Plata sporului pentru orele suplimentare. Conditii pentru acordare si dovada orelor suplimentare

      Prin sentinta civila nr.741 din 05 mai 2010, Tribunalul Botosani a admis, in parte, actiunea in pretentii banesti formulata de reclamantul F.I. si a obligat parata sa plateasca acestuia:
-3018 lei brut, reprezentand sporul de noapte pentru perioada 30 iulie 2006-07.07.2009;
- 4049 lei brut ,reprezentand sporul de vechime pentru perioada 30 iulie 2006-07 iulie  2009;
-5590 lei brut, reprezentand  indemnizatie concediu de odihna pentru perioada 01 ianuarie 2006-07.07. 2009
-28762 lei brut, reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectuate in intervalul 30 iulie 2006-07.07. 2009,
- 600lei net reprezentand drepturi salariale corespunzatoare intervalului 05.03.2009-02.04.2009
sume ce vor fi actualizate in raport cu indicii de inflatie de la data scadentei pana la data de 29 .07.2009.
      A obligat parata sa plateasca reclamantului dobanda legala pentru aceste sume calculata de la data introducerii cererii 30.07.2009  pana la data platii efective.
      A obligat parata sa vireze pentru reclamant contributiile datorate bugetelor de stat  pentru sumele acordate prin prezenta hotarare si, totodata, sa depuna cuvenitele diligente in vederea inscrierii in carnetul de munca a mentiunilor privind drepturile susmentionate.
      A respins, ca nefondate, capetele de cerere avand ca obiect:
-plata unei compensatii de cel putin un salariu lunar conform art.78 din Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007/2010.
-plata sporului de toxicitate pentru perioada 30 .07. 2006-07.07.2009;
-acordarea contravalorii echipamentului de protectie pentru acelasi interval;
-plata contravalorii bonurilor de masa;
-plata sporului de gestiune pentru perioada30 .07. 2006-07.07.2009;
      In temeiul art. 502 din O.U.G. 51/2008 a obligat reclamantul sa restituie statului suma de 3000 lei reprezentand ajutor public judiciar acordat .
      A obligat  parata sa plateasca reclamantului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
      Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut ca reclamantul a devenit angajat al societatii parate incepand cu data de 13.10.2004 (poz. 29 carnet de munca, fila 154  verso ds. fd) in functia de gestionar. Pe perioada acestei angajari, inclusiv din carnetul de munca, a rezultat ca pentru reclamant au fost incheiate acte aditionale la contractul  individual de munca incheiat initial.
      De la data  03.04.2009 pana la 01.07.2009 reclamantul a fost detasat la SC L.R. SRL Bucuresti ( Fila156 ds).
      Pe perioada angajarii la societatea parata, activitatea in statia unde lucra reclamantul, asa cum rezulta din monetarele intocmite de lucratorii statiei (monetare in raport cu care s-a intocmit centralizatorul orelor efectiv lucrate de catre expertul desemnat fila 178 ds) - se desfasura in mod neintrerupt fiind asigurata de trei salariati, lucru relevat si prin concluziile la raportul de expertiza efectuat in cauza.(fila 171 ds.)
      Pornind de la aceasta situatie, prima instanta a luat in considerare varianta de calcul a raportului de expertiza care stabileste timpul de desfasurare a activitatii reclamantului in functie de aceste inscrisuri  urmand a inlatura inscrisurile reprezentate de foile de pontaj prezentate de parata.
      Fata de atitudinea procesuala a reclamantului, care la termenul din 23.02.2010  a aratat ca nu are de formulat obiectiuni la raportul de expertiza decat in legatura cu obiectivul nr. 8 pentru luna martie 2009, instanta si-a insusit raspunsul intocmit de catre expertul desemnat in ceea ce priveste cuantumul stabilit pentru sporul de noapte (coloana 11 din anexa 4 la raportul de expertiza-fila 180 ds, suma calculata pentru acest spor fiind determinata prin scaderea sumei de 37 lei  aferenta lunii iulie 2006 din suma totala calculata de expert de 3055 lei, rezultand diferenta de 3018 lei pentru perioada  pentru care reclamantul solicita drepturile conform  declaratiei sale  -fila 28 ds.) si sporul pentru plata orelor suplimentare (coloana 14, pentru suma de 13 692 lei  +coloana 16 pentru suma de 15 606 lei, din suma celor doua coloane urmand a se scadea drepturile calculate pentru luna iulie 2006; suma rezultata fiind de 29 762 lei ) prin  luarea in considerare a reglementarilor prevazute de Contractele colective de munca la nivelul unitatii (art. 35 lit. b, fila 105 coroborat cu inscrisul existent la ds. 114 ds. si respectiv, art. 13 alin . 4 coroborat cu inscrisul existent la fila 127 ds ) Legea nr. 53/2003 prin raportare la prevederile art.  41 litera c) din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel National nr.2895/2006.
      Instanta a avut de asemenea in vedere prevederile art. 42 alin. 2 inregistrat la 22.03.2005 al Contractului Colectiv incheiat la nivelul unitatii SC B. Impex SRL inregistrat la 22.03.2005 si prevederile art. 35 al Contractului Colectiv incheiat la nivelul unitatii SC Beristeanu Impex SRL inregistrat la 22.03.2005 24.04.2007 (f.102 si urmatoarele ds. si 128 si urmatoarele ds) prin care se stabileste acordarea procentuala a sporurilor pentru orele suplimentare, pentru vechimea in munca si pentru lucrul in timpul noptii, respingand obiectiunile formulate de parata ca neintemeiate.
      Astfel in legatura cu sporul de vechime s-a stabilit prin aceste contracte ca este de maxim 25% la o vechime de peste 20 ani. Cum reclamantul indeplinea aceasta conditie a vechimii in munca de peste 20 ani, iar la incheierea contractului de munca nu a fost stabilit un procent inferior pentru reclamant va lua in considerare procentul de 25 % incepand cu ianuarie 2007 astfel cum a stabilit expertul desemnat in cauza in functie de vechimea in munca stabilita dupa carnetul de munca.
      La insusirea concluziilor raportului de expertiza cu privire la stabilirea sporului de vechime, prima instanta a avut in vedere si faptul ca raporturile de munca dintre parti au inceput sa se deruleze inca  din cursul anului 2004, an in care a fost aplicabil Contractul colectiv de munca  depus in duplicat la dosarul cauzei inregistrat sub nr. 7/22.03.2005 la Directia de Munca Solidaritate Sociala (Fila 128 si urmatoarele ds.) care la art. 42 alin 2 a stabilit ca salariatii erau indreptatiti la un spor de vechime in procent de 25% pentru o vechime de peste 20 ani. Instanta a respins obiectiunile formulate de catre parata in legatura cu modul de stabilire a sporului de vechime fara luarea  in considerare a actului aditional incheiat la contractul individual de munca nr. 7864 aplicabil incepand cu 01.01.2005 (in care se prevede un spor de vechime de 15% din salariul de baza, spor ce ar fi inclus in salariu potrivit  sustinerilor paratei ) deoarece aceste prevederi nu au fost respectate nici de catre insasi reclamanta care pana in luna noiembrie 2006 inclusiv a platit acest spor atunci cand l-a achitat - in mod  distinct - pe statul de plata, iar nu inclus in salariu (filele 71,75 ds fd). A avut in vedere si faptul ca din redactarea actului aditional mentionat nu rezulta faptul ca acest spor s-ar acorda prin includerea lui in salariul de baza.
      Ca urmare, prima instanta a admis actiunea reclamantului, a obligat parata la plata sumei de 3018 lei brut reprezentand spor de noapte pentru perioada  30.07.2006 - 07.07.2009, a sumei de  28 762 lei brut  reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectuate in intervalul 30.07.2006 - 07.07.2009  astfel cum s-a indicat mai sus pe baza concluziilor formulate de catre  expert.
      De asemenea, pentru aceeasi perioada, a obligat parata la plata diferentei dintre sporul de vechime cuvenit si sporul de vechime acordat conform statelor de plata, rezultand o diferenta de 4049 lei brut ( 4344 lei-295 lei=4049 lei) .
      In ceea ce priveste sporul de toxicitate calculat de catre expert in raport cu prevederile Contractului colectiv de munca la nivelul ramurii chimie si petrochimie pe anii 2007 si 2010, tribunalul a respins pretentiile formulate. A constatat ca - pentru salariatii societatii parate nu sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv nr. 412/2007 incheiat la nivelul ramurii chimie si petrochimie, societatea parata neinscriindu-se intre cele prevazute de  anexa 1 din acest contract  si nici intre societatile cu profil de activitate productie chimica si petrochimica  si servicii conexe. Astfel, la art. 155 Contract se prevede ca de prevederile acestuia vor benefica salariatii de la societatile comerciale  cuprinse in anexa 1.
      Nici prin Contractul colectiv de munca  incheiat  la nivelul unitatii parate  nu a fost stabilita  indreptatirea salariatilor la plata sporului de toxicitate, astfel ca nu exista nici un temei in baza caruia parata sa poata fi obligata la plata acestuia. In consecinta a  respins pretentiile reclamantului  formulate in legatura cu acest spor.
      In raspunsul la obiectivul nr. 2 din raportul de expertiza (fila 171,179 ds.) s-a stabilit ca din documentele existente la dosar si cele consultate la sediul unitatii nu a  rezultat ca pentru anii 2006, 2007 si 2008 reclamantul ar fi beneficiat efectiv de concediu de odihna.
      De asemenea a rezultat ca acestuia nu i-au fost acordate compensatii in bani  pentru concediul neefectuat, iar - pentru plata acestor drepturi - i se cuvenea reclamantului suma bruta de 5590 lei (coloana 15, anexa 4, fila 180 ds.)
      In raport cu aceste constatari si cu prevederile art 141 alin 4 din Lg 53/2003  tinand cont si de faptul ca  pana in prezent raporturile de munca dintre parti au incetat, a admis cererea acestuia si a obligat parata la plata sumei de 5 590 lei brut reprezentand compensatie concediu de odihna pentru perioada 01.01.2006 - 07.07.2009.
      Prin raportul de expertiza efectuat s-a mai stabilit ca in luna martie nu au fost achitate corect drepturile catre reclamant. Pentru obiectivul nr. 8, expertul a concluzionat ca statele de plata depuse la dosar de catre parata nu pot fi luate in considerare. La dosar nu au fost depuse alte documente din care sa rezulte plata drepturilor pentru aceasta perioada, calculul drepturilor fiind redat in anexa 4 de unde rezulta suma neta corespunzatoare de 600 lei (fila 180 ds.). Instanta a solicitat in mod expres dovada platii drepturilor pentru aceasta luna insa parata nu a depus o asemenea dovada (fila 210 ds).
      Nefiind depus inscrisul din care sa rezulte o asemenea plata pentru luna martie 2009, pentru care - in mod expres reclamantul a aratat ca nu i s-au platit drepturile - instanta nu a putut sa aiba in vedere recunoasterea generala a achitarii drepturilor prin semnarea monetarelor (fila 193 ds.) si nici situatia prezentata de expert inaintata cu raspunsul expertului la data de 27.04.2010. Prin urmare a obligat parata la plata sumei de 600 lei net reprezentand drepturi salariale corespunzatoare intervalului 05.03.2009-02.04.2009.
      In raport cu prevederile art. 161 alin 4 din Legea 53/2003 potrivit caruia intarzierea nejustificata la plata sariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru prejudiciul produs salariatului, prin luarea in considerare si a prevederile art. 1088 din Codul Civil a obligat parata sa plateasca reclamantului pentru sumele datorate calculate de la momentul punerii in intarziere si anume de la data introducerii cererii de chemare in judecata 30-06-2009 a dobanzii legale prevazute de OG 9/2000 pana la data platii efective.
      In raport cu prevederile art. 40 alin 2 lit. f din Lg. 53/2003 a obligat parata sa vireze pentru reclamant contributiile datorate bugetului de stat pentru sumele acordate prin prezenta hotarare.
      Totodata in raport cu prevederile  art. 130 alin 2 din LG 130/1999 va obliga parata sa depuna cuvenitele diligente in vederea inscrierii in carnetul de munca a reclamantului a mentiunilor  privind drepturile sus mentionate.
      Asa cum rezulta din sustinerile paratei si a expertului desemnat in perioada pentru care reclamantul solicita acordare bonurilor de masa unitatea nu a acordat astfel de drepturi neexistand nici o prevedere in contractele incheiate prin care sa se oblige la acest lucru.
      Pentru aceste motive a respins ca nefondata cererea de obligare a paratei  la acordarea bonurilor de masa .
      In ceea ce priveste plata sporului de gestiune solicitat de catre reclamant, a constatat ca reclamantul a  fost angajat pe post de gestionar, personal calificat, astfel incat sporul a fost inclus in salariul negociat. Prin urmare a respinge cererea de acordare a sporului de gestiune.
      De asemenea, prin raportul de expertiza, s-a aratat ca in perioada 03.04.2009-30.06.2009 acesta a  fost detasat la SC L.  SRL Bucuresti,  de unde si-a primit toate drepturile salariale, iar -deoarece pe timpul deplasarii reclamantul a stat la domiciliul propriu nu poate solicita alte drepturi pentru perioada detasarii.
      Prin urmare instanta  a respins aceste pretentiile formulate in legatura cu aceste drepturi  ca nefondate.
      Cum  societatea parata a revenit asupra deciziei emise in legatura cu contestatorul ( f.7 ds) tribunalul a respins cererea de acordare a compensatiei in raport cu prevederile art. 78 din contractul colectiv de munca la nivel national, pentru anii 2007-2010 in urma emiterii deciziei nr. 963 din 17.03.2009.
      Potrivit acestui articol, la incetarea contractului individual de munca din motive ce nu tin de persoana salariatului angajatorii vor acorda acestuia o compensatie de cel putin un salariu lunar in afara drepturilor cuvenite la zi. Cum contractului individual de munca nu a incetat la 17.03.2010, decizia de concediere fiind anulata, instanta a respins cererea avand ca obiect aceste drepturi.
      Potrivit Legii 319/2006 echipamentul de protectie este acel echipament destinat a fi purtat sau manuit de lucratori pentru a-i proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa le puna in pericol sanatatea si securitatea la locul de munca, precum si orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a indeplini acest obiectiv.
      Potrivit art. 12 alin 1 lit. b din acelasi act normativ angajatorul are obligatia sa decida asupra echipamentului de protectie care trebuie utilizat. Or, din documentele dosarului  nu rezulta vreo dispozitie prin care angajatorul sa fi stabilit astfel de masuri de protectie pentru reclamant si nici acesta din urma nu a evidentiat care anume ar fi fost riscul sau riscurile care ar fi putut sa ii puna in pericol sanatatea si securitatea la locul de munca pe care l-a ocupat in cadrul unitatii parate.
      Dispozitia generala stabilita prin Legea nr. 319/2006 la art. 13 lit. r) de asigurare a echipamentelor individuale de protectie reprezinta o obligatie generala preluata prin dispozitiile contractului colectiv  la nivel de unitate( art.23) fara a stabili insa o obligatie fata de toti salariatii unitatii indiferent de conditiile in care acestia desfasoara activitatea.
      Pentru aceste motive a respins solicitarea de acordare a contravalorii  echipamentului  de protectie, pretentii formulate de reclamant.
      Vazand ca prin prezenta hotarare  beneficiarul, si anume reclamantul a dobandit drepturi a caror valoare depaseste de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat prin incheierile din data de 22.03.2010 si 11.01.2010,  in conformitate cu prevederile art. 502 din OUG 51/2008 l-a obligat pe acesta sa restituie statului suma de 3000 lei reprezentand ajutor public judiciar acordat.
      Totodata, in raport cu prevederile art. 274 Cod procedura civila  a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand onorariul expertului.
      Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata SC Beristeanu IMPEX SRL Botosani solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei civile recurate in sensul respingerii capetelor de cerere privind plata sumei de 28762 lei brut, reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectuate in perioada 30 iulie 2006 - 07 iulie 2009, plata sumei de 4049 lei brut, reprezentand spor vechime pentru perioada 30 iulie 2006 - 07 iulie 2009, plata sumei de 5590 lei brut, reprezentand indemnizatie de concediu pentru perioada 01 ianuarie 2006 - 07 iulie 2009, plata sumei de 600 lei net, reprezentand drepturi salariale pentru perioada 05 martie 2009 - 07 iulie 2009, plata cheltuielilor de judecata in suma de 3000 lei.
      In motivare a aratat in esenta urmatoarele: la dosar nu se regaseste nici o proba prin care se dovedeste ca salariatul a prestat ore suplimentare in afara de mentiunea expertului care a spus ca a vazut cateva monetare in schimb sunt depuse statele de plata si pontajele oficiale inregistrate la Directia muncii; pentru a putea fi modificate aceste state de plata si pontaje oficiale, ele trebuie intai anulate de catre instanta si apoi recalculate in eventualitatea stabilirii unor neconcordante; monetarele la care se face referire de catre expert, atesta incasarile din ziua respectiva si ele nu pot fi considerate ca o dovada a timpului lucrat, contrara pontajelor si statelor de plata; sporul pentru ore suplimentare se acorda numai daca munca prestata peste programul normal de lucru nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile calendaristice; din coroborarea dispozitiilor art. 40 alin. 3 lit. c din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel National si art. 120 alin. 2 Codul muncii, pentru orele suplimentare se acorda un spor de 100% din salariul de baza, pentru primele 120 de ore dintr-un an calendaristic, si de 75% pentru orele prestate peste acest plafon, or, expertul, in calcule nu a aplicat aceste dispozitii; reclamantul nu si-a exercitat obligatia de a solicita angajatorului "compensarea prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, iar numai in ipoteza in care compensarea prin ore nu era posibila se putea pretinde plata muncii suplimentare prin adaugarea unui spor la salariu, corespunzator duratei acesteia, stabilit prin negociere, in cadrul contractului individual si care nu putea fi mai mic de 75% din salariul de baza; in speta nu s-a facut dovada ca reclamantul a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite si nici a imprejurarii ca s-a pretins un spor la salariu, in ipoteza imposibilitatii unitatii de a compensa munca suplimentara prin ore libere, cererea de plata a orelor suplimentare fiind adresata direct instantei dupa incetarea raporturilor directe de munca cu angajatorul ( Curtea de Apel Bucuresti, Sectia civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 793/R/2006); reclamantului ii apartine culpa de a presta activitate cu titlu de munca suplimentara fara sa solicite compensarea cu timp liber, intelegerea nevoii reclamantului de a lucra pentru a-si completa vechimea necesara in vederea pensionarii a fost motivul pentru care a acceptat ca acesta sa lucreze in societate, chiar daca prin actiunile sale (directe si indirecte) a prejudiciat patrimonial societatea; nici la data intocmirii fisei de lichidare datorii, reclamantul nu a solicitat si nu a pus in intarziere societatea in niciun fel cu privire la pretinsele sale reparatii; in vechiul CCMUN valabil pana la 01.01.2007, intr-adevar, sporul de vechime se acorda pe transe de ani lucrati in campul muncii, si daca ar fi sa-si insuseasca hotararea instantei de fond,sporul de 25% aferent salariului de baza al reclamantului, ar trebui acordat doar pana la 31.12.2006, data dupa care, legiuitorul, prin prevederile CCMUN 2007 - 2010, nu mentine transele procentuale din precedentul contract, folosirea cuvintelor "minim" si "maxim" in art. 41 (2) lit. "d" al CCMUN reprezentand o plaja graduala de referinta pentru angajator; a acordat spor de vechime de 15%, conform actului aditional la contractul individual de munca pe intreaga perioada de timp din cererea de chemare in judecata iar daca reclamantul ar fi solicitat la negocierea individuala a contractului individual de munca un spor mai mare de 15%, chiar de 25%, i l-ar fi acordat; reclamantul poarta o culpa proprie in faptul ca nu a solicitat majorarea sporului de vechime iar sanctionarea sa prin obligarea retroactiva la plata unui spor de 25% este nelegala, intrucat legea aplicabila prevede un maxim de 25%; fiecare salariat a beneficiat de compensarea in bani a CO neefectuat, inclusiv reclamantul, ca modalitate de ridicare din societate a acestor sume de bani reclamantul tinea o evidenta pe formularul tip"monetar‘‘ iar suma de 1800 de lei reprezentand salarii aferente lunii decembrie reprezinta in fapt 600 de lei cuvenit si ridicat de reclamant plus sumele cuvenite celorlalti doi salariati; raportul de expertiza este contradictoriu si nu raspunde obiectivelor si obiectiunilor, situatia de fapt nefiind lamurita; in ceea ce priveste sporul de noapte fata de obligarea societatii la plata sumei de 3018 lei brut, aferent perioadei 30.07.2006 - 07.07.2009, se apreciaza ca salariatul are dreptul la plata acestui spor.
      Reclamantul intimat a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nelegal formulat si mentinerea sentintei civile nr.741/05.05.2010 a Tribunalului Botosani ,ca fiind legala si temeinica.
      Intimatul a invocat nulitatea recursului intrucat potrivit art. 312 ind. 1 al 1 lit. c din Codul de Procedura Civila, recursul trebuie sa cuprinda motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza, art. 306 alin 1 Cod de Procedura Civila stabilind ca recursul este nul daca nu a fost motivat in termen legal cu exceptia cazului cand exista motive de ordine publica, precizandu-se in alin. 3 ca indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila incadrarea lor in unul din motivele prevazute de art. 304 C.proc.civ. iar in speta SC B. Impex SRL Botosani nu si-a motivat in drept recursul, face doar niste afirmatii total neadevarate, ce nu pot fi incadrate in dispozitiile art. 304 Cod. Proc. Civ. , ceea ce echivaleaza cu nemotivarea recursului declarat, conduita procesuala care  trebuie sanctionata potrivit legii cu nulitatea recursului.
      Intimatul a solicitat instantei sa procedeze la aplicarea art. 108 ind. 1, alin. 1 lit. a in sensul sanctionarii recurentului cu amenda judiciara, pentru introducerea cu rea credinta a acestei cereri, vadit netemeinice.
      Pe fondul recursului intimatul a aratat in esenta urmatoarele:
      A demonstrat primei instante ca programul de lucru efectuat in perioada martie 2005- martie 2009 , a fost de 244 ore lunar fiind platit doar pentru 164 lunar, fiind lipsit de celelalte drepturi care au fost prevazute in contractul individual de munca , in contractul colectiv de munca , drepturi prevazute in Codul Muncii, capitolul IV - Salarizarea si alte drepturi banesti si Capitolul V- Concedii si zile libere; nu a semnat nici un stat de plata ci doar monetare care erau valabile pentru plata drepturilor salariate iar statele de plata ce au fost depuse la dosar nu le-a semnat si nu are de ce sa solicite anularea lor; intr-adevar, statele de plata sunt acte oficiale ale societatii, dar din acestea nu rezulta ca ar fi primit toate drepturile banesti la care avea dreptul; potrivit Codului Muncii - Capitolul IV - Salarizarea si alte drepturi banesti, art. 41 lit C - avea dreptul la plata tuturor orelor suplimentare pentru orele lucrate in zilele libere si de sarbatori legale , ce nu au fost compensate corespunzator cu ore libere , lucru ce nu era posibil activitatea statiei de benzina fiind asigurata numai de 3 angajati motiv pentru care prima instanta a admis acest capat de cerere potrivit calculului facut de expertul contabil; pe fisa de lichidare se prevede faptul ca nu are nici o datorie fata de fostul angajator dar nu exista rubrica unde sa se prevada daca angajatorul are datorii fata de angajat; conform art. 41. lit d , a avut dreptul la un spor de vechime de 25% , avand o vechime in munca de peste 20 de ani, cuantumul acestuia fiind calculat prin raportul de expertiza , motiv pentru care acest capat de cerere a fost admis de instanta de judecata iar obiectiunile recurentului nu s-au referit la cuantum ci la faptul ca nu ar fi avut dreptul la acest spor; referitor la indemnizatia pentru concediu de odihna invedereaza instantei ca expertul nu a facut decat sa calculeze suma la care avea dreptul.
      Examinand cu prioritate exceptia nulitatii cererii de recurs invocata de intimat, Curtea apreciaza ca este nefondata. Conform art. 3021 alin. 1 lit. c C.proc.civ. cererea de recurs trebuie sa cuprinda motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor. Analizand cererea de recurs se constata ca recurenta a indicat punctual motivele pentru care apreciaza ca hotararea primei instante este netemeinica si nelegala, fara a indica temeiul de drept al motivelor de recurs. Insa  neindicarea sau indicarea gresita a temeiului in drept al motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului intrucat instanta nu este tinuta de textele de lege mentionate de parti in cererile lor ci este suficient cand criticile formulate se incadreaza in unul din motivele de modificare sau casare prevazute de art. 304 C.proc.civ. Mai mult, conform art. 3041 C.proc.civ. recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi ataca cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, fiind suficient deci ca partea sa arate argumentat in cererea de recurs de ce apreciaza ca sentinta recurata nu este legala si temeinica.
In ceea ce priveste solicitarea intimatului de sanctionare a recurentei pentru formularea cererii de recurs cu rea-credinta Curtea o va respinge ca neintemeiata, dat fiind ca recursul este o cale de atac prevazuta de lege, astfel ca exercitarea ei de catre una din partile procesului nu poate fi apreciata ca fiind facuta cu rea-credinta.
      Examinand motivele de recurs invocate, ansamblul probelor administrate in cauza si considerentele sentintei civile atacate, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat.
      1. Recurenta contesta faptul ca reclamantul intimat ar fi efectuat ore suplimentare si a sustinut ca oricum acesta nu a formulat cerere pentru compensarea orelor suplimentare cu ore libere, procedura prealabila obligatorie pentru a solicita plata sporului pentru ore suplimentare.
      Pentru stabilirea numarului de ore suplimentare efectuate de reclamant s-a efectuat in cauza o expertiza tehnica judiciara contabila care a avut la baza monetarele folosite de angajatii paratei in momentul predarii-preluarii schimbului, recunoscute de parata recurenta ca fiind o practica curenta in unitate, inclusiv pentru a fi mentionate sume de bani pe care angajatii le luau direct din incasari.
      Imprejurarea ca in foile de pontaj depuse la dosar salariatul figureaza numai cu 8 ore lucrate este contrazisa prin aceste inscrisuri, puse la dispozitia expertului, fiind evident ca aceste foi colective de prezenta au fost intocmite exclusiv pe baza mentiunilor din contractul individual de munca, fara a se tine seama de munca suplimentara efectuata de angajat. De altfel angajatorul nici nu a contestat in fata instantei de fond sustinerile reclamantului privind efectuarea de ore suplimentare iar in obiectiunile la expertiza a mentionat doar ca expertul nu a efectuat cele doua variante de calcul solicitate de instanta, fapt nereal.
      Curtea nu isi insuseste opinia recurentei privind instituirea de catre Codul muncii a unei obligatii a salariatului de a formula o cerere de acordare a orelor libere in compensare pentru orele suplimentare efectuate, ceea ce ar fi o procedura prealabila obligatorie pentru acordarea sporului pentru efectuarea de ore suplimentare.
      Conform art. 119 alin. 1 din Codul muncii munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia iar art. 120 alin. 1 prevede ca in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 119 alin. 1 in luna urmatoare munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia. Prin aceste dispozitii legale se instituie o obligatie a angajatorului de a compensa orele suplimentare efectuate de angajat cu acordul sau cu ore libere platite in urmatoarele 30 de zile iar daca acest lucru nu este posibil angajatorul este obligat sa acorde un spor la salariu negociat, obligatii carora le corespund drepturile corelative ale angajatului la ore libere platite sau la spor la salariu pentru orele suplimentare efectuate. Nu rezulta din textele citate ca angajatul trebuie sa formuleze o cerere pentru ore libere in lipsa careia nu va primi spor la salariu, nu se instituie nici o obligatie in sarcina sa, solutia legiuitorului fiind logica mai ales ca din prevederile art. 108-115 din Codul muncii rezulta ca angajatorul este cel care are atributia organizarii muncii, a stabilirii programului de munca. Daca legiuitorul ar fi dorit sa lase la latitudinea salariatului ca acesta sa ceara ore libere atunci cand are nevoie, in compensarea celor suplimentare efectuate, nu ar fi impus un termen maxim de 30 de zile in acest scop. De asemenea nu are relevanta faptul ca reclamantul nu a depus anterior la angajator o cerere de plata a sporului pentru orele suplimentare, obligatia sa de plata a acestui spor nefiind conditionata.
      In ceea ce priveste sustinerea recurentei ca expertul nu a respectat modul de calcul al sporului acordat pentru orele suplimentare reglementat de art. 40 alin. 3 lit. c din Contractul colectiv de munca unic la nivel national si de  art. 120 alin. 2 din Codul muncii respectiv un spor de 100% pentru primele 120 de ore dintr-un an calendaristic si de 75% pentru orele prestate peste acest plafon, Curtea constata ca recurenta parata nu a formulat vreo obiectiune la suma calculata de expert ca spor cuvenit salariatului pentru orele suplimentare (filele 189-191 ds. fd.) iar aceasta nu poate fi formulata direct in recurs.
      Este real ca parata a solicitat o contraexpertiza dar nu cu privire la acest aspect. Conform art. 212 alin. 2 C.proc.civ. expertiza contrarie trebuie ceruta motivat la primul termen de judecata dupa depunerea lucrarii. Cum parata recurenta nu a cerut efectuarea unui supliment la raportul de expertiza sau o contraexpertiza cu privire la modul de calcul al sporului pentru orele suplimentare si nici pentru stabilirea acestora in fata primei instante, ea este decazuta din acest drept. In aceste conditii in mod corect prima instanta a avut in vedere suma calculata de expertul contabil desemnat. Curtea retine si faptul ca potrivit art. 129 alin. 1 C.proc.civ. partile au indatorirea ca in conditiile legii sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea ele au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1, adica cu buna-credinta, sa-si probeze pretentiile si apararile.
      Recurenta nu-si poate invoca propria culpa, incalcarea obligatiilor prevazute de lege privind efectuarea actelor procesuale in termen. Aceasta a avut posibilitatea de a contesta raportul de expertiza  efectuat in cauza la primul termen de judecata dupa depunerea lui, ceea ce nu a facut cu privire la aspectul mentionat, prima instanta neavand nici un motiv sa inlature concluziile acestui raport.
      2. Recurenta sustine ca sporul pentru vechimea in munca cuvenit reclamantului este de 15% iar nu de 25% cum a stabilit prima instanta, care si-a insusit concluzia expertului, invocand actul aditional incheiat la contractul de munca.  Conform actului aditional inregistrat sub nr. 7864/27.03.2005, in vigoare insa de la 1.01.2005, sporul de vechime ce se acorda reclamantului intimat este de 15% din salariul de baza. Atat timp cat reclamantul nu a contestat in fata instantei semnatura de pe acest act aditional, nu s-a efectuat o expertiza grafologica pentru a se stabili daca semnatura ii apartine sau nu, el este considerat valabil. Insa, dupa incheierea acestui act aditional a intrat in vigoare la data de 22.03.2005 contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii pe anul 2005, in vigoare pana la data de 22.03.2007 (fila 142 ds. fd.) care prevede in art. 42 alin. 2 ca pentru o vechime in munca de peste 20 de ani (situatia reclamantului) se acorda un spor de 25% . De asemenea conform art. 73 din acest contract prevederile contractelor individuale de munca existente la data intrarii in vigoare a prezentului contract vor fi puse in acord cu prevederile acestuia din urma. Coroborand acest text cu prevederile art. 16 din Codul muncii rezulta ca angajatorului ii revenea obligatia incheierii in scris a unui act aditional modificator al contractului individual de munca al reclamantului in concordanta cu prevederile contractului colectiv la nivel de unitate in care sa se prevada ca sporul care i se cuvine pentru vechime in munca este de 25%, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o. Ulterior a intrat in vigoare contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anul 2007 in vigoare de la data de 24.04.2007, valabil pentru o perioada de 1 an, care prevede in art. 25 alin. 2 lit. b ca sporul pentru vechime in munca este de minimum 5% pentru 3 ani vechime si maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani. Avand in vedere aceasta corelare intre cuantumul sporului si vechimea in munca minima si maxima, interpretarea corecta a acestui text este ca pentru cei cu o vechime de peste 20 de ani li se acorda sporul in cuantumul maxim de 25%. Conform art. 154 din Codul muncii salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca iar art. 155 prevede ca salariu cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri. Art. 156 din Codul muncii prevede ca salariile se platesc inaintea oricaror obligatii ale angajatorilor.  Prin urmare, salariul reclamantului cu includerea sporului de vechime de 25%, trebuia platit de angajator in acelasi cuantum si dupa ce contractul colectiv de munca si-a incetat efectele, fiind un drept castigat, angajatorul neavand posibilitatea reducerii salariului in lipsa unei dispozitiile legale. Conform art. 164 din Codul muncii, nici o retinere din salariu nu poate fi operata in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege. De altfel, articolul mentionat din contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anul 2007 este identic cu art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anul 2007-2010, aplicabil tuturor salariatilor potrivit art. 241 al. 1 lit. d din Codul muncii si art. 11 al. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996, deci inclusiv reclamantului. Prin urmare in mod corect s-a stabilit de catre prima instanta ca sporul de vechime cuvenit reclamantului este de 25% iar nu de 15% cum sustine recurenta parata.
      3. Recurenta sustine ca a platit reclamantului indemnizatia pentru concediul de odihna astfel cum rezulta din monetarele intocmite de salariatii sai . Drept dovada aceasta sustine ca in monetarul din decembrie 2008 se mentioneaza salariu-1800 lei, reprezentand 600  lei x 3 salariati care lucrau la respectiva statie.
      Conform raportului de expertiza intocmit in cauza reclamantul nu a primit drepturile pentru concediul de odihna neefectuat. Intr-adevar salariul cuvenit reclamantului pentru luna decembrie 2008 era de 477 de lei iar acesta impreuna cu salariile celorlalti 2 salariati insumau 1.129 lei, prin urmare nu se poate stabili ce reprezenta diferenta de bani, mai ales ca nici nu s-a depus la dosar de catre angajator modul in care a calculat indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat, care sa se regaseasca in statele de plata. Din statele de plata depuse la dosar si vizionate de expert nu rezulta ca reclamantului i s-ar fi platit vreo suma suplimentara cu titlu de compensatie pentru concediul de odihna neefectuat sau de indemnizatie de concediu.
      Cum sarcina probei revine angajatorului potrivit art. 287 din Codul muncii iar acesta nu a facut dovada platii indemnizatiei platii concediului de odihna pentru perioada 01.01.2006-07.07.2009, in conditiile art. 163 din Codul muncii, in mod corect prima instanta a acordat aceste drepturi salariale restante.
      4. In ceea ce priveste motivul invocat de recurenta privind obligarea sa la plata sumelor brute calculate de expert iar nu nete, acesta nu se regaseste in motivarea recursului din cererea de recurs, fapt invocat de intimat, si nu este un motiv de ordine publica. Conform art. 303 alin. 1 C.proc.civ. recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs sau inlauntrul termenului de recurs. Potrivit art. 306 alin. 1 si 2 C.proc.civ. recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal iar motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de catre instanta de recurs, care este insa obligata sa le puna in discutia partilor. Din aceste dispozitii rezulta ca motivul de recurs formulat tardiv care nu este de ordine publica nu poate forma obiect de dezbatere contradictorie si nu va fi analizat de instanta de recurs.
      Nu se poate sustine ca fiind aplicabil art. 3041 C.proc.civ. instanta trebuie sa analizeze si acest motiv de recurs pentru ca si in acest caz sunt aplicabile dispozitiile art. 303 alin. 1 C.proc.civ., deci instanta va verifica hotararea recurata sub toate aspectele dar in limita motivelor de recurs formulate, cu exceptia incidentei in speta a unor motive de ordine publica.
      Intrucat nici unul din motivele de recurs invocate nu au fost gasite intemeiate, in temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.