InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Suceava

Infractiunea de inselaciune. Inducerea sau mentinerea in eroare a partii vatamate. Achitare. Respingerea actiunii civile. Incidenta art. 192 alin. 3 Cod procedura penala

(Decizie nr. 1094 din data de 09.11.2011 pronuntata de Curtea de Apel Suceava)

Domeniu Inselaciune | Dosare Curtea de Apel Suceava | Jurisprudenta Curtea de Apel Suceava

Prin sentinta penala nr. 299 din 23 decembrie 2010, Judecatoria Saveni, l-a achitat pe inculpatul B.R. sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune, prev. si ped. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod penal in temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedura penala.
In temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedura penala inculpatul a fost achitat sub aspectul savarsirii a doua infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata prev. si ped de art. 290 Cod penal, parti vatamate fiind doua primarii.
In temeiul disp. art. 14, art. 346 Cod procedura penala, au fost respinse pretentiile civile formulate de partea civila Primaria com. D.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
      Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Saveni inculpatul  B.R. fost trimis in judecata pentru savarsirea unei infractiuni prev. si ped. de art. 215 alin. 1,2, 3 Cod penal si a doua infractiuni prev. si ped. de art. 290 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, retinandu-se in sarcina acestuia ca, la sfarsitul anului 2007, a incheiat contracte cu Primaria comunei V. si Primaria comunei D. pentru reabilitarea scolilor din comune, dupa care a emis in fals facturi fiscale pentru lucrari neexecutate, ocazie cu care a cauzat bugetului Primariei comunei D. un prejudiciu in suma de 159.116,14 lei, la care se adauga folosul nerealizat, in suma de 14.679 lei. Lucrarile la Scoala Generala V au fost finalizate ulterior emiterii facturii, insa in perioada contractata, la data sesizarii organelor de politie neinregistrandu-se vreo paguba adusa bugetului Primariei comunei V., insa la Scoala Generala D, cu greu, au fost finalizate lucrarile in cursul anului 2009 (05.11.2009), invinuitul mai avand de achitat catre Primaria comunei . folosul nerealizat, in suma de 14.679 lei.
Examinand materialul probator administrat in cauza, prima instanta a retinut urmatoarele:
In cursul lunilor noiembrie si decembrie 2007, inculpatul B.R., in calitate de administrator la S.C. a incheiat, in urma organizarii unor licitatii, un contract cu Primaria comunei V in vederea realizarii obiectivului "Reabilitare Scoala Generala nr. 1 V" si un contract cu Primaria comunei D in vederea realizarii obiectivului "Reabilitare scoli comuna D".
Astfel, la data de 20.11.2007, inculpatul a incheiat cu Primaria comunei V contractul nr. 1486, pentru efectuarea lucrarilor de reabilitare la obiectivul susmentionat, valoarea totala a lucrarilor fiind de 686.811 lei. Prin acelasi contract, se prevedea ca termenul de finalizare a lucrarii era de 12 luni calendaristice de la data intrarii in vigoare a contractului.
Conform pct. 15.4 (1) al contractului, intitulat "Modalitati de plata", "Platile partiale trebuie sa fie facute, la cererea executantului, in cel mai scurt timp posibil, in baza facturilor emise de catre executant. Lucrarile executate trebuie sa fie dovedite ca atare printr-o situatie de lucrari provizorii, intocmita astfel incat sa asigure o verificare rapida si sigura a lor".
Tot la data incheierii contractului, desi nu a efectuat nicio lucrare, inculpatul B.R.a intocmit factura fiscala seria BT DGI nr. 38/20.11.2007, in valoare de 100.000 lei, reprezentand "contravaloare lucrari de reabilitare la Scoala nr. 1 V", fara a avea la baza documente justificative (situatii de lucrari).
Cu toate acestea, cu ordinele de plata nr. 1005/28.11.2007, in valoare de 68.500 lei si nr. 1056/18.12.2007, in valoare de 30.000 lei, Primaria comunei V. a achitat suma totala de 98.500 lei, ramanand o diferenta de 1.500 lei.
Ordinele de plata au fost semnate de catre primarul C.O., in calitate de ordonator principal de credite si de catre contabilul UF, in calitate de referent contabil, care exercita viza de control financiar preventiv.
In perioada 22.10.-28.11.2008, cu ocazia efectuarii unui control de catre controlorii financiari ai Camerei de Conturi Botosani, s-a constatat faptul ca documentele justificative (situatiile de lucrari) anexate de catre invinuit ulterior la factura, contin date nereale, neconforme cu realitatea din teren, stabilindu-se ca nu s-au efectuat lucrari reprezentand constructii grup sanitar 8, precum si instalatii termice interioare - grup sanitar.
Conform raportului de control intermediar din data de 28.11.2008, in anul 2007 au fost acceptate la plata si decontate de catre Primaria comunei V. situatii de lucrari ce contin date nereale, avand drept consecinta plata nejustificata a sumei de 18.198,46 lei.
In perioada efectuarii controlului, lucrarea fusese cesionata catre S.C. MC ocazie cu care termenul de finalizare a fost prelungit, obiectivul de investitie inca era in executie iar lucrarile neefectuate au fost finalizate in timpul acestui control. La data de 15.12.2008 s-a efectuat receptia finala a lucrarilor, ocazie cu care a fost incheiat un proces-verbal, penalitatile calculate de catre controlorii curtii de conturi, in suma de 1.919 lei fiind achitate, ca si folosul nerealizat de catre inculpatul B.R. la casieria primariei, astfel incat, la data sesizarii organelor de politie, nu exista nici un prejudiciu cauzat Primariei comunei V.
La data de 03.12.2007, inculpatul a incheiat cu Primaria comunei D., contractul nr. 295, avand ca obiect "Reabilitare scoli comuna D.", valoarea totala a lucrarilor fiind de 254.509 lei., durata executarii contractului fiind de 20 zile calendaristice de la data intrarii in vigoare a acestuia.
Potrivit pct. 15.4 (1) al contractului, "platile partiale trebuie sa fie facute, la cererea executantului, in cel mai scurt timp posibil, in baza facturilor emise de catre executant. Lucrarile executate trebuie sa fie dovedite ca atare printr-o situatie de lucrari provizorii, intocmita astfel incat sa asigure o verificare rapida si sigura a lor".
Dupa numai 9 zile de la incheierea contractului, inculpatul B.R. a intocmit factura fiscala seria BT DGI nr. 52/12.12.2007, in valoare de 254.509 lei (intreaga valoare a lucrarii), fara a intocmi situatia de lucrari din care sa reiasa ce lucrari au fost executate si care este valoarea acestora.
Cu toate acestea, Primaria comunei D. a platit nelegal catre S.C. "D.G.I." S.R.L. Botosani suma de 221.695 lei, reprezentand 87,1% din pretul total al lucrarilor contractate, cu ordinul de plata nr. 938/18.12.2007. Ordinul de plata a fost semnat de catre primarul comunei D. - invinuitul C.N. in calitate de ordonator principal de credite si de catre contabilul care exercita viza de control financiar preventiv.
Desi inculpatul B.R. nu a finalizat lucrarile de constructii - montaj contractate in termenul de 20 zile prevazut in contract, respectiv pana la data de 24.12.2007, dar nici pana la data de 01.02.2008, asa dupa cum s-a angajat prin "Angajamentul" din data de 13.12.2007, fiind evidenta reaua-credinta a acestuia, invinuitii C.N. si B.D. in loc sa ia masuri pentru recuperarea prejudiciului, au mai platit S.C. "DG.I." S.R.L. Botosani si diferenta, in suma de 32.814 lei, achitand astfel valoarea integrala a contractului si a facturii emisa de catre inculpatul B.R., cu ordinul de plata nr. 64/19.02.2008.
Cu ocazia efectuarii unui control de catre controlorii financiari ai Camerei de Conturi Botosani, la un an dupa incheierea contractului, s-a constatat ca, desi lucrarile la obiectivul de investitii in cauza au fost platite integral iar termenul de executie expirase la data de 24.12.2007, lucrarile, in cea mai mare parte, nu au fost executate, executia fiind complet sistata, in mod unilateral, de constructor.
Potrivit raportului de control intermediar din data de 24.11.2008, platile in suma totala de 254.509 lei au fost efectuate fara a exista situatii de lucrari care sa ateste executarea acestora iar din inventarul efectuat in timpul controlului a rezultat ca au fost executate lucrari in valoare de numai 95.396,86 lei.
Prin raportul de control, s-a stabilit ca prejudiciul cauzat bugetului Primariei comunei D este de 159.116,14 lei, la care se adauga folosul nerealizat, in suma de 14.679 lei, si ca persoanele responsabile pentru platile nelegale sunt C.N. si B.D.
In vara anului 2009, lucrarile la scolile din comuna D. au fost finalizate, procesele-verbale de receptie fiind intocmite abia in toamna anului 2009, insa inculpatul B.R. nu a achitat Primariei comunei D. folosul nerealizat, in suma de 14.679 lei.
Esential pentru comiterea infractiunii de inselaciune in conventii este inducerea in eroare a partii vatamate cu prilejul incheierii au executarii unui contract, inducerea in eroare trebuind sa fie determinanta pentru partea vatamata, care altfel nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul in conditiile stipulate.
In sarcina inculpatului s-a retinut faptul ca, desi nu a efectuat nicio lucrare din cele contractate, acesta a emis factura fiscala seria BT DGI nr. 38/20.11.2007 in valoare de 100.000 lei catre Primaria com. V. si factura fiscala seria BT DGI nr. 52/12.12.2007 in valoare de 254.509 lei catre Primaria com. D., ambele facturi fiind achitate de cele doua institutii in lipsa unor documente justificative care sa ateste realizarea lucrarilor sau in lipsa unei situatii provizorii cu materialele ce trebuiau achizitionate pentru efectuarea acestor lucrari.
Instanta a retinut ca atat Primaria V, cat si Primaria com. D, fiind institutii publice, dispun de un serviciu de audit care au atributia de a verifica si aviza platile ce urmeaza a fi efectuate catre diversi beneficiari, conform prevederilor Legii nr. 672/19.12.2002 privind auditul public intern.
Ori, atat timp cat operatiunile financiar contabile ale unei institutii sunt reglementate prin dispozitii legale, nu se poate considera ca efectuarea platilor catre inculpat sunt consecinta unor manopere dolosive de natura a induce in eroare reprezentantii celor doua primarii.
Mai mult decat atat, martorii C.O. - Primarul com. V si C N - Primarul com. D. arata in declaratiile date la urmarirea penala si in instanta ca facturile prezentate la plata de catre inculpat au fost achitate, intrucat sumele alocate pentru reabilitarea celor doua institutii de invatamant urmau a fi retrase daca nu erau cheltuite pana la sfarsitul anului in curs.
A mai retinut instanta ca neexecutarea unei obligatii contractuale nu constituie inselaciune, cu exceptia situatiei in care este dovedita folosirea unor manopere dolosive in momentul incheierii contractului din care rezulta lipsa intentiei de a executa contractul din partea debitorului obligatiei. Ori, astfel cum s-a retinut in raportul de control intermediar intocmit de Curtea de Conturi Botosani inculpatul executase, la data efectuarii controlului,  parte din lucrari contractate cu Primaria com. D., finalizand aceste lucrari in vara anului 2009.
In acest context, instanta a considerat ca in sarcina inculpatului B.R. nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in conventii prev. si ped. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod penal comisa in detrimentul partii vatamate Primaria com. D., motiv pentru care in baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a - 10 lit. d Cod procedura penala l-a achitat pe inculpat sub aspectul comiterii acestei infractiuni.
In ce priveste cele doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev. si ped. de art. 290 Cod penal, instanta a constatat ca elementul material al acestei infractiuni consta in falsificarea unui inscris sub semnatura privata, prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea in orice mod, daca faptuitorul foloseste el insusi inscrisul falsificat sau il incredinteaza altei persoane spre folosire in vederea producerii unei consecinte juridice.
Faptul ca inculpatul a emis facturile fiscale seria BT DGI nr. 38/20.11.2007 in valoare de 100.000 lei catre Primaria com. V. si seria BT DGI nr. 52/12.12.2007 in valoare de 254.509 lei catre Primaria com. D., in lipsa documentelor justificative nu poate constitui infractiune, atat timp cat cele doua facturi nu prezinta nicio alterare de continut sau scriere.
Prin urmare instanta, in temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a - 10 lit. d Cod procedura penala, l-a achitat pe inculpat sub aspectul comiterii celor doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
In ce priveste latura civila a cauzei, instanta a retinut ca, in data de 23.08.2010, Primaria com. D. s-a constituit parte civila cu suma de 10.536 lei reprezentand penalitati de intarziere conform contractului nr. 295/3.12.2007, derivand din neexecutarea in termen a lucrarilor contractate de catre SC D.G.I. SRL al carei administrator este inculpatul.
Retinand ca obligatia de plata a penalitatilor este o antrenata in baza prevederilor contractuale, fiind o raspundere pur contractuala, fara a avea legatura de cauzalitate cu vreuna din infractiunile pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, instanta a respins aceste pretentii ca neintemeiate.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs Parchetul de pe langa Judecatoria Saveni, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului declarat s-a aratat, in esenta, ca in mod gresit prima instanta l-a achitat pe inculpat pentru savarsirea infractiunii de inselaciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod penal, pentru care a fost trimis in judecata.
Analizand recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, precum si cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea constata ca acesta este intemeiat, insa numai sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
In mod corect a apreciat prima instanta ca in ceea ce priveste infractiunea de inselaciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod penal, pentru care a fost trimis in judecata inculpatul B.R. este incidenta cauza de impiedicare a exercitarii actiunii penale, prev. de art. 10 lit. d Cod de procedura penala “faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii", respectiv, sub aspectul laturii obiective a infractiunii, actiunea de inducere in erore a partii vatamate.
Intr-adevar, este de esenta infractiunii de inselaciune in conventii sa existe o activitate de inducerea in eroare a partii vatamate cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, inducerea in eroare trebuind sa fie determinanta pentru partea vatamata, care altfel nu ar fi incheiat sau nu ar fi executat contractul in conditiile stipulate.
Prin actul de sesizare a instantei, in sarcina inculpatului s-a retinut ca desi nu efectuase niciuna dintre lucrarile de constructii contractate cu Primariei Comunei D. a emis catre aceasta factura fiscala seria BT DGI nr. 52/12.12.2007 in valoare de 254.509 lei catre, factura ce a fost platita de catre unitatea administrativ teritoriala amintita. Practic, s-a retinut ca prin facturarea lucrarilor inculpatul ar fi indus in eroare reprezentantii Primariei Comunei D, prezentandu-le lucrarile contractate ca fiind efectuate desi situatia nu era reala.
Or, reprezentantii Primariei Comunei D. nu puteau fi indusi in eroare de o asemenea maniera, stadiul lucrarilor putand fi foarte usor de observat de catre acestia prin simpla vizionare (era vorba despre reabilitarea unor scoli din respectiva comuna, deci lucrari de amploare mare usor vizibile intr-o asezare rurala). Mai mult, din declaratiile martorului C. N, primarul comunei D, beneficiara a lucrarilor, a aratat in declartiile date in cauza ca factura prezentata la plata de catre inculpat a fost achitata (desi lucrarile nu erau efectuate), intrucat sumele alocate pentru reabilitarea institutiilor de invatamant urmau a fi retrase daca nu erau cheltuite pana la sfarsitul anului 2007. Martorul arata ca avea cunostinta despre faptul ca inculpatul facturase lucrari neefectuate, iar in aceste conditii nu se mai poate vorbi despre inducerea in eroare a reprezentantilor partilor vatamate, pe parcursul executarii contractelor incheiate cu acestea (in acelasi sens sunt si declaratiile martorului B.D., contabilul primariei).
Prin urmare, criticile procurorului privind gresita achitare a inculpatului pentru infractiunea de inselaciune sunt nefondate.
In ceea ce priveste cele doua infractiuni de fals in inscrisuri sub semnatura privata, prev. de art. 290 Cod penal, atestarea in cuprinsul celor doua facturi fiscale intocmite a unei situatii nereale, in sensul ca s-au facturat lucrari de constructie neefectuate, Curtea constata ca recursul procurorului nu vizeaza solutia primei instante cu privire la acestea, in motivele de recurs afirmandu-se ca aceasta solutie este legala si temeinica.
Curtea constata ca prima instanta a facut o gresita aplicare a prevederilor legale in materia cheltuielilor judiciare.
Astfel, prima instanta, in temeiul disp. art. 192 pct. 1 lit. c Cod procedura penala l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei catre stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Conform art. 192 alin. 1 lit. c Cod de procedura penala, in caz de achitare, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de "inculpat, in cazul cand, desi achitat, a fost totusi obligat la repararea pagubei". Or, in speta inculpatul BR nu a fost obligat la repararea pagubei, actiunea civila a Primariei Comunei D. fiind respinsa. In aceste conditii devine incidenta situatia prevazuta de art. 192 alin. 3 Cod de procedura penala "in toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia".
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Inselaciune

Inselaciune - Decizie nr. 243 din data de 10.11.2016
Inselaciune - Sentinta penala nr. 244 din data de 29.06.2017
Inselaciune - Decizie nr. DP106/A/2008 din data de 31.03.2009
Inselaciune - Decizie nr. DP31/A/2008 din data de 31.03.2009
Lg 39/2003 privind combaterea criminalitatii organizate - Sentinta penala nr. SP77/2008 din data de 31.03.2009
Plangere c/a actelor procurorului art 278 Cpp. Lipsa pericolului social - Decizie nr. DP154/R/2008 din data de 31.03.2009
Plangere c/a actelor procurorului 278 Cpp.Insulta.Calomia - Decizie nr. DP70/R/2008 din data de 31.03.2009
IN?ELACIUNE - Sentinta penala nr. 177 din data de 10.12.2014
In?elaciune in conven?ii. Gre?ita achitare a inculpatului de catre instan?a de fond. Rejudecare ?i condamnare in apel - Decizie nr. 3 din data de 31.12.2013
Inselaciunea in conventii .Gresita achitare pronuntata de instanta de fond. Condamnarea in recurs a inculpatului. - Decizie nr. 109 din data de 27.04.2011
Nelegalitatea :restituirii cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale.Casarea in recurs a sentintei penale .Continuarea judecatii de catre instanta de fond - Decizie nr. 119 din data de 12.04.2010
Contestatie la executare.Incidente la executare .Declinare competenta de solutionare.Emiterea unui nou mandat de executare - Decizie nr. 47 din data de 01.03.2010
Inselaciune . Reindividualizare in calea de atac .Modalitati de executare a pedepsei .Aplicare art 86 Cod penal - Decizie nr. 4 din data de 18.01.2010
Casarea totala a hotararii primei instante pentru incalcarea dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 paragraful 1 din CEDO. Lipsa unei cercetari judecatoresti efective la instanta de fond. Aplicarea cazului de casare cu retinere prevazut de ar - Decizie nr. 884/R din data de 28.10.2013
In temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedura penala, in cauza s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Tribunalul Brasov, in vederea refacerii urmaririi penale, deoarece instanta nu poate identifica in actul de sesizare toate actele materiale a - Decizie nr. 154/R din data de 20.02.2013
Inselaciune rejudecare 5221 Cod procedura penala - Sentinta penala nr. 138/S din data de 24.05.2013
Inselaciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 si 3 Cod Penal si fals in declaratii, prev. de art.292 Cod Penal - Sentinta penala nr. 36/S din data de 08.03.2012
Infractiunea de inselaciune, prevazuta de art. 215 alin 1,3,4,5, Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal - Sentinta penala nr. 28/S din data de 07.02.2012
Infractiunea de „inselaciune”, prevazuta de art. 215 alin. 1, 3, 4, 5 cu aplicarea art 41 alin 1 Cod penal. - Sentinta penala nr. 262/S din data de 30.09.2011
Infractiunea de inselaciune - art. 215 al. 1, 3, 5 Cod penal - Sentinta penala nr. 335/S din data de 06.12.2011