RECURS. RESPINGEREA SOLICITARII PARATULUI DE SESIZARE A CURTII CONSTITUTIONALE CU O EXCEPTIE DE NECONSTITUTIONALE A UNOR DISPOZITII LEGALE PRETINS A AVEA RELEVANTA IN STABILIREA COMPETENTEI TERITORIALE A INSTANTEI DE DREPT COMUN IN LITIGII DE MUNCA, ...

RECURS. RESPINGEREA SOLICITARII PARATULUI DE SESIZARE A CURTII CONSTITUTIONALE CU O EXCEPTIE DE NECONSTITUTIONALE A UNOR DISPOZITII LEGALE PRETINS A AVEA RELEVANTA IN STABILIREA COMPETENTEI TERITORIALE A INSTANTEI DE DREPT COMUN IN LITIGII DE MUNCA, PE MOTIV DE NEINDEPLINIRE A CONDITIILOR DE ADMISIBILITATE PREVAZUTE DE ART. 29 DIN LEGEA 47/1992. LIMITELE IN CARE INSTANTA IN FATA CAREIA S-A RIDICAT EXCEPTIA DE NECONSTITUTIONALITATE POATE APRECIA ASUPRA TEMEINICIEI EXCEPTIEI.

Decizia civila nr. 877 din 2 septembrie 2009

Prin incheierea din 29.05.2009, pronuntata de Tribunalul Neamt in dosar 179/103/2009, s-a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuta din Codul muncii si s-a fixat termen pentru judecarea cauzei la 4.09.2009.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca:
Prin cererea depusa la dosarul cauzei la termenul de judecata din data de 20 martie 2009 parata SC P. S.A. a invocat exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor legale cuprinse in art. 298 alin. 2) ultima liniuta din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii,  prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4) si 5), art. 73 alin. 3) lit. p) si art. 79 alin. 1 din Constitutia Romaniei, revizuita.
In motivarea exceptiei s-au aratat urmatoarele:
Relativ la conditiile de admisibilitate ale exceptiei de neconstitutionalitate s-a aratat de catre parata ca acestea sunt intrunite conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, in sensul ca:
- exceptia a fost invocata in fata instantei judecatoresti (respectiv in fata Tribunalului investit cu litigiul dintre parti);
- exceptia are ca obiect prevederi legale cuprinse in Lege, respectiv cuprinse in art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, dispozitii legale in vigoare la momentul invocarii exceptiei;
- exceptia vizeaza prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstitutionale anterior;
- exceptia are ca obiect prevederi legale ce au legatura cu solutionarea cauzei (din moment ce respectivele prevederi legale antameaza asupra modalitatii de solutionare a exceptiei necompetentei teritoriale invocate in cauza, iar aceasta rezolvare influenteaza in mod covarsitor solutionarea generala a cauzei). 
Pe fondul exceptiei de neconstitutionalitate s-a sustinut ca:
Solutionarea exceptiei de necompetenta teritoriala presupune analizarea ipotezei in care Legea 168/1999 mai este in vigoare sau nu. In art. 298 alin. (2) din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuta actele normative abrogate expres, total sau partial. Ultima liniuta este urmata de textul “orice alte dispozitii contare”.
Aceasta ultima liniuta din art. 298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentand o “abrogare implicita”, ceea ce vadeste pentru teoreticieni o vadita neinformare legislativa si reluarea unor teze vechi dar fondate in epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecatori o grava neglijenta prin necunoasterea legii aplicabile si depasirea atributelor puterii judecatoresti /exces de putere.
Dupa intrarea in vigoare a Legii 24/2000 nu mai exista temei legal pentru operarea abrogarii implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnica legislativa privind pregatirea si sistematizarea proiectelor de acte normative.
Prin dispozitiile art. 62 si art. 63 din Legea nr. 24/2000 legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresa directa, iar dispozitiile normative vizate trebuie determinate expres, incepand cu legile si apoi cu celelalte acte normative, prin mentionarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Fata de situatia juridica dedusa judecatii – modalitatea de solutionare a exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului – respectiv continutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstitutionale, este evident faptul ca acestea din urma antameaza asupra modalitatii de solutionare a cauzei, avand astfel o stransa legatura cu obiectul dedus judecatii.
Potrivit dispozitiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999: “Cererile referitoare la solutionarea conflictelor de drepturi se adreseaza instantei judecatoresti competente in a carei circumscriptie isi are sediul unitatea.”
In egala masura, se observa si dispozitiile art. 284 din Codul muncii care prevad: „Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila. Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori dupa caz, sediul.”
Astfel cum se poate observa, suntem in prezenta a doua dispozitii legale, aparent cu acelasi obiect, pe care instanta de judecata este chemata a le ierarhiza in vederea stabilirii instantei competente. Si intr-un caz si in celalalt competenta este absoluta, partile neputand deroga de la ea, astfel incat incalcarea regulii de competenta teritoriala exclusiva/absoluta atrage nulitatea hotararii.
Pentru stabilirea competentei teritoriale intra in concurs Codul Muncii (Legea 53/2004) - dreptul comun in materie cu Legea 168/1999 - legea speciala (la care trimite Codul Muncii in mod expres).
Codul muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuta) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse in legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, intrucat aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse in Constitutia Romaniei.
In drept s-au invocat prevederile art. 298 alin. 2) ultima liniuta din legea nr. 53/2003, Codul Muncii, art. 1 alin. 4) si 5), art. 73 alin. 3) lit. p) si art. 79 alin. 1 din Constitutia Romaniei, revizuita, art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Reclamantul a solicitat respingerea solicitarii fata de Decizia nr. 254  din 24.02.2009 a Curtii Constitutionale prin care s-a respins ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 284 alin.2 si art.298  alin.2 ultima liniuta  din Legea nr.53/2003, motivarile autorilor fiind identice.
Cu privire la exceptia  de  neconstitutionalitate invocata de parata tribunalul a retinut ca:
Art. 29 din Legea 47/1992 confera Curtii Constitutionale dreptul de a decide asupra exceptiilor  ridicate  in fata  instantelor judecatoresti (---) privind  neconstitutionalitatea  unei (---) dispozitii dintr-o lege (---) in vigoare, care are legatura cu solutionarea cauzei in orice  faza  a litigiului  si oricare ar fi obiectul acestuia.
Alineatul 2 prevede ca exceptia poate fi ridicata din oficiu de catre instanta de judecata, de parti sau de procuror, iar alineatul 3 din acelasi art. 29 dispune ca nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii.
Alineatul 6 prevede ca daca exceptia este inadmisibila fiind contrara prevederilor al. 1, 2 sau 3, instanta respinge printr-o incheiere motivata cererea de sesizare a Curtii Constitutionale.
Reiese din coroborarea acestor texte legale impartirea de competenta intre Curtea Constitutionala si instantele judecatoresti de drept comun, in fata carora se poate ridica o exceptie de neconstitutionalitate.
Astfel, instantele de judecata pot aprecia conform alin. 6 al art. 29 din Legea 47/1992 asupra admisibilitatii trimiterii exceptiei spre solutionare la Curtea Constitutionala, respectiv daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 29 alin. 1, 2 si 3 pentru invocarea exceptiei de neconstitutionalitate.
Instanta de judecata  se poate pronunta asadar doar daca se impune trimiterea sau nu a exceptiei la Curtea Constitutionala, insa nu si asupra fondului exceptiei, respectiv daca textul invocat este sau nu compatibil cu dispozitiile Constitutiei.
In speta instanta a fost chemata sa verifice indeplinirea conditiilor de admisibilitate pe care o cerere de sesizare a Curtii Constitutionale trebuie sa le indeplineasca, conditii prevazute de art. 29 alin. 1, 2  si 3 din legea 47/1992.
Instanta a retinut ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor legale cuprinse in art. 298 alin. 2) ultima liniuta din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii  a fost invocata in fata unei instante judecatoresti si ca aceasta dispozitie legala nu a fost constatata ca fiind neconstitutionala  printr-o decizie anterioara a curtii.
In ceea ce priveste indeplinirea celei de-a doua si a treia conditii de admisibilitate s-a  retinut ca, desi formal se invoca neconstitutionalitatea  ar. 298 al. 2 din Codul Muncii, ceea ce  rezulta din motivarea exceptiei este ca parata ar fi nemultumita de  modul in care instantele  judecatoresti au aplicat acest text legal intr-un litigiu concret. Prin urmare, desi formal se invoca contrarietatea dintre art. 298 al. 2 Codul Muncii cu art. 1 al. 4, al. 5, art. 73 al. 3 si art. 79 al. 1 din Constitutie, intreaga  motivare a exceptiei de neconstitutionalitate se axeaza  pe contradictia dintre doua texte de lege – art. 72 din Legea 168/1999 si art. 284 din Codul Muncii -, precum si modul in care acest conflict de legi a fost solutionat de instanta in baza art. 298 al. 2 Codul Muncii.
Ori modul in care instantele judecatoresti fac aplicarea legii si apreciaza daca un text  legal este abrogat sau nu, sunt in competenta exclusiva a acestora si nu a Curtii Constitutionale (s-au indicat in acest sens considerentele Deciziilor nr. 516/11 oct. 2005, nr. 43/11.01.2007 ale Curii Constitutionale).
Totodata, s-a retinut ca prin Deciziile 520/11.10.2005 si 53/2001 Curtea Constitutionala a constatat ca neconcordanta  dintre  legile  in vigoare  in aceeasi materie nu constituie o problema de constitutionalitate, ci numai de neconcordanta cu principiile  si normele  constitutionale. 
Mai mult, s-a inlaturat relevanta practicii unor instante de a considera  prin numeroase  decizii de speta (de ex. decizia nr. 3048/23.04.2004 a Sectiei civile a ICCJ, Decizia nr. 1262/12.02.2004 a Sectiei civile a I.C.C.J.) ca art. 72 din Legea 168/1999 este abrogat, considerandu-se ca nu este in mod real o problema de constitutionalitate, ci doar de aplicare a legii in timp si care nu poate fi suspusa cenzurii Curtii Constitutionale.
Prin prisma acestor considerente s-a concluzionat ca invocarea exceptiei de neconstitutionalitate  nu apare a avea  legatura  cu  solutionarea  fondului cauzei, intrucat  si in ipoteza in care s-ar constata  neconstitutionalitatea acesteia, Curtea Constitutionala nu ar stabili  care este  instanta  competenta. Competenta de solutionare  ar fi stabilita  tot de catre  instanta  de judecata, avand  in vedere principiile solutionarii conflictului  de legi in timp.
In consecinta, s-a retinut inadmisibilitatea exceptiei, pe de o parte, pentru ca priveste aspecte legate de modul de aplicare a legii de catre instantele de judecata si de solutionarea  conflictului de lege in timp, iar, pe de alta parte, pentru ca nu se constata existenta unei legaturi directe intre solutionarea cauzei si solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate. Impotriva acestei hotarari, a formulat recurs parata SC ”P.” SA, inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bacau sub nr. 179/103/2009.
In esenta, dupa reluarea motivelor de neconstitutionalitate sustinute si la fond, criticile formulate  au vizat:
- netemeinicia si nelegalitatea solutiei dispuse in conditiile in care erau indeplinite toate conditiile de admisibilitate a sesizarii Curtii Constitutionale conform art. 29 alin. 1-3 din Legea 47/1992, respectiv invocarea exceptiei in fata unei instante, vizarea de catre acesta a unei prevederi cuprinse intr-o lege (art. 298 alin.2 din Legea nr. 53/2003) ce nu au fost anterior declarate ca fiind neconstitutionale si, nu in ultimul rand, existenta legaturii cu solutionarea cauzei sub aspectul antamarii asupra modalitatii de solutionare a exceptiei de necompetenta teritoriala invocate. Astfel, s-a sustinut ca in mod eronat s-a retinut ca textul criticat pentru neconstitutionalitate nu are legatura cu cauza din moment ce solutionarea exceptiei de necompetenta teritoriala presupune tocmai analizarea ipotezei in care Legea 168/1999 mai este in vigoare sau nu prin prisma dispozitiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuta, apreciat ca neconstitutional fata de incalcarea normelor de tehnica legislativa.
Intimatul reclamant nu s-a prezentat, insa a formulat intampinare solicitand respingerea recursului.
Examinand recursul in raport de actele si lucrarile dosarului, de motivele invocate si fata de dispozitiile art. 304/1, 312 C. pr. civ., Curtea a constatat caracterul sau nefondat, retinand ca:
Intr-adevar, asa cum s-a argumentat si de catre prim instanta, sesizarea Curtii Constitutionale cu o exceptie de neconstitutionalitate nu poate avea loc decat in conditiile art. 29 alin. 1-3 din Legea 47/1992, conditii care trebuie verificate ca si intrunire cumulativa de catre  instanta in fata careia s-a invocat o astfel de exceptie conform art. 29 alin. 6 din acelasi act normativ. In situatia in care exceptia apare ca fiind inadmisibila fiind contrara respectivelor prevederi (din alin. 1-3), legea impune solutia respingerii cererii de sesizare a Curtii Constitutionale; fapt ce l-a facut de altfel si prima instanta prin solutia recurata in cauza de fata, urmare a constarii  neindeplinirii conditiei legaturii textului criticat ca neconstitutional cu solutionarea fondului cauzei. In acest sens de altfel s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin Deciziile 316/2002, 690/2005, 105/2006 si 688/2008.
Prin urmare, nu prezinta relevanta in cauza daca respectiva exceptie ar fi fost sau nu intemeiata in raport de criticile pe tehnica legislativa invocate (expuse in ampla argumentare a recursului ) - aspect ce, de altfel, nu este decat in stricta competenta a Curtii Constitutionale si nu a instantelor de judecata -, ci numai daca, textul invocat avea aptitudinea de a influenta solutionarea cauzei si, astfel, daca era sau nu oportuna sesizarea Curtii Constitutionale; ori, tocmai aceasta aptitudine lipseste, din moment ce textul criticat drept neconstitutional nu da o rezolvare aspectelor deduse judecatii, ci doar deschide instantei posibilitatea de a da o interpretare succesiunii in timp a unor norme de competenta.
Fata de toate aceste considerente, constatand si ca nu sunt alte motive care sa fie analizate din oficiu, recursul a fost respins ca nefondat.