Somatie de plata

Obiect: somatie de plata
Sentinta civila nr. 2049/02 Septembrie 2010



Prin cererea inregistrata la Judecatoria X., creditoarea SC V. SA a chemat in judecata pe debitoarea SC O. SRL Tg. Neamt si a solicitat ca in cauza sa fie pronuntata o hotarare judecatoreasca prin care aceasta sa fie somata sa-i plateasca : 570,93 lei reprezentand pret al serviciilor de telefonie mobila prestate debitorului si neachitate, penalitati conventionale in cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de intarziere aferente pretului neachitat pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei facturi anexate si data indeplinirii obligatiei de plata, conform art. 6.1 din conventia partilor, c/val. dobanzilor comerciale legale aferente pretului neachitat pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei sume ce compune debitul principal si data platii integrale a acestuia, 1.442,70 lei reprezentand „taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen, conform art. 10.2 din conventia partilor; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, creditoarea arata ca la data de 10.05.2007 a incheiat cu debitorul contractul pentru servicii telefonie mobila, a prestat debitorului servicii de telefonie mobila, in contul carora a emis facturi fiscale in valoare totala de 570,93 lei, suma neachitata pana in prezent, desi scadenta stabilita conventional de parti prin contractul incheiat si reluata pe fiecare factura a fost depasita, iar pretul serviciilor insusit; ca debitorul datoreaza si penalitati de intarziere, precum si taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen, conform art. 6.1, art. 10.2 din conventia partilor.
In dovedire, a atasat la dosarul cauzei in copie contractul partilor, acordul clientului, un numar de trei facturi fiscale.
Cererea a fost legal timbrata.
In drept, reclamanta debitoare a invocat OG 119/2007, OG nr. 9/2000, art. 969 Cod civil, art. 379, 274 Cod procedura civila.
Prin sentinta civila nr. 14036/31.05.2010, Judecatoria X. a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Tg.Neamt, in circumscriptia careia isi are domiciliul debitorul.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Intre parti s-au desfasurat raporturi contractuale in baza carora reclamanta creditoare a prestat paratei debitoare servicii de telefonie mobila, in schimbul carora aceasta din urma s-a obligat sa achite pretul acestor servicii, aspecte dovedite prin contractul pentru serviciile prestate de V. SA pentru persoane juridice (filele 9,10,11 din dosar).
Reclamanta creditoare a emis facturi in valoare totala de 570,93 lei (filele 15,16,17 din dosar), dar care nu au fost achitate pana in prezent de parata debitoare, care,legal citata, nu a formulat intampinare si nu a delegat reprezentant in instanta.
In drept, instanta retine ca, in baza art. 969 alin. 1 C. civ., care consacra principiului fortei obligatorii a contractului, „conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”, astfel incat paratei debitoare ii revine obligatia de a-si achita debitul restant, reprezentand c/val. servicii telefonie mobila.
Cu privire la c/val. acestor servicii prestate, instanta retine ca creanta reclamantei creditoare este certa, lichida si exigibila, in sensul art. 1 din OG nr. 5/2001, text de lege in baza caruia capatul de cerere principal va fi admis.
 Relativ la capetele de cerere privitoare la clauza penala si la taxa pentru rezilierea contractului inainte de termen, instanta retine ca, in contractul incheiat, in cuprinsul art. 6.1 si 10.2, s-au stipulat penalitati de intarziere de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere in ceea ce priveste plata sumelor reprezentand c/val. serviciilor de telefonie prestate, dar si plata unei taxe fixe de 1422,70 lei, in caz de reziliere a contractului inainte de termen.
Cu toate acestea, instanta apreciaza ca reclamanta creditoare nu este indreptatita sa primeasca sumele solicitate cu atare titlu, deoarece inserarea unei astfel de mentiuni in conventie prezinta caracterele unei clauze abuzive. In acest sens, vor fi avute in vedere prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”. De asemenea, in baza art. 4 alin. 5 din acelasi act normativ, „fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:
 a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;
 b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
 c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde”.
Nu in ultimul rand, instanta urmeaza a de eficienta principiilor stabilite de Curtea Europeana de Justitie, de la Luxemburg ( in continuare - CEJ ), care, in aplicarea dreptului comunitar si interpretarea Directivei nr. 93/13/CEE, privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, din 5 aprilie 1993, a statuat, prin hotararea data in cauza Murciano Quintero ( 18.03.2005 ), ca, „o clauza ( … ) inserata fara sa fi facut obiectul unei negocieri individuale intr-un contract incheiat intre un consumator si un profesionist, intruneste toate criteriile pentru a putea fi calificata drept abuziva”.
 S-a mai statuat in hotararea evocata ca „sistemul de protectie instituit prin Directiva se bazeaza pe ideea potrivit careia consumatorul se afla intr-o situatie de inferioritate fata de profesionist, atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il face sa adere la conditiile redactate in prealabil de catre profesionist, fara ca el sa poata modifica acest continut”.
De asemenea, astfel cum s-a statuat, cu valoare de principiu, in cauza Pannon GSM ZRT. ( hotarare din 04.06.2009 ), dedusa judecatii, pe rolul aceleiasi instante europene, exista obligatia instantei nationale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale si, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent intre consumator si vanzator sau furnizor.
In raport de aceste precizari, instanta aminteste faptul ca jurisprudenta CEJ este obligatorie pentru statele care, precum Romania, au inteles sa adere la Comunitatea Europeana, si, prin aceasta, sa-si insuseasca principiile stabilite de institutiile acestei entitati.
Este adevarat ca in speta de fata sunt aplicabile dispozitiile amintitei Legi nr. 193/2000, care, insa, transpune Directiva evocata si care, in raport de aprecierile CEJ din aceeasi cauza, trebuie interpretate, de catre judecatorul national, pe cat posibil, conform actului comunitar, in asa fel incat sa fie aplicate din oficiu.
Asa fiind, avand in vedere faptul ca posibilitatea de negociere a clauzelor contractuale este practic nula, conventia fiind una de adeziune si parata obligata sa adere pentru achizitionarea serviciilor de telefonie mobila, instanta apreciaza ca stipularea in contract a unor penalitati de intarziere de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere in ceea ce priveste plata sumelor reprezentand debitul principal, cu atat mai mult cu cat este prevazuta posibilitatea depasirii debitului principal de catre atari penalitati, precum si a unei taxe fixe pentru rezilierea contractului inainte de termen, materializeaza o clauza abuziva ( in sensul explicat anterior) – pe care parata debitoare nu poate fi obligata sa o respecte.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei debitoare la plata c/val. dobanzilor comerciale legale aferente pretului neachitat, instanta retine ca paratul debitor datoreaza dobanda legala, astfel cum aceasta este reglementata de OG nr. 9/2000.
In baza art. 274 Cod procedura civila, parata debitoare va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta creditoare, reprezentand c/val. taxa judiciara de timbru.