Revendicare imobiliara, evacuare, OG 40/1999.

 SENTINTA CIVILA Nr. 14939/27.10. 2011
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr. 6264/301/2007, reclamantii FS; FF au chemat in judecata pe paratii PM, PS, solicitand instantei ca, prin hotararea ce se va pronunta, paratii sa fie obligati sa le lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul xxxxxxx, sa se dispuna evacuarea acestora.
In motivare, reclamantii au sustinut ca sunt proprietari ai imobilului apartament xxxx conform contractului xxxx. Prin xxx, apartamentul a trecut in proprietatea statului cu plata. Despagubirile nu au fost niciodata primite, iar, prin sentinta civila xx pronuntata de JS3 in dosar nr. xxxx a fost constatata nulitatea absoluta a Deciziei xxxx, iar detinatoarea apartamentului de la acea data, SC Titan SA a fost obligata, alaturi de CGMB – Primaria Sector 3, sa le lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul. Prin Dispozitia Primarului General xxxx, s-a dispus restituirea catre ei a apartamentului, urmand ca predarea primirea sa se realizeze prin semnarea unui proces verbal impreuna cu SC Titan.
La inceputul lunii februarie 2006, dreptul lor de proprietate a fost inscris la DTIL S3. ulterior, in cursul anului 2006, au luat legatura cu SC Titan SA pentru predarea apartamentului si incheierea procesului verbal de predare primire. Cu aceasta ocazie, neoficial, li s-a spus ca imobilul a fost vandut catre numita PM. Au notificat SC Titan pentru lamurirea situatiei si predarea apartamentului. Prin adresa xxxx, SC Titan le-a comunicat ca imobilul a fost vandut catre PM, PS au prin contractul de vanzare cumparare xxx.
In drept, au invocat art. 480 Cod civil.
Prin intampinarea-cererea reconventionala  formulata (f.31), paratii reclamanti au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata si constatarea valabilitatii contractului de vanzare cumparare nr. 28/2006.
In motivare, paratii reclamanti au sustinut ca au fost chiriasi ai imobilului prin contractul de inchiriere xxxx, prelungit pana la data de 08.04.2000. La data de 25.11.2005, au formulat cerere de cumparare a acestui imobil vazand ca nimeni nu le-a tulburat posesia si considerand ca imobilul nu are sau a fost abandonat de fostul proprietar. Prin contractul xxx, au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, drept intabulat in cartea funciara.
Avand in vedere ca actul de vanzare cumparare incheiat in baza Legii 112/1995 este un act valabil, actiunii in revendicare i se adauga si alte criterii preferabile, rezultate din dispozitiile art. 45 alin. 2 din Legea 10/2001. In situatia cumparatorilor de buna credinta, se da preferinta titlului lo.
Pe cale reconventionala, au solicitat sa se constate valabilitatea contractului de vanzare cumparare xxxx.
In motivare, paratii reclamanti au sustinut ca, in calitate de chiriasi ai imobilului, au beneficiat de prevederile Legii 112/1995. la momentul cumpararii imobilului, au fost de buna credinta, nu au cunoscut nevalabilitatea titlului statului, nefiind parte in dosarul xxxx. Chiar daca vanzatorul a fost de rea credinta, buna lor credinta se prezuma. Din solicitarile adresate PMB si ACPI a rezultat ca nu exista cerere de restituire a imobilului si nu exista procese pe rol cu privire la acest imobil, iar, pe de alta parte, ca nu exista carte funciara deschisa pentru acest imobil.
Reclamantii au ramas in pasivitate, nu au facut nici un demers pentru a intra in posesia imobilului, astfel ca dispozitia de restituire devine caduca nefiind pusa in executare in termen de 3 ani de la comunicare.
Paratii reclamanti au formulat cerere de interventie fortata impotriva Municipiului Bucuresti (f. 34) prin care au solicitat sa se constate valabilitatea contractului de vanzare cumparare xxxx. in drept, au invocat art. 57 C.pr.cv.
La termenul din 27.09.2007, paratii au invocat exceptia lipsei calitatii de reprezentant a dl. ES si exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata avand in vedere prevederile Legii 10/2001
Prin cererea reconventionala formulata la data de 15.11.2007 (f. 53), reclamantii parati au solicitat, pe calea actiunii in rectificare de carte funciara, sa se dispuna radierea inscrierilor cuprinse in cartea funciara CF xxxxx privind dreptul de proprietate al paratilor reclamanti, sa se dispuna inscrierea lor ca proprietari. In drept, au invocat art. 36 si urm. din Legea 7/1996.
Prin incheierea de sedinta din 24.01.2008, cauza a fost suspendata in conditiile art 243 C.pr.cv, fiind repusa pe rol, prin incheierea de sedinta din 02.10.2008, reclamantii invederand ca inteleg sa se judece cu mostenitorii lui PM, respectiv PS, PN, SC; CF; DT.
La termenul din 13.11.2008 (f. 106), paratii au invederat ca solicita chemarea in judecata a Municipiului in calitate de parat pe cererea reconventionala.
Prin incheierea de sedinta din 12.02.2009 (f. 122), cauza a fost suspendata in conditiile art. 155/1 C.pr.cv pentru neindeplinirea procedurii de citare cu strainatatea, cauza fiind repusa pe rol prin incheierea de sedinta din 23.04.2009 (f.189).
Urmare a decesului paratului reclamant PS, reclamantii parati au invederat ca inteleg sa se judece in contradictoriu cu mostenitorii acestuia, care erau deja parte in dosar, si anume PN, SC; CF; DT (f. 252).
DT, CF, PN (f. 265, 267, 252) au invederat ca isi insusesc cererea reconventionala formulata de autorii lor, dobandind astfel calitatea de parati reclamanti.
Prin incheierea de sedinta din data de 14.04.2011 (f. 295 vol I), instanta a respins exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant a numitului ES ca ramasa fara obiect si ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii.
In dovedirea sustinerilor, partile au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatorii, probe incuviintate de instanta.
Analizand cererile, prin prisma probelor administrate, instanta retine in primul rand ca, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite. Pentru aceste motive, instanta va analiza prezentele cereri prin prisma dispozitiilor Codului civil din 1864 si ale OUG 40/1999 asa cum erau in vigoare la momentul introducerii acestor cereri.
Instanta va analiza in paralel cererea principala in revendicare si cererea reconventionala insusita de paratii reclamanti privind constatarea valabilitatii contractului de vanzare cumparare xxxxx, in conditiile in care, in cadrul actiunii in revendicare se impune compararea titlurilor invocate de cele doua parti.
In ceea ce ii priveste pe reclamanti, instanta retine faptul ca, prin sentinta civila irevocabila xxxx pronuntata de Judecatoria sector 3 in dosar xxx (f. 3 vol I), a fost admisa cererea formulata de reclamanti, s-a constatat nulitatea absoluta a Deciziei 595/06.1982 a Comitetului executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului Bucuresti, iar CGMB si SC Titan au fost obligate sa lase reclamantilor, in deplina proprietate si linistita posesie, ap. xxxxxx, imobil pe care reclamantii il obtinusera urmare a  contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. xxxx.
In motivarea sentintei s-a retinut ca preluarea s-a realizat fara plata despagubirilor fiind incalcate prevederile Decretului 223/1974, plecarea din tara a fost aprobata de organele competente, decizia de preluare nu a fost comunicata - conditie esentiala de valabilitate a unui act administrativ, statul detinand practic apartamentul fara titlu. Urmare a sentintei, Primarul General al Municipiul Bucuresti a emis Dispozitia 1001 de restituire a imobilului catre reclamantii parati (f. 10).
In ceea ce ii priveste pe paratii reclamanti si pe paratul SC, instanta retine ca acestia invoca ca titlu contractul de vanzare cumparare xxxx (f. 25) prin care autorii lor au cumparat acest imobil de la PMB prin SC Titan.
Dar, conform art. 45 din Legea 10/2001 (1) „Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii. (2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, considerate astfel anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.  (2/1) Contractele de vanzare-cumparare incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, sunt acte autentice si constituie titlu de proprietate opozabil de  la data incheierii acestora. (4) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele intocmite in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii”.
Fata de aceste dispozitii legale, rezulta ca nulitatea contractelor se analizeaza in mod diferit dupa cum imobilele au fost preluate cu titlu valabil (alin. 4 - cand se verifica daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii)  sau fara titlu valabil (alin. 2 - cand se verifica daca actul a fost incheiat cu buna-credinta).
Avand in vedere ca prin sentinta xxx mentionata si mai sus (f. 3) s-a retinut, cu autoritate de lucru judecat, faptul ca preluarea de catre stat s-a realizat fara titlu valabil, rezulta ca valabilitatea titlului paratilor poate fi retinuta numai in masura in care s-ar retine buna credinta la incheierea acestui contract.
Or, reaua credinta a Municipiului Bucuresti si a SC Titan la incheierea acestui contract este evidenta in conditiile in care acestia au fost parte in dosarul xxx, iar  prin sentinta xxx au fost obligate sa lase reclamantilor Fischer in deplina proprietate si linistita posesie imobilul xxx. Urmarea a acestei sentinte, acestea cunosteau ca ap. xxx nu putea fi vandut chiriasilor in anul 2006 pentru ca dispozitiile art. 9 din legea 112/1995 privind posibilitatea vanzarii catre chiriasi vizau in mod expres doar „apartamentele care nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora”.
Instanta nu va retine sustinerile SC Titan din adresa 2261/18.10.2011 (f-379) in sensul ca ar fi efectuat verificari si li s-a comunicat de catre MB ca imobilul nu era notificat pe Legea 10, nu era revendicat; ca fostii proprietari nu au inregistrat vreo notificare prin care „sa-si manifeste dorinta de a impiedica instrainarea catre chiriasi” si ca, la momentul incheierii contractului de vanzare, imobilul inca mai era in proprietatea statului pentru ca nu se intocmise proces verbal de predare primire.
Evident ca imobilul nu a fost notificat pe Legea 10 din anul 2001, in conditiile in care proprietarii dobandisera restituirea lui inca din anul 1997. SC Titan a fost parte in dosarul in care s-a pronuntat sentinta de restituire, astfel ca nu era nevoie ca Municipiul sa ii comunice daca imobilul fusese sau nu revendicat. Pentru ca bunul altuia sa nu fie instrainat in niciun caz nu trebuie sa existe o „manifestare expresa a dorintei unui proprietar de a nu ii fi vandut bunul” de catre un tert cu incasarea pretului tot de catre tert. Transmiterea dreptului de proprietate nu se realizeaza la momentul intocmirii unui proces verbal de predare primire, ci la momentul ramanerii irevocabile a sentintei de restituire, astfel ca, in conditiile in care sentinta de restituire a devenit irevocabila in 1998, in 2006, statul, municipiul sau titan nu aveau niciun drept de proprietate.
Totodata, instanta retine si reaua credinta a autorilor paratilor.
Nulitatea este o cauza de ineficacitate a unui act juridic determinata de nerespectarea conditiilor de valabilitate prevazute de lege chiar la momentul incheierii actului. Prin urmare, valabilitatea, respectiv nevalabilitatea actului se analizeaza raportat la momentul incheierii actului si nu in functie de acte indeplinite ulterior acestui moment, neregularitatile din anul 2006, din momentul cand a fost incheiat contractul care face obiectul prezentei cauze, neputand fi acoperite.
Lucrul care era esential a fi fost respectat de catre autorii paratilor persoane fizice pentru a–i putea considera dincolo de orice culpa sau indoiala imputabila, era ca, la momentul la care s-au hotarat sa cumpere imobilul, sa faca si demersuri pentru a afla situatia juridica a imobilului, nu doar sa creada pur si simplu ca statul este proprietar al imobilului ce le fusese anterior inchiriat si sa mizeze pe faptul ca nu se constatase nulitatea titlului statului. In afara de disputa nationala, mult mediatizata la nivelul anilor 1995-2000-2001-inclusiv 2006, nascuta in jurul legalitatii nationalizarilor, a legitimitatii titlurilor statului, care era de natura sa ii determine pe chiriasi sa actioneze cu diligenta inainte de incheierea contractelor de cumparare, sentinta 11124 din 1997 a fost inscrisa in Registrul de transcriptiuni si inscriptiuni (forma oficiala de asigurare a opozabilitatii situatiei juridice a unui imobil) inca din data de 26.03.1998, conform vizei JS3 de pe versoul sentintei (f. 4 verso), astfel ca, cu minime diligente la OCPI, autorii paratilor ar fi putut sa cunoasca situatia juridica a imobilului.
Faptul ca autorii paratilor au cerut informatii de la PMB cu privire la situatia imobilului de abia in data de 29.05.2006 (conform datelor mentionate in  adrese 18112/29.05.2006 si 18113/29.05.2006 emise de PMB si 407/C/06.06.2006 emisa de OCPI – f. 39 - 41 vol I) nu are nici cea mai mica relevanta, dupa cum am indicat in precizarea prealabila. Aceste informatii trebuia sa fi fost cerute anterior incheierii contractului de vanzare cumparare, adica anterior datei de 18.04.2006, pentru a se putea vorbi de buna credinta chiar la momentul incheierii contractelor. Totodata, anterior incheierii contractului, autorii paratilor ar fi trebuit sa solicite OCPI nu numai sa le comunice daca pentru imobil este deschisa carte funciara (asa cum rezulta din continutul adresei 407/C/06.06.2006 emisa de OCPI – f. 41 vol I), ci si daca exista certificat de sarcini, nu pentru toate imobilele fiind deschide carti funciare.
Pentru toate aceste motive, avand in vedere ca, pentru a retine valabilitatea unui act, buna credinta a cumparatorului la momentul dobandirii imobilului trebuie sa fi fost perfecta, lipsita de orice culpa sau indoiala imputabila acestuia, ca in cauza nu se poate vorbi sub nicio forma de o buna credinta a SC Titan sau a Municipiului, ca nu se poate vorbi nici de o buna credinta a autorilor paratilor care nu au depus nici cele mai elementare diligente pentru a afla situatia juridica a imobilului pe care doreau sa-l achizitioneze anterior datei de 18.04.2006 cand s-a incheiat contractul care face obiectul cauzei, ca sentinta 11124 era inscrisa in Registrul de transcriptiuni si inscriptiuni din 1998, instanta va respinge cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti, neputandu-se retine o valabilitate a contractului de vanzarea cumparare 28/18.04.2006.
Pentru aceleasi motive, pentru ca nu se poate acorda preferinta unui titlu nevalabil, pentru ca, din momentul pronuntarii sentintei 11124/1997, ap. xxx nici nu mai putea sa faca obiectul Legii 112/1995, pentru ca nu se poate vorbi despre o buna credinta a partilor din contractul de vanzare, ca titlul reclamantilor este preferabil, instanta va admite in parte cererea principala si va obliga pe paratii-reclamanti, sa lase reclamantilor- parati in deplina proprietatea si linistita posesie imobilul, toti paratii reclamanti contestand dreptul reclamantilor in mod expres prin insusirea cererii reconventionale, iar paratul SC, mostenitor acceptant al defunctilor autori, prin nedepunerea unei intampinari prin care sa invedereze ca recunoaste pretentiile reclamantilor parati.
Instanta nu va retine sustinerile paratei reclamante DT in sensul ca reclamantii parati nu ar fi proprietari ai ap. xxx pentru ca termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita s-ar fi implinit.
In primul rand, prescriptia dreptului de a cere executarea silita nu ar putea fi invocata decat de catre cel in favoarea caruia curge acest termen, in speta de catre MB si SC Titan, parti in dosarul in care s-a pronuntat sentinta 11124, nu de catre paratii reclamanti in cauza. In al doilea rand, termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita  in materia actiunilor reale este de 10 ani conform art. 405 C.pr.cv. Avand in vedere ca sentinta 11124 a fost pronuntata in data de 22.12.1997 si a fost data cu apel, rezulta ca aceasta a devenit irevocabila si, implicit, executorie, undeva dupa 22.12.1997, iar termenul de prescriptie s-ar fi implinit undeva dupa 22.12.2007. Or, cererea care face obiectul prezentei cauze a fost inaintata instantei pe 09 mai 2007 (data postei – f. 16). In al treilea rand, Primarul General al Municipiul Bucuresti a dat Dispozitia 1001 de restituire a imobilului catre reclamanti inca din 21.05.1998 (f. 10). Astfel ca, cel putin la nivel teoretic, executarea sentintei s-a realizat deja. In al patrulea rand implinirea termenului de prescriptie nu face decat ca titlul sa isi piarda puterea executorie, nu si autoritatea de lucru judecat, nu si efectele de drept substantial pe care le produce, printre care, in prezenta cauza, recunoasterea reclamantilor parati ca fiind adevaratii proprietari ai ap. xxxx inca din 1973 si nu autoritatile administrative.
Instanta nu va retine nici sustinerile paratei reclamante DT in sensul ca sentinta isi putea produce efectele numai in masura in care reclamantii parati ar fi restituit despagubirea primita, in conditiile in care in cuprinsul sentintei (f. 3) nu s-a retinut o astfel de obligatie in sarcina reclamantilor. Dimpotriva, in considerentele sentintei s-a mentionat ca reclamantii parati nu au primit nicio despagubirea, din acest motiv instanta retinand ca au fost incalcate prevederile legale incidente si ca statul nu are titlu valabil asupra imobilului.
Aceleasi considerente ale sentintei inlatura si afirmatiile paratei reclamante in sensul ca reclamantii parati au primit despagubiri si nu ar fi avut dreptul la restituirea imobilului in natura. Pe de o parte, Sentinta 11124/1997 prin care s-a recunoscut dreptul reclamantilor la restituirea imobilului este irevocabila, beneficiaza de autoritate de lucru judecat, iar conform jurisprudentei CEDO (cauzele SC Pilot Service C. Romaniei, Amuraritei c. Romaniei) autoritatile nu pot impiedica si cu atat mai mult nu pot repune in discutie fondul problemelor solutionate prin hotarari judecatoresti definitive. Prin urmare, atata timp cat prin sentinta s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantilor, printre altele, si pentru ca nu au primit despagubiri, atunci reclamantii au drept de proprietate asupra imobilului. CGMB, care a comunicat paratei reclamante DT, prin adresa 11653/28.05.2007 (f. 360 vol. II), ca fam F. ar fi beneficiat de despagubiri a fost parte din dosarul din 1997 si in acel dosar ar fi trebuit sa faca aceste probe, nu 14 ani mai tarziu. Pe de alta parte, conform mentiunilor exprese din dispozitia de plata emisa de CGMB (f. 361), beneficiari ai pretinselor despagubiri nu au fost reclamantii, ci ICRAL VITAN, astfel ca nu se poate considera ca titlul reclamantilor-parati nu ar fi preferabil titlului exhibat de paratii reclamanti.
Pentru toate aceste motive, asa cum am aratat mai sus, instanta va admite in parte cererea principala, va respinge cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti, va obliga pe paratii-reclamanti, sa lase reclamantilor-parati in deplina proprietatea si linistita posesie imobilul xxxx.
Instanta va admite insa numai cererea de evacuare a paratei reclamante DT in conditiile in care numai aceasta foloseste ap. xxx. Paratii reclamanti PN, Cf isi au domiciliul in str. xxxx, respectiv in localitatea xxxx, iar paratul SC, in Germania, la aceste domicilii fiind si citati pe parcursul procesului.
Actiunea in evacuare este actiunea prin care se doreste ca o parte sa piarda detentia, folosinta asupra unui imobil, or, in cauza, reclamantii parati nu au facut dovada ca totusi si acesti parati ar exercita acte de detentie sau de folosinta asupra ap. xxxx pentru a justifica si actiunea in evacuarea lor. Admiterea nu se poate dispune decat in raport de o situatie actuala. Admiterea nu se poate dispune nici macar pentru o situatie din viitor fata de dispozitiile art. 110 C.pr.cv conform carora sunt admisibile astfel de actiuni pentru viitor numai daca este vorba despre executarea la termen a unor obligatii alimentare sau alte prestatii periodice sau predarea la termen a unui imobil dat in locatiune (actiuni care nu au legatura cu prezenta cauza). Prin urmare, cu atat mai putin nu se poate admite o actiune pentru o situatie viitoare pur ipotetica, speculativa – ca s-ar putea ca paratii sa se intoarca in imobil.
Fata de admiterea in parte a cererii principale in revendicare si fata de respingerea cererii reconventionale, avand in vedere considerentele de mai sus, instanta va dispune rectificarea cartii funciare nr. xxx in sensul ca reclamantii-parati sunt proprietari actuali ai imobilului urmare a sentintei xxx din 22.12.1997 pronuntata de Judecatoria sector 3 Bucuresti in dosar xxx, prin care, cu efect retroactiv, urmare a anularii decretului de preluare de catre stat, li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului conform contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. xxx din 15.08.1973 si a prezentei sentinte, prin care titlului lor i s-a acordat prioritate fata de titlul exhibat de paratii reclamanti.
Instanta are in vedere faptul ca, potrivit art. 34 din Legea 7/1996, rectificarea cartii funciare se dispune si atunci cand printr-o sentinta irevocabila se constata ca inscrierea nu mai este in concordanta cu situatia reala a imobilului. Or, prin prezenta sentinta se va admite cererea principala in revendicare si se va respinge cererea reconventionala, retinandu-se ca reclamantii parati sunt adevaratii proprietari ai imobilului, si nu autorii paratilor, respectiv paratii. Prin urmare, situatia de fapt fiind evident diferita de cea retinuta pana in acest moment in cuprinsul CF, acesta trebuie rectificat.
Analizand cererea reconventionala completatoare formulata de parata reclamanta DT privind obligarea reclamantilor parati la incheierea unui contract de inchiriere pe o perioada de 5 ani, instanta retine ca, potrivit art. 6 din OUG 40/1999 „In cazul contractelor de vanzare-cumparare incheiate cu incalcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, si desfiintate prin hotarare judecatoreasca, proprietarul recunoscut de justitie va incheia cu persoanele care au cumparat locuinta in baza Legii nr. 112/1995 si care o ocupa efectiv, la cererea acestora, un contract de inchiriere pentru o perioada de 5 ani”.
Dar, instanta retine ca aceasta prevedere legala este neconventionala ducand la incalcarea dreptului de proprietate al reclamantilor parati prevazut de art. 1 P1 CEDO, motiv pentru care, fata de prevederile art. 20 din Constitutia Romaniei conform caruia legislatia nationala trebuie interpretata in concordanta cu tratatele privind drepturile omului la care Romania este parte, iar, in situatia existentei unor neconcordante, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile, instanta va respinge aceasta cerere ca neintemeiata.
Jurisprudenta Curtii europene a drepturilor omului, in ceea ce priveste notiunea de „bun”, a evoluat de-a lungul timpului. Curtea a considerat ca este „bun actual” existenta unei decizii administrative sau judecatoresti definitive prin care se recunoaste direct sau indirect dreptul de proprietate (Strain si altii impotriva Romaniei, Sebastian Taub impotriva Romaniei, cauza Athanasiu Marshall impotriva Romaniei). Nu constituie „bun” speranta de a redobandi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori o creanta conditionala, care a devenit caduca prin neindeplinirea conditiei (cauza Pentia si Pentia impotriva Romaniei, cauza Lindner si Hammermeyer impotriva Romaniei). Nu constituie „bun” nici „speranta legitima”, nici simpla solicitare de a obtine un bun preluat de stat. Ulterior, in cauza M.A. si altii impotriva Romaniei, din 12 octombrie 2010, Curtea EDO a afirmat chiar ca nu constituie titlu executoriu pentru restituirea unui imobil, nici o hotarare prin care s-a constatat nelegalitatea nationalizarii.
In cauza recenta Atanasiu si altii contra Romanie (noiembrie 2010), Curtea EDO si-a reorientat si mai mult jurisprudenta, considerand ca un „bun actual” exista clar in patrimoniul proprietarilor deposedati abuziv de catre stat doar daca s-a pronuntat in prealabil o hotarare judecatoreasca definitiva si executorie prin care, nu numai ca s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a dispus si expres in sensul restituirii bunului.
Fata de aceasta jurisprudenta, rezulta clar ca reclamantii au un „bun actual” in sensul Conventiei, prin sentinta xxx din 1997 autoritatile MB si Titan  fiind obligate expres la restituirea imobilului, iar Primarul emitand chiar si dispozitie de restituire in temeiul acestei sentinte.
Avand in vedere ca vorbim despre o preluare abuziva din 1982 (de acum 29 de ani), avand in vedere ca sentinta prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate dateaza din 1997 (de acum 14 ani), obligarea reclamantilor la incheierea unui contract de inchiriere pentru cinci ani ar insemna privarea lor de un drept de proprietate, cu toate atributele sale, si posesie, si folosinta, si dispozitie, pentru o perioada totala 34 de ani (1982 – 2016), ceea ce, evident incalca, prevederile art. 1 Protocol 1 CEDO.
Pentru intreaga perioada cat au fost lipsiti de dreptul de proprietate, reclamantii parati nu au beneficiat de contravaloarea lipsei de folosinta, nici chiar pentru acesti ultimi 4 ani de cand si paratilor li s-a adus la cunostinta direct situatia reala a imobilului prin promovarea prezentei actiuni.
In plus, conform art. 32 din OUG 40/1999, in cazul incheierii contractului conform art. 6, chiria se stabileste prin negociere cu ocazia incheierii contractului. Dar, atata timp cat legea impune incheierea contractului, peste vointa partilor, este improbabil ca partile vor ajunge la o intelegere cu privire la cuantumul chiriei.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in cauza Radovici si Stanescu c. Romaniei din 2006 ca nu se contesta ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 se traduce intr-o reglementare a folosirii bunurilor, ca, prin urmare, al doilea alineat al articolului 1 al Protocolului nr. 1 devine incident, ca masurile de urgenta adoptate in 1999 urmareau un scop de interes general, si anume protectia locatarilor in fata crizei de locuinte. Dar, Curtea EDO a retinut ca restrictiile suferite de reclamante in privinta folosirii bunului lor imobiliar si in special imposibilitatea in care s-au aflat, de a obliga ocupantii sa le plateasca o chirie, timp de mai multi ani (obtinuserea restituirea imobilului tot printr-o sentinta din 1997), nu au inlesnit un echilibru just intre protectia dreptului individului la respectarea bunurilor sale si cerintele interesului general.
Or, a doua parte a situatiei retinuta de Curtea EDO este similara cu situatia din prezenta cauza. Si, in plus fata de motivele Curtii de mai sus, la acest moment – 2011 - nu se mai poate considera ca mai exista criza de locuinte care era la nivelul anului 1999, astfel ca nu se mai poate considera nici ca dispozitia prevazuta de art. 6 OUG 40/1999 ar mai urmari la acest moment un scop de interes general.
Pentru toate aceste motive, instanta va respinge cererea reconventionala completatoare ca neintemeiata.
Fata de prevederile art. 274, 276 C.pr.cv, instanta va obliga pe paratii-reclamanti, ca parti cazute partial in pretentii, sa plateasca reclamantilor parati suma de 3885 de lei, parte din cheltuielile de judecata, reprezentand 10 lei - taxa de timbru aferenta cererii de rectificare CF (f. 54 vol I), 50 de lei  taxa notificare (f. 7), 3825 lei parte din onorariul de avocat de 5100 lei (f.6). Instanta retine ca a fost investita cu solutionarea a trei capete de cerere - revendicare, evacuare, rectificare CF. Prin urmare, pentru fiecare capat de cerere, din onorariul de 5100 de lei, revin cate 1700 de lei. Pe capatul de cerere privind evacuarea celor patru parati, in conditiile in care cererea va fi admisa in parte doar in ceea ce priveste evacuarea paratei DT din cei 1700 de lei aferenti, reclamantii parati au dreptul, proportional, la 425 de lei (1700:4). Prin urmare, onorariul total la plata caruia sunt indreptatiti este de 3825 de lei.