR NR. 21723/3/2010*
R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV A CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 903
SEDINTA PUBLICA DIN 13.05.2011
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: .
GREFIER: .

Pe rol solutionarea cauzei civile formulata de reclamantul S. L.E., in contradictoriu cu paratul M. B. P.. P. G., avand ca obiect – revendicare imobiliara.
La apelul nominal facut in sedinta publica se  prezinta reclamantul prin aparator , lipsind paratul.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Nemaifiind cereri prealabile fde formulat si exceptii de ridicat, tribunalul acorda cuvantul pe aspectul propunerii de probe, in raport de decizia de casare.
Aparatorul reclamantului arata ca nu solicita probe noi, sustinid  totodata ca in faza procesuala a apelului a depus la dosarul cauzei actele de identitate ale reclamantului prin care s-a dovedit faptul ca acesta are domiciliul in strainatate, acesta fiind motivul pentru care nu a putut avea la cunostinta de dispozitiile Legii 10/201.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat si exceptii de ridicat, tribunalul constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul partilor pe fondul cauzei.
Aparatoril reclamantului solicita admiterea actiunii astfel  cum a  fost preciazata ca urmare a concluziilor raportului de expertiza efectuat in cauza, obligarea  paratului sa lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie terenul ce poate fi restituit in natura, iar pentru restul de teren ce nu poate fi restituit in natura solicita obligarea paratului la plata de despagubiri in cuantum de 865.062 lei, astfel cum rezulta din raportul de expertiza. Aparatorul reclamantului arata ca isi intemeiaza actiunea pe dispozitiile art. I din Protocolul aditional la CEDO, avand in vedere ca autorul reclamantului a fost deposedat de un bun fara a i se plati vreo despagubire. Fara cheltuieli de judecata.

TRIBUNALUL

Prin sentinta civila nr.909/17.06.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins actiunea in revendicare formulata de reclamantul S. L. E., in contradictoriu cu paratul M. B. p.P. G.., ca fiind inadmisibila, astfel cum a fost precizata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca in cauza de fata se solicita restituirea unui imobil preluat in temeiul unui decret de nationalizare, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor Legii nr.10/2001, cu alte cuvinte imobilul face obiectul unei legii speciale de reparatie.
In consecinta in cauza devin aplicabile dispozitiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 si art.22 alin.5 din Legea nr. 10/2001 ceea ce atrage inadmisibilitatea formularii unei actiuni intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civil si pe dispozitiile Legii speciale nr.10/2001, atata vreme cat partea reclamanta nu a dovedit ca a urmat procedura speciala prevazuta de Legea nr.10/2001.
Chiar si in masura in care potrivit art.20 din Legea nr.10/2001 restituirea in natura a imobilului nu era posibila intrucat acesta face parte din domeniul public al statului dupa cum rezulta din raportul de expertiza intocmit de expertul Ulita Ioan reclamantul trebuia sa urmeze procedura speciala prevazuta de Legea nr.10/2001, aceasta lege reglementand posibilitatea acordarii masurilor reparatorii prin dispozitiile art.10-11 din Legea nr.10/2001.
De asemenea, tribunalul a apreciat ca nu se poate vorbi nici de o incalcare a dispozitiilor art.21 din Constitutia Romaniei si art.6 alin.1 din CEDO avand in vedere, pe de o parte, ca procedura instituita de Legea nr.10/2001 nu este una jurisdictionala, ci pur administrativa, entitatea investita cu solutionarea notificarilor neavand caracterul de instanta independenta si impartiala in sensul art.6 alin.1 din CEDO, fiind chiar persoana juridica care detine imobilul ce se solicita a fi retrocedat, iar pe de alta parte, dreptul de acces la un tribunalul nu este un drept absolut, ci este compatibil cu limitari ceea ce inseamna ca legislatia interna poate sa prevada obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, atunci cand se urmareste apararea unui drept civil.
Conditia esentiala care se cere este aceea ca solutia pronuntata in procedura prealabila sa poata fi atacata in fata unei instante judecatoresti care indeplineste conditia de tribunalul independent si impartial si care are competenta deplina de a verifica decizia administrativa. in acest sens CEDO s-a pronuntat in cauzele Glod contra Romaniei si Crisan contra Romaniei.
Or, in cauza de fata tribunalul a constatat ca reclamantul avea o astfel de cale deoarece art.26 din Legea nr.10/2001 ii dadea posibilitatea de a contesta in fata tribunalului - sectia civila dispozitia emisa. Mai mult, aceste dispozitii isi gasesc aplicabilitatea si in cazul in care entitatea investita cu solutionarea notifica refuza sa o solutioneze in termenul legal. in acest sens sunt deciziile IX/2006 si XX/2007 ale inaltei Curti de Casatie si Justitie care prevad competenta tribunalului sectia civila de a solutiona cererile de obligarea a unitatii detinatoare de a emite dispozitie de solutionare a notificarii cat si de a solutiona pe fond notificarea in caz de nesolutionare a acesteia in termenul legal. Mai mult, practica constata a instantelor este in sensul de a solutiona orice contestatie referitoare la modul de aplicare a procedurii prevazute de Legea nr.10/2001.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel apelantul S. L. E., criticand-o pe motive de nelegalitate si netemeinicie, respectiv in mod gresit instanta a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare si a cererii avand ca obiect pretentii, instanta incalcand accesul la justitie si Decizia inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.33/2008.
Prin  decizia civila nr.116 A, Curtea de Apel Bucuresti , sectia a III-a civila a admis apelul formulat de apelantul - reclamant S. L. E., impotriva sentintei civile nr.909/17.06.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in contradictoriu cu intimatul - parat M. B. prin P. G. si a desfiintat sentinta civila apelata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru  a hotari astfel, Curtea a  retinut  ca cererea formulata de reclamant la 14.10.2008 are ca obiect actiunea in revendicarea imobilului situat in B., prin constatarea nevalabilitatii titlului statului si obligarea paratilor S. R. si M. B.sa-i lase in deplina proprietate si posesie terenul situat la adresa mentionata in suprafata de 404 mp.
Instanta fondului a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii, apreciind ca reclamantul nu a formulat o notificare in termenul prevazut de Legea nr. 10/2001, fiind decazut din dreptul de a obtine masuri reparatorii in natura sau in echivalent, asa cum prevede Legea nr.10/2001.
Curtea a constatat ca in mod gresit instanta nu a purces la cercetarea fondului litigiului, deoarece din dispozitiile Deciziei inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.33/2008 - ale carei dezlegari date problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru toate instantele - rezulta ca nu se poate aprecia ca existenta Legii nr.10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, caci este posibil ca intr-o atare actiune reclamantului sa i se asigure accesul la justitie.
Este imperativ necesar ca instanta fondului sa faca analiza cauzei pe fond, respectiv sa verifice daca exista imprejurari care fac ca reclamantul sa intre in categoria persoanelor exceptate de la procedura prevazuta de Legea nr.10/2001 sau exista motive independente de vointa reclamantului pentru care nu a putut sa utilizeze procedura imperativa administrativa prealabila care prevede termene si sanctiuni prevazute de lege.
Totodata, instanta trebuie sa aiba in vedere, in rejudecarea cauzei, principiul securitatii raporturilor juridice, urmand sa aprecieze in functie de circumstantele concrete ale cauzei asupra fondului. Nu se poate nega posibilitatea de valorificare pe cale judiciara a dreptului de proprietate asupra unui bun preluat de stat in mod abuziv, dar cu conditia respectarii procedurii speciale prevazuta in Legea nr.10/2001, care recunoaste dreptul‘ persoanelor indreptatite la restituirea bunurilor si, totodata, trebuie respectate exigentele dreptului la un proces echitabil, respectiv trebuie asigurat accesul liber la justitie, asa cum sunt prevazute in art.21 din Constitutia Romaniei, art.6 din Legea nr.304/2004, care sunt aplicatii in dreptul national a art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
O actiune in revendicare formulata pe calea dreptului comun si intemeiata exclusiv  pe prevederile art.480 C.civ, care ar fi facut abstractie de prevederile Legii nr.10/2001, nu poate fi  admisa, cum in mod corect a retinut instanta fondului, deoarece prin Decizia inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.33/2008 s-au reamintit principii vechi de drept: legea speciala primeaza in raport cu dreptul comun, stabilitatea raporturilor juridice si s-a subliniat ca o actiune in revendicare poate fi admisa numai daca reclamantul are un „bun" in sensul Conventiei. Dar, cererea introductiva formulata de reclamant are ca temei juridic si art.6 din Legea nr.213/1998 si art.2 din Legea nr.10/2001, astfel ca instanta era obligata sa cerceteze pe fond ambele capete de cerere ale actiunii.
Cauza  a  fost inregistrata pe rolul Tribunalul Bucuresti, sectia a IV-a civila, sub nr.21723/3/2010*, la data de 19.04.2011.
Analizand actele si lucrarile  dosarului se constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.909/17.06.2010, tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii  si a respins actiunea in  revendicare astfel cum a  fost  precizata ca fiind  inadmisibila.
Prin decizia de apel nr.116A/07.02.2011 s-a desfiintat  sentinta civila apelata si s-a trimis cauza  spre rejudecare la aceiasi instanta.
Instanta de apel a retinut ca o actiune in revendicare formulata pe calea dreptului comun respectiv art.480  C.civ nu este admisibila, insa cererea introductiva formulata de  reclamant are ca temei juridic  si art.6 din Legea nr.213/1998 si art.2 din Legea nr.10/2001, astfel ca instanta este obligata sa cerceteze pe fond  ambele capete  de cerere.
Instanta de fond este investita cu o actiune revendicare imobiliara, iar in urma precizarii cererii  de chemare in judecata, potrivit cererii scrise  depusa la data de 17.06.2010 se  solicita in contradictoriu cu M. B. p. p. G. obligarea paratului sa lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 266,30 mp situat in . si obligarea  aceluiasi parat la plata  de  despagubiri pentru suprafata de teren  ce nu se poate restitui in natura, respectiv la plata  despagubirilor de 875062 lei pentru terenul  in suprafata de 137,34 mp.
In cadrul  unei actiuni in revendicare imobiliara, instanta analizeaza valabilitatea titlului statului chiar si in situatia in care instanta nu este investita cu un capat de cerere distinct  care sa aiba ca obiect sa se  constate nevalabilitatea titlului statului, deoarece  actiunea in revendicare imobiliara prin esenta sa presupune compararea  titlurilor de proprietate invocate  de parti, iar instanta de judecata este investita cu o actiune in revendicare imobiliara, iar valabilitatea  titlului statului se analizeaza prin raportare la art. 6 din Legea nr.213/1998.
Sub un prim aspect se impune a se lamuri in ce masura imobilului in discutie ii sunt sau nu aplicabile dispozitiile Legii 10/2001, fiind invocat ca temei de drept art. 2 din legea 10/2001, potrivit deciziei de desfiintare..
Astfel, tribunalul retine ca potrivit art.1 alin.1 din Legea 10/2001 imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi.
Pe de alta parte potrivit art.2 alin.1lit.i din Legea 10/2001 in sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege orice alte imobile preluate fara titlu valabil sau fara respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, precum si cele preluate fara temei legal prin acte de dispozitie ale organelor locale ale puterii sau ale administratiei de stat.
 Imobilul a trecut in proprietatea statului in temeiul Decretului 92/1950, prin urmare acesta intra sub incidenta Legii 10/2001.
In consecinta, fata de cele expuse mai sus, in sensul ca imobilului in discutiei ii sunt aplicabile dispozitiile Legii 10/2001 tribunalul constata incidenta in cauza a dispozitiilor art.6 alin.2 din Legea 213/1998 potrivit cu care bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Pe de alta parte tribunalul retine ca prin decizia in recursul in interesul legii XXXIII/2008 ICCJ a admis recursul in interesul legii si a statuat ca  in ceea ce priveste actiunile intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 si solutionate neunitar de instantele judecatoresti, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala. In cazul in care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, in masura in care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
In motivarea recursului in interesul legii s-a aratat ca desi avantajos prin accesul direct la instantele judecatoresti, dar rigid si conservator prin campul sau de aplicare (intrucat a fost restrans la actele de preluare fara titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost parasit de Legea nr. 10/2001, fiind inlocuit cu norme speciale de drept substantial si cu o procedura obligatorie si prealabila sesizarii instantelor judecatoresti.
     Legea noua extinde aplicarea principiului restitutio in integrum si, totodata, diversifica amplu gama masurilor reparatorii, pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ si, in parte, necunoscute dreptului civil comun.
     Legea nr. 10/2001, ca lege noua, suprima practic actiunea dreptului comun in cazul ineficacitatii actelor de preluare la care se refera si, fara a elimina accesul la justitie, perfectioneaza sistemul reparator, iar prin norme de procedura speciale il subordoneaza controlului judecatoresc.
     Se mai arata ca prin legea noua sunt reglementate toate cazurile de preluare abuziva a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intra sub incidenta acestui act normativ, indiferent daca preluarea s-a facut cu titlu valabil sau fara titlu valabil, fiind vizata inclusiv restituirea acelor imobile a caror situatie juridica si-ar fi putut gasi dezlegarea, pana la data intrarii sale in vigoare, in temeiul art. 480 si art. 481 din Codul civil.   Temeiul nasterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice.
     Astfel, daca actul de preluare prin care statul a devenit proprietar constituie, ca entitate autonoma, facta praeterita, situatia juridica pe care a generat-o, constand in calitatea de proprietar recunoscuta statului, cu intreg complexul de drepturi si obligatii pe care le implica, constituie o situatie juridica cu persistenta in timp - facta pendentia care, detasandu-se de momentul constituirii sale, isi continua existenta, intrand astfel in domeniul temporal de incidenta a noii reglementari care, astfel, devine aplicabila, fara a retroactiva.
     Totodata, fiind vorba de o situatie juridica obiectiva, avandu-si originea in lege, iar nu de o situatie juridica subiectiva, constituita prin manifestarea de vointa a unuia sau a unor subiecte de drept, legea noua o poate reglementa in termenii care ii sunt proprii, aducandu-i modificari sau chiar punandu-i capat, in cadrul domeniului sau temporal legitim de actiune.
     Intrucat reglementarile cuprinse in Legea nr. 10/2001 intereseaza substantial si procedural ordinea publica, rezulta ca acestea sunt de imediata aplicare.
    Inalta Curte de Casatie si Justitie a mai aratat ca solutia a fost anticipata legislativ prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, care prevede ca: "Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie."
      Totodata s-a mai constata si cele ce urmeaza prezinta o mare importanta in speta de fata, ca, dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, actiunea in revendicare a imobilelor pe care le vizeaza nu mai este admisibila pe calea dreptului comun, persoanele indreptatite fiind tinute sa urmeze procedura stabilita de legea speciala.
    Este de precizat insa ca o actiune fondata pe dispozitiile noii legi este conditionata de parcurgerea unei proceduri administrative obligatorii, prealabila sesizarii instantei judecatoresti.
     Declansarea procedurii are loc, in conformitate cu prevederile art. 21 si urmatoarele din Legea nr. 10/2001, pe calea unei notificari adresate de persoana indreptatita persoanei juridice detinatoare.
    Se mai retine ca pentru evitarea perpetuarii starii de incertitudine in ceea ce priveste situatia juridica a unor asemenea imobile, Legea nr. 10/2001 a instituit un termen in interiorul caruia trebuie adresata notificarea, termen prelungit succesiv, sanctiunea nerespectarii lui constand, potrivit art. 22 alin. (5), in pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
      Concluzia Curtii este aceea ca  dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, o actiune in revendicare a imobilelor pe care le vizeaza acest act normativ, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, este inadmisibila, atat in situatia in care nu s-a declansat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevazuta de legea speciala, cat si in situatia in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizarii instantei.
Potrivit art.329 alin.3 c.pr.civ. dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.
Tribunalul se margineste la redarea doar acestei parti din motivarea curtii avand in vedere ca restul motivarii priveste situatia formularii unei notificari, or, in prezenta cauza, dupa cum rezulta din sustinerile reclamantului aceasta nu a inteles sa formuleze o notificare intemeiata pe Legea 10/2001 iar motivul  precizat pentru care nu a uzat de aceasta cale,  respectiv  domiciliul sau in strainatate nu poate fi considerat ca fiind justificat cu referire  la art.103 c.pr.civ., nefiind vorba despre o imprejurare mai presus de vointa partii care sa-l impiedice sa formuleze notificarea in termenul prevazut de legea speciala.
Avand in vedere motivarea instantei supreme cat si modalitatea in care legiuitorul a inteles sa reglementeze situatia reparatiei in cazul imobilelor preluate abuziv, tribunalul constata ca singura posibilitate pentru valorificarea dreptului de proprietate cu privire la care reclamantul sustine ca i-a fost incalcat de catre stat il reprezenta formularea unei notificari in temeiul Legii 10/2001.
Avem in vedere si faptul ca statul are o larga marja de apreciere in ceea ce priveste reglementarea masurilor reparatorii care se acorda in cazul imobilelor preluate de stat, conditia fiind aceea ca procedura prevazuta sa fie una clara, care sa acorde o reparatie efectiva si sa nu reprezinte in sine o ingradire a accesului la justitie.
Ceea ce intereseaza instanta este faptul ca reclamantul nu a inteles sa procedura Legii 10/2001 ar fi putut conduce atat la o reparatie efectiva prin restituirea in natura cat si la posibilitatea de a se analiza dreptul la despagubiri banesti pentru terenul ce nu poate fi restituit in natura.
In acest sens, tribunalul retine ca in conformitate cu art.22 alin.1 persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului, iar potrivit art.22 alin.5 nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
Dar cum o astfel de notificare nu a fost formulata tribunalul constata ca prin raportare la art. 22 alin.5 reclamantul a pierdut dreptul de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau in echivalent, ceea ce insemna ca a pierdut  inclusiv dreptul de a solicita in mod direct despagubiri banesti.
Tribunalul apreciaza ca nu se poate vorbi de o incalcare a dispozitiilor art.21 din Constitutia Romaniei si art.6 alin.1 din CEDO avand in vedere, pe de o parte, ca procedura instituita de Legea 10/2001 nu este una jurisdictionala, ci pur administrativa, entitatea investita cu solutionarea notificarilor neavand caracterul de instanta independenta si impartiala in sensul art.6 alin.1 din CEDO, fiind chiar persoana juridica care detine imobilul ce se solicita a fi retrocedat, iar pe de alta parte, ca dreptul de acces la un tribunalul nu este un drept absolut,  ci este compatibil cu limitari, ceea ce inseamna ca legislatia interna poate sa prevada obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile atunci cand se urmareste apararea unui drept civil.
Conditia esentiala care se cere este aceea ca solutia pronuntata in procedura prealabila sa poata fi atacata in fata unei instante judecatoresti care indeplineste conditia de tribunalul independent si impartial si care are competenta deplina de a verifica decizia administrativa. In acest sens CEDO s-a pronuntat in cauzele Glod contra Romaniei si Crisan contra Romaniei, etc.
Or, in cauza de fata, tribunalul constata ca reclamantul avea o astfel de cale deoarece art. 26 din Legea 10/2001 ii dadea posibilitatea de a contesta in fata tribunalului - sectia civila dispozitia emisa. Mai mult aceste dispozitii isi gasesc aplicabilitatea si in cazul in care entitatea investita cu solutionarea notifica refuza sa o solutioneze  in termenul legal. In acest sens sunt deciziile IX/2006 si XX/2007 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie care prevad competenta tribunalului sectia civila de a solutiona cererile de obligarea a unitatii detinatoare de a emite dispozitie de solutionare a notificarii cat si de a solutiona pe fond notificarea in caz de nesolutionare a acesteia in termenul legal. Mai mult practica constata a instantelor este in sensul de a solutiona orice contestatie referitoare la modul de aplicare a procedurii  prevazute de legea 10/2001.
In acest sens, chiar prin hotararea pilot in cauza Atanasiu contra Romaniei (paragraful 121) se retine ca recursul in interesul legii admis prin decizia XX/2007 reprezinta o cale efectiva de acces la instanta, constatarea incalcarii fiind determinata de faptul ca anterior pronuntarii acestei hotarari reclamanta nu a putu sa se adreseze instantelor de judecata.
Pe de alta parte, legea prevedea conditii minimale, respectiv formularea unei notificari prin executorul judecatoresc( in practica s-a statuat ca formularea unei cereri de restituire chiar daca nu este formulata prin executor nu atrage nulitatea acesteia), intr-un termen rezonabil, respectiv de 18 luni.
Aceste limitari sunt, in acceptiunea tribunalului, proportionale cu scopul urmarit prin raportare la necesitatea asigurarii stabilitatii circuitului civil, a evitarii incertitudinii si a transarii intr-un termen rezonabil a situatiei juridice a imobile nationalizate precum si la interesul aplicarii unitare la legilor reparatorii.
De altfel chiar Curtea EDO a statuat in acces sens in hotararea pilot mai sus amintita ( paragrafele 115 si 118).
Tot in acest context se impune a se retine ca cererea in revendicare a fost formulata la in anul 2008, deci la mai bine de 7 ani de la data implinirii termenului prevazut de Legea 10/2001, astfel ca si in situatia in care termenul de 18 luni ar fi considerat prea scurt fata de importanta dreptului ce se urmareste a fi protejat, totusi formularea actiunii la aproape 5 ani de la data la care legiuitorul a instituit procedura Legii 10/2001 nu mai poate fi apreciata ca fiind formulata intr-un termen rezonabil.
Pe de alta parte, limitarea dreptului la acces la un tribunal poate fi dispusa doar in cazul in care neindeplinirea conditiei parcurgerii procedurii prealabile este imputabila reclamantului.
Prin urmare  neformularea notificarii in termenul prevazut de art.22 din Legea 10/2001 care de altfel a fost prelungit in mod succesiv prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.109/2001 si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.145/2001 nu se poate considera ca  s-ar fi datorat unor cauze care exclud culpa lor. In consecinta tribunalul constata ca neformularea notificarii nu poate fi pusa decat pe seama lipsei de diligenta a reclamantului .
Consecinta direct care se  desprinde din cele retinute mai sus este aceea ca, neformuland o astfel de notificare, reclamantul a pierdut dreptul de a mai solicita masuri reparatorii, fie in natura,  fie prin echivalent, inclusiv despagubiri banesti. Cu alte cuvinte au pierdut posibilitatea valorificarii pe orice cale a dreptului de proprietate pe care sustine ca il are cu privire la imobilul in discutie, chiar daca preluarea imobilului de catre stat este una fara titlu valabil , potrivit art. 6 din Legea 213/1998 si art. 2 din Legea 10/2001, si de altfel potrivit acestui ultim act normativ toate imobilele cu titlu sau fara titlu valabil  sunt considerate a fi preluate in mod abuziv.
Aceste argumente sunt in egala masura valabile atat in ceea ce priveste terenul care ar fi putut fi restituit in natura cat si in ceea ce priveste terenul care conform expertizei efectuate este situat in domeniul public, fiind afectat unei strazi si cailor pietonale.
In hotararea pilot Atanasiu contra Romaniei in paragraful 118 se mentioneaza ca ,, in ceea ce priveste actiunea intemeiata pe dispozitiile civile de drept comun Curtea apreciaza ca respingerea acestei motivata de necesitatea de a asigura aplicarea coerenta a legilor de reparatie nu releva, in sine, o problema din perspectiva dreptului de acces la o instanta garantat de art.6.1 din Conventie cu conditia ca procedura prevazuta de Legea 10/2001 sa fie privita ca o cale de drept efectiva,,.
Condamnarea pronuntata in cauza Atanasiu contre Romania din perspectiva dreptului de acces la un tribunal se refera la cu totul alta situatie, respect aceia  in care reclamanta formulase notificare si bunul era instrainat, iar masurile reparatorii stabilite de legile speciale nu aveau caracterul unei despagubiri efective datorita nefunctionalitatii Fondului Proprietatea.
Or, in cauza de fata, datorita faptului ca bunul se afla in posesia paratului si ca urmare a decizie XX/2007 si a practicii constante a instantelor de judecata, formularea unei notificari insotita de dovedirea calitatii de persoana indreptatita in sensul Legii 10/2001 ar fi condus la recuperarea efectiva a bunului in discutie sau la  acordarea de masuri reparatorii potrivit legii speciale pentru bunul ce nu se poate restitui in natura.
 Prin urmare se considera ca  cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata este neintemeiata.



PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


Respinge actiunea formulata de reclamantul S.L. E., cu domiciliul ales la SCA C.& A.in B.in contradictoriu cu paratul M. B.I p. P. G., cu sediul in B., ca neintemeiata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.05.2011.

Presedinte                                                               Grefier
.