InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Bacau

Drept de procedura civila. Dreptul la aparare. Respingerea de catre instanta a unei cereri de amanare a judecatii cauzei in temeiul art. 156 cod pr. civila formulata de aparator.

(Decizie nr. 1512 din data de 07.12.2009 pronuntata de Curtea de Apel Bacau)

Domeniu Cereri | Dosare Curtea de Apel Bacau | Jurisprudenta Curtea de Apel Bacau

19. Drept de procedura civila. Dreptul la aparare. Respingerea de catre instanta a unei cereri de amanare a judecatii cauzei in temeiul art. 156 cod pr. civila formulata de aparator.

Drept procesual civil. Dreptul la aparare. Respingerea cererii de amanare a judecarii cauzei.

       Art. 156 cod pr. civila.

      Dispozitiile art. 156 cod procedura civila reprezinta o masura de descurajare a exercitarii cu rea-credinta a drepturilor procesuale prin cereri de amanare a procesului in scopul tergiversarii acestuia si al impiedicarii infaptuirii justitiei.

Curtea de Apel Bacau – Sectia civila, minori si familie,
conflicte de munca si asigurari sociale
Decizia civila nr. 1512 din 7 decembrie 2009

Prin decizia civila nr. 161 din 25 august 2009 pronuntata de T. Nt. In dosarul nr. 48/291/2006 s-a respins ca neintemeiata cererea de repunere pe rol formulata de intimata-reclamanta B.M.
A fost admis apelul declarat de paratii B.E. si B.M., impotriva sentintei civile nr.1117 din data de 19.04.2007 pronuntata de J.R., judetul Nt.
S-a schimbat, in parte, sentinta apelata, in sensul urmator:
Au fost obligati paratii B.E. si B.M. sa procedeze la tratarea rostului dintre imobilul cu nr.57 (proprietatea paratilor) si cel cu nr.59 (proprietatea reclamantei B.M.), ambele situate in satul T., comuna S., cu un strat de beton si o rigola de scurgere, care sa preia si apele meteorice din spatele acestor imobile - solutie propusa de expertul tehnic D. E., prin raportul de expertiza intocmit pentru termenul din data de 31.03.2009 in dosarul nr.48. /291/2006 (rejudecare) al T.Nt. (fila...).
S-a inlaturat din sentinta apelata dispozitia privind demolarea imobilului situat in satul T., comuna S., strada V. A. nr.57, judetul Nt.
S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
S-a constatat ca apelantii au renuntat la cererea de obligare a intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei decizii a promovat recurs intimata – reclamanta B.M., recurs declarat si motivat in termen, legal timbrat si inregistrat pe rolul C.A.Bc. sub nr.48. /291/2006.
A fost criticata solutia primei instante pentru urmatoarele considerente:
- a fost incalcat dreptul la aparare reglementat de dispozitiile art.156 Cod procedura civila;
- nu au fost respectate dispozitiile deciziei de casare;
- nu a fost rezolvat fondul cauzei;
- instanta a incalcat si aplicat gresit legea.
Intimatii B.E. si B.M. au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea ca hotararea judecatoreasca a fost pronuntata cu respectarea si aplicarea intocmai a prevederilor legale, in urma unei analize corecte a situatiei de fapt si de drept.
Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor si lucrarilor dosarului, a dispozitiilor art.304, 312 Cod procedura civila, Curtea constata caracterul sau fondat pentru considerentele ce se vor arata in continuare:
Din examinarea lucrarilor dosarului reiese ca intimata - reclamanta B.M. nu a beneficiat de nici un termen pentru lipsa de aparare.
Amanarea judecatii cauzei s-a dispus ca urmare a efectuarii unei adrese catre Biroul de expertize (incheierea din 16.09.2008), emiterii adresei catre expertul desemnat (incheierea din 14.10.2008), lipsei raportului de expertiza, (incheierile din 11.11.2008, 09.12.2008, 20.01.2009, 03.03.2009) si admiterii obiectiunilor la expertiza (incheierea din 28.04.2009, 26.05.2009).
Asa fiind, cererea de amanare a judecarii cauzei in temeiul art.156 Cod procedura civila formulata de aparatorul intimatei – reclamante isi gasea justificarea, cata vreme aceasta nu beneficiase deja de acest termen.
Este de retinut ca dispozitiile alineatului 2 al articolului 156 Cod procedura civila reprezinta o masura de descurajare a exercitarii cu reacredinta a drepturilor procesuale prin cereri de amanare a procesului in scopul tergiversarii acestuia si al impiedicarii infaptuirii justitiei.
In speta insa, nu se poate vorbi de exercitarea cu rea-credinta a drepturilor procesuale, atata timp cat intimata reclamanta B.M. nu beneficiase de nici un termen pentru lipsa de aparare.
Aceasta cu atat mai mult cu cat raspunsul expertului D. E. la obiectiunile la raportul de expertiza nu au fost comunicate nici partii, nici avocatului acesteia.
Curtea Europeana a retinut constant „ca sarcina judecatorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului sa faca obiectul unei dezbateri in contradictoriu intre parti” (CEDO, Ruiz – Mateos contra Spaniei, hotararea din 23 mai 1993).
Pentru a asigura respectarea acestei cerinte, judecatorul va fi obligat sa puna in discutia partilor toate chestiunile de care depinde solutionarea cauzei.
Conform principiului egalitatii armelor trebuie acordate ambelor parti un drept comparabil de acces la dosarul cauzei.
In speta, asa cum s-a aratat mai sus, instanta de apel incalcand principiul contradictorialitatii si al egalitatii armelor in procesul civil, nu a permis intimatei sa ia cunostinta de punctul final de vedere al expertului in timpul desfasurarii procedurii judecatoresti, ci dupa inchiderea dezbaterilor prin amanarea pronuntarii.
Cum intimata – reclamanta nu a primit un raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii in cauza, rezulta ca pretentiile sale nu au fost efectiv analizate.
Fata de aceasta concluzie nu s-a mai impus analizarea celorlalte motive de recurs.
In temeiul dispozitiilor art. 312 alin.5 Cod procedura civila a fost admis recursul, casata hotararea recurata si trimisa cauza spre rejudecare.

      
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Cereri

Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1438 din data de 17.10.2017
Obligatia de a face - Contencios - Hotarare nr. 622 din data de 16.06.2017
Cerere valoare redusa - Hotarare nr. 157 din data de 13.02.2018
Cerere de valoare redusa - Hotarare nr. 97 din data de 30.01.2018
Autovehicul instrainat. Obligatia cumparatorului de transcriere a dreptului de proprietate - Decizie nr. 342 din data de 29.04.2015
Solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata - Sentinta civila nr. 610 din data de 10.12.2014
Cerere de reexaminare a incheierii prin care s-a respins ajutorul public judiciar - Hotarare nr. 9730 din data de 10.12.2012
actiune in constatare - Sentinta civila nr. 542 din data de 22.10.2009
Exceptia de nelegalitate – respingere - Decizie nr. 177/R din data de 29.07.2005
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6866 din data de 17.06.2013
Institutia Prefectului Judetului Alba - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Cerere avand ca obiect obligarea acesteia la inmatricularea autoturismului reclamantului fara plata taxei pentru emisiile poluant - Decizie nr. 6497 din data de 10.06.2013
Cerere de chemare in garantie. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 889 din data de 02.09.2010
Cererea creditorului de numire a lichidatorului judiciar in baza art. 31 din Legea nr.359/2009 in procedura dizolvarii de drept nu intrerupe cursul prescriptiei extinctive. - Decizie nr. 895 din data de 05.11.2010
Cerere formulata de catre creditor prin care se solicita deschiderea procedurii insolventei, bazata pe creanta,rezultata din contractul de vanzare - cumparare . - Decizie nr. 814 din data de 28.10.2009
Cerere de inlocuire a administratorului judiciar formulata de catre creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor. - Decizie nr. 820 din data de 28.10.2009
Inadmisibilitatea cererii de interventie in lipsa actiunii principale. - Decizie nr. 545 din data de 19.06.2009
Conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii insolventei. - Decizie nr. 577 din data de 26.06.2009
Actele si procedura de urmat pentru intocmirea carnetului de somaj. Organele competente. - Decizie nr. 728 din data de 11.06.2009
Respingerea nejustificata a cererii de amanare formulata de petitionar - Decizie nr. 533 din data de 06.09.2007