Pretentii Lipsa de Folos

      Dosar nr.13924/303/2010
        Sentinta civila nr.2951


Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 12.07.2010, reclamantul II a chemat in judecata pe paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 3300 euro, respectiv 1000 euro, lunar, in echivalent lei la data platii, incepand cu data de 19.10.2007 si pana la data de 08.07.2010, data depunerii prezentei cereri, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului in suprafata de 200 mp  situat in Bucuresti, strada X nr.1 B (fosta strada Apei nr.5), sector 2, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin sentinta civila nr.1211/18.12.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila in dosarul nr.2902/2003, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului si recursului, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a fost obligat sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 200 mp situat in Bucuresti, strada Apei nr.5, sector 2.
Urmare pronuntarii acestei hotarari judecatoresti, a fost emisa Dispozitia nr.600/22.05.2007, prin care i-a fost restituit terenul descris mai sus si a fost pus in posesie prin procesul verbal de punere in posesie din data de 19.10.2007, intocmit de BEJA in dosarul de executare nr.330/2007.
Reclamantul a mentionat ca pentru acest teren plateste si impozite, fiind deschis rolul fiscal la Directia Impozite si Taxe Locale Sector 2 Bucuresti, astfel cum  rezulta din certificatul fiscal nr.14523834 anexat.
Ulterior, reclamantul a intocmit documentatia cadastrala pentru teren si a depus cerere pentru intabularea acestuia in cartea funciara.
Prin incheierea nr.118612/19.02.2008, i-a fost admisa reclamantului cererea, iar terenul proprietatea acestuia a fost inscris in cartea funciara nr.78259 a sectorului 2 Bucuresti.
Reclamantul a aratat ca dupa ce a indeplinit toate formalitatile legale, respectiv a trecut terenul al carui unic proprietar este pe rolul de impunere si l-a intabulat in cartea funciara, a demarat procedurile de imprejmuire a acestuia, scopul reclamantului fiind de a demara realizarea unei constructii, respectiv a unei locuinte unifamiliale pentru familia acestuia.
Astfel, a solicitat la Primaria Sectorului 2 Bucuresti eliberarea unui certificat de urbanism, fiindu-i eliberat certificatul de urbanism nr.2775/130 din data de 25.07.2008, prin care i s-a comunicat ca terenul sau este amplasat in subzona V 1c-Spatii Plantate Protejate, iar in conformitate cu prevederile art.71 alin.1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr.114/17.10.2007, este interzisa schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora sau stramutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora, astfel incat nu se poate da curs solicitarii sale.
      De asemenea, reclamantul a aratat ca a mai solicitat eliberarea unui certificat de urbanism si in anul 2009, fiindu-i eliberat certificatul de urbanism nr. 318 din data de 16.11.2009, prin care i s-a confirmat din nou faptul ca terenul acestuia este cuprins in zona V1c spatii plantate protejate si ca, conform PUZ Zone Construite Protejate imobilul face parte din zona protejata nr. 92, parc zona Plumbuita, subzona V1, parc istoric semnificativ "parc Plumbuita".
      Ulterior, prin adresa inregistrata la Primaria Sectorului 2 Bucuresti sub nr. 69412/18.09.2008, reclamantul a informat aceasta institutie ca este proprietarul imobilului situat in Bucuresti, strada X nr. 1 B (fosta strada Apei nr. 5) si ca a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, pentru care a primit un raspuns nefavorabil.
      Fata de aceasta adresa, a primit raspunsul nr. 69412/02.10.2008 eliberat de Directia de Urbanism si Gestionare Teritoriu, Serviciul Cadastru, Fond Funciar, prin care i s-au comunicat ca „pentru acordarea de despagubiri banesti reprezentand contravaloarea terenului sau atribuirea de teren la schimb se impune a se adresa Primariei Municipiului Bucuresti Directia de Patrimoniu cu sediul in Bucuresti, B-dul Regina Elisabeta nr.47, sector 5."
      Astfel, prin cererea inregistrata la Primaria Municipiului Bucuresti sub nr. 876593/2009 si la Directia Administrare Patrimoniu sub nr. 3906/30.11.2009, reclamantul a solicitat schimbul terenului situat in Bucuresti, strada X nr. 1 B ( fosta Apei nr. 5), sector 2.
      Prin adresa nr.49/20.01.2010 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti, Directia Generala de Dezvoltare, Investitii si Planificare Urbana, Biroul Administrare Spatii, i s-au comunicat urmatoarele: „conform adresei nr. 876593/16168/ 08.02.2010 a Directiei de Evidenta Imobiliara si Cadastrala, directia/institutia acesteia nu detine pana in prezent o situatie cu terenurile ramase nerevendicate/ neatribuite ce pot constitui domeniul privat al Municipiului Bucuresti, respectiv ce pot intra in patrimoniul municipalitatii si pot face obiectul unui schimb. "
      Urmare situatiei prezentate, reclamantul considera ca acesta, proprietarul unui teren, este prejudiciat in drepturile recunoscute de lege privind regimul proprietatii private, respectiv prin ingradirea atributelor inerente calitatii sale, dupa cum urmeaza: folosinta, alaturi de posesie si dispozitie formeaza „continutul/substanta" dreptului de proprietate.
      Dreptul de folosinta este un atribut al proprietatii, iar proprietatea este inviolabila, ea neputand fi incalcata de nimeni, astfel incat nicio persoana nu poate fi lipsita de folosinta bunului sau, deoarece in caz contrar ar insemna sa se incalce insasi dreptul sau de proprietate, in chiar „substanta sa".
      Dreptul de folosinta este un atribut al dreptului de proprietate, constand in posibilitatea titularului acestuia de a intrebuinta in interesul care ii apartine si de a dobandi produsele si veniturile obtinute din utilizarea lui.
      In prezenta cauza, reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 1.000 de euro/luna, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului, incepand cu 19.10.2007 si pana la data de 08.07.2010, in conformitate cu art. 998 Cod civil, potrivit caruia: „orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe cel din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara".
      Astfel, se considera ca in acest caz sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a paratului, prevazute de art. 998 - 999 Cod civil, respectiv: existenta prejudiciului, fapta ilicita, legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia paratului.
      Prin urmare, desi reclamantul este proprietarul terenului, iar potrivit prevederilor art. 480 si urmatoarele din Codul civil este indreptatit sa exercite toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosinta si dispozitia, in speta, reclamantul, in afara de dispozitia juridica, nu poate exercita nici o alta prerogativa, nefiind astfel respectate limitele instituite de legiuitorul roman in interesul general, prin norme de drept accesibile si previzibile.
      Mai mult decat atat, dupa data la care reclamantului i s-a recunoscut calitatea de proprietar asupra terenului in suprafata de 200 mp situat in Bucuresti, strada X nr. 1 B (fosta strada Apei nr. 5), sector 2, atat prin sentinta civila nr. 1211/18.12.2003 pronuntata in dosarul nr.2902/2003 de catre Tribunalul Bucuresti, Sectia a III - a Civila, ramasa definitiva si irevocabila prin respingerea apelului si recursului, cat si prin Dispozitia Primarului General nr. 600/22.05.2007, paratul a devenit titularul de fapt al posesiei si folosintei asupra acestuia.
      Pe de alta parte, potrivit art.1 din Protocolul nr. 1 din CEDO „orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. "
      Astfel, in conformitate cu dispozitiile CEDO, privarea de proprietate este admisibila atunci cand sunt respectate trei conditii: legalitatea masurii, justificarea masurii de o cauza de utilitate publica si proportionalitatea masurii cu scopul vizat.
      Pe langa atingerile dreptului de proprietate ce pot fi calificate ca fiind privari de proprietate sau reglementarea folosintei lucrurilor exista si alte ingerinte in dreptul de proprietate al unei persoane care nu se pot incadra in niciuna dintre cele doua categorii. Ele acopera acele situatii in care exista o masura a statului care afecteaza esenta dreptului de proprietate, fara ca persoana afectata sa isi piarda formal dreptul de proprietate. Spre exemplu, daca proprietarului unui teren pentru constructii i se interzice sa construiasca, urmare a modificarilor de plan urbanistic, acesta este victima unei atingeri a esentei dreptului sau de proprietate, intrucat nici nu poate folosi terenul, nici nu poate folosi terenul, nici nu poate dispune de el, pentru ca nu il cumpara nimeni in aceste conditii.
      Refuzul eliberarii unui permis de constructie in termenul prevazut de legea interna constituie o violare a dreptului de proprietate.
      Cu alte cuvinte, exista o atingere a dreptului de proprietate si in cazul in care, desi dreptul de proprietate a unei persoane este intact din punct de vedere juridic, insa a devenit precar din cauza limitarilor care l-au afectat si a fost, intr-un fel, golit de continut din cauza incertitudinii permanente ce planeaza asupra situatiei juridice a bunului.
      Aceleasi principii guverneaza si dispozitiile art.44 alin.1 teza a II-a din Constitutia Romaniei, care prevad ca atat continutul, cat si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege – „Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, iar art. 136 alin.5 din Constitutie consacra caracterul inviolabil al proprietatii private „in conditiile legii organice" – „Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice."
      In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.998-999 Cod civil, art.480 si urm. Cod civil, art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO, art. 44 alin. 1 teza a II-a si art. 136 alin. 5 din Constitutia Romaniei.
La data de 25.11.2010, paratul a depus la dosar intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Bucuresti, avand in vedere ca la data emiterii dispozitiei de restituire in natura, acesta nu mai detinea prerogativele dreptului de proprietate, astfel ca nu mai avea nici folosinta si nici posesia imobilului, acest fapt rezultand din demersurile efectuate de reclamant catre Primaria Sectorului 2.
Pe fondul cauzei, paratul a solicitat respingerea cererii ca nefondata.
Paratul a aratat ca datorita legilor speciale prin care s-au constituit comisiile speciale de retrocedare, in curs de derulare, municipalitatea nu detine pana in prezent o situatie a terenurilor ramase nerevendicate/neatribuite ce pot fi acordate in compensare si nu se detine o evidenta cu terenurile pentru atribuire in compensare.
Ca atare, prin raspunsul emis nu se poate retine un refuz al autoritatii de a se atribui reclamantului un teren in compensare.
Ori, in lipsa unui inventar al terenurilor aflate in patrimoniul Municipiului Bucuresti, ce ar putea fi atribuite in compensare persoanelor care au formulat notificari, nu echivaleaza cu disparitia bunului, avuta in vedere de legiuitor atunci cand permite creditorului obligatia de predare sa ceara echivalentul valoric al acestui bun. Lipsa inventarului terenurilor aflate in patrimoniul Municipiului Bucuresti, ce ar putea fi atribuite prin compensare nu echivaleaza cu disparitia bunului, avuta in vedere de legiuitor atunci cand permite creditorului obligatia de predare sa ceara echivalentul valoric al bunului.
In speta, nu se pot solicita daune pentru lipsa de folosinta, dezdaunari in temeiul raspunderii delictuale civile art.998-999 Cod civil si art.1073 Cod civil.
Aplicarea efectelor raspunderii juridice in cazul raspunderii civile delictuale presupune, in prealabil, dovedirea intrunirii conditiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate de art.998-999 Cod civil si anume existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre primele doua si a vinovatiei celui care a provocat prejudiciul, in oricare dintre formele prevazute de lege.
Prejudiciul creat nu consta in lipsirea reclamantului de exercitiul concret al dreptului de folosinta al unui teren, intrucat paratul nu se afla in situatia unei preluari abuzive de catre stat.
Astfel, ar fi vorba de o fapta ilicita daca ar detine in continuare un teren, preluat abuziv, si in exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate, inclusiv al folosintei.
In speta, nu este vorba de incalcarea art.26 din Legea nr.10/2001, ci de dispozitiile unui titlu executoriu, ce nu au putut fi puse in executare datorita lipsei inventarierii bunurilor aflate in patrimoniul municipalitatii.
Ca atare, paratul nu detine in proprietate un imobil preluat abuziv de la reclamant, ci este obligat de a-i atribui in compensare un alt bun conform unei hotarari judecatoresti.
Mai mult, pentru terenul care trebuie dat in compensare, prejudiciul se analizeaza numai in momentul in care bunul va fi predat conform titlului executoriu.
In ceea ce priveste acordarea de daune prin lipsa de folosinta, aceasta se analizeaza la momentul in care bunul va fi predat deoarece pana atunci nu se poate cunoaste valoarea acestuia, de care de altfel si municipalitatea este lipsita in mod concret, intrucat nu il detine intr-un mod individualizat.
Paratul apreciaza ca art.1 din Protocolul nr.1 si jurisprudenta CEDO nu pot retinute in speta pentru a determina temeinicia actiunii, intrucat reclamantul nu a justificat existenta unui bun actual in sensul art.1 din Protocolul nr.1 pentru a se pune problema vreunei atingeri aduse acestuia care sa atraga incidenta textului din conventie.
Astfel, CEDO garanteaza protectia unui bun actual aflat in patrimoniul persoanei interesate. Prin bun, in sensul articolului mentionat, se presupune ca reclamantul sa aiba o speranta legitima cu privire la valoarea patrimoniala respectiva. Ori, in speta, reclamantul nu are o asemenea speranta, mentionand in acest sens cauza Poenaru vs Romania.
Aplicarea efectelor juridice in cazul raspunderii civile delictuale presupune, in prealabil, dovedirea intrunirii conditiilor generale ale acesteia, elementele constitutive, astfel cum sunt reglementate de art.998-999 Cod civil si anume anume existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre primele doua si a vinovatiei celui care a provocat prejudiciul, in oricare dintre formele prevazute de lege.
Prin fapta ilicita se intelege actiunea sau inactiunea care are ca rezultat incalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a fi considerata ilicita fapta trebuie sa fie contrara legii si regulilor de convietuire sociala sau a bunelor moravuri.
Paratul considera ca reclamantul nu a facut dovada existentei faptei ilicite, a vinovatiei si a raportului dintre fapta si consecinta ei, pentru a fi angajata raspunderea delictuala civila.
In drept, paratul a invocat dispozitiile art.115-118 Cod procedura civila.
      La termenul de judecata din data de 29.11.2010, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, insotita de certificatul sau de casatorie, in copie, si  cupoane plata pensie aferente lunilor iulie si noiembrie 2010, certificat de atestare fiscala nr.157934/02.12.2010 emis de Directia Venituri Buget Local Sector 2, adeverinte de venit pe anul 2010 eliberata de Administratia Finantelor Publice a Sectorului 2, pe numele sau si al sotiei sale, in original, cererea fiind admisa de instanta prin incheierea de sedinta din data de 20.12.2010-filele 59, 60.
La data de 31.11.2010, paratul a depus la dosarul cauzei o alta intampinare, similara cu cea depusa la data de 25.11.2010, insotita de nota nr.3310/06.10.2010 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti.
Prin incheierea de sedinta din data de 10.01.2011, instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisuri si proba cu expertiza in specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare, cu obiectivele stabilite la acelasi termen de judecata, iar pentru parat proba cu inscrisuri.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar in copie urmatoarele inscrisuri: sentinta civila nr. 1211/18.12.2003 pronuntata in dosarul nr.2902/2003 de catre Tribunalul Bucuresti, Sectia a III - a Civila, dispozitia nr. 600/22.05.2007 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti, proces - verbal de punere in posesie din data de 19.10.2007  intocmit de catre executorul judecatoresc X certificat de urbanism nr. 2775/130 din 25.07.2008 eliberat de Primaria Sector 2, schite si planuri topografice, certificat de urbanism nr.318 din data de 16.11.2009 eliberat de primaria Municipiului Bucuresti, incheierea OCPI Sector 2 nr.118612 din 19.02.2008 extras Carte funciara nr.78259, adresa nr. 69412/02.10.2008 emisa de Primaria Sector 3, adresa nr. 49/20.01.2010emisa de PMB, chitanta privind achitarea impozitului pe teren, adresa nr.678908/19327/2008 emisa de PMB, cartea de identitate.
In cadrul probei cu inscrisuri paratul a depus la dosar nota nr.3310/06.10.2010 emisa de Primarul Municipiului Bucuresti.
Raportul de expertiza tehnica in specialitatea evaluare proprietati imobiliare a fost efectuat in cauza de expert tehnic constructii X si depus la dosar la data de 09.03.2011 prin serviciul registratura-filele 77-95, fiind comunicat partilor la data de 14.03.2011.
Partile nu au formulat obiectiuni la raportul de expertiza.
La termenul de judecata din data de 04.04.2011, reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare, in sensul ca solicita ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 37.671 euro, respectiv 160.240 lei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului in suprafata de 200 mp situat in Bucuresti, strada X nr. 1 B ( fosta strada Apei nr. 5), sector 2, pentru perioada 19.10.2007-08.07.2010, conform raportului de expertiza tehnica intocmit de expert tehnic constructii evaluator X
De asemenea, reclamantul a depus la dosar si concluzii scrise.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata, instanta o va respinge ca neintemeiata, avand in vedere temeiul juridic al actiunii reclamantului. Analiza conditiilor de antrenare a raspunderii civile delictuale presupune analiza pe fond a temeiniciei cererii si implicit stabilirea calitatii procesual pasive din perspectiva persoanei in sarcina careia se va dovedi savarsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii.
Cu privire la fondul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.12111/2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila in dosarul nr.2902/2003, definitiva si irevocabila, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a fost obligat sa-i lase reclamantului in deplina proprietate si linistita posesie terenul in suprafata de 200 mp situat in Bucuresti, strada Apei nr.5, (in prezent X nr.1B) sector 2-fila 10 dosar.
Urmare pronuntarii acestei hotarari judecatoresti, a fost emisa Dispozitia Primarului General nr.600/22.05.2007, s-a dispus restituirea terenului mentionat mai sus-fila 11 dosar, ulterior reclamantul fiind pus in posesie prin procesul verbal de punere in posesie din data de 19.10.2007, intocmit de BEJA  in dosarul de executare nr.330/2007-fila 12 dosar.
Cu toate acestea, instanta retine ca reclamantul nu are posesia efectiva si folosinta terenului restituit.
Astfel, atunci cand a solicitat certificatul de urbanism necesar pentru imprejmuirea terenului cererea reclamantului a fost respinsa, intrucat terenul este situat in subzona V1c-spatii plantate protejate, iar in conformitate cu OUG 114/2007 art.71, este interzisa schimbarea destinatiei terenurilor amenajate ca spatii verzi si/sau prevazute ca atare in documentatiile de urbanism, reducerea suprafetelor acestora ori stramutarea lor, indiferent de regimul juridic al acestora - fila 15 dosar .
Aceeasi situatie este mentionata si in certificatul de urbanism nr.318/2009 eliberat de Primaria Municipiului Bucuresti-fila 24 dosar.
Instanta retine de asemenea ca reclamantul a formulat cererea cu nr.3906/2009 privind schimbului terenului in litigiu cu un al teren proprietatea paratului, cerere care nu a primit un raspuns favorabil-fila 31 dosar.
In consecinta, instanta retine ca desi reclamantul detine un bun in sensul art.1 al Protocolului 1 la Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, dreptul sau de proprietate fiind recunoscut  prin sentinta judecatoreasca definitiva si irevocabila, totusi, in fapt reclamantul nu poate folosi imobilul, fata de faptul ca acesta se circumscrie dispozitiilor art.71 alin.1 din OUG 195/2005.
In aceste conditii, instanta retine ca in speta exista o restrangere a dreptului de proprietate, sau mai precis a unuia dintre prerogativele sale, potrivit Conventiei, art.1 paragraful 2, respectiv exercitarea folosintei bunurilor in conformitate cu interesul general. In cazul exercitarii folosintei bunurilor in conformitate cu interesul general, nu suntem in prezenta unui transfer de proprietate de la un titular la altul, ci doar in prezenta unei limitari a unuia dintre atributele dreptului de proprietate, folosinta, in stransa legatura cu existenta unui interes general care trebuie satisfacut si cu respectarea masurii proportionalitatii. Instanta retine ca in jurisprudenta constanta  Curtii Europene s-a retinut ca marja de apreciere a statului este mult mai larga decat in cazul privarii de proprietate, ea rezultand din insasi textul legal „dreptul statelor de a adopta masurile legale necesare”, insa nu este absoluta ci supusa controlului de proportionalitate. Altfel spus, in principiu statele sunt libere sa adopte orice masuri prin care sa poata fi controlata folosinta dreptului de proprietate cu conditia ca acestea sa fie proportionale cu scopul urmarit si sa nu fie lipsite de o baza rezonabila. 
Instanta constata ca raportat la speta de fata exista o ingerinta legala in exercitarea dreptului de proprietate  al reclamantului si un scop legitim, in raport de prevederile OUG 195/2005.
Cu toate acestea, ingradirile suferite de reclamant in privinta dreptului de folosire a bunului sau, care nu au fost insotite de un mecanism care sa-i permita sa compenseze aceasta sarcina, nu au pastrat un echilibru just intre protejarea dreptului reclamantului de a folosi bunul si cerintele interesului general. In acest sens Curtea Europeana in practica sa constanta a apreciat ca instantele trebuie sa analizeze in concret si in functie de circumstantele cauzei justul echilibru care trebuie respectat intre dreptul la respectarea proprietatii si interesul general care a stat la baza adoptarii legislatiei restrictive (in acest sens cauza Spanoche contra Romaniei, cauza Vanatoru contra Romaniei).
In acelasi sens in cauza Sporrong si Lonnroth c. Suediei, mostenitorii domnului Sporrong si doamna Lonnroth au sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, invocand incalcarea mai multor articole din Conventie. Referitor la violarea art. 1 din Protocolul nr.1, Curtea a observat ca autoritatile suedeze nu au trecut la exproprierea imobilelor reclamantilor: acestia puteau sa-si foloseasca bunurile, sa le vanda, sa le lase mostenire, sa le doneze sau sa le ipotecheze. Prin urmare, din punct de vedere formal, reclamantii nu au fost nici o clipa lipsiti de proprietatea lor. De asemenea, Curtea a observat ca situatia dedusa judecatii nu se asimileaza nici cu o expropriere de fapt intrucat, desi a pierdut din substanta sa, dreptul de proprietate al reclamantilor nu a disparut. Cu toate acestea, Curtea a stabilit ca a existat o ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate al reclamantilor deoarece, desi permisele de expropriere lasau intact din punct de vedere juridic dreptul reclamantilor de a se folosi si de a dispune de bunurile lor, ele reduceau intr-o larga masura posibilitatea practica de exercitare a acestui drept. In acelasi timp, interdictiile de construire limitau dreptul reclamantilor de a se folosi de bunurile lor. Curtea a mai stabilit ca aceasta ingerinta in dreptul de proprietate nu era justificata prin prisma alin. 2 al art. 1 si nici nu respecta cerinta unui echilibru just intre interesul general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. Aceasta, deoarece legislatia in vigoare in perioada respectiva se caracteriza prin rigiditate: in afara de retragerea pur si simplu a permiselor, care necesita acordul municipalitatii, ea nu oferea nici un fel de mijloc de modificare ulterioara a situatiei proprietarilor in cauza. In concluzie, Curtea a retinut ca reclamantii au ramas o perioada lunga de timp intr-o incertitudine completa in ceea ce privea soarta proprietatii lor si au suportat astfel o povara speciala si excesiva pe care ar fi putut-o face legitima numai posibilitatea de a reclama scurtarea duratei de valabilitate a permiselor sau aceea de a putea cere reparatii.
Instanta constata astfel ca, desi paratul a fost obligat sa restituie bunul reclamantului, in fapt folosinta terenului apartine tot Municipiului Bucuresti, fara plata vreunei despagubiri pentru reclamant, acestuia din urma fiindu-i refuzata si efectuarea unui schimb de terenuri.
In aceste conditii, instanta apreciaza ca sunt indeplinite conditiile art.998, 999 Cod civil, respectiv exista un prejudiciu cauzat reclamantului care nu poate exercita acte de folosinta in fapt a terenului in calitate de proprietar al acestuia, fiindu-i refuzata chiar si ingradirea terenului, dupa cum exista si fapta ilicita a Municipiului Bucuresti, vinovatia acestuia si legatura de cauzalitate, intrucat paratul, desi a fost obligat prin sentinta irevocabila sa restituie bunul reclamantului, are in fapt folosinta bunului acestuia fara a plati reclamantului nici o suma ca echivalent al folosirii terenului cu destinatia de spatiu verde si fara a accepta propunerea reclamantului in sensul unui schimb de terenuri.
Astfel fiind, instanta va obliga paratul sa plateasca reclamantului suma de 37671 euro in echivalent in lei la data platii, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului in suprafata de 200 mp situat in Bucuresti, strada X nr. 1 B ( fosta strada Apei nr. 5), sector 2, pentru perioada cuprinsa intre 19.10.2007 (data punerii in formale in posesie) si 08.07.2010, conform raportului de expertiza tehnica intocmit de expert tehnic constructii evaluator X. Instanta retine astfel ca paratul nu a formulat obiectiuni la valoarea stabilita prin raportul de expertiza si ca in mod just la calculul efectuat expertul s-a raportat la chiria perceputa la randul sau de parat pentru terenurile proprietatea sa conform HCGMB 32/2007 si 75/2010.
      Avand in vedere principiul disponibilitatii, va lua act ca reclamantul nu solicita cheltuieli de judecata.