InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Neamt

Pretentii

(Sentinta civila nr. 195 din data de 27.01.2010 pronuntata de Judecatoria Targu Neamt)

Domeniu Plati | Dosare Judecatoria Targu Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Targu Neamt

Obiect dosar: pretentii
Sentinta civila nr. 195/27.01.2010


Constata ca prin actiunea inregistrata la aceasta instanta, reclamanta SC”X”SRL Y. care a solicitat obligarea paratului Consiliul local al comunei Y. la plata sumei de 102500 lei compusa din contravaloare investitii si amenajari in suma de 55.000 lei, 17000 lei contravaloare dotari si 30.000 lei daune morale.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca a incheiat cu paratul contractul de inchiriere nr.4097/11.11.2004 a caminului cultural Y., ca a efectuat investitii in valoare de 15.000 euro, conform obligatiei asumate si ulterior reprezentantii paratului au adoptat hotararea nr. xxx din 20.05.20xx prin care au stabilit un program de functionare a barului pana la ora 22, aducand in acest mod un prejudiciu mare societatii deoarece aceasta are ca obiect de activitate organizarea de nunti, discoteci, etc. Pentru acest motiv la data de 20.04.20xx prin hotararea nr.xx Consiliul local Y. a aprobat rezilierea contractului de inchiriere incepand cu data de 20.04.20xx, reziliere solicitata de reclamanta prin care a pretins paratului si plata sumei de 699.658.535 lei vechi.
In dovedire s-au depus inscrisuri si s-a solicitat o expertiza tehnica de specialitate.
Paratul a formulat intampinare prin care a aratat ca pretentiile reclamantei includ si contravaloarea unor dotari neprevazute in contract, pe care le poate ridica fara sa afecteze lucrarile efectuate si apreciaza ca suma de 53.778 lei este valoarea reala a lucrarilor executate pe care o va onora in functie de prevederile bugetare, insa, ulterior nu a mai recunoscut pretentiile reclamantei si a solicitat respingerea actiunii.
In dovedire a depus inscrisuri.
In cauza s-a efectuat o expertiza in constructii pentru identificarea si evaluarea imbunatatirilor efectuate de reclamanta, a fosei septice, a instalatiei de incalzire, a tamplariei, a grupurilor sanitare, a instalatiei electrice si a dotarilor, inclusiv a bunurilor mobile.
Prin sentinta civila nr. xxx/2007 Judecatoria a admis in parte actiunea reclamantei, a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 13.943,35 lei RON reprezentand contravaloarea lucrarilor efectuate la caminul cultural Y., a respins cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata daunelor morale si a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 1530 lei cheltuieli de judecata.
 S-a retinut in esenta ca primaria Y. a inchiriat societatii reclamante prin licitatie publica deschisa caminul cultural in suprafata de 235 m.p. , spatiu apartinand domeniului public al comunei Y., in vederea renovarii si dotarii pentru a putea fi functional.
In obiectivele licitatiei si stabilirea pretului, sunt prevazute in mod expres categoriile de lucrari necesare a fi executate, si anume : alimentarea cu apa din reteaua publica; construirea unei fose septice cu posibilitatea de vidanjare; montarea unei centrale termice pe combustibil lichid sau solid; montarea de calorifere; repararea tencuielilor interioare si exterioare; repararea invelitorii sparte si consolidarea sarpantei acolo unde este cazul.
In baza caietului de sarcini intocmit, a Hotararii de Consiliu Local nr. 25, din 29.09.20xx, Procesului- verbal de licitatie cu nr. xxxx, din 25.10.20xx si Hotararii de adjudecare cu nr. 3xxx, din 25.10.20xx, s-a incheiat Contractul de inchiriere - nr. 4097, din 11.11.20xx, intre Consiliul Local al comunei Y. - in calitate de proprietar si S.C. X S.R.L.-Y. - in calitate de chirias .
 In urma incheierii contractului, conform capitolului V- Obligatiile partilor, este stipulat ca predarea spatiului catre chirias se va face in baza unui proces verbal de predare - primire .
In acest proces verbal de predare - primire in mod obligatoriu trebuia prevazut stadiul fizic al spatiului in acel moment.
Partile nu au pus la dispozitia expertului acest proces verbal de predare-primire a spatiului.
Din acest motiv expertul nu poate garanta exactitatea cantitatilor unor categorii de lucrari, ca de exemplu reparatii tencuieli interioare, unde chiriasul a sustinut ca a executat aceste lucrari.
De asemenea, tot din lipsa procesului verbal de predare-primire, nu pot fi calculate valorile la reparatiile instalatiei electrice pe care chiriasul sustine ca le-a executat, punctul de vedere al proprietarului fiind altul, iar tinand cont de faptul ca aceste categorii de lucrari se executa numai cu societati autorizate in baza unor documentatii anterior efectuate si aprobate de institutii specializate, la solicitarea expertului, chiriasul reclamant nu a putut prezenta aceste documentatii.
 In afara lucrarilor de reparatii executate de catre chirias si care pot fi recunoscute de catre proprietar, chiriasul a mai executat unele lucrari care pe langa faptul ca nu sunt cuprinse in Caietul de sarcini, nu s-a intocmit documentatia necesara obtinerii Autorizatiei de construire conform Legii 50/1991- modificata,completata si republicata, asa cum era prevazut in Caietul de sarcini.
Referitor la documentele predate de catre chirias proprietarului, in vederea decontarii, documente indosariate si inregistrate la nr. xxx, in urma studierii, compararii cu materialele necesare la lucrarile executate la obiectivul Camin Cultural - Y., s-a ajuns la concluzia ca o mare parte a bonurilor si facturilor prezentate nu se justifica .
Multe produse achizitionate in baza acestor facturi nu au nici o legatura cu lucrarile executate, in multe bonuri materialele nu sunt nominalizate.
 S-a constatat ca in ce priveste culpa, ca nu se poate retine vreo culpa in sarcina Consiliului Local al Comunei Y., prin adoptarea Hotararii prin care s-a restrictionat programul de activitate al reclamantei, deoarece reclamanta putea sa desfasoare si alte activitati, conform celor prevazute in capitolul II al Contractului de inchiriere. Consiliul Local a fost fortat de imprejurari in a lua aceasta hotarare si a actionat conform dispozitiilor legale (L 215/2001) ce-i permitea acest lucru. Astfel, hotararea a fost luata in urma reclamatiilor primite din partea cetatenilor comunei Y. cu privire la tulburarea, in mod repetat, a linistii publice in incinta localului, precum si in afara acestuia (fapt ce reiese din cuprinsul hotararii si a plangerilor ce se afla la dosar).
Contravaloarea dotarilor, care a fost solicitata de reclamanta nu pot fi luate in considerare, deoarece ele nu sunt prevazute in contractul de inchiriere, iar Caietul de sarcini, la pct. 4, vorbeste, doar de renovarea si amenajarea Caminului Cultural Y., astfel incat sa fie functional De asemenea, aceste dotari (care nici macar nu au fost cerute) reclamanta le poate ridica fara sa afecteze lucrarile efectuate .Din acest motiv paratul nu poate fi obligat la plata acestor dotari. In ce priveste despagubirile morale cerute, ele nu isi au justificare.
Reclamanta nu numai ca nu a facut dovada vreunui prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit dar nici macar nu-l evidentiaza. In precizarile actiunii, reclamanta cere 30000 RON reprezentand daune morale/prejudiciu moral cauzat de crearea acestei situatii litigioase, insa situatia litigioasa existenta nu reprezinta temei pentru acordarea de daune morale.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta prin care a aratat urmatoarele:
Instanta de fond, depasind limitele determinate prin cererea de chemare in judecata si cu ignorarea probatoriului administrat, recurge la a face o apreciere a sumei ce ar putea sai revina reclamantei cu titlu de despagubiri pentru investitiile facute si apreciaza ca daunele morale trebuie sa fie dovedite sau evidentiate, ceea ce apare ca fiind in dezacord cu dispozitiile legale si cu jurisprudenta care a decis in sensul ca, in privinta daunelor morale „nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care trebuie sa aprecieze o anumita suma globala.
Instanta are obligatia de a solutiona fiecare din pretentiile cuprinse in cererea cu care a fost investita, neputand ignora niciuna din pretentiile reclamantului, dar neavand nici facultatea de a extinde din proprie initiativa solicitarile partilor si de a pronunta solutii in legatura cu cereri care nu au fost formulate.
Paratul a formulat si el recurs, iar prin decizia civila nr. xxx/COM/26 mai 2009 Tribunalul Neamt a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare pentru clarificarea capacitatii procesuale pasive a paratului deoarece intampinarea depusa la fila 38 din dosarul de fond fost formulata de Primarul si Consiliul Local al comunei Y., fiind semnata de primarul comunei. De asemenea, precizarile de la fila 152 dosar au fost formulate de aceleasi autoritati.
In dosarul nr. xxxx/321/20xx (conexat la dosar nr. xxx/321/200x, in intampinare (fila 14-15 dosar) s-a invocat compensatia legala. Aparari cu privire la compensatia legala au fost facute de parat si in dosar nr.xx/321/2006 al Tribunalului Neamt (fila 37-38).
La data de 7 decembrie 2006 (fila 52 dosar) paratul Consiliul Local a solicitat instantei sa dispuna eliberarea de urgenta a spatiului pe care il ocupa, obligarea la plata chiriei si despagubiri pentru incalcarea dreptului de proprietate.
Instanta de recurs a apreciat ca in mod gresit prima instanta nu a pus in discutie partilor si nu a calificat cererea formulata la 07.12.2006 (fila 52 dosar).
Intrucat paratul a formulat cererea in care a invocate pretentii fata de reclamanta, pretentii prin care a solicitat eliberarea spatiului, plata chiriei si plata de despagubiri, aceasta cerere imbraca forma unei cereri reconventionale, instanta de fond avand obligatia de a dispune cu privire la aceasta.
Chiar in conditiile in care, in cauza, dupa punerea in discutie a respectivei cereri, s-ar fi ivit vreun impediment cu privire la solutionarea acesteia (desistarea paratului, etc) instanta era obligata sa analizeze temeinicia apararilor formulate cu privire la compensatia legala.
Este eronata retinerea facuta in considerente de prima instanta potrivit careia instanta nu poate dispune asupra cererii de compensare intrucat nu s-a facut in cadrul unei cereri reconventionale.
Compensatia legala constituie un mijloc de aparare deoarece tinde la limitarea efectelor cererii principale astfel incat poate fi invocata oricand, chiar si direct in fata instantei de apel ( art. 294 alin. 2 Cod procedura civila).
In consecinta, cererea prin care se invoca compensatia legala nu are caracterul unei cereri reconventionale, pronuntarea asupra acestui mijloc de aparare fiind obligatorie.
De asemenea, instanta de fond nu a pus in discutie partilor calitatea procesuala a Primarului comunei de a formula aparari fata de pretentiile reclamantei.
Punerea in discutie a calitatii procesuale a primarului se impunea cu atat mai mult cu cat actiunea a fost formulata in contradictoriu cu Consiliul Local.
Astfel, in baza art. 23 din Legea 215/2001, Consiliul Local este autoritate deliberativa a administratiei publice, atributiile referitoare la bugetul local fiind stabilite prin lege in sarcina primarului ( art.63 alin. 1 lit. c), aceasta fiind autoritatea executiva a administratiei publice si care reprezinta in justitie unitatile administrativ teritoriale.
Desi Consiliul Local a fost parte in contractul in baza caruia reclamanta si-a intemeiat pretentiile, urmeaza ca, in rejudecare, instanta de fond sa aprecieze daca in sarcina acestei autoritatii pot fi stabilite obligatii de plata in raport cu dispozitiile Legii 215/2001.
La rejudecare, reclamanta a formulat o precizare a actiunii prin care a ridicat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei, ca solicita declinarea competentei de solutionare la Tribunal – Sectia comerciala, Contencios Administrativ si Fiscal deoarece cauza are drept obiect obligarea Consiliului local al Comunei Y. de a continua punerea in executare a Hotararii nr.17/20.04.2006 a Consiliului local al Comunei Y., sa achizitioneze prin cerere si oferta a unui serviciu de evaluare a lucrarilor de investitii efectuate la caminul cultural, primarul comunei Y. fiind imputernicit sa duca la indeplinire prevederile acestei hotarari.
A mentionat expres prin aparatorul ales ca nu doreste ca prima instanta sa oblige paratul la plata despagubirilor solicitate initial, pe baza expertizei, ci instanta superioara, de contencios administrativ sa dispuna continuarea executarii actului administrativ susmentionat. A solicitat de asemenea si restituirea taxelor de timbru facute cu acest proces.
Primarul comunei Y. este cel insarcinat sa puna in executare Hotararea de Consiliu Local, iar dispozitiile art. 1 din Legea 554/02.12.2004 privind contenciosul administrativ statueaza ca „orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ”. De asemenea, Legea 215/23.04.2001 privind administratia publica locala incadreaza in categoria contraventiilor, sanctionandu-le cu amenda, nepunerea in aplicare, cu rea-credinta, a hotararilor consiliului local de catre primar (art. 118 alin. 1 pct. a).
Exceptia de necompetenta invocata are caracter absolut, dilatoriu, putand fi invocata de oricare din parti, deci chiar de partea care a formulat cererea de chemare in judecata.
Pentru a impiedica tergiversarea solutionarii cauzei, cheltuieli inutile si, nu in cele din urma pronuntarea unei hotarari susceptibile de casare, a solicitat admiterea exceptiei de necompetenta materiala a Judecatoriei  si declinarea spre competenta solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului, sectia contencios administrativ si fiscal.
Avand in vedere acestea si faptul ca reclamantul are dispozitia actiunii, urmeaza a se admite exceptia invocata si a se declina competenta la Tribunalul Neamt.
In ce priveste restituirea taxelor judiciare de timbru, aceasta cerere se va respinge deoarece actiunea in pretentii formulata de reclamanta, astfel cum s-a inregistrat la instanta initial, este evaluabila in bani si trebuia taxata potrivit prevederilor art.2 din Legea nr.146/1997, nu exista vreo justificare sau temei legal pentru restituirea taxei, dupa judecarea fondului, judecarea in caile de atac si rejudecare dupa casare.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plati

Pretentii - Lititgii cu profesionistii - Hotarare nr. 537 din data de 27.06.2017
PLATA IN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE ADEVERINTA. INADMISIBILITATE. - Sentinta civila nr. 1679/LM/2009 din data de 14.05.2009
2. Plati compensatorii. Conditii de acordare raportat la prevederile Contractului Colectiv de Munca din ramura miniera. - Sentinta civila nr. speta 10 din data de 14.01.2008
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
Achitare factura neonorata - Sentinta civila nr. 521 din data de 09.06.2010
Pretentii - Sentinta civila nr. 356 din data de 12.05.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 50 din data de 15.04.2009
Daca intre data savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat la o pedeapsa de 2 ani si 3 luni inchisoare( savarsita la 17.02.2006) si data savarsirii celei de-a doua infractiuni (18.08.2009), a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la - Decizie nr. 511/R din data de 28.05.2013
Legea nr. 544/2001. Comunicarea informatiilor de interes public ce au facut obiectul unui eveniment public, neconsemnate in vreun registru al unitatii administrativ teritoriale. - Decizie nr. 2426/R din data de 10.05.2013
Actiunea formulata de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata transelor prevazute de HG nr. 1120/2006 la termen, obligarea ANRP la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea actiunii in conditiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat - Decizie nr. 1653/R din data de 02.04.2013
Contestarea deciziei de impunere emisa de CASJ B. Decizia de impunere trebuie sa fie emisa in conditiile Legii nr. 95/2006 si a Ordinului nr. 617/2007, cu respectarea stricta a conditiilor legale pentru emiterea si comunicarea acesteia contribuabililor - Decizie nr. 808/R din data de 19.02.2013
Datorie vamala stabilita ca urmare a efectuarii unui control ulterior . Obligare la majorari , dobanzi , penalitati . - Decizie nr. 122/R din data de 27.04.2007
Conform art. 89 din O.G. 92/2003” dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in 5 ani”. - Decizie nr. 264/R din data de 27.10.2006
Plata indemnizatiei de concediu pentru cresterea copilului precum si a decontarii cheltuielilor de transport in temeiul legii 303/2005 . Admisibilitate - Decizie nr. 4 din data de 04.01.2006
Dreptul de a solicita plata taxelor vamale termen de prescriptie - Decizie nr. 18/R din data de 31.01.2006
Vanzare spatii comerciale sau de prestari servicii in baza Legii nr. 550/2002 – natura juridica a litigiilor – nerespectare termen de actionare in judecata – consecinte. - Decizie nr. 8/R din data de 17.01.2006
Bilet la ordin. Transmiterea prin gir. Conditii. Admisibilitatea invocarii exceptiilor procesuale in cadrul actiunilor cambiale. - Decizie nr. 132/Ap din data de 26.07.2005
DREPTURI SALARIALE - Sentinta civila nr. 723/CA din data de 30.06.2009
Dreptul de acordare a compensa?iilor pentru lipsa de folosinta a terenurilor forestiere situate in zone de conservare totala din cadrul Retelei Natura 2000. - Decizie nr. 422 din data de 14.03.2016
Compensa?ii aferente anului 2014. Inciden?a Orientarilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat in sectoarele agricol si forestier si in zonele rurale pentru perioada 2014-2020. - Decizie nr. 322 din data de 26.02.2016