Pretentii

Obiect: Pretentii
SENTINTA CIVILA nr. 312/10.02.2010

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Targu Neamt su, reclamanta C.N.A.D.N.R. S.A. Directia Regionala Drumuri si Poduri a solicitat instantei, in contradictoriu cu parata SC X. SRL, obligarea acesteia din urma la plata sumei de 1745,47 lei, reprezentand rate contractuale neachitate – in cuantum de 802,63 lei, si penalitati de intarziere – in cuantum de 942,84 lei, de la data scadentei, si pana la data de 25.12.20xx. A mai solicitat reclamanta obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, s-a aratat ca, intre parti a fost incheiat contractul nr. 664/05.10.2006, avand ca obiect achizitionarea rovinietelor cu plata de catre beneficiar in 4 rate trimestriale, prin care parata s-a obligat sa plateasca suma de 750 Euro, reprezentand contravaloarea tarifelor de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, in decursul unui an. A mai aratat reclamanta ca parata nu si-a a treia rata scadenta, precum si faptul ca aceasta datoreaza penalitati in cuantumul indicat, calculate potrivit art. 3 alin. 1 din contract, 0,15% pe zi de intarziere.
In drept, cererea, legal timbrata, a fost intemeiata pe dispozitiile art. 969, 1069 C. civ. si ale C. proc. civ.
In sustinerea cererii creditoarea a depus la dosar, in fotocopie, contractul nr. xxx/05.10.2009 si anexele aferente ( filele 6-9 ), dovada realizarii procedurii de conciliere ( fila 5 ).
Desi legal citata, parata nu a formulat intampinare.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
 Intre parti s-au desfasurat raporturi contractuale in baza carora reclamanta a eliberat paratei roviniete pentru utilizarea retelei de drumuri nationale, pentru autovehiculul cu nr. de inmatriculare NT-xx-xxx, in schimbul carora aceasta din urma s-a obligat sa achite suma de 750 Euro in 4 rate trimestriale, aspecte dovedite prin contractul xxx/05.10.2006 si anexele aferente ( filele 6-9 ).
Paratul a inteles sa achite prima rata contractuala, neindeplinindu-si insa, obligatia de achitare a sumelor aferente ultimelor trei, aspect, de altfel, recunoscut de catre acesta.
Instanta mai retine ca, potrivit art. 6 din conventia incheiata intre parti, contractul se completeaza de drept cu toate prevederile din OG nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, care, in cuprinsul art. 4 alin. 1 ( in forma aplicabila raportului juridic dintre parti, de dinaintea modificarilor survenite ulterior ), stipula ca „utilizatorii romani vor achita distribuitorilor tarifului de utilizare, obligatoriu pentru perioadele de parcurs si stationare de cate 12 luni, cu posibilitatea achitarii in 4 rate trimestriale”. Asa fiind, printr-o interpretare logica, sistematica a clauzelor contractuale, coroborate cu dispozitiile legale evocate, in momentul nasterii raportului juridic intre parti, reclamanta a eliberat paratei rovineta talon ( obligatie ce ii incumba conform art. 2 pct. 1 din contract) pentru o perioada de 12 luni ( perioada standard, statuata de prevederile art. 4 alin. 1 din OG 15/2002), aceasta din urma fiind obligata sa achite tariful aferent, de 750 euro, in patru rate egale, de cate 187,5 euro fiecare, astfel cum reiese din anexa B a conventiei ( fila 9 ).
In drept, instanta retine ca, in baza art. 969 alin. 1 C. civ., care consacra principiului fortei obligatorii a contractului, „conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”, astfel incat paratului ii revine obligatia de a-si achita debitul restant, concretizat in contravaloarea ratei a treia.
Relativ la capatul de cerere privitor la clauza penala, instanta retine ca, in contractul incheiat, in cuprinsul art. 3 ( fila 6 ), s-au stipulat penalitati de intarziere de 0,15% pentru fiecare zi de intarziere in ceea ce priveste plata sumelor reprezentand ratele esalonate.
Cu toate acestea, instanta apreciaza ca reclamanta nu este indreptatita sa primeasca suma solicitata cu atare titlu, deoarece inserarea unei astfel de mentiuni in conventie prezinta caracterele unei clauze abuzive. In acest sens, vor fi avute in vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”. De asemenea, in baza art. 4 alin. 5 din acelasi act normativ, „fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;
b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde”.
Nu in ultimul rand, instanta urmeaza a de eficienta principiilor stabilite de Curtea Europeana de Justitie, de la Luxemburg ( in continuare - CEJ ), care, in aplicarea dreptului comunitar si interpretarea Directivei nr. 93/13/CEE, privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, din 5 aprilie 1993, a statuat, prin hotararea data in cauza Murciano Quintero ( 18.03.2005 ), ca, „o clauza ( … ) inserata fara sa fi facut obiectul unei negocieri individuale intr-un contract incheiat intre un consumator si un profesionist, intruneste toate criteriile pentru a putea fi calificata drept abuziva”.
 S-a mai statuat in hotararea evocata ca „sistemul de protectie instituit prin Directiva se bazeaza pe ideea potrivit careia consumatorul se afla intr-o situatie de inferioritate fata de profesionist, atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il face sa adere la conditiile redactate in prealabil de catre profesionist, fara ca el sa poata modifica acest continut”.
De asemenea, astfel cum s-a statuat, cu valoare de principiu, in cauza Pannon GSM ZRT. ( hotarare din 04.06.2009 ), dedusa judecatii, pe rolul aceleiasi instante europene, exista obligatia instantei nationale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale si, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor.
In raport de aceste precizari, instanta aminteste faptul ca jurisprudenta CEJ este obligatorie pentru statele care, precum Romania, au inteles sa adere la Comunitatea Europeana, si, prin aceasta, sa-si insuseasca principiile stabilite de institutiile acestei entitati.
Este adevarat ca in speta de fata sunt aplicabile dispozitiile amintitei Legi nr. 193/2000, care, insa, transpune Directiva evocata si care, in raport de aprecierile CEJ din aceeasi cauza, trebuie interpretate, de catre judecatorul national, pe cat posibil, conform actului comunitar, in asa fel incat sa fie aplicate din oficiu.
Este adevarat ca si societatea parata este comerciant, insa contractul incheiat nu reprezinta materializarea unui raport juridic tipic comercial, ci cristalizeaza punerea in vanzare a rovinietelor, fiind urmarit scopul punerii in valoare a bunurilor proprietate publica, de catre o institutie din subordinea Ministerului de Transporturi, care reprezinta statul. Prin urmare, parata are a fi asimilata consumatorilor vizati de Legea nr. 193/2000 si de CEJ. O alta concluzie, ar imprima un caracter pur arbitrar interpretarii si aplicarii prevederilor legale, raportului juridic dedus judecatii, destabilizand in mod flagrant circuitul juridic civil, creand cel putin aparenta unei disproportii vadite intre posibilitatile efective de exercitare a drepturilor, cu atat mai mult cu cat partile sunt reprezentate de un particular si o institutie reprezentand statul.
Asa fiind, avand in vedere faptul ca posibilitatea de negociere a clauzelor contractuale este practic nula, conventia fiind una de adeziune si parata obligata sa adere pentru achizitionarea rovinietei, un bun absolut indispensabil utilizarii in conditii legale, a retelei de drumuri nationale, instanta apreciaza ca stipularea in contract a unor penalitati de intarziere de 0,15% pentru fiecare zi de intarziere in ceea ce priveste plata sumelor reprezentand ratele esalonate, cu atat mai mult cu cat este prevazuta posibilitatea depasirii debitului principal de catre atari penalitati, materializeaza o clauza abuziva ( in sensul explicat anterior ) – pe care parata nu poate fi obligata sa o respecte.
In ceea ce priveste obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, instanta retine ca acestea insumeaza 153,63 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru – 150,63 lei, si timbrul judiciar – 3 lei.
Dat fiind faptul ca parata a cazut partial in pretentii, in temeiul art. 274 alin. 1 si 276 CPC, aceasta va fi obligata proportional, la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta, in suma de 70 lei.