Actiune in granituire si revendicare. Caracterul accesoriu al capatului de cerere privind granituirea. Calificarea caii de atac careia ii era supusa hotararea instantei de fond, dupa valoarea bunului revendicat. Incidenta art. 2821 Cpc.

Art. 2821 alin.(1) Cod pr. civila suprima calea de atac a apelului doar in cazul acelor hotarari date in prima instanta in cereri introduse pe cale principala, in litigii al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei, rezultand, per a contrario, ca daca astfel de cereri, de natura celei mai sus indicate, sunt formulate pe cale accesorie, incidentala, pot fi cenzurate si in calea de atac a apelului, in functie desigur, de obiectul pretentiilor si din actiunea principala.
Prorogarea legala de competenta vizeaza nu doar judecata cauzei in prima instanta, ci si solutionarea cailor legale de atac al caror regim este dat de natura cererii principale: hotararea va fi supusa apelului sau recursului si temeiului de exercitare a acestor cai de atac, in functie de obiectul cererii principale, chiar daca calea de atac priveste numai solutionarea data in cererea accesorie, care, exercitata separat ar fi fost supusa caii de atac si termenului de drept comun.
Impletirea, de cele mai multe ori in jurisprudenta, a petitului actiunii in granituire cu cel al actiunii in revendicare tine de scopul aparent identic al celor doua demersuri procesuale, anume determinarea limitelor si intinderii proprietatilor limitrofe si delimitarea prin semne vizibile, care corespund situatiei juridice exhibate prin titluri.
Spre deosebire insa de actiunea in revendicare, care urmareste in principal determinarea limitelor dreptului real de proprietate prin compararea titlurilor si doar printr-un posibil petit subsecvent stabilirea granitei dintre proprietatile carora li se confera intinderea dreptului, actiunea in granituire promovata separat si independent de vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decat cel de a decide asupra liniei de demarcare dintre proprietati.
Pornind de la aceasta distinctie intre actiunea in granituire si actiunea in revendicare, in literatura de specialitate s-a retinut ca atunci cand "actiunea are ca obiect determinarea limitelor fondurilor partilor, limite care sunt incerte pentru amandoi vecinii - fara ca vreuna din parti sa solicite proprietatea unei suprafete de teren determinate - actiunea va fi de granituire. Daca se solicita proprietatea asupra unei suprafete determinate, atunci actiunea este in revendicare". (V.Terzea - "Servitutile in dreptul civil roman", editura C.H. Beck, pag. 53).
Solutia este identica si in situatia in care ambele parti indica un anumit loc pe unde ar trebui sa fie linia separativa, dar aceste locuri indicate nu concorda, intrucat partile nu sunt de acord asupra intinderii proprietatilor lor (V.Terzea, op.cit. pag. 53; P.Perju, revista "Dreptul" nr. 6/1991 - Probleme privind actiunea in granituire, pag.32).

Art. 2821 alin. 1 Cod procedura civila
Decizia Curtii Constitutionale nr. 1/1994

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 7737/212/2008 reclamantii C.A. si C.A.L. au solicitat in contradictoriu cu paratul U.N. granituirea prin reconstituirea hotarului real intre proprietatea lor si a paratului, obligarea paratului sa le respecte dreptul de proprietate si posesie asupra unei suprafete de teren de aproximativ 7,34 m.p. si sa demoleze constructia edificata cu incalcarea granitei si care a fost construita abuziv. De asemenea, au solicitat reclamantii obligarea paratului la luarea masurilor care sa impiedice scurgerea apelor pluviale de pe acoperisul constructiei abuzive.
In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca prin actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2641/2007 au dobandit dreptul de proprietate asupra unui imobil compus din teren in suprafata de 437 m.p. din actele de proprietate si 407 m.p. din masuratori, precum si o constructie. Odata cu intocmirea schitelor cadastrale au constatat ca paratul a incalcat granita dintre cele doua proprietati in sensul ca a ingradit o suprafata de teren aflata in spatele casei si care era destinata accesului in spatele casei pentru reparatii si intretinere.
Au mai aratat reclamantii ca paratul, acaparand granita, a edificat abuziv o anexa lipita de spatele casei si de pe care apele pluviale se scurg la baza imobilului pe care il degradeaza.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 480, 584, 615 Cod civil.
Paratul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand ca proprietatile partilor sunt clar demarcate prin semne exterioare, astfel ca actiunea reclamantilor are un caracter revendicativ.
Paratul a aratat ca a dobandit imobilul compus din teren indiviz de 400 m.p. in acte (640 m.p. din masuratori) prin mostenire de la parintii sai decedati. In anul 1959 parintii sai au cumparat in indiviziune si in parti egale cu O.D. suprafata de 400 m.p. prin actul autentificat sub nr. 3673/550/1959. Parintii sai au intrat in stapanirea terenului la aceeasi data si au edificat in decurs de un an constructia casa de locuit. Magaziile situate la limita proprietatii, pe linia de hotar si care delimiteaza proprietatea lor de cea a reclamantilor, au fost ridicate de parintii sai la 2-3 ani dupa edificarea casei de locuit, deci cu mai mult de 40 de ani in urma. De la edificarea magaziilor si pana in prezent acestea au constituit in mod continuu si neintrerupt semne exterioare a limitelor celor doua proprietati vecine, nefiind contestate de niciunul din detinatorii anteriori ai imobilului invecinat. A mai sustinut paratul ca dupa decesul parintilor sai a iesit din indiviziune cu O.D. si la masuratorile cadastrale a rezultat ca parintii sai detineau impreuna cu unchiul sau o suprafata mai mare decat cea consemnata in acte, respectiv suprafata de 640 m.p. in loc de 400 m.p.
Paratul a invocat ca aparare de fond exceptia de uzucapiune de 30 de ani si a solicitat sa se respinga cererea de revendicare intrucat a dobandit dreptul de proprietate asupra suprafetei revendicate prin jonctiunea posesiei utile exercitate de autorii sai cu propria posesie.
A sustinut paratul ca dupa preluarea imobilului reclamantii au suprainaltat cu aproximativ 1 metru locuinta existenta, lipita de magazia lor si practicat 3 goluri de fereastra cu vedere spre proprietatea sa, lucrari realizate fara autorizatie de construire. In ceea ce priveste magazia, panta de scurgere a apelor pluviale este spre interiorul proprietatii sale, reclamantii nefiind lezati in niciun fel sub acest aspect.
Pe cale de cerere reconventionala paratul a solicitat obligarea reclamantilor la inchiderea imediata a ferestrelor ce incalca servitutea de vedere pe proprietatea vecinului, sub sanctiunea unor daune cominatorii de 200 de lei pe zi de intarziere.
Partile au administrat proba cu inscrisuri, martori, interogatoriu si expertiza tehnica imobiliara.
Au fost depuse la dosar: contract de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2641/2007, act de vanzare-cumparare nr. 3673/550/1959, certificat de mostenitor nr. 107/2005, certificat de mostenitor nr. 106/2003, adresa nr. 45689/2008, schite cadastrale.
Prin sentinta civila nr. 23423 din 22.12.2008 a Judecatoriei Constanta s-a admis in parte actiunea, s-a stabilit linia de hotar ca fiind segmentul de dreapta marcat intre punctele AB, a fost obligat paratul sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantilor terenul in suprafata de 6 m.p.; s-a respins capatul de cerere privind obligarea paratului sa faca streasina corpului de cladire C7 si s-a admis in parte cererea de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Prin decizia civila nr. 1033/2009 a Tribunalului Constanta s-a admis recursul paratului, s-a casat sentinta mai sus-mentionata si s-a trimis cauza spre rejudecare.
In rejudecare, cauza a fost inregistrata sub nr. 4060/212/2010.
La termenul de judecata din 2303.2010 reclamantii au largit cadrul procesual pasiv prin introducerea in cauza a coindivizarului O.D. in calitate de parat.
Au mai fost depuse la dosar urmatoarele acte: contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 5425/1965, contract de partaj voluntar autentificat sub nr. 4986/1996.
Prin sentinta civila nr. 14881/8.06.2010 Judecatoria Constanta a admis in parte actiunea reclamantilor C.A. si C.A.L. in contradictoriu cu paratii U.N. si O.D. S-a stabilit linia de hotar intre proprietatile partilor ca fiind linia care cuprinde punctele 8,7,6,5,4 (cu lungime de 5,71 m. + 0,74 m.+ 8,84 m.+ 14,10 m.) identificata in planul de situatie  intocmit de ing. R.A.
S-au respins ca nefondate cererile reclamantilor de revendicare a suprafetei de 6 m.p. teren si de obligare a paratilor la demolarea constructiilor anexe.
S-a respins ca nefondata si cererea reclamantilor privind obligarea paratilor sa ia masuri pentru impiedicarea scurgerii apelor pluviale.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, in esenta, ca reclamantii nu justifica un drept de proprietate asupra terenului in suprafata de  6 m.p. din spatele casei lor, acest teren fiind proprietatea paratului U.N., care l-a dobandit prin exercitarea unei posesii utile, timp de 30 de ani, conform art. 1847 Cod civil.
In raport de aceasta situatie de fapt si de drept, instanta de fond a stabilit linia de hotar dintre cele doua proprietati invecinate ca fiind aliniamentul 8,7,6,5,4 conform planului de situatie intocmit de ing. R.A.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii C.A. si C.A.L., cererea declarativa nefiind motivata in fapt si in drept.
Prin incheierea din 13.12.2010, Tribunalul Constanta a calificat calea de atac ca fiind recurs, in raport de valoarea obiectului cererii principale - revendicarea terenului in suprafata de 6 m.p., apreciind ca in speta sunt incidente dispozitiile art. 2821 Cod pr. civila.
Calea de atac exercitata impotriva sentintei civile nr. 14881/8.06.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost motivata la termenul de judecata din 15.11.2010.
Prin decizia civila nr. 164/31.01.2011 Tribunalul Constanta a constatat nul recursul reclamantilor, conform art. 306 Cod pr. civila.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de recurs a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 303 al. (1) si (2) Cod pr. civila recursul se motiveaza prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs de 15 zile, termen care se socoteste de la comunicarea hotararii atacate.
Cum in speta hotararea instantei de fond a fost comunicata reclamantilor la data de 2.07.2010, iar motivele de recurs au fost depuse la 15.11.2010, cu mult peste termenul de 15 zile prevazut de lege, Tribunalul Constanta a apreciat ca, in speta, sunt incidente dispozitiile art. 306 al.(1) Cod pr. civila si a anulat recursul.
Impotriva acestei decizii au formulat recurs C.A. si C.A.L. care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 5 si 9 Cod pr. civila, sub aspectul calificarii gresite a caii de atac careia ii era supusa sentinta civila nr. 14881/8.06.2010 a Judecatoriei Constanta.
Recurentii reclamanti au sustinut ca sentinta civila nr. 14881/8.06.2010 a Judecatoriei Constanta era supusa caii de atac a apelului, avandu-se in vedere imprejurarea ca actiunea dedusa judecatii a avut ca principal capat de cerere granituirea proprietatilor invecinate ale partilor, iar revendicarea si demolarea constructiilor ridicate abuziv sunt doar o consecinta a solutiei date in cererea principala, acestea urmand a fi admise numai in masura in care din masuratori ar rezulta ca paratii au ocupat o anumita suprafata din terenul apartinand reclamantilor.
Prin urmare, in litigiul dedus judecatii, granituirea nu este o consecinta a revendicarii imobiliare, ci dimpotriva, stabilirea liniei de hotar intre proprietatile partilor poate avea drept consecinta admiterea sau respingerea actiunii in revendicare.
Cum actiunea in granituire nu era evaluabila in bani, in speta nu erau incidente dispozitiile art. 2821 al.(1) Cod pr. civila, astfel incat calea de atac exercitata impotriva hotararii de fond este apelul iar nu recursul, cum in mod gresit a stabilit Tribunalul Constanta.
Prin intampinare, intimatul U.N. a invocat exceptia inadmisibilitatii recursului declarat de reclamanti, raportat la dispozitiile art. 2821 al.(1) Cod pr. civila. Intimatul a mai aratat ca litigiul a mai parcurs anterior un alt ciclu procesual, in care hotararea instantei de fond a fost de asemenea supusa exclusiv caii de atac a recursului, Tribunalul Constanta, ca instanta de recurs, dispunand casarea primei sentinte, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecatoriei Constanta.
Analizand decizia recurata prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenti si exceptia inadmisibilitatii recursului in raport de dispozitiile art. 2821 al.1 Cod pr. civila, exceptie invocata de intimati prin intampinare, Curtea constata ca recursul este inadmisibil si urmeaza a-l respinge ca atare pentru urmatoarele considerente:
Pentru solutionarea exceptiei inadmisibilitatii prezentei cai de atac, invocata de intimati, se impun a se lamuri de catre Curte doua aspecte esentiale si anume: caracterul principal/accesoriu al celor doua capete de cerere ale actiunii reclamantilor - revendicare si granituire - si stabilirea caii de atac careia ii era supusa sentinta civila nr. 14881/8.06.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta.
In referire la prima problema supusa analizei, Curtea retine ca reclamantii au investit Judecatoria Constanta cu o actiune ce a avut ca obiect revendicarea unei suprafete de teren de aproximativ 7,34 m.p. si stabilirea liniei de granita dintre cele doua proprietati invecinate.
Chiar daca in petitul actiunii reclamantii au aratat ca solicita granituirea proprietatilor partilor, motivandu-si pretentiile, acestia au aratat ca paratul U.N. foloseste o suprafata de 7,34 m.p. din proprietatea reclamantilor, situata in spatele casei si solicita obligarea acestuia la demolarea constructiei edificata cu incalcarea granitei. Reclamantii au sustinut ca potrivit actelor de vanzare-cumparare reclamantii sunt proprietarii unei suprafete de teren de 437 m.p., iar in fapt stapanesc de la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare numai o suprafata de teren de 407 m.p., asa cum rezulta din masuratorile realizate la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare si al documentatiei cadastrale.
Descrierea obiectului actiunii, expusa de reclamanti intr-o modalitate "fireasca" raportat la motivarea acesteia si scopul real urmarit de acestia prin promovarea actiunii - reintregirea proprietatii lor in limiteze rezultate din actele vanzatorilor, iar nu stabilirea liniei de hotar (stabilirea semnelor exterioare) corespunzatoare posesiei partilor (reclamant si parat) la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 2641/14.12.2007, conduce la concluzia indubitabila ca cererea principala este revendicare, iar granituirea este o cerere accesorie.
Solutionarea acestei ultime categorii de cereri, impreuna cu cererea principala, este un imperativ ce rezulta din corelatia, legatura dintre cererea principala si cererile accesorii si incidentale avand la baza ratiuni precum buna administrare a justitiei, economicitatea si operativitatea ei.
Desi in doctrina solutia stabilita de art. 17 Cod pr. civila este sintetizata prin folosirea adagiului "accesorium sequitur principale", tocmai pentru ca, traditional, principiul enuntat se refera la situatia ca regimul juridic al unui bun sau al unui raport juridic este dependent de regimul juridic al unui alt bun/raport juridic (ex.: situatia bunurilor principale si accesorii sau regimul juridic al nulitatii unor contracte principale si accesorii) prevederile textului in discutie trebuie intelese doar prin prisma stransei legaturi care exista intre diferitele cereri.
Fata de cele aratate, va insemna ca cererile accesorii sunt acele solicitari care vor putea fi solicitate numai dupa admiterea cererii principale, care constituie o premisa indisolubila analizei cererilor accesorii.
In speta, este fara indoiala ca petitul cererii avand ca obiect granituirea proprietatilor, inteleasa ca o operatiune de determinare, prin semne exterioare, a liniei de hotar intre imobilele invecinate, se afla in stransa legatura si interdependenta cu cererea de revendicare imobiliara, prin care se pune in discutie insasi existenta si intinderea dreptului de proprietate al partilor asupra terenurilor in litigiu.
Chiar daca petitul de stabilire a granitelor este, privit in mod singular, neevaluabil in bani si avand caracter de sine-statator, solutia ce urmeaza sa fie data in speta depinde, obligatoriu, de rezolvarea adusa celuilalt capat de cerere, in revendicare, in care se compara titlurile de proprietate invocate de parti.
Ca atare, in  mod judicios Judecatoria Constanta a retinut ca este prioritar sa clarifice cine este titularul dreptului de proprietate asupra portiunii de teren revendicata, iar, accesoriu acestei chestiuni, sa determine semnele exterioare ale liniei de hotar dintre imobilele partilor. In acelasi sens, invocam decizii de speta (decizia civila nr. 1518/R/25.06.2007 pronuntata de Curtea de Apel Cluj publicata in Buletinul curtilor de apel nr. 3/2007, pag.66; decizia nr. 483/C/7.11.2007 si decizia civila nr. 119/C/1.03.2010 ale Curtii de Apel Constanta, nepublicate).
Din perspectiva actiunii intemeiate pe dispozitiile art. 584 Cod civil este irelevant daca suprafetele efectiv detinute de proprietari respecta sau nu intinderea titlului; ceea ce este determinant este sa se stabileasca daca prin efectul actelor de proprietate s-au generat raporturi de vecinatate si care este limita de demarcatie intre proprietatile invecinate, in acord cu cea existenta faptic la momentul dobandirii proprietatii de catre reclamanti. Litigiile legate de intinderea dreptului fiecarui proprietar presupune compararea de titluri, procedura care permite atat valorificarea actelor translative, cat si a apararilor legate de exercitiul dreptului real cu determinarea (de aceasta data in mod subsecvent) a granitei stabilite prin actiunea petitorie in revendicare.
Prin urmare, actiunea fondata pe dispozitiile art. 584 Cod civil nu permite judecatorului de a trece peste probele care atesta vointa initiala a partilor sau situatia primordiala a liniei de demarcare dintre proprietati si de a stabili o situatie juridica noua, in sensul fixarii unui alt hotar decat acela avut in vedere de parti, cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
In speta, recurentii nu au reclamant o incalcare a proprietatii lor si implicit o schimbare a granitei ulterior datei de 14.12.2007 (data perfectarii contractului de vanzare-cumparare), si nici nu au invocat imprejurarea ca la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 2641/2007 - care mentiona suprafata reala posedata de vanzatori si limitele in raport cu vecinii -, inclusiv cu proprietatea paratului U.N. - autorii vanzatori purtau vreun litigiu cu paratul pentru revendicarea unei portiuni de teren, calitatea procesuala activa fiind transmisa subdobanditorilor cu titlu particular.
Dimpotriva, desi proprietatea cumparata s-a mentinut ulterior datei de 14.12.2007 in limitele in care le-a fost transmisa, reclamantii au sustinut ca paratul ocupa o parte din terenul lor, astfel cum rezulta din actele transmitatorilor lor, motiv pentru care au revendicat aceasta suprafata de teren si subsecvent stabilirea liniei de hotar in raport de proprietatea lor reintregita.
Impletirea, de cele mai multe ori in jurisprudenta, a petitului actiunii in granituire cu cel al actiunii in revendicare tine de scopul aparent identic al celor doua demersuri procesuale, anume determinarea limitelor si intinderii proprietatilor limitrofe si delimitarea prin semne vizibile, care corespund situatiei juridice exhibate prin titluri.
Spre deosebire insa de actiunea in revendicare, care urmareste in principal determinarea limitelor dreptului real de proprietate prin compararea titlurilor si doar printr-un posibil petit subsecvent stabilirea granitei dintre proprietatile carora li se confera intinderea dreptului, actiunea in granituire promovata separat si independent de vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decat cel de a decide asupra liniei de demarcare dintre proprietati.
Pornind de la aceasta distinctie intre actiunea in granituire si actiunea in revendicare, in literatura de specialitate s-a retinut ca atunci cand "actiunea are ca obiect determinarea limitelor fondurilor partilor, limite care sunt incerte pentru amandoi vecinii - fara ca vreuna din parti sa solicite proprietatea unei suprafete de teren determinate - actiunea va fi de granituire. Daca se solicita proprietatea asupra unei suprafete determinate, atunci actiunea este in revendicare". (V.Terzea - "Servitutile in dreptul civil roman", editura C.H. Beck, pag. 53).
Solutia este identica si in situatia in care ambele parti indica un anumit loc pe unde ar trebui sa fie linia separativa, dar aceste locuri indicate nu concorda, intrucat partile nu sunt de acord asupra intinderii proprietatilor lor (V.Terzea, op.cit. pag. 53; P.Perju, revista "Dreptul" nr. 6/1991 - Probleme privind actiunea in granituire, pag.32).
Prin urmare, promovand o actiune in stabilirea liniei de hotar - atunci cand exista semne exterioare intre proprietati, semne ce nu au fost modificate dupa data dobandirii proprietatii de catre reclamant - titularul dreptului nu poate pretinde decat determinarea hotarului initial existent intre fondurile limitrofe, iar nu si stabilirea unei alte granite decat cea trasata anterior.
Ca expresie a acestei abordari, s-a conchis in literatura de specialitate ca actiunea in granituire are caracter declarativ iar nu constitutiv de drepturi, iar cel care se pretinde titularul unui drept de proprietate asupra suprafetei in litigiu are posibilitatea promovarii unei actiuni in revendicare, deoarece doar aceasta din urma are rolul de a statua in chip irevocabil asupra intinderii si limitelor corecte ale loturilor invecinate.
Pe cale de consecinta, trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietatile limitrofe in actiunea in granituire are ca premisa verificarea identitatii hotarului actual (determinat prin semne exterioare, in masura in care exista) cu cel primordial, existent la data perfectarii contractului de vanzare-cumparare al reclamantilor, si nu are ca finalitate decat restabilirea, daca este cazul, a situatiei de fapt existente la data generarii situatiei de vecinatate dintre reclamanti si parati.
Privita din aceasta perspectiva, solutia Tribunalului Constanta de calificare a caii de atac exercitata impotriva sentintei civile nr. 14881/8.06.2010 a Judecatoriei Constanta in functie de capatul de cerere principal - actiune in revendicare - si nu de granituire - cerere accesorie - se retine a fi judicioasa.
Ramane in discutie doar calificarea caii de atac in ceea ce priveste petitul de stabilire a liniei de hotar dintre proprietati, solutionat prin sentinta civila nr. 14881/2010 a Judecatoriei Constanta.
Calificand ca recurs calea de atac impotriva sentintei, tribunalul a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 2821 al.(1), art. 17, art. 2 pct. 2 si art. 3 Cod pr. civila, in raport de valoarea obiectului cererii principale - terenul revendicat, in suprafata de 7,34 m.p., cu o valoare de 3.300 lei.
Art. 2821 al.(1) Cod pr. civila suprima calea de atac a apelului doar in cazul acelor hotarari date in prima instanta in cereri introduse pe cale principala, in litigii al caror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei, rezultand, per a contrario, ca daca astfel de cereri, de natura celei mai sus indicate, sunt formulate pe cale accesorie, incidentala, pot fi cenzurate si in calea de atac a apelului, in functie desigur, de obiectul pretentiilor si din actiunea principala.
Prorogarea legala de competenta vizeaza nu doar judecata cauzei in prima instanta, ci si solutionarea cailor legale de atac al caror regim este dat de natura cererii principale: hotararea va fi supusa apelului sau recursului si temeiului de exercitare a acestor cai de atac, in functie de obiectul cererii principale, chiar daca calea de atac priveste numai solutionarea data in cererea accesorie, care, exercitata separat ar fi fost supusa caii de atac si termenului de drept comun.
Actiunea in revendicare promovata de reclamanti este evident una al carei obiect este evaluabil in bani, terenul aflat in litigiu, pretins ocupat de parati, in suprafata de 7,34 m.p. avand o valoare de 3.300 lei, evident mai mica decat limita stabilita de art. 2821 Cod pr. civila, situatie in care hotararea Judecatoriei Constanta ramane supusa exclusiv caii de atac a recursului, cale de atac ce intra in competenta Tribunalului Constanta.
Instituirea unei singure cai de atac - cea a recursului - in cazul hotararilor judecatoresti pronuntate in litigii al caror obiect au o valoare mai mica de 100.000 lei, nu constituie o modalitate de ingradire a dreptului de liber acces la justitie.
Prin decizia nr. 1/1994, Curtea Constitutionala a statuat ca liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se infaptuieste actul de justitie. S-a considerat ca  legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a proceselor in fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile art. 125 al.(3) potrivit carora "competenta si procedura de judecata sunt stabilite prin lege". Pentru situatii deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procedurale, astfel incat liberul acces la justitie sa nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea lor decat intr-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, intre care si stabilirea unei singure cai de atac, cea a recursului in cazul anumitor litigii, esential fiind ca partea interesata sa aiba posibilitatea recurgerii la un "recurs efectiv" in sensul art. 13 din Conventia europeana a drepturilor omului.
Notiunea de "recurs efectiv" reprezinta o cale procedurala prevazuta de legea interna  efectiva in drept (efectivitate analizata in cauza Sabou si Parcalabu impotriva Romaniei) si in practica si care ar putea conduce la un remediu adecvat pentru orice incalcare constatata (cauza Parohia Greco-Catolica "Sfantul Vasile Polona" impotriva Romaniei) "fara a se garanta revizuirea unui proces".
Se retine ca recursul - cale de atac reglementata de art. 299 Cod pr. civila - raspunde exigentelor art. 13 din CEDO, in sensul ca reprezinta " un recurs efectiv", in care instanta de judecata - in masura in care este sesizata in termenul legal cu o cerere motivata in fapt si in drept, conform motivelor prevazute de art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civila - analizeaza legalitatea hotararii atacate si poate pronunta o solutie pe fondul plangerii.
In lumina jurisprudentei C.E.D.O. se constata ca dreptul la un proces echitabil nu garanteaza, sub nicio forma, exercitiul a doua cai de atac si, cu atat mai putin un rezultat favorabil pentru reclamant.
Conform dispozitiilor art. 299 al.(1) Cod pr. civila sunt supuse recursului hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala.
Considerand inadmisibilitatea drept folosirea unui mijloc procedural de catre o persoana careia legea nu ii confera indreptatirea sau pe care legea nu il accepta si constatand ca reclamantii au formulat recurs impotriva unei decizii irevocabile, pronuntata de Tribunalul Constanta in recurs, Curtea va admite exceptia inadmisibilitatii prezentei cai de atac si va respinge recursul reclamantilor ca inadmisibil.
De altfel, se retine ca actiunea reclamantilor a mai parcurs un ciclu procesual, iar sentinta civila nr. 23423/2008 a Judecatoriei Constanta care a finalizat primul ciclu procesual a fost supusa recursului la Tribunalul Constanta. La acel moment, reclamantii C.A. si C.A.L. au avut calitatea de intimati in recurs si nu au pus niciodata in discutie problema calificarii caii de atac exercitata impotriva sentintei civile nr. 23423/2008 a Judecatoriei Constanta.